Decizia nr. 55 din 17 septembrie 2018 referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 118 şi cu art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul de a se stabili dacă pensia anticipată sau pensia anticipată parţială încasată de către un pensionar care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV din lege constituie un venit încasat necuvenit în sensul art. 179 din aceeaşi lege din luna următoare celei în care au devenit incidente în ceea ce îl priveşte pe beneficiarul pensiei prevederile art. 6 alin. (1) pct. IV din lege sau începând cu data de 1 ianuarie, adică pentru întregul an calendaristic în care pensionarul anticipat a intrat sub incidenţa art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010
Decizia nr. 55 din 17 septembrie 2018 referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 118 şi cu art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul de a se stabili dacă pensia anticipată sau pensia anticipată parţială încasată de către un pensionar care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV din lege constituie un venit încasat necuvenit în sensul art. 179 din aceeaşi lege din luna următoare celei în care au devenit incidente în ceea ce îl priveşte pe beneficiarul pensiei prevederile art. 6 alin. (1) pct. IV din lege sau începând cu data de 1 ianuarie, adică pentru întregul an calendaristic în care pensionarul anticipat a intrat sub incidenţa art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 55 din 17 septembrie 2018 referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 118 şi cu art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul de a se stabili dacă pensia anticipată sau pensia anticipată parţială încasată de către un pensionar care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV din lege constituie un venit încasat necuvenit în sensul art. 179 din aceeaşi lege din luna următoare celei în care au devenit incidente în ceea ce îl priveşte pe beneficiarul pensiei prevederile art. 6 alin. (1) pct. IV din lege sau începând cu data de 1 ianuarie, adică pentru întregul an calendaristic în care pensionarul anticipat a intrat sub incidenţa art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 17 septembrie 2018 10 septembrie 2021 Minuta deciziei nr. 55 din 17 septembrie 2018 Decizia nr. 55 din 17 septembrie 2018 Decizii HP - materie civilă
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.