ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 759/2018

Ședința publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata inițial sub nr. x/2014 din 09.07.2014 la Tribunalul Buzău, reclamanții A., B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. si C. S.A. - SUCURSALA JUDEȚEANĂ BUZĂU, au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri in care sa se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.2,1.3 lit. a),1.3 lit. b),1.3 lit. c), art. 4.2,art. 5.1 si actele adiționale la contractul de credit nr. x din 21.03.2008 si la art. 1.2,1.3 lit. a),1.3 lit. b),4.2,5.1 si actele adiționale din contractul de credit nr. x din 26.03.2008,iar pe cale de consecința repunerea părților in situația anterioara in sensul obligării la restituirea sumelor plătite nedatorat, a comisionului aplicat lunar la soldul creditului calculat de la data introducerii acțiunii si până la data pronunțării actualizata in funcție de indicele de inflație la data plății, a dobânzii legale aferente si emiterea unor noi grafice de rambursare, cu cheltuieli de judecata.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148, 192, 194 si urm C. proc. civ., pe Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Directiva 93/13 precum si celelalte dispoziții legale prevăzute in cuprinsul prezentei cereri.

Prin sentința nr. 23/2015 din 14 ianuarie 2015, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și teritorială a Tribunalului Buzău, invocată de pârâta C. S.A..; a declinat competența de soluționare a cauzei promovată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C. S.A. și C. S.A. - SUCURSALA JUDEȚEANĂ BUZĂU având ca obiect acțiune în constatare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 5200/2015 din 18 martie 2015, Judecătoria Sectorului 1 a respins excepția necompetenței materiale; a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Buzău.

Prin sentința civilă nr. 2696 din 8 aprilie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Buzău a respins exceptiile: lipsei capacitatii procesuale de folosinta si lipsei calitatii procesuale a Sucursalei Judetene Buzau, lipsei dovezii calitatii de reprezentant, lipsei de interes, prescriptiei dreptului la actiune in ce priveste inlaturarea clauzelor pretins abuzive, prescriptiei dreptului la actiune in ce priveste restituirea sumelor achitate nedatorat, netimbrarii cererii, nulitatii capetelor de cerere fata de pretinsul fapt al nemotivarii in fapt si drept respectiv neprecizarii valorii obiectului,invocate de pirita.

A admis in parte cererea formulata de reclamantii A., B. in contradictoriu cu pârâtele C. S.A. si C. S.A. - SUCURSALA JUDEȚEANĂ BUZĂU având ca obiect constatare clauze abuzive.

A constatat caracterul abuziv al dispozitiei prevazute in Actul aditional nr. 1 din 29.06.2009 la contractul de credit nr. x din 21.03.2008.

A repus partile in situatia anterioara.

A obligat pirita sa restituie reclamantilor suma de 3.050,51 CHF cu titlu de dobinda incasata nelegal pe perioada 25.03.2008-25.11.2015.

Împotriva sentinței civile nr. 2696 din 08.04.2016 au declarat apel atât pârâta C. S.A., cât și reclamanții A., B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2015.

Prin decizia nr. 1744/12.12.2016, tribunalul a admis ambele apeluri, a anulat sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Urmare acestei soluții, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/2015* la data de 01.02.2017.

Prin sentința civilă nr. 3082/24.05.2017 Judecătoria Buzău a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului C. SA-Sucursala Județeană Buzău invocată de pârât

A respins următoarele excepții invocate de pârât: excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. SA-Sucursala Județeană Buzău, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamanților, excepția lipsei de interes a reclamanților în a solicita direct instanței constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobândă prin capătul de cerere 1.1. și respectiv prin capătul de cerere II.l., în a solicita direct instanței constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale în ceea ce privește capătul de cerere I.3 și respectiv în ceea ce privește capătul de cerere II.2. referitoare la comisionul de rambursare anticipată, excepția prescripției dreptului reclamanților de a solicita înlăturarea clauzelor pretins abuzive din contractele de credit, excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la restituirea sumelor pe care reclamanții de consideră a fi fost "plătite nedatorat" (primul dintre capetele de cerere nenumerotate) - pentru sumele plătite de reclamanți anterior datei de 09.07.2011, pentru care reclamanții solicită restituirea, excepția nulității acțiunii.

A admis în parte acțiunea completată.

A constatat caracterul abuziv și pe cale de consecință a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale referitoare la alegerea societății de asigurări agreate de către Banca (clauza cuprinsa in art. 4.2) din contractul de credit nr. x din 21.03.2008 si din contractul de credit nr. x din 26.03.2008 încheiate de reclamanți și pârâtul C. SA

A respins acțiunea completată față de pârâtului C. SA-Sucursala Județeană Buzău, ca fiind formulată împotriva unei persoane ce nu are calitate procesual pasivă în cauză

