ÎCCJ, Decizia nr. 2/2017

Decizia penală nr. 2/2017

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 135/A din data de 5 aprilie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 105 din 18 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/81/2015.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 107 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea Militară de Apel, în temeiul art. 432 C. proc. pen. cu referire la art. 431 din C. proc. pen., s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A., domiciliat în municipiul Bacău, împotriva Deciziei penale nr. 87 pronunțată de Curtea Militară de Apel la data de 28 octombrie 2015 în dosarul nr. x/81/2015.

S-a reținut că petentul a formulat contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426, lit. a) și lit. b) C. proc. pen., însă s-a constatat că nu a fost invocată nicio împrejurare care să se încadreze în cazurile prevăzute de art. 426 lit. a) și b) C. proc. pen., nefiind nici măcar invocată, cu atât mai mult nu a fost dovedită necitarea petentului și imposibilitatea de prezentare. De asemenea, instanța a constatat că prin hotărârea atacată nu s-a pronunțat nicio condamnare.

Împotriva acestei decizii, apelantul contestator A., la data de 8 ianuarie 2016 a formulat apel, invocând, în esență, aspecte care vizează fondul cauzei și împrejurări într-un cadru general, fără a aduce critici concrete referitoare la obiectul cauzei.

Prin Decizia penală nr. 105 din 18 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/81/20155, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de A. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 17 decembrie 2015 a Curții Militare de Apel București.

S-a reținut că, în cauză, contestatorul A. a declarat apel împotriva deciziei penale 107 din data de 17 decembrie 2015 a Curții Militare de Apel prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 87 din data de 28 octombrie 2015, pronunțată de Curtea Militară de Apel București, în dosarul nr. x/81/2015.

S-a constatat că în privința deciziei penale atacate, pronunțată în baza art. 431 C. proc. pen., legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Prin urmare, constatând că în speță, hotărârea atacată face parte dintre cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac și, totodată, că decizia supusă controlului judiciar este definitivă, astfel că, demersul inițiat de către contestatorul A. este inadmisibil, acestuia nefiindu-i recunoscută calea de atac a apelului, Înalta Curte a respins ca inadmisibil apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 17 decembrie 2015 a Curții Militare de Apel București.

Împotriva acestei decizii, la data de 22 martie 2016, contestatorul A. a formulat contestație în anulare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 martie 2016, când s-a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2016.

În motivarea cererii, contestatorul a solicitat, în esență, admiterea contestației în anulare, desființarea Deciziei nr. 105 din 18 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Sentinței nr. 3 din 5 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Militar Iași, cât și a Deciziei nr. 36 din 17 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea Militară de Apel, cu consecința achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior.

Examinând în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul A., în conformitate cu dispozițiile art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației.

În această etapă procesuală instanța examinează dacă contestația în anulare privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual-penale.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că, în raport cu decizia penală contestată, dar și în raport cu dispozițiile art. 426 C. proc. pen., cererea formulată de către contestatorul A. nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu conform dispozițiilor art. 431 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește calea extraordinară de atac a contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, aceasta poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, pentru că numai aceste hotărâri sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.

Prin urmare, hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot face obiectul unei contestații în anulare.

În speță, decizia penală împotriva căreia contestatorul A. a formulat contestație în anulare nu este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei, printr-o soluție de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal. Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare împotriva hotărârilor judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei, a admite că o atare cale de atac este admisibilă, ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat apel, considerând că în mod greșit instanța nu a ținut cont de situația sa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 Judecători, la data de 31 octombrie 2016, fixându-se, aleatoriu, primul termen de judecată la data de 5 decembrie 2016.

Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce privește aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată calea de atac declarată ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge, în baza următoarelor considerentele:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Cap. III C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 135/A din 5 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016, decizie cu caracter definitiv.

Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Instanța constată că, în cauză, calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei decizii penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., prin raportare la cele ale art. 408 din același cod, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 5 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016 și îl va obliga la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 135/A din 5 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - CL