- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 28 iunie 2012
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 28.06.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 2568/192/2011
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul B.A.. La apelul nominal se prezintă petentul B.A., personal, lipsind intimații I.I. și G.M.G. Ministerul Public este reprezentat de procuror, L.V. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul-asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la data de 15 mai 2012. Petentul confirmă că dosarul Judecătoriei Bolintin Vale a fost soluționat și lasă la aprecierea instanței. Procurorul solicită respingerea pentru motivele prezentate verbal. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul B.A. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 2568/192/2011 al Judecătoriei Bolintin Vale. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012. Procesat de GGC - GV