ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3984/2019

HOTĂRÂRE
17.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3984/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2017 sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B. desființarea rezoluției de clasare nr. 1682/IJ/418/DIP/2018 și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare față de procurorul B..

Prin Sentința civilă nr. 4776 pronunțată în data de 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâți Inspecția Judiciară și B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul C. criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În esență, susține că prima instanță nu a verificat dacă există la dosar o dovadă a calității reprezentant al instituției pârâte și că judecătorul fondului a legiferat în materia principiului legalității căii de atac a recursului, în sensul că a exclus această cale de atac în ce privește propria hotărâre judecătorească.

Recurentul a susținut că motivarea primei instanțe este contradictorie, în sensul că aceasta reține că reclamantul nu a prezentat indicii de săvârșire a unor abateri disciplinare, fără a avea în vedere scopul sesizării adresate Inspecției Judiciare, acela de a citi conținutul cererii sale și de verifica modul în care procurorul B. instrumentează dosarele.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, față de soluția pronunțată în primă instanță și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În ședința publică din data de 17 septembrie 2019, Înalta Curte a pus în discuția recurentului-reclamant excepția inadmisibilității recursului, prin raportare la dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2014 dar și la soluția de unificare a jurisprudenței din data de 9 octombrie 2017 adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării - art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată. Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6) și (7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Astfel, având în vedere soluția de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunțate, dar și dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că Sentința nr. 4776 din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată pe fond contestația formulată de reclamantul A. împotriva rezoluției din data de 29 martie 2018 de clasare a sesizării ce a format obiectul Dosarului nr. x/2018 este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din același cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În prezenta cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 4776 din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1253/2020
Ședința publică din data de 27 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrat
ÎCCJ 2021-06-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3675/2021
Ședința publică din data de 16 iunie 2021 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2019-04-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1895/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30.06.2016, reclamantul A. a solic
ÎCCJ 2020-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 494/2020
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sec
ÎCCJ 2019-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5863/2019
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 05 mai
Sursă