ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2018

HOTĂRÂRE
25.04.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 25 aprilie 2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1402 din 4 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 752 din 26 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Fără nicio cale de atac.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esență, că prin decizia nr. 369/2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Totodată, din considerentele paragrafului nr. 34 al deciziei, reiese că pragul valoric de 500.000 RON, instituit de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. este neconstituțional.

Decizia nr. 369/2017 este aplicabilă oricărui recurs exercitat în termenul prevăzut de art. 485 din C. proc. civ. în litigiile evaluabile în bani, indiferent de momentul pronunțării hotărârii din apel, al comunicării acesteia sau al declarării recursului, dacă această cale de atac nu a fost soluționată până la 20 iulie 2017, data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Art. 147 alin. (4) din Constituția României statuează că "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

Potrivit paragrafului nr. 32 al deciziei nr. 369/2017, " sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

O decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se va aplica în toate cauzele aflate în procedură la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile.

Din această perspectivă, toate recursurile declarate, dar nesoluționate până la data de 20 iulie 2017 se află în procedură, sunt cauze pendinte, cărora nu li se mai poate aplica prevederea declarată neconstituțională, întrucât efectele deciziilor Curții Constituționale sunt opozabile erga omnes din momentul publicării lor în Monitorul Oficial al României.

Prin întâmpinarea formulată, intimata B. S.A. a solicitat instanței să constate că cererea de revizuire este inadmisibilă, iar în subsidiar neîntemeiată.

Examinând cererea de revizuire în raport de excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepția, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că prin decizia nr. 1402 din 4 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 752 din 26 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților."

Raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, reiese că împotriva deciziei atacate nu se poate exercita calea de atac a revizuirii, hotărârea nefiind supusă niciunei căi de atac.

Prin art. 129 din Constituția României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile legii.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă calea extraordinară de atac declarată împotriva deciziei nr. 1402 din 4 octombrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1402 din 4 octombrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4907/2018
. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de pâ
ÎCCJ 2018-11-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5032/2018
, respectiv 446.157,64 RON, sumă ce se situează sub pragul valoric de 1.000.000 RON, impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. În acest context, trebuie precizat că, prin decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, p
ÎCCJ 2018-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5064/2018
funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclus
ÎCCJ 2018-11-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5002/2018
fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar rev
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3109/2018
"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecăto
Sursă