Decizia nr. 12 din 7 mai 2019

Decizia nr. 12 din 7 mai 2019

7 mai 2019

24 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 12/2019 Dosar nr. 404/1/2019

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2019

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 481 din 13/06/2019

Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Lavinia Valeria Lefterache – judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală

Oana Burnel – judecător la Secţia penală

Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală

Rodica Cosma – judecător la Secţia penală

Andrei Claudiu Rus – judecător la Secţia penală

Ioana Bogdan – judecător la Secţia penală

Lucia Tatiana Rog – judecător la Secţia penală

Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 5.780/202/2017 (2.031/2018) prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile”.

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 404/1/2019 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27

4

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.

Conform art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la şedinţa de judecată participă doamna Manuela-Magdalena Dolache, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 404/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Precizează că la data de 22 martie 2019 a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

De asemenea, învederează că prin Încheierea din data de 17 aprilie 2019, faţă de lipsa obiectivă de prezentare a judecătorului-raportor, a fost amânată cauza şi s-a stabilit termen astăzi, 7 mai 2019.

În continuare, menţionează că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Braşov, Craiova, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.

Totodată, au fost comunicate puncte de vedere de către Catedra de drept penal a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Drept.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 404/1/2019.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate referitoare la prezenta chestiune de drept, respectiv de a se stabili dacă art. 10 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se opune sau nu aplicării art. 15 din acelaşi act normativ, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, în contextul în care aceasta a fost aplicată ca lege penală mai favorabilă în temeiul Codului penal vechi, însă după intrarea în vigoare a noului Cod penal.

Reprezentantul Ministerului Public a precizat că instanţa de trimitere este dintre cele prevăzute limitativ de art. 475 din Codul de procedură penală, se află învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, de soluţionarea chestiunii depinde soluţia pe fondul cauzei, iar asupra acesteia nu s-a statuat până în prezent.

Referitor la fondul chestiunii de drept, a considerat că trebuie avută în vedere împrejurarea că, într-adevăr, art. 15 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal rezolvă doar conflictul de legi penale în timp, conflict generat de intrarea în vigoare a noului Cod penal, legiuitorul stabilind că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, ca, de altfel, şi regimul suspendării condiţionate dispuse anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, atât sub aspectul anulării, cât şi sub aspectul revocării acesteia.

A precizat că în acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 13/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, însă art. 15 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal reprezintă doar o normă tranzitorie care are în vedere, aşadar, numai această ipoteză în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei s-a dispus anterior intrării în vigoare a noului Cod penal. Ca atare, aceste dispoziţii nu pot fi aplicate în mod direct ipotezei din încheierea de sesizare, însă, pentru egalitate de tratament, raţionamentul este identic, întrucât stabilirea şi executarea pedepsei, conform art. 83 din Codul penal anterior, în măsura în care se apreciază că aceste dispoziţii sunt mai favorabile, nu contravin voinţei legiuitorului şi nici prevederilor art. 5 din Codul penal, aşa cum au fost ele lămurite prin deciziile Curţii Constituţionale.

În opinia reprezentantului Ministerului Public, o instituţie aplicată în baza legii penale care o reglementează într-un mod mai favorabil trebuie preluată integral atât cu privire la condiţiile de aplicare, cât şi sub aspectul regimului şi efectelor sale. Prin urmare, a susţinut că măsura suspendării condiţionate aplicate în cauză trebuie să preia atât condiţiile, cât şi regimul şi efectele din legea veche, atâta vreme cât, analizându-se în raport cu infracţiunea comisă şi cu măsura de individualizare a pedepsei ce a fost determinată în mod global ca fiind mai favorabilă legea veche, aceasta trebuie avută în vedere şi ulterior, în ipoteza în care în termenul de încercare se comite o nouă infracţiune, neexistând niciun raţionament pentru care anularea sau revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei dispuse după intrarea în vigoare a noului Cod penal într-o astfel de ipoteză să beneficieze de dispoziţiile legii noi.

Aşadar, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că art. 10 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu poate constitui temei pentru aplicarea tratamentului penal al recidivei ori al pluralităţii intermediare, chiar dacă infracţiunile nou-comise se află în ipoteza acestui text, întrucât trebuie preluată integral instituţia suspendării condiţionate din Codul vechi.