A respins față de pârâta C. S.A. ca neîntemeiate capetele de cerere privind: constatarea caracterului abuziv și, pe cale de consecință să se constate că în Contractul de credit nr. x/21.03.2008 și Actele Adiționale, încheiate între părți sunt stipulate clauze abuzive și anume:. Clauza prevăzută la art. 1.3.privitor la Comisionul de acordare, prin care se stabilește un comision de acordare in cuantum de 5% din valoarea creditului iar cuantum de 1.260 CHF, care s-a achitat la data tragerii creditului;să se constate că în Contractul de credit nr. x/26.03.2008 și Actele Adiționale, încheiate între reclamanți și pârâtă sunt stipulate clauze abuzive și anume: Clauza prevăzută la art. 1.3. privitor la Comisionul de acordare, prin care se stabilește un comision de acordare in cuantum de 1,5% din valoarea creditului acordat în cuantum de 1.195,5 CHF, care s-a achitat la data tragerii creditului, 3. Clauza contractuala referitoare la comisionul de acordare in cuantum de 1192.5 CHF, achitat la data tragerii (clauza cuprinsa in art. 1.3 lit. a); Clauza cuprinsa in Actele Adiționale referitoare la perceperea unor comisioane de reeșalonare (a căror valoare se modifică de la un act adițional la altul: Actul Adițional nr 2/01.07.2011 stabilește o valoare de 150 euro iar Actul Adițional nr 3/11.01.2012 stabilește o valoare de 250 euro), se constate că în contractul de credit nr. x/21.03.2008 și Actele Adiționale, încheiate între părți sunt stipulate clauze abuzive și anume: clauza prevăzută in art. 1.2. coroborat cu art. 5.1.si art. 5.3. din contract care prevede posibilitatea băncii de a majora dobânda ("conform deciziei băncii și clauza prevăzuta in Actul adițional nr. x/29.06.2009 prin care banca si-a majorat marja fixă la 6,70 puncte procentuale pe an începând cu data de 22.05.2009 (fata de 4,7 pp/an); Clauza contractuala prin care dobânda este variabila (clauza cuprinsa la art. 1.2) si aceasta se revizuiește la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință si marja variabila a băncii, care la data încheierii contractului este cea menționata de art. 1.2(...) Banca poate modifica dobânda în consecință, in orice moment conform deciziei sale clauza cuprinsa la art. 5.1): în Contractul de credit nr. x/26.03.2008 și Actele Adiționale, încheiate între reclamanți și pârâtă sunt stipulate clauze abuzive și anume:. Clauza prevăzută in art. 1.2. coroborat cu art. 5.1. din Contract care prevede posibilitatea băncii de a majora dobânda ("conform deciziei băncii") si clauza prevăzuta in Actul adițional nr. x/29.06.2009 prin care banca si-a majorat marja fixa la 5,1 puncte procentuale pe an (fata de 4,4 pp/an); 1. Clauza contractuala prin care dobânda este fixa in primele 12 luni (clauza cuprinsa la art. .1.2). După primele 12 luni de la data tragerii creditului, dobânda va deveni variabila si revizuibila la fiecare 3 luni, in funcție de valoarea indicelui de referința de la acea data si marja băncii, prima modificare având loc la 12 luni de la data tragerii.(...) Dobânda se poate modifica in funcție de variația indicelui de referința si/sau a marjei, aceasta din urma variind conform deciziei băncii (clauza cuprinsa la art. 5.1) anularea clauzei contractuala referitoare la perceperea de către Banca a unui comision de administrare stabilit ca un procent de 0,03 % aplicat la valoarea de evaluare a imobilelor aduse drept garanție clauza cuprinsa la art. 1.3, lit. b) 3. Clauza contractuala referitoare la perceperea de către Banca a unui comision de rambursare anticipata de 2%, perceput asupra sumei restituite (clauza cuprinsa la art. 1.3 lit. c); .Clauza cuprinsa in Actele Adiționale referitoare la perceperea unor comisioane de reeșalonare (a căror valoare se modifica de la un Act Adițional la altul: Actul Adițional nr. 2/09.07.2010 stabilește o valoare de 0,01% din soldul existent la momentul reeșalonării iar Actul Adițional nr. 3/12.01.2011 stabilește o valoare de 1% din același sold). anularea Clauzei contractuale privind perceperea de către Banca a unui comision de rambursare anticipata stabilit in cuantum diferit (primii 5 ani -4% si după 5 ani- 2%) perceput asupra sumei rambursate in avans (clauza cuprinsa la art. 1.3 lit. b)., repunerea părților în situația anterioară si obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal, reprezentând "comisioane" așa cum au fost înfățișate în acțiunea principala, si diferența plata dobânzi, precum si calcularea marjei băncii care să fie fixa si neschimbata pentru întreaga perioada a contractului, să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision, diferență dintre dobânda care trebuia sa fie perceputa și dobânda majorată de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâta a acestor sume; actualizata in funcție de indicele de inflație la data plății si emiterea unor noi grafice de rambursare, plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței au formulat apel ambele părți.

Prin decizia nr. 1454/2017 din 26 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3802 din data de 24.05.2017, pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2015 având ca obiect acțiune în constatare, în contradictoriu reclamanții A. și B..

A admis apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a constatat caracterul abuziv și al clauzelor privind comisionul de acordare credit din cele două contracte de credit și a dispus restituirea sumelor de 1260 CHF respectiv 1192,5 CHF achitate de reclamanți cu titlul de comision de acordare credit,cu dobânda legală aferentă de la data plății către pârâtă a acestor sume și până la data restituirii efective; a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., solicitând admiterea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 18 decembrie 2017.

Prin rezoluția din data de 21 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

La 6 februarie 2018 intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Ploiești, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 1454/2017 din 26 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2018.