Decizia nr. 1 din 15 ianuarie 2019

Decizia nr. 1 din 15 ianuarie 2019

15 ianuarie 2019

22 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 1/2019 Dosar nr. 2750/1/2018

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2019

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 270 din 09/04/2019

Completul compus din:

Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Simona Elena Cîrnaru – judecător la Secţia penală

Simona Cristina Neniţă – judecător la Secţia penală

Andrei Claudiu Rus – judecător la Secţia penală

Rodica Cosma  – judecător la Secţia penală

Ana Hermina Iancu – judecător la Secţia penală

Marius Dan Foitoş – judecător la Secţia penală

Ioana Alina Ilie – judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa – judecător la Secţia penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală, în Dosarul nr. 1.495/85/2016, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:

„Dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei – lipseşte tipicitatea ca trăsătură esenţială a infracţiunii, în cazul în care faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soţie a inculpatului;

Dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea «obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei» – lipseşte tipicitatea ca trăsătură esenţială a infracţiunii, în cazul în care faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soţie a inculpatului, şi

Dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea săvârşirii întregii activităţi de prostituţie pe teritoriul altui stat în care această activitate este autorizată potrivit legii – lipseşte tipicitatea ca trăsătură esenţială a infracţiunii.”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27

5

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.

Judecător-raportor a fost desemnat, în conformitate cu art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Rodica Aida Popa, judecător din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată a participat doamna Raluca Florentina Nemeşu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare penale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând faptul că la dosarul cauzei s-au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării de la Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara.

De asemenea, a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din cadrul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Totodată, au fost depuse puncte de vedere de către Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat, la data de 9 ianuarie 2019, Parchetului şi părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, iar aceştia nu au depus un punct de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.750/1/2018.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat neîndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute cumulativ de art. 475 din Codul de procedură penală, arătând că în prezenta sesizare concluziile parchetului sunt de respingere ca inadmisibilă a acesteia.

În continuare, a menţionat că este adevărat că sesizarea vine din partea unei instanţe dintre cele care au competenţa legală de a formula o astfel de întrebare prealabilă, cauza se află pe rolul acesteia în ultim grad de jurisdicţie, iar asupra acestei chestiuni de drept nu s-a hotărât în prealabil prin intermediul unui alt mecanism de unificare a practicii judiciare, însă a apreciat că nu este îndeplinită condiţia de a fi în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept.

Sub acest aspect a precizat că, potrivit dispoziţiilor legale invocate – art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, dar şi potrivit jurisprudenţei completului de dezlegări, o astfel de sesizare trebuie să privească exclusiv o problemă de interpretare a unei dispoziţii legale şi să nu vizeze elemente particulare ale cauzei pendinte pe rolul instanţei de trimitere.

Prin urmare, întrebarea ar trebui să îşi aibă izvorul într-o dispoziţie legală, şi nu în situaţia de fapt sau particularităţile situaţiei de fapt aşa cum se relevă aceasta în faţa instanţei de trimitere. Aplicarea legii la situaţia de fapt, aşa cum rezultă ea din probatoriul administrat în cauză, reprezintă apanajul exclusiv al judecătorului de caz.

Or, din această perspectivă, primele două întrebări nu relevă nicio dificultate cu privire la rezolvarea pe care ar trebui să o aibă, regăsindu-şi, aşadar, răspunsul în chiar dispoziţia legală incidentă şi aceasta întrucât într-adevăr legiuitorul, deşi a abrogat infracţiunea de prostituţie, în situaţia de fapt expusă de instanţa de trimitere, infracţiunea de proxenetism este evident că subzistă câtă vreme legiuitorul nu a impus condiţii suplimentare cu privire la calitatea victimei sau cu privire la relaţia dintre aceasta şi inculpat. De altfel, în opinia procurorului, referirea instanţei de trimitere la Decizia nr. 562 din 2017 a Curţii Constituţionale nu este pertinentă. Prin urmare, primele două întrebări nu relevă nicio dificultate în ceea ce priveşte rezolvarea lor, ele îşi găsesc răspunsul în dispoziţia legală invocată care îndeplineşte condiţiile de claritate. Aşadar, nu sunt probleme de interpretare în ceea ce o priveşte.