În concluzie, a solicitat admiterea sesizării, urmând a se constata că, în măsura în care în termenul de încercare a suspendării condiţionate a executării pedepsei dispuse în baza Codului vechi, dar după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se comite o nouă infracţiune, regimul anulării sau revocării suspendării este cel din vechiul Cod penal.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, declară dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 7 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.780/202/2017 (2.031/2018), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile”.

II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Rechizitoriul din data de 31 august 2017, emis în Dosarul de urmărire penală nr. 1.323/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, fără măsură preventivă, a inculpatului P.H., sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

În fapt, s-a reţinut că la data de 4 aprilie 2016 inculpatul a condus un autoturism marca Dacia pe un bulevard şi pe două străzi din municipiul Călăraşi, având o îmbibaţie alcoolică de 1,20 g/l alcool pur în sânge.

Prin Sentinţa penală nr. 182 din data de 6 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.780/202/2017, Judecătoria Călăraşi (instanţa sesizată cu judecarea în primă instanţă a cauzei) a hotărât, în temeiul art. 336 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnarea inculpatului, pentru infracţiunea anterior menţionată, la pedeapsa amenzii în cuantum de 10.000 lei, determinată prin înmulţirea a 200 zile-amendă cu suma de 50 lei, corespunzătoare unei zile-amendă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 182 din data de 6 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Călăraşi în Dosarul nr. 5.780/202/2017, a declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, care nu a criticat pedeapsa cu amenda aplicată inculpatului pentru infracţiunea care constituie obiectul judecăţii, ci a invocat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, exclusiv pretinsa omisiune a primei instanţe de a dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 66 din data de 19 februarie 2015 a aceleiaşi instanţe (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 10 martie 2015).

Conform acestei sentinţe, inculpatul a fost condamnat, pentru o infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, săvârşită la data de 1/2 iunie 2013, la pedeapsa de 8 luni închisoare, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 şi următoarele din Codul penal din 1969, pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit dispozitivului aceleiaşi sentinţe, instanţa care a pronunţat-o a respins cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei în norma prevăzută de legea penală intrată în vigoare la data de 1 februarie 2014, respectiv din art. 321 alin. (1) din Codul penal din 1969 în art. 371 din Codul penal actual, apreciind, prin prisma dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, că legea penală mai favorabilă inculpatului era cea de la data săvârşirii infracţiunii.

Înăuntrul termenului de încercare anterior menţionat, care s-ar fi împlinit la data de 9 noiembrie 2017, inculpatul este acuzat că ar fi comis, la data de 4 aprilie 2016, infracţiunea ce constituie obiectul judecăţii în prezenta cauză.

Punctul de vedere al Ministerului Public

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut, invocând dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, că, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, regimul acesteia, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, fiind aplicabile, prin urmare, dispoziţiile art. 83 din acel Cod penal, care nu fac nicio distincţie în raport cu felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare (închisoare sau amendă).

Intimatul inculpat, fiind asistat juridic de avocatul ales, a fost de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar nu a exprimat un punct de vedere.

Punctul de vedere motivat al completului de judecată

Instanţa a redat normele de drept intern apreciate a fi relevante în speţă, respectiv art. 15 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, art. 96 alin. (4) şi alin. (5) din Codul penal actual.

S-a precizat că în jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti nu au fost identificate hotărâri prin care chestiunea de drept anterior menţionată să fi fost analizată.

În opinia completului de judecată, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei, aplicată în baza Codului penal din 1969, se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.

De asemenea, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, numai în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), deci a celei care se menţine după intrarea în vigoare a Codului penal actual, regimul acesteia, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

Prin urmare, dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal au un domeniu de incidenţă clar stabilit şi precis limitat, fiind aplicabile exclusiv în situaţia în care, la data intrării în vigoare a noului Cod penal (1 februarie 2014), suspendarea condiţionată aplicată în baza Codului penal din 1969 era încă în fiinţă.

