ÎCCJ, Decizia nr. 225/2017

Decizia civilă nr. 225/2017

Asupra

admisibilității în principiu a recursului de față, în

conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

I.1. Hotărârea

atacată

În fapt, prin

decizia nr. 568 din camera de consiliu de la 29 martie 2017,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2017, s-a respins cererea formulată

de petenta A., privind strămutarea judecării procesului ce

formează obiectul Dosarului nr. x/62/2016 al Curții de Apel

Brașov.

I.2. Cererea

de recurs

La data de 4

mai 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A.

împotriva deciziei nr. 568 din camera de consiliu de la 29 martie 2017,

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2017.

II. Procedura

de filtrare a recursului

Recursul

fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de

pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare

reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului,

magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este

inadmisibil, întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive

conform dispozițiilor art. 144 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Prin

încheierea din camera de consiliu de la 12 iunie 2017, completul de filtru a

analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus

comunicarea acestuia către părți.

III.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul

dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.

proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de

atac deduse judecății în speță.

Analizând

recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta

Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce

se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Conform art.

457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu

principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei

căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

În

speță, însă, se constată că aceste condiții nu

sunt îndeplinite.

Întrucât, în

cauză, recursul vizează o decizie prin care Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a

pronunțat într-un dosar de strămutare și, având în vedere

dispozițiile art. 144 alin. (2) teza finală C. proc. civ., potrivit

cărora, hotărârea asupra strămutării este definitivă,

în atare situație, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

încheierea atacată nemaiputând fi supusă reformării, aceste

condiții nu sunt îndeplinite.

Se constată,

așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu

referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe

această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.

civ., precum și a principiului constituțional al egalității

în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și

soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege

sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.

(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind

sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar,

în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența

unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind

susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea

acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 568 din camera de

consiliu de la 29 martie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2017.

Fără

cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2017.