ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 797/2018

Ședința publică din data de 9 martie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 644 din 23 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea având ca obiect acțiune în constatare și pretenții formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

S-a constatat nulitatea absolută a clauzei înscrise la art. 2.3 din contractul de credit nr. x din 23 septembrie 2008, respectiv clauza cu privire la comisionul de acordare credit de 2,00% din valoarea creditului, ca fiind abuzivă și, în consecință s-a dispus eliminarea acesteia din contract.

A fost obligată pârâta S.C. C. S.A. la restituirea către reclamanți a sumei de 575 CHF încasată cu titlul de comision de acordare și la plata dobânzii legale aferente acestor sume începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 2 iunie 2016 și până la data plății integrale.

S-a respins în rest cererea.

A fost obligată pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat apel și pârâta C. S.A. criticând-o pentru nelegalitate cu motivarea că, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 atunci când a apreciat clauza referitoare la comisionul de acordare ca având caracter abuziv, fără să aibă în vedere faptul că, în schimbul perceperii acestui comision banca a prestat către consumator serviciul constând în analiza documentației referitoare la contractul de credit astfel încât, între părți nu s-a creat un dezechilibru contractual, iar pe de altă parte clauza este redactată clar și fără echivoc atât sub aspectul cuantumului acestui comision cât și sub aspectul modului de plată.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 793 din 4 decembrie 2017 a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A., cu sediul în București, Bd. x, împotriva sentinței civile nr. 644 din 23.03.2017 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanții-reclamanți A. și B., ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat D. cu sediul în Mun. Tg. Jiu, str. x, nr. 9bis. Et. 1, cam. 3, jud. Gorj.

A admis apelul declarat de apelanții reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 644 din 23 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă C. S.A..

A schimbat sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 2.2, 2.5 din condițiile speciale și art. IV pct. 3 și art. VI pct. 1.3.2 din condițiile generale.

A dispus recalcularea și plata ratelor în moneda creditului, la cursul de schimb valutar de la data încheierii contractului.

A dispus restituirea sumelor încasate cu titlu de diferență de curs valutar, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

A obligat intimata C. S.A. la plata a 3000 RON cheltuieli de judecată în apel apelanților reclamanți.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă S.C. C. S.A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 793 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 martie 2018.