S-a susţinut că această concluzie se desprinde, fără echivoc, din interpretarea sistematică a textelor de lege anterior menţionate, întrucât alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 187/2012 face trimitere expresă la alin. (1), care se referă numai la suspendarea condiţionată a executării pedepsei care se menţine după intrarea în vigoare a noului Cod penal. Or, în mod evident, în opinia parchetului, nu se poate menţine decât ceea ce exista la momentul respectiv (data de 1 februarie 2014), deci o suspendare condiţionată a executării pedepsei dispusă anterior acelui moment.

Conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, doar în cazul suspendării condiţionate, care era în fiinţă la momentul intrării în vigoare a noului Cod penal, regimul acesteia, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Drept urmare, numai în acest caz, tratamentul sancţionator este cel reglementat de art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, respectiv dispunerea executării în întregime a pedepsei a cărei executare a fost iniţial suspendată condiţionat şi adăugarea acesteia la pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, săvârşită în cursul termenului de încercare, indiferent de felul acestei ultime pedepse (închisoare sau amendă).

Referitor la natura dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, acestea sunt dispoziţii tranzitorii, astfel cum au şi fost calificate în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, relevante fiind, sub acest aspect, considerentele Deciziei nr. 3/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 2 iunie 2015. În consecinţă, aplicarea acestor dispoziţii nu poate fi extinsă la alte situaţii decât aceea la care, în mod exclusiv şi neechivoc, se referă (o suspendare condiţionată în fiinţă la data intrării în vigoare a actualului Cod penal).

Pentru suspendarea condiţionată dispusă în baza Codului penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, după intrarea în vigoare a Codului penal actual, nu există nicio dispoziţie legală care să îi reglementeze în mod expres regimul, inclusiv sub aspectul revocării. În cazul unei astfel de suspendări, s-a apreciat că nu se poate realiza aplicarea prin analogie a dispoziţiilor tranzitorii ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal – care, astfel cum deja s-a evidenţiat, se referă, în mod exclusiv, prin trimiterea clară şi neechivocă făcută la alin. (1), la o altă situaţie – dacă o astfel de aplicare, ce ar atrage tratamentul sancţionator prevăzut de art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969, este în detrimentul inculpatului.

S-a susţinut că extinderea, prin analogie, a aplicării unei norme cu privire la o situaţie nereglementată este, de principiu, prohibită în materie penală, aceasta fiind admisă totuşi dacă este realizată în favoarea inculpatului. Din această perspectivă, în lipsa unei reglementări exprese în lege pentru situaţia analizată, analogia în favoarea inculpatului nu poate opera decât în raport cu o instituţie asemănătoare celei a suspendării condiţionate, şi anume suspendarea sub supraveghere, al cărei regim, indiferent de legea în baza căreia a fost aplicată (Codul penal din 1969 sau Codul penal în vigoare), este, sub aspectul revocării, cel prevăzut de art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal în vigoare.

Astfel, revocarea suspendării nu poate fi dispusă, conform art. 96 alin. (4) din Codul penal, în cazul condamnării, pentru noua infracţiune, săvârşită în termenul de încercare (de supraveghere), la pedeapsa amenzii.

De asemenea, în cazul condamnării, pentru noua infracţiune, la pedeapsa închisorii, revocarea suspendării executării unei pedepse anterioare de cel mult un an ar atrage aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Codul penal în vigoare, referitoare la pluralitatea intermediară, pedepsele contopindu-se astfel conform prevederilor de la concursul de infracţiuni, iar, în ipoteza unei pedepse anterioare mai mari de 1 an, aplicarea dispoziţiilor referitoare la recidivă ar produce, potrivit art. 43 alin. (1) din acelaşi cod, efecte similare cu cele prevăzute de art. 83 alin. (1) din Codul penal din 1969.

În acest sens, s-a apreciat a fi aplicabile şi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, întrucât noua infracţiune, datând din termenul de încercare, este săvârşită, prin ipoteză, sub legea nouă, astfel că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni generate de comiterea acesteia trebuie aplicat potrivit legii noi.

În concluzie, opinia instanţei a fost aceea că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, nu este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, pentru acest regim urmând a fi aplicate, prin analogie, în favoarea inculpatului, dispoziţiile din noul Cod penal referitoare la suspendarea sub supraveghere.

