ÎCCJ, decizie (scj.ro #152706)

Specificul cererii de intervenție voluntară principală în contenciosul administrativ. Condiții de admisibilitate

Codul de procedură civilă, art. 61

Legea nr. 554/2004, art. 1

În contenciosul administrativ, obiectul cererii de chemarea în judecată constă, așa cum rezultă din art. 1 din Legea nr. 554/2004, în anularea unui act administrativ, recunoașterea dreptului subiectiv ori a interesului legitim vătămat prin emiterea acestuia de autoritatea publică emitentă și repararea pagubei astfel cauzate.

În aceste circumstanțe, intervenția voluntară principală are o configurație specifică. Aceasta pentru că atât cererea de chemare în judecată cât și cererea de intervenție au același obiect principal, respectiv anularea aceluiași act administrativ, iar reclamantul și pârâtul nu se află pe poziții contradictorii, ambii având același interes și deziderat, anularea actului administrativ, intervenientul dobândind calitatea de reclamant numai în raport de pârâtul inițial. Ceea ce-i diferențiază însă, este interesul procesual propriu și drepturile subiective ori interesele legitime proprii fiecăruia, vătămate prin același act administrativ, a căror recunoaștere tind a o obține prin anularea acestui act.

Prin urmare, în lipsa justificării unui interes procesual propriu  - în sensul reclamării protecției jurisdicționale a unui drept subiectiv sau interes legitim propriu vătămat prin actul administrativ a cărui anulare se solicită - cererea de intervenție voluntară principală, formulată într-un litigiu de contencios administrativ, este inadmisibilă.

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal,  Decizia nr. 1019 din 12 martie 2018

I. Circumstanțele cauzei.

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.05.2017, petenta Asociația A. a formulat cerere de intervenție principală în cadrul dosarului nr. x/2/2017, privind pe reclamanta Compania Națională B. S.A. Constanța și pe pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să admită în principiu cererea de intervenție principală și să dispună anularea Deciziei nr. 51 din 10.08.2016 emisă de către autoritatea publică Consiliul Concurenței în tot sau în parte, anularea Ordinului nr. 1115 din 19.11.2012 și a Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 70 din 20.02.2013 prin care au fost declanșate procedurile de investigare, precum și a raportului prin care a fost declanșata procedura de investigare; în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu avertisment ori reducerea amenzii contravenționale raportat la criteriile legale de individualizare; retrimiterea cauzei către instituția publică intimată în vederea refacerii investigației și emiterea ulterioară a unei decizii noi în baza administrării probatoriului solicitat pe durata investigației/ în cursul judecății de reclamantă, în subsidiar: admiterea excepției de nulitate/ nelegalitate absolută a Ordinului nr. 1115 din 19.11.2012 de declanșare a procedurii de investigare precum și a Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 70 din 20.02.2013, prin care au fost declanșate procedurile de investigare, precum și a Raportului asupra investigației declanșate, disjungerea prezentei cauze prin soluționarea cu celeritate a motivelor de nulitate absolută a ordinului de declanșare a investigației, inclusiv a Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 70 din 230.02.2013, suspendarea judecății cauzei în ceea ce privește decizia nr. 51 din 10.08.2016 privind fondul cauzei până la soluționarea motivelor ce au stat la baza emiterii ordinului nr. 1115 din 19.11.2012, Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 70 din 20.02.2013 de declanșare a investigației, eventualitate ce determină retrimiterea cauzei la emitent în vederea refacerii investigației, obligarea exclusiv a pârâtului Consiliului Concurenței la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea de ședință din data de 15.11.2017, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de intervenție formulată de Asociația A., ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de ședință din data de 15.11.2017 a Curții de Apel București a declarat recurs petenta Asociația A., solicitând casarea acestei încheieri și rejudecând, să fie admisă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de recurentă.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurenta a susținut următoarele:

Recurenta învederează că cererea de intervenție a fost formulată întrucât dorește să promoveze interesele profesionale ale asociaților firmei reclamante, de profesie piloți de nave maritime, membri ai acestei asociații profesionale, în special prin promovarea unor întrebări preliminare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene ce sunt de natură să dezlege problema de interpretare a tratatelor în prezenta cauză.

Soluționarea unei asemenea cauze de o complexitate ridicată, pentru un domeniu puțin cunoscut, cum este cel al serviciilor publice de siguranța transporturilor maritime trebuie să fie efectuată prin administrarea unui probatoriu complex, prin dezlegarea unor aspecte ce țin de interpretarea tratatelor Uniunii Europene, de aplicarea unor texte de lege în curs de modificare, imposibilitatea administrării acestuia contravenind Convenției E.D.O. așa cum rezultă din Decizia pronunțată la data de 28 iunie 2011, ca urmare a soluționării cererii nr. 40.301/04, pronunțată în Cauza

Ioan Pop împotriva României

, paragraful 27.

Se mai susține că este de principiu că prin acte administrative cu caracter individual nu se pot modifica acte normative, care au un regim distinct și se adresează unui număr nedefinit de persoane și ar trebui să urmeze o procedură laborioasă reglementată de Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă .

