ÎCCJ, Decizia nr. 50/2018
ÎCCJ, Decizia nr. 50/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1. Hotărârea atacată
Prin încheierea din camera de consiliu de la 15 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petenta Asociația A., în Dosarul nr. x/2014(având ca obiect un recurs), împotriva magistratului asistent B.
Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 47 alin. (1) cu referire la art. 54 din C. proc. civ. și cu faptul că petenta nu a arătat cazurile de incompatibilitate și probele de care înțelege să se folosească în dovedirea acestora.
1.2. Cererea de recurs
Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs Asociația C., o altă persoană decât cea care a formulat cererea de recuzare.
II. Procedura de filtrare a recursului
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.
Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul nu este admisibil în principiu.
Completul de filtru a analizat raportul și, prin Încheierea din camera de consiliu de la 15 ianuarie 2018, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți, potrivit alin. (4) al aceluiași articol.
III. Considerentele Înaltei Curți
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succedă.
Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Astfel, Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de recuzare formulată într-un dosar de recurs.
Având în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 53 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza și, întrucât, în speță, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Decizia nr. 1696 din camera de consiliu din 27 octombrie 2017, pronunțată în procedura de filtrare a recursului, nu este supusă niciunei căi de atac, încheierea atacată nu mai poate fi supusă reformării.
Pe de altă parte, dispozițiile tezei a II-a a textului legal menționat nu sunt incidente, întrucât, dacă hotărârea finală rămâne definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție (cazul în speță), nu există o "instanță ierarhic superioară" care să soluționeze calea de atac.
În raport cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Completele de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în alte materii decât cea penală, nu au, în situația dată, nici competența nici atributul instanței ierarhic superioare, în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să dea în competența Completului de 5 Judecători soluționarea unor litigii, a făcut-o în mod expres și limitativ, cazul de față nefiind astfel reglementat.
În atare situație, recursul dedus judecății nu poate fi primit.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
În considerarea celor expuse și în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Asociația C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Asociația C. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 15 septembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2018.
Procesat de GGC - NN