Referitor la a treia întrebare, de asemenea nici aceasta nu reprezintă sau nu expune, nu relevă o veritabilă chestiune de drept care să fie susceptibilă a fi supusă dezlegării în faţa instanţei şi aceasta deoarece prin intermediul acestui mecanism ar însemna ca, în situaţia de fapt expusă de instanţa de trimitere, completul de dezlegări să se substituie judecătorului de caz, care el însuşi ar trebui să facă un examen al incidenţei în speţa cu care este învestit, fie a dispoziţiilor art. 8, fie ale art. 9 din Codul penal.

Aşadar, a apreciat că nici din această perspectivă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, pe cale de consecinţă, sesizarea este inadmisibilă.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 11 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală, în temeiul art. 475 şi art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei probleme de drept:

„Dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei – lipseşte tipicitatea ca trăsătură esenţială a infracţiunii, în cazul în care faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soţie a inculpatului. Dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea «obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei» – lipseşte tipicitatea ca trăsătură esenţială a infracţiunii, în cazul în care faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră ce are calitatea de concubină/soţie a inculpatului. Dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea săvârşirii întregii activităţi de prostituţie pe teritoriul altui stat în care această activitate este autorizată potrivit legii – lipseşte tipicitatea ca trăsătură esenţială a infracţiunii.”

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată – Biroul Teritorial Sibiu nr. 2/D/P/2015, înregistrat la această instanţă cu nr. 1.495/85/2016, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor:

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că la data de 12.01.2015 a fost înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, Dosarul penal cu numărul 2/D/P/2015, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat şi proxenetism, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi art. 213 alin. (1) din Codul penal.

La aceeaşi dată s-a dispus în cauză şi începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate.

În cauză au existat indicii cu privire la faptul că, la începutul anului 2013, la nivelul oraşului D., judeţul S., s-a constituit o grupare infracţională formată din numiţii A., zis „A.”, B., zis „H.”, C., zis „D.”, D., zis „R.” sau „C.”, E., zis „B.” sau „T.”, şi F., zis „P”. Scopul constituirii acestei grupări a fost obţinerea de beneficii materiale consistente ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe linia proxenetismului.

Membrii grupării au dezvoltat în timp o activitate premeditată de exploatare a prostituţiei, în cadrul grupului infracţional organizat constituit în acest sens, activitate destinată să aducă beneficii materiale ilicite importante, aceştia profitând de ignoranţa, naivitatea persoanelor de sex feminin captate şi devenite dependente de aceştia, transformate în surse de venit pentru a asigura inculpaţilor un stil de viaţă infracţional. Mai mult, inculpaţii au reuşit crearea şi menţinerea unei relaţii de dependenţă a persoanei de sex feminin – sursă de venit.

Ca mod de operare, membrii grupării infracţionale au procedat la recrutarea de persoane de sex feminin vulnerabile, cu o situaţie materială precară, în special din localităţile rurale de pe raza judeţelor S. şi M., dispuse să practice prostituţia în străinătate, pe care le-au transportat în mai multe localităţi de pe teritoriul Germaniei, Austriei sau Elveţiei. Odată ajunse în aceste ţări, persoanele de sex feminin au fost introduse în cluburi de tipul FKK Sauna (Frei Korper Kultur) sau în case private, unde acestea au practicat prostituţia. Pe teritoriul Germaniei, activitatea infracţională s-a desfăşurat cu predilecţie în zona localităţii N.

Au fost identificate, de asemenea, mai mult locaţii unde persoanele racolate de membrii grupării practicau prostituţia, acestea fiind: A. nr. 13, F., L., nr. 24, F., F. 102, N., FKK O., E.S., nr. 25, N. S., nr. 6, N.