Deoarece autoritatea de concurență nu a respectat nici una din normele de tehnică legislativă, a emis alegații ce țin de modificarea generală a cadrului legislativ care nu este specific pentru un act administrativ cu caracter individual recurenta consideră că este îndreptățită să intervină în prezenta cauză pentru că menținerea prin actul administrativ cu caracter individual a unor măsuri cu caracter general, de modificare a legislației în materie tinde să vatăme interesele membrilor corpului profesional al piloților de nave maritime în general. Se relevă în acest sens practica instanței de fond, care într-o cauză similară a apreciat că recurenta trebuie să formuleze o cererea de intervenție principală și nu accesorie.

Cererea de intervenție se bazează și pe adresarea unor întrebări  Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei decizii privind interpretarea art. 7 din Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European și al Consiliului, din 15 februarie 2017, de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare și a normelor comune privind transparența financiară a porturilor,  ce vor contribui la o soluționarea corespunzătoare a dosarului prin admiterea în principiu a cererii noastre de intervenient principal.

Prin Decizia de sancționare nr. 51/2016 atacată în cauză, Consiliul concurenței a impus Ministerului Transporturilor și Administrației Porturilor Maritime organizarea pieței serviciilor de pilotaj și remorcaj ca o piață liberă, concurențială, unde prestatorii de servicii sunt doar „autorizați” sa presteze servicii, si nu o piață publică, unde se aplică regulile achizițiilor publice. Consiliul Concurenței în mod ilegal impune modul de organizare a pieței, cu încălcarea dreptului de opțiune al autorității contractante existent în baza reglementarilor în vigoare la data organizării pieței. Cu atât mai mult cu cat acest drept a fost confirmat ulterior în mod expres prin adoptarea Regulamentului nr. 2017/352 UE, intrat în vigoare în 2017, ceea ce face ca în acest moment aplicarea deciziei Consiliului Concurenței să fie contrară Regulamentului.

Propunerile de modificare a legislației impuse de pârâtă exced cadrului constituțional, fiind ilegale, recurenta făcând trimitere la decizia nr. 89/2017 pronunțată de Curtea Constituțională prin care a fost admisă obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimatul Consiliul Concurenței solicită respingerea recursului petentei ca nefondat, apreciind că încheierea atacată este legală, nefiind demonstrate în cauza îndeplinirea în cauză a condițiilor pentru admisibilitatea cererii de intervenție principale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

2.1. Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul petentei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În discuție este admisibilitatea cererii de intervenție formulată de recurentă în litigiul declanșat de Compania Națională B. S.A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Concurenței prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 51 din 10.08.2016 emisă de intimată.

Prin acest act administrativ, în ce privește piața serviciilor de pilotaj maritim, autoritatea de concurență a sancționat contravențional Societatea C. S.R.L., Societatea D. S.R.L. și Societatea E. S.R.L. pentru încălcarea art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și art. 101 din T.F.U.E. și Compania Națională B. S.A. pentru încălcarea art. 6 alin. (1) lit. d) din Legea concurenței și art. 102 din T.F.U.E.

În consecință, instanței de fond îi este dedusă judecății cercetarea legalității raportului administrativ de sancționare a Companiei Naționale B. S.A. prin decizia emisă de autoritate de concurență.

Art. 61 C.proc.civ. deschide calea oricărei persoane care justifică un interes de a interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. Intervenția este principală dacă persoana care intervine pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății.

Cum de altfel a reținut și instanța de fond, pentru a fi în prezența unei intervenții principale, terțul solicită intervenția într-un proces în curs de desfășurare, pentru a i se stabili sau a i se recunoaște un drept propriu.

În contenciosul administrativ, obiectul cererii de chemarea în judecată constă, așa cum rezultă din art. 1 din Legea nr. 554/2004, în anularea unui act administrativ, recunoașterea dreptului subiectiv ori a interesului legitim vătămat prin emiterea acestuia de autoritatea publică emitentă și repararea pagubei astfel cauzate.

În aceste circumstanțe, intervenția voluntară principală are o configurație specifică. Aceasta pentru că atât cererea de chemare în judecată cât și cererea de intervenție au același obiect principal, respectiv anularea aceluiași act administrativ, iar reclamantul și pârâtul nu se află pe poziții contradictorii, ambii având același interes și deziderat, anularea actului administrativ, intervenientul dobândind calitatea de reclamant numai în raport de pârâtul inițial. Ceea ce-i diferențiază însă, este interesul procesual propriu și drepturile subiective ori interesele legitime proprii fiecăruia, vătămate prin același act administrativ, a căror recunoaștere tind a o obține prin anularea acestui act.

Plecând de la aceste coordonate, se observă că recurenta nu justifică un interes procesual propriu în justificarea intervenției formulate, alegațiile sale demonstrând susținerea intereselor altor persoane pe care susține că le reprezintă, care însă nu sunt părți în acest litigiu. Pe de altă parte, recurenta nu reclamă protecția jurisdicțională a unui drept subiectiv sau interes legitim propriu, vătămat prin actul administrativ a cărui anulare se solicită.

Complexitatea cauzei, care presupune un probatoriu vast, eventual sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere preliminară, aptă de a lămuri și interpreta dreptul unional aplicabil nu sunt de natură a justifica admisibilitatea cererii de intervenție formulate de recurentă.

Prin urmare, Înalta Curte poate concluziona că în mod legal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de recurentă, încheierea recurată fiind în afară de orice critică.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate  în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 496 C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de petenta Asociația A.