III. Opinia instanţelor judecătoreşti

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate.

De asemenea, au comunicat punct de vedere Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Drept – Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale, Universitatea Babeş-Bolyai – Facultatea de Drept şi Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Drept.

În opinia majoritară, exprimată de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Alexandria, Tribunalul Ialomiţa şi instanţele arondate, Tribunalul Bacău şi Judecătoria Moineşti, Tribunalul Neamţ, Judecătoria Roman, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Braşov, Judecătoria Zărneşti, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Năsăud, Judecătoria Târgu Lăpuş, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Tribunalul Olt, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Măcin, Curtea de Apel Galaţi, Judecătoria Adjud şi Judecătoria Panciu, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti şi instanţele arondate, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Reghin, Judecătoria Târnăveni, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Judecătoria Arad, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Lugoj, s-a susţinut că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile.

În susţinerea acestei opinii s-a argumentat, în esenţă, că noul Cod penal nu prevede dispoziţii legale care să reglementeze regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei dispuse în baza Codului penal din 1969, de vreme ce legiuitorul a înţeles să renunţe la această instituţie, singurele măsuri alternative la pedepsele privative de libertate actuale fiind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (art. 91 şi următoarele din Codul penal), amânarea aplicării pedepsei (art. 83 şi următoarele din Codul penal) şi renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80 şi următoarele din Codul penal).

S-a susţinut că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal prevăd că norma tranzitorie vizează suspendările condiţionate aplicate anterior intrării în vigoare a Codului penal actual, însă, în ceea ce priveşte suspendările condiţionate aplicate după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile pentru fapte săvârşite sub imperiul Codului penal din 1969, sunt aplicabile dispoziţiile art. 83 din Codul penal din 1969. Identificarea Codului penal din 1969 ca fiind mai favorabil are în vedere atât soluţia de suspendare condiţionată a executării pedepsei, cât şi regimul revocării suspendării condiţionate, sens în care, cu ocazia pronunţării soluţiei de condamnare, persoanei condamnate i se pun în vedere dispoziţiile art. 83 din Codul penal din 1969 în cazul în care va mai comite infracţiuni. Astfel fiind, având în vedere că instituţia suspendării condiţionate nu are corespondent în Codul penal actual, pe durata termenului de încercare persoana condamnată se află sub incidenţa art. 83 din Codul penal din 1969, iar faţă de caracterul special de reglementare, această normă se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile generale din Codul penal actual.

De asemenea, s-a avut în vedere de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală şi Decizia nr. 13/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015.

În opinia minoritară, exprimată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Roşiori de Vede, Tribunalul Gorj – Secţia penală, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Oneşti, Tribunalul Maramureş şi Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Babadag, Tribunalul Caraş-Severin – Secţia penală, Judecătoria Caransebeş, s-a arătat că regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, nu este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, pentru acest regim urmând a fi aplicate, prin analogie, în favoarea inculpatului, dispoziţiile din noul Cod penal referitoare la suspendarea sub supraveghere.

Răspunsurile Curţii de Apel Constanţa şi Tribunalului Constanţa, judecătoriilor Medgidia şi Mangalia, Judecătoriei Hârşova, Tribunalului Tulcea, Tribunalului Cluj, Tribunalului Sălaj şi judecătoriilor Zalău şi Şimleu Silvaniei, Judecătoriei Târgu Jiu – Secţia penală, Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, Judecătoriei Motru, Judecătoriei Novaci, Judecătoriei Braşov, judecătoriilor Făgăraş şi Rupea, Judecătoriei Beclean, Judecătoriei Turda, Judecătoriei Huedin, Judecătoriei Gherla, Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, Judecătoriei Vişeu de Sus, Judecătoriei Dragomireşti, Judecătoriei Luduş, judecătoriilor Sânnicolau Mare şi Deta, judecătoriilor Oraviţa şi Moldova Nouă cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. Tribunalul Satu Mare nu a formulat un punct de vedere.