O parte dintre persoanele de sex feminin din anturajul grupării au practicat prostituţia în beneficiul membrilor grupării, atât în străinătate, cât şi pe teritoriul României, mai precis în zonele intitulate „G. P.” (în apropierea localităţii Sighişoara, judeţul Mureş, pe drumul european E60) şi „F. Ş.” (localitatea A., judeţul M.).

Din Sentinţa penală nr. 102 pronunţată la data de 8.12.2017 de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1.495/85/2016 rezultă în esenţă că:

În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal s-a constatat că infracţiunile reţinute prin sentinţa mai sus arătată în sarcina inculpatului se află în concurs real între ele şi în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 203/2015 a Judecătoriei Mediaş definitivă la data de 24.03.2016 prin Decizia penală nr. 316/A/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia şi prin Sentinţa penală nr. 26/2017 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la data de 7.03.2017.

În baza art. 97 alin. (1) din Codul penal a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispusă prin Decizia penală nr. 316/A/2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, definitivă la data de 24.03.2016.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 203/2015 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la data de 24.03.2016, în pedepsele componente, de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 238 alin. (1) din Codul penal, art. 5 din Codul penal, de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal, art. 5 din Codul penal, şi de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor.

În baza art. 40 alin. (1) şi (2) din Codul penal, art. 38 alin. (1) din Codul penal, art. 39 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 203/2015 a Judecătoriei Mediaş şi cu pedeapsa de 2.000 lei amendă penală aplicată prin Sentinţa penală nr. 26/2017 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la data de 7.03.2017, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 2 + 2 + 1 + 1 + 1), respectiv un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare la care se adaugă amenda penală în sumă de 2.000 lei.

În baza art. 45 alin. (2) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementată, pe o perioadă de 2 ani, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. d) şi lit. k) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. d) şi lit. k) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege; dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În temeiul art. 72 din Codul penal raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, cu indicarea perioadelor, iar în temeiul art. 399 din Codul de procedură penală a fost menţinută măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin Decizia Curţii de Apel Alba Iulia nr. 55 din 13.04.2017.

Faţă de inculpat au fost dispuse şi alte măsuri aşa cum rezultă din hotărârea pronunţată.

S-a constatat că infracţiunile reţinute prin prezenta sentinţă în sarcina inculpatului se află în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 200 din 12.12.2014 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la data de 19.02.2015, şi prin Sentinţa penală nr. 155 din 6.10.2015 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la data de 25.02.2016.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 391 din 19.04.2016 a Judecătoriei Deva, definitivă la data de 3.05.2016, în pedepsele componente de:

– 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 200/2014 a Judecătoriei Mediaş, modificată prin Decizia penală nr. 197/A/19.02.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, pentru infracţiunea prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 43 alin. (5) din Codul penal;

– 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 200/2014 a Judecătoriei Mediaş, modificată prin Decizia penală nr. 197/A din 19.02.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, pentru infracţiunea prevăzută de art. 334 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 43 alin. (5) din Codul penal;

– 9 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 200/2014 a Judecătoriei Mediaş, modificată prin Decizia penală nr. 197/A din 19.02.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 43 alin. (5) din Codul penal;

– 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 155 din 6.10.2015 a Judecătoriei Mediaş, definitivă la 25.02.2016, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 206 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 43 alin. (5) din Codul penal, art. 79 alin. (2) din Codul penal.

A fost înlăturat sporul de 15 luni închisoare aplicat inculpatului prin Sentinţa penală nr. 391/2016 a Judecătoriei Deva.

