ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3255/2018

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, la 27 iunie 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâților la ridicarea instalației de alimentare cu apă curentă și canalizare și a canalului de apă exterior, amplasate pe terenul proprietatea exclusivă a reclamanților și, în caz de neexecutare, să fie autorizați a le ridica personal pe cheltuiala pârâților. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 500 RON lunar, cu titlu de daune-interese, începând cu data de 06.06.2014 și până în ziua ridicării efective a instalației și a canalului menționate mai sus, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 494 alin. (2) și art. 550 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3088 din 27 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Galați, în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C., D., E., ca neîntemeiată. S-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., D. și E., ca neîntemeiată. Au fost obligați reclamanții la plata sumei de 1500 RON către pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Cererea de completare a sentinței civile nr. 3088 din 27 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2015, formulată de reclamanții A. și B., a fost respinsă prin sentința civilă nr. 5682 din 28 iulie 2016 pronunțată de Judecătoria Galați.

Împotriva acestor sentințe civile au formulat apeluri reclamanții A. și B., solicitând anularea în tot a sentințelor apelate și în rejudecare admiterea acțiunii și cererilor formulate în fața primei instanțe.

Prin decizia civilă nr. 668 din 24 mai 2017, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis apelurile formulate de reclamanții A. și B. împotriva sentințelor civile nr. 3088 din 27 aprilie 2016 și nr. 5682 din 28 iulie 2016 pronunțate de Judecătoria Galați. A fost schimbată în parte sentința civilă nr. 3088 din 27 aprilie 2016 a Judecătoriei Galați, în sensul că s-a admis în parte cererea principală a reclamanților și au fost obligați pârâții D. și E. la ridicarea canalului de apă exterior amplasat pe terenul reclamanților, situat în Galați, str. x, CF nr. x și nr. y. Au fost autorizați reclamanții ca în cazul în care pârâții nu își execută obligația de ridicare canal exterior, în termen de 60 de zile de la pronunțarea prezentei hotărâri, să ridice personal lucrarea, pe cheltuiala pârâților. Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 420 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond, reprezentând taxă judiciară de timbru și parte onorariu expert. Au fost înlăturate din sentința civilă nr. 3088 din 27 aprilie 2016 a Judecătoriei Galați dispozițiile contrare prezentei hotărâri și pe cele privitoare la plata cheltuielilor de judecată de către reclamanți către pârâți. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate. A fost schimbată în tot sentința civilă nr. 5682 din 28 iulie 2016 a Judecătoriei Galați și, pe cale de consecință, a fost admisă cererea completatoare. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâților la plata de daune-interese către reclamanți. 5. Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia nr. 668 din 24 mai 2017, în sensul că se va menționa corect în dispozitiv numele pârâților obligați către reclamanți la ridicarea canalului de apă exterior ca fiind "C., D. și E." în loc de "D. și E.", cum greșit s-a redactat.

Împotriva deciziei civile nr. 668 din 24 mai 2017 a Tribunalului Galați, secția I civilă au declarat recurs pârâții C., D. și E., care a fost înregistrat la Curtea de Apel Galați, secția I civilă, la 31 octombrie 2017.

Prin decizia civilă nr. 60/R din 28 februarie 2018 Curții de Apel Galați, secția I civilă a fost declinată competența de soluționare a recursului declarat de pârâții C., D. și E. împotriva deciziei civile nr. 668 din 24 mai 2017 pronunțate de Tribunalul Galați, secția I civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. 7. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 30 mai 2018. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele: Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege". Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel. Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel. A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători. Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată". Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel. Or, în materia litigiilor având ca obiect obligația de a face, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță. Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel. Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată. În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod". Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă. În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte: Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare. Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac. În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante. Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Galați, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.