ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 753/2018

Ședința publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursurilor de față;

Prin acțiunea înregistrată la data de 26.03.2014, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. S.A., Sucursala Ișalnița ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10000 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 901 m.p., situați în T 19 parcela x, pentru perioada ianuarie 2012- 2014, suma ce solicită să fie actualizată cu rata inflației la data plății efective.

In drept, au fost invocate disp. Art. 555 Noul C. civ. și art. 1357 Noul C. civ.

La data de 28.11.2014, reclamanții au depus precizare la acțiune prin care au învederat ca înțeleg să solicite obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosință a terenului proprietatea acestora pentru perioada ianuarie 2012- decembrie 2014.

La data de 30.01.2015, reclamanții au depus precizare la acțiune prin care au învederat ca au formulat prezenta acțiune întrucât starea de fapt ce a determinat promovarea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului in care s-a pronunțat sentința civila nr. 10093/27.06.2012, subzista si in prezent.

La data de 20.11.2015, reclamanții au depus precizare la acțiune prin care au învederat ca înțeleg sa mărească câtimea obiectului solicitând obligarea paratei la plata sumei de 136800 RON, reprezentând lipsa de folosința a terenului proprietatea reclamanților pentru perioada ianuarie 2012- decembrie 2014.

Prin sentința civilă nr. 6825/13.05.2016, pronunțată de Judecătoria Craiova a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocată de către pârâtă ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C. S.A..

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 66806,45 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada februarie 2012 - 18.07.2013.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 2754,39 RON cheltuieli de judecată reprezentate de taxă de timbru, onorariu de expert și onorariu avocat proporțional cu pretențiile admise și către reclamantul B. a sumei de 488,75 RON cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocat proporțional cu pretențiile admise.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 07.10.2016, reclamanții A. și B. au solicitat instanței completarea sentinței civile nr. 6825/13.05.2016 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2014 referitor la actualizarea sumei acordate cu titlu de despăgubiri cu rata inflației până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 137/2016 din 25 noiembrie 2016, Judecătoria Craiova a admis cererea de completare dispozitiv formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C. S.A.; a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 6825/13.05.2016 în sensul că "Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 66806,45 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada februarie 2012 - 18.07.2013 actualizată cu rata inflației de la data pronunțării sentinței civile nr. 6825/13.05.2016 și până la data plății efective ".

Împotriva sentinței civile nr. 6825/13.05.2016 au declarat apel reclamanții A. și B..

Împotriva sentinței civile nr. 6825/13.05.2016 și a sentinței civile nr. 137/2016 din 25 noiembrie 2016, a formulat apel pârâtul C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1753/2017 din 18 septembrie 2017, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins apelurile declarate de apelanții - reclamanți A. și B. - decedat, continuată de moștenitorii apelanți reclamanți D., E., F. și G. și apelantul pârât C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 6825/13.05.2016 și a sentinței civile nr. 137/25.11.2016 de completare dispozitiv pronunțate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2014, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanți A. și B. - decedat, continuată de moștenitorii apelanți reclamanți D., E., F. și G., cât și pârâtul C. S.A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 19 ianuarie 2018.

Prin rezoluția din data de 22 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

La 26 februarie 2018, recurenții-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei, arătând, totodată, că aparține Curții de Apel Craiova competența de soluționare a recursului.

La 1 martie 2018, recurenta-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților, arătând, totodată, că aparține Curții de Apel Craiova competența de soluționare a recursului.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Craiova, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamanții A., F., în calitate de moștenitoare a lui B., D., în calitate de moștenitoare a lui B., G., în calitate de moștenitor al lui B. și E., în calitate de moștenitoare a lui B. și de pârâta SOCIETATEA C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1753/2017 din 18 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2018.