În baza art. 40 alin. (1) şi (2) din Codul penal, art. 38 alin. (1) din Codul penal, art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare aplicate prin prezenta sentinţă pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 43 alin. (5) din Codul penal, de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 43 alin. (5) din Codul penal, cu pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 200/2014 a Judecătoriei Mediaş, 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 200/2014 a Judecătoriei Mediaş, 9 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 200/2014 a Judecătoriei Mediaş, 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 155 din 6.10.2015 a Judecătoriei Mediaş şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 2 ani + 2 ani, 1 an şi 6 luni + 1 an şi 6 luni + 9 luni = 1/3 din 7 ani şi 9 luni), respectiv un spor de 2 ani şi 7 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 6 ani şi 7 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe o perioadă de 4 ani, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege; dreptul de a comunica cu partea vătămată G. sau cu membrii familiei acesteia; dreptul de a se apropia de locuinţa acesteia.

În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege; dreptul de a comunica cu partea vătămată G. sau cu membrii familiei acesteia; dreptul de a se apropia de locuinţa acesteia.

S-a anulat Mandatul de executare a pedepsei nr. 615 din 3.05.2016 al Judecătoriei Deva şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată, arătată în concret, iar în temeiul art. 399 din Codul de procedură penală a fost menţinută măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul B. prin Încheierea penală din data de 24.04.2017 a Tribunalului Sibiu.

Faţă de inculpat au fost dispuse şi alte măsuri aşa cum rezultă din hotărârea menţionată.

În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal, art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe o perioadă de 2 ani, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. d) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege.

În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. d) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege.

În temeiul art. 91 alin. (1) din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 alin. (1) din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune S., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) din Codul penal s-a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei M. sau Primăriei A. S., pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) din Codul penal raportat la art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) din Codul penal, în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 72 din Codul penal raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliul, începând, aşa cum s-a menţionat în concret, iar în temeiul art. 399 din Codul de procedură penală s-a menţinut măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin Decizia nr. 55 din 13.04.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Faţă de inculpat au fost dispuse şi alte măsuri, aşa cum rezultă din sentinţa pronunţată.

În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal, art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe o perioadă de 2 ani, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. d) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege.

În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. d) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege.

În temeiul art. 91 alin. (1) din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 alin. (1) din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) din Codul penal s-a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul Românei fără acordul instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei S. sau Primăriei M., pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) din Codul penal raportat la art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (2) şi (4) din Codul penal, în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 72 din Codul penal raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, cu indicarea concretă a perioadei, iar în temeiul art. 399 din Codul de procedură penală a fost menţinută măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin Decizia nr. 35 din 14.03.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Faţă de inculpat au mai fost dispuse şi alte măsuri, potrivit sentinţei menţionate.

În baza art. 38 alin. (1) din Codul penal, art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 2 ani + 2 ani) închisoare, respectiv un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 4 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe o perioadă de 2 ani, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege.

În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege.

În temeiul art. 72 din Codul penal raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, cu indicarea concretă a acestora, iar în temeiul art. 399 din Codul de procedură penală a fost menţinută măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin Încheierea din data de 24.04.2017 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin Decizia penală nr. 67/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Faţă de inculpat au mai fost dispuse şi alte măsuri, cum rezultă din sentinţa atacată.

În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal, art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe o perioadă de 2 ani, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege.

În baza art. 45 alin. (5) din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Codul penal, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a alege.

În temeiul art. 91 alin. (1) din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 alin. (1) din Codul penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune S., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) l#EEXLINK#it. d) din Codul penal s-a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) din Codul penal, raportat la art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei D. sau Primăriei M., pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) din Codul penal raportat la art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (2) şi (4) din Codul penal, în sensul că, dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 72 din Codul penal raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, cu arătarea perioadelor în concret, iar în temeiul art. 399 din Codul de procedură penală a fost menţinută măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat prin Încheierea penală din data de 24.04.2017 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin Decizia penală nr. 67 din 2.05.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Faţă de inculpat au fost dispuse şi alte măsuri, în condiţiile arătate în sentinţă. Totodată în hotărâre sunt arătate în detaliu şi dispoziţiile legale privind acţiunea civilă şi dispoziţiile corespunzătoare, precum şi cele referitoare la cheltuielile judiciare, precum şi onorariile avocaţilor din oficiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Sibiu a reţinut că:

