ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4773/2018

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 10.11.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D. au chemat în judecata pe pârâta E. S.A. pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună anularea clauzelor abuzive din contractele de credit bancar ipotecar Boo11112/28.o5.2oo8 debitor A., nr. x/10.07.2008 debitor B., nr. x/27.06.2008 debitor C., nr. x/03.04.2008 debitor D., prin care se transfera asupra reclamanților diferențele de curs valutar și implicit riscul valutar - art. 9.1 precum și mențiunile din graficele de rambursare care fac parte din contract unde se stipulează ca sumele datorate se majorează în cazul creșterii ratei de dobânda și în cazul producerii riscului valutar prin devalorizarea leului față de moneda în care este acordat creditul și ca urmare să se dispună restituirea sumelor încasate in plus de pârâtă de la data încheierii contractului ca efect al creșterii cursului de schimb CHF/leu față de cursul valutar al CHF de la data încheierii contractului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3122 din 10 mai 2017 Judecătoria Brăila a respins cererea pârâtei privind disjungerea cererii de chemare în judecată; a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta E. S.A..

Împotriva sentinței civile nr. 3122/10.05.2017 a Judecătoriei Brăila, în termen legal, au declarat apel reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că motivarea instanței este contradictorie întrucât s-a reținut că aceasta clauza a suportării riscului valutar exlusiv de către ei nu este abuziva întrucât nu se poate vorbi de un dezechilibru semnificativ in raport de momentul încheierii contractului reținând apoi in aliniatul imediat următor ca este evident ca fata de aceasta evoluție a cursului valutar ambele parti suporta diferențele de curs valutar.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel potrivit art. 476 C. proc. civ. și din oficiu potrivit art. 479 C. proc. civ., Tribunalul Brăila a constatat că cererea de apel este întemeiată și prin decizia civilă nr. 342/06.12.2017 a admis apelul formulat de reclamanții A., B., C., D., împotriva sentinței civile nr. 3122/10.05.2017 pronunțată de Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta E. S.A. Bucuresti.

A modificat în tot sentința atacată și în rejudecare:

A constatat caracterul abuziv al clauzei prev. de art. 9 pct. 1 din contractele de credit: x/28.05.2008-A., x/1.07.2008-B.; x/27.06.2008-C.; x/3.04.2008-D. privind " Eventualele diferente de curs valutar sunt în sarcina împrumutatului ".

A constatat nulitatea absolută a acestei clauze.

A obligat pârâta să restituie fiecărui reclamant sumele încasate ca efect al creșterii cursului de schimb CHF/leu, calculate de la data încheierii contractului și până la pronunțarea prezentei hotărâri.

A obligat intimata la plata sumei de 4000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, câte 1000 RON pentru fiecare apelant.

Împotriva deciziei civile nr. 342/06.12.2017 a Tribunalului Brăila, în termen legal, a declarat recurs pârâta E. S.A. București, solicitând în esență, admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate în sensul respingerii apelului formulat de reclamanți, în sensul de a se dispune repunerea părților în situația anterioară, în sensul: în care se constată că nu are caracter abuziv și nu este nulă absolut clauza prevăzută la art. 0 pct. 1 din contractele de credit nr. x/28.05.2008 - A.; x/01.07.2008 - B.; x/27.06.2008 - C.;x/03.04.2008 - D. și nu se restituie fiecărui reclamant sumele încasate ca efect al creșterii cursului de schimb CHF/leu, calculate e la data încheierii contractului și până la pronunțarea hotărârii. A solicitat de asemenea, obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în faza apel și recurs.

La termenul din data de 07.05.2018, Curtea, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea recursului.

Curtea de Apel Galați, secția I Civilă prin decizia civilă nr. 342/R din 06 decembrie 2017 a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a recursului de către Curtea de Apel Galați și, în consecință;

A declinat competența de soluționare a recursului civil promovat de pârâta E. S.A., membră a F. București împotriva deciziei civile nr. 342/06.12.2017 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin adresa emisă de Curtea de Apel Galați, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 08 iunie 2018.

În ședința publică din data de 8 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

În speța supusă examinării, Curtea de Apel Galați a apreciat că împotriva deciziei nr. 342 din 06 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reținând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanță de apel.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Galați, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Galați, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reține Curtea de Apel Galați, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 se reține faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanța supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanței de contencios constituțional.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Brăila în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Galați căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă E. S.A. BUCUREȘTI - MEMBRĂ A F. împotriva deciziei nr. 342 din 06 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel Galați, secția I Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2018.