IV. Examenul jurisprudenţei:

Jurisprudenţa naţională relevantă

În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

Curtea de Apel Bucureşti a transmis Sentinţa penală nr. 2.154/20 iulie 2018, pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2.173/A/3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală; Sentinţa penală nr. 8/18 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Lehliu-Gară, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 794/A/20 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală; Sentinţa penală nr. 128/14 august 2014, pronunţată de Tribunalul Călăraşi – Secţia penală, Sentinţa penală nr. 12/25 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Călăraşi (definitivă la data de 23 februarie 2016, prin neapelare), Sentinţa penală nr. 255/14 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Călăraşi, Sentinţa penală nr. 114/24 mai 2016, pronunţată de Judecătoria Călăraşi (definitivă la data de 28 iunie 2016, prin neapelare), Sentinţa penală nr. 298/19 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Călăraşi (definitivă la data de 8 noiembrie 2017, prin neapelare), Sentinţa penală nr. 137/8 mai 2018 (definitivă prin Decizia penală 1.161/A/26.09.2018 a Curţii de Apel Bucureşti), Sentinţa penală nr. 334 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Călăraşi (definitivă prin Decizia penală nr. 1.650/A/18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală), Sentinţa penală nr. 9/18 ianuarie 2019, pronunţată de Judecătoria Olteniţa.

Curtea de Apel Alba Iulia a transmis Sentinţa penală nr. 77/19 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Sălişte, şi Sentinţa penală nr. 71/1 ianuarie 2017, pronunţată de Judecătoria Sibiu.

Curtea de Apel Bacău a transmis Sentinţa penală nr. 103/P/25 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, şi Sentinţa penală nr. 1/2015, pronunţată de Judecătoria Moineşti.

Curtea de Apel Braşov a transmis Sentinţa penală nr. 140/8 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Zărneşti (definitivă prin Decizia penală nr. 661/Ap/25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov), Sentinţa penală nr. 156/11 august 2017, pronunţată de Judecătoria Zărneşti (definitivă prin Decizia penală nr. 897Ap/24 noiembrie 2017, a Curţii de Apel Braşov), Sentinţa penală nr. 1/18 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Covasna, Sentinţa penală nr. 47/13 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Covasna, şi Sentinţa penală nr. 24/25 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Covasna.

Curtea de Apel Cluj a transmis ca practică relevantă Decizia penală nr. 1.159/A/16.10.2018, Sentinţa penală nr. 295 din 11.07.2018 a Judecătoriei Târgu Lăpuş (definitivă la data de 16 octombrie 2018 prin Decizia penală nr. 1.159/A/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj), Sentinţa penală nr. 68/9.09.2015 a Judecătoriei Jibou (definitivă prin Decizia penală nr. 34/A din 15 ianuarie 2016).

Curtea de Apel Craiova a transmis Sentinţa penală nr. 128 din 9 decembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Strehaia (definitivă prin Decizia penală nr. 1.504 din 6 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova), Sentinţa penală nr. 411 din 29 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin (definitivă prin Decizia penală nr. 1.820 din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova), Sentinţa penală nr. 1.261 din 12 iulie 2018, pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin (definitivă prin Decizia penală nr. 1.669 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova).

Curtea de Apel Galaţi a transmis Sentinţa penală nr. 608/2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi (rămasă definitivă prin necontestare la data de 15 ianuarie 2019), Sentinţa penală nr. 38/17 aprilie 2018, pronunţată de Judecătoria Făurei, Sentinţa penală nr. 603/2016 pronunţată de Judecătoria Făurei (definitivă prin neapelare la 27.04.2016), Sentinţa penală nr. 372/2017, pronunţată de Judecătoria Brăila (definitivă prin neapelare la 28 martie 2017), Sentinţa penală nr. 1.435/2015, pronunţată de Judecătoria Brăila (definitivă prin Decizia penală nr. 1.392/11 decembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi).

Curtea de Apel Ploieşti a transmis Sentinţa penală nr. 2.410/7 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. 7.495/281/2018, Sentinţa penală nr. 2.129/5 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti – Secţia penală în Dosarul nr. 3.851/281/2018, Sentinţa penală nr. 320/10 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti – Secţia penală în Dosarul nr. 24.356/281/2016, Decizia penală nr. 538/28 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Sentinţa penală nr. 2.374/25 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti – Secţia penală în Dosarul nr. 3.976/281/2017, Decizia penală nr. 1.234/9 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Sentinţa penală nr. 120/21.12.2018, pronunţată de Judecătoria Sinaia – Secţia penală în Dosarul nr. 1.577/310/2018.