– fapta inculpatului A., care, în perioada 2013-2015, a înlesnit practicarea prostituţiei de către martorele G. şi H., prin introducerea lor în cluburi sau case private unde se practica prostituţia, identificarea de clienţi cu care martorele să întreţină contra cost raporturi sexuale, adăpostirea acestora în perioada 2013-2014 într-un apartament închiriat de el şi fratele său, inculpatul B., în localitatea N., Germania, precum şi adăpostirea, în cursul anului 2015, a martorei H., la locuinţa sa din D., şi asigurarea transportului la locaţiile unde urmau să practice prostituţia (în Germania sau la locaţiile din ţară – L. sau K.), precum şi obţinerea repetată de foloase patrimoniale de către acesta de pe urma practicării prostituţiei de către cele două martore (K. în perioada 2013-2015 şi L. în perioada 2013- decembrie 2015, în perioada încarcerării coinculpatului B.), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal;

– fapta inculpatului B. de a înlesni practicarea prostituţiei de către martorele H. şi K. în perioada 2013-2015, prin introducerea lor în cluburi sau case private unde se practica prostituţia, identificarea de clienţi cu care martorele să întreţină contra cost raporturi sexuale, supravegherea şi adăpostirea acestora în perioada 2013-2014 într-un apartament închiriat de el şi fratele său, inculpatul A., în localitatea N., Germania, prin asigurarea transportului acestora la locaţiile unde urmau să practice prostituţia, respectiv obţinerea de beneficii materiale de pe urma practicării prostituţiei de către numita L. în perioada 2013-2015, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de proxenetism, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 213 din Codul penal;

– fapta inculpatului C. de a înlesni practicarea prostituţiei de către martora M., în perioada 2011-2015, şi de a obţine beneficii materiale de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta, fapte comise în perioada 2013-2016, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de proxenetism, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 213 din Codul penal, fapta fiind săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, cu intenţie directă;

– fapta inculpatului D. de a înlesni practicarea prostituţiei de către martora N. în perioada 2007-2016 şi de a obţine beneficii materiale de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta, fapte comise în perioada 2013-2016 în cadrul unui grup infracţional organizat, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de proxenetism, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 213 din Codul penal;

– fapta inculpatului E. de a înlesni practicarea prostituţiei de către martorele O. şi P., în perioada 2014-2015, precum şi obţinerea de beneficii materiale de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal;

– fapta inculpatului F. de a înlesni practicarea prostituţiei de către martora R., în cursul anului 2015, şi de a obţine beneficii materiale de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal, fapta fiind săvârşită cu intenţie directă şi cu scopul calificat cerut de lege.

Împotriva Sentinţei penale nr. 102/2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1.495/85/2016, au declarat apel inculpaţii A., D. ş.a., cale de atac înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia cu Dosarul nr. 1.495/85/2016, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 20.02.2018.

Prin apelurile declarate în cauză se critică, în esenţă, soluţia de condamnare a inculpaţilor, învederându-se că aceştia sunt căsătoriţi, respectiv anterior au fost concubini ai persoanelor care practicau prostituţia în străinătate.

Se învederează că în speţă este incident cazul de achitare prevăzut de art. 16 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, faptele deduse judecăţii nefiind tipice.

III. Punctul de vedere al procurorului şi al părţii asupra chestiunii de drept sesizate

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se opune sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învederând că la nivelul Judecătoriei Braşov există o soluţie similară de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de proxenetism, nedefinitivă. A arătat că în cuprinsul sentinţei penale este menţionată doctrina cu privire la acest aspect şi apreciază că nu s-ar impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că este o chestiune de interpretare a instanţei.