Curtea de Apel Suceava a transmis hotărâri judecătoreşti relevante în materie, respectiv Sentinţa penală nr. 472/2018 a Judecătoriei Rădăuţi (modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 1.115/2018 a Curţii de Apel Suceava), Sentinţa penală nr. 515/2016 a Judecătoriei Rădăuţi (definitivă prin Decizia penală nr. 223/2017 a Curţii de Apel Suceava), Sentinţa penală nr. 648/2018 a Judecătoriei Rădăuţi (definitivă prin neapelare), Sentinţa penală nr. 765/2017 a Judecătoriei Rădăuţi (definitivă prin Decizia penală nr. 1.302/2017 a Curţii de Apel Suceava).

Curtea de Apel Timişoara a transmis sentinţele penale nr. 292/10.09.2015 şi nr. 245/27 septembrie 2017 ale Judecătoriei Reşiţa.

Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, referitoare la aplicarea globală a legii penale mai favorabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014;

Decizia nr. 648/2014 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015;

Decizia nr. 748/2016 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 4 mai 2017;

Decizia nr. 298/2017 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017.

Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Decizia nr. 13/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, prin care s-a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior.

Decizia nr. 3/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 2 iunie 2015, prin care s-a statuat în sensul că, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infracţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal în vigoare, referitoare la pluralitatea intermediară.

Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

Jurisprudenţa privind art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Hotărârea din 22 iunie 2000 pronunţată în Cauza CoĂ½me şi alţii împotriva Belgiei – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat ideea că, potrivit jurisprudenţei sale, art. 7 din Convenţie consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege). În acelaşi sens, hotărârile Cantoni contra Franţei din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p. 1.627, § 29; şi S.W. şi C.R. contra Regatului Unit din 22 noiembrie 1995, serie A nr. 335-B şi 335-C, pp. 41-42, § 35, şi, respectiv, pp. 68-69, § 33.

V. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor din cadrul facultăţilor de drept, fiind transmise puncte de vedere de Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Drept – Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale, Universitatea Babeş-Bolyai – Facultatea de Drept şi Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Drept.

Astfel, Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Drept – Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti este admisibilă, impunându-se soluţionarea fondului acesteia.

Faţă de chestiunea de drept ce impune o dezlegare din partea instanţei supreme, respectiv aceea dacă, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, regimul juridic al revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în temeiul Codului penal din 1969 se menţine, pentru toate faptele pentru care s-a stabilit această modalitate de individualizare, indiferent dacă pedeapsa a rămas definitivă înainte de 1 februarie 2014 (fiind aplicată în baza principiului activităţii legii vechi) sau după intrarea în vigoare a actualului Cod penal, aplicată ca lege penală mai favorabilă, s-a arătat că ipoteza de la care porneşte instanţa de sesizare este aceea a opţiunii pentru pedeapsa amenzii penale privind infracţiunea săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate aplicate în temeiul dispoziţiilor Codului penal din 1969. În acest sens, interpretând în baza raţionamentului a contrario dispoziţiile art. 96 din Codul penal în vigoare, s-a admis în mod unanim că, în cazul în care instanţa ar opta pentru o altă soluţie decât condamnarea la pedeapsa închisorii, revocarea suspendării anterioare şi executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie nu sunt posibile.