Punctul de vedere al autorului sesizării este că, potrivit art. 16 din Codul de procedură penală:

(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: fapta nu există; fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

A învederat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţia în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

A arătat că politica penală europeană este guvernată de principii care derivă nu numai din tradiţia europeană, ci şi din principiile consacrate de reglementările naţionale. Într-un stat de drept este vitală prezenţa principiului legalităţii în cadrul sistemului legislativ. Pe acest considerent, art. 6 alin. (3) din Tratatul de la Lisabona reflectă principiul legalităţii, împreună cu toate implicaţiile sale, în categoria principiilor generale de drept în sensul arătat de tratat.

De asemenea, Convenţia europeană a drepturilor omului (Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) promovează principiul legalităţii în art. 7, prin următorul deziderat: „Nicio pedeapsă fără lege”. În acest context, legiuitorul european trebuie să respecte principalele consecinţe care rezultă din aplicarea principiului legalităţii, respectiv: claritatea legii penale, neretroactivitatea şi lex mitior, cerinţa unei legi adoptate de către un Parlament (nulla poena sine lege parlamentaria), subsidiaritatea, precum şi coerenţa.

Principiului referitor la aplicarea în timp a legii penale, problemele referitoare la neretroactivitatea legii penale, precum şi excepţiile de la principiu, situaţia aplicării retroactive a legii penale mai favorabile au noi implicaţii după adoptarea Tratatului de la Lisabona.

De principiu, este interzisă retroactivarea normelor penale în defavoarea cetăţeanului acuzat de comiterea unei fapte penale. Astfel, ţinându-se cont şi de caracterul previzibil al răspunderii penale, a rezultat interzicerea pentru legiuitorul european de a obliga statele membre să recurgă la adoptarea unor norme care să presupună aplicarea retroactivă a legii penale în cadrul procesului de uniformizare a legislaţiei naţionale.

Prin excepţie, în situaţia în care normele penale intră în vigoare după comiterea faptei de către inculpat, dar aplicarea lor produce efecte favorabile pentru acesta, sentinţa poate fi fundamentată fără a se încălca principiul neretroactivităţii, ţinându-se cont totodată de principiul legii penale mai favorabile, care, deşi existent în toate statele membre ale Uniunii Europene, prezintă diferenţe privitoare la integrarea sa în ierarhia stabilită la nivelul normativ al fiecărei ţări.

Dată fiind importanţa deosebită atribuită principiului legii penale mai favorabile în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, dar şi în Carta drepturilor fundamentale, legiuitorului european nu îi este permis ca, în cadrul armonizării legislaţiei penale, să oblige statele membre să ţină cont, în exclusivitate, de legea penală în vigoare în momentul comiterii faptei, chiar dacă ulterior, dar până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit o modificare a normei penale în beneficiul inculpatului.

A arătat că la nivel naţional, în contextul aderării României la Uniunea Europeană, se impune pentru aplicarea legii penale în timp armonizarea principiilor care fundamentează această materie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Europene de Justiţie.

A învederat că în acest cadru este necesară realizarea concordanţei legilor penale cu dreptul comunitar, precum şi cu Convenţia europeană a drepturilor omului.

Astfel, în ce priveşte problemele pe care le implică succesiunea legilor în timp, în speciale cele referitoare la legea penală mai favorabilă, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului („Nicio o pedeapsă fără lege”), articol în sensul căruia noţiunea de lege care incriminează faptele şi prevede pedepsele aplicabile apare ca un concept independent.

Curtea a lansat, în cadrul art. 7 din Convenţie, următorul deziderat: „Nicio pedeapsă fără lege”, deziderat care promovează principiul legalităţii ce ulterior este regăsit în reglementările Tratatului de la Lisabona.

În temeiul acestui principiu a considerat situaţiile în care instanţele sunt sesizate cu fapte sub încadrare juridică diferită de cea din cursul urmăririi penale, fapte care nu comportă un element nou de incriminare pentru care inculpatul să nu îşi fi organizat apărarea.

A arătat faptul că Curtea a stabilit că instanţele au dreptul şi datoria de a încadra juridic respectivele fapte, admiţând că judecătorul poate preciza elementele constitutive ale unei infracţiuni