S-a arătat că, potrivit doctrinei de drept penal, în interpretarea art. 96 alin. (4) din Codul penal în vigoare, „este necesar ca pedeapsa stabilită de instanţă pentru infracţiunea comisă în termenul de supraveghere să fie închisoarea, dacă pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune este amenda, nu se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere, pedeapsa amenzii urmând a fi executată” (M. Udroiu, Drept penal, Partea generală, ediţia a 4-a, Ed. C.H. Beck, 2017, p. 427) sau: „revocarea nu va putea opera dacă pedeapsa aplicată este amenda penală” (A-V. Iugan, Individualizarea judiciară a pedepsei. Alternative la pedeapsa închisorii. Ed. Universul Juridic, 2018, p. 294). Dispoziţiile art. 83 ale Codului penal din 1969 nu diferenţiau însă între felurile pedepsei, referitor la revocarea suspendării, făcând vorbire doar despre pronunţarea unei condamnări definitive, ce atrăgea în mod obligatoriu revocarea. Doctrina elaborată în aplicarea Codului penal din 1969 a susţinut că: „pentru a se putea revoca suspendarea executării se cere ca cel condamnat să fi săvârşit în cursul termenului de încercare o nouă infracţiune, iar pentru aceasta să se fi pronunţat o condamnare, indiferent de natura sau durata pedepsei” (V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. II, 1969, p. 185).

Aşadar, s-a susţinut că dispoziţiile legale din Codul penal din 1969, respectiv cele din codul în vigoare, ce reglementează revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, au un conţinut diferit, în ipoteza în care instanţa, care judecă acuzaţia care ar putea atrage sancţiunea revocării, optează pentru pedeapsa amenzii penale. Sub dispoziţiile vechi, revocarea este obligatorie, pe când potrivit Codului penal în vigoare, aceasta nu se poate dispune.

Potrivit normei tranzitorii prevăzute de art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal. Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”. Norma este una ce conferă ultraactivitate regulilor de drept prevăzute în vechiul Cod penal, după ieşirea acestuia din vigoare, prezumând că acestea sunt, în ansamblu, mai favorabile faţă de dispoziţiile art. 91 din noul Cod penal. Alineatul (1) al textului anterior citat se referă la cazul în care sentinţa prin care s-a aplicat pedeapsa individualizată în temeiul art. 81 din vechiul Cod penal a rămas definitivă până la 1 februarie 2014. În această situaţie, legislatorul arată că măsura, în ansamblul său, se menţine şi după acest moment, în sensul că nu se va pune problema unei reindividualizări post-sententiam, după intrarea în vigoare a noii legislaţii penale.

Ipoteza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se referă, aşadar, la măsura suspendării condiţionate a pedepselor aplicate definitiv înainte de 1 februarie 2014 şi care se află în curs la acel moment. Faptul că art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal face referire la menţinerea măsurii „după intrarea în vigoare a Codului penal” exclude raportarea la o măsură aplicată definitiv după 1 februarie 2014. S-a susţinut că nu poate fi menţinut ceva ce nu este în fiinţă, ci doar ceva preexistent.

În ceea ce priveşte art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, acesta cuprinde o normă de trimitere, incompletă, ce împrumută o parte din conţinutul alineatului precedent, urmând a fi interpretată în sensul că „regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”. Aşadar, în timp ce art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se referă la menţinerea măsurii de individualizare aflate în fiinţă la 1 februarie 2014, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se referă la menţinerea pentru viitor nu a măsurii însăşi, ci a regimului juridic al acesteia, care cuprinde toate normele juridice care o guvernează. Legislatorul a simţit nevoia, cu toate acestea, să prevadă în mod expres că regimul modalităţii de individualizare se referă şi la revocarea sau anularea acesteia, pentru a evita interpretarea contrară.

Legea reglementează în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi o altă ipoteză, în plus faţă de cea a menţinerii pentru viitor a efectelor suspendării condiţionate în fiinţă la momentul tranzitoriu. Astfel, s-a apreciat că dispoziţia art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu se referă doar la suspendările condiţionate aflate deja în fiinţă la data de 1 februarie 2014, ci şi la suspendările condiţionate aplicate în temeiul art. 81 şi următoarele ale Codului penal din 1969, pentru fapte comise înainte de această dată, dar pentru care modalitatea de individualizare a fost considerată lege penală mai favorabilă. Regimul juridic, sub aspectul revocării sau anulării suspendării condiţionate, va fi cel care s-a aplicat măsurii de individualizare în ansamblul său, indiferent de momentul rămânerii definitive a sentinţei prin care aceasta a fost dispusă.

S-a apreciat că această interpretare a textului de lege apare ca firească, putând fi dedusă atât din scopul reglementării, cât şi literal, din conţinutul său. Apare legitim ca regimul juridic ataşat suspendării condiţionate aplicate în temeiul vechii dispoziţii să fie acelaşi, chiar dacă termenul de încercare se prelungeşte dincolo de momentul intervenirii noii legislaţii penale, în ambele ipoteze mai sus enunţate (suspendare aplicată definitiv înainte de 1 februarie 2014 sau după această dată).

S-a opinat, în dezacord cu cele reţinute de instanţa de trimitere, că prin aplicarea regulilor ce privesc revocarea sau anularea măsurii suspendării condiţionate dispuse în baza legii vechi (ca lege mai favorabilă), după intrarea în vigoare a legii noi, nu există situaţia extinderii aplicării unor dispoziţii penale prin analogie in malam partem. Cele două cazuri de activare a revocării ori anulării sunt identice din punctul de vedere al raţiunii legiuitorului.

S-a susţinut că instanţa de judecată ce soluţionează fapta susceptibilă să atragă revocarea suspendării condiţionate nu ar avea niciun temei legal pentru a aplica art. 96 alin. (4) din Codul penal în vigoare şi pentru a nu reţine dispoziţiile art. 83 ale Codului penal din 1969. Nu poate fi disociat în mod artificial regimul juridic al suspendării condiţionate de măsura însăşi, aplicată printr-o hotărâre definitivă. Întrucât sentinţa de condamnare este, prin ipoteză, una definitivă, ea îşi produce efectele până la reabilitarea de drept a celui condamnat, acesta fiind pe deplin supus rigorilor revocării sau anulării suspendării condiţionate aplicate prin sentinţa de condamnare.

S-a apreciat în acest sens că situaţia juridică a inculpaţilor cărora li s-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiţionată în temeiul Codului penal din 1969, care a rămas definitivă înainte de intrarea în vigoare a noii legislaţii, este aceeaşi cu situaţia juridică a celor cărora li s-au aplicat aceleaşi dispoziţii, dar ulterior, cu reţinerea art. 5 din Codul penal în vigoare. Norma li s-a aplicat celor din urmă în temeiul ultraactivităţii legii vechi mai favorabile, care, prin medierea art. 15 al Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, va avea efecte în continuare, până la încetarea tuturor efectelor condamnării. Aşa cum s-a apreciat unanim, suspendarea condiţionată aplicată în baza vechii reglementări este mai favorabilă în ansamblul său faţă de dispoziţiile art. 91 şi următoarele din Codul penal în vigoare. În aceste condiţii lipseşte cu desăvârşire temeiul juridic al reactivării dispoziţiilor art. 96 din noua legislaţie penală, cu referire la o normă de drept penal ce aparţine legii vechi, prin crearea unei lex tertia.

Astfel, s-a opinat în sensul că instanţa învestită cu soluţionarea cauzei privind o infracţiune săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate aplicate după 1 februarie 2014 în baza Codului penal din 1969 nu ar putea, în funcţie de natura pedepsei spre care s-ar orienta (închisoarea sau amenda penală), să opteze pentru aplicarea dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969 sau ale art. 96 din Codul penal în vigoare, norma tranzitorie interzicând aceasta, fiind aplicabile doar dispoziţiile legii vechi.

În susţinerea celor arătate mai sus sunt şi considerentele Deciziei nr. 13/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 10 iunie 2015, în care s-a arătat că „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul unei pluralităţi de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, anterior datei de 1 februarie 2014, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior, iar nu conform dispoziţiilor art. 96 alin. (5) raportat la art. 44 alin. (2) din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară.”

Prin aceeaşi hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai arătat: „cu privire la măsura suspendării condiţionate, s-a menţionat că noua politică penală concepută de legiuitor (care nu a mai reglementat în Codul penal actual instituţia respectivă) se reflectă în dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd, prin norme clare, nesusceptibile de interpretări din partea instanţelor judecătoreşti, menţinerea efectelor acesteia, până la epuizarea lor, conform legii penale vechi, dar şi aplicarea regimului specific, prevăzut de aceeaşi lege, inclusiv sub aspectul revocării ei, astfel că stabilirea şi executa