ÎCCJ, Secția penală

Prin Sentința penală nr. 42 din data de 28 martie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (3) și 4 lit. c) C. pen., a condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii de 37.500 RON (rezultată prin stabilirea unui număr de 250 zile-amendă, respectiv a cuantumului de 150 RON corespunzător unei zile-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 298 C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen., referitoare la faptul că dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 1357 și art. 1381 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și inculpatul a fost obligat la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale către această parte civilă. Au fost respinse restul pretențiilor civile.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin Rechizitoriul nr. x/2017 întocmit la data de 2 martie 2017 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, inculpatul A. a fost trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 298 C. pen.

În esență, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de medic chirurg la secția chirurgie a Spitalului municipal Târgu Secuiesc, a consultat în mod superficial persoana civilă B. care, la datele de 22 septembrie 2015 și 23 septembrie 2015, s-a prezentat la camera de gardă în vederea tratării pentru o plagă înjunghiată, cu consecința agravării stării de sănătate a acesteia, constituie infracțiunea de neglijență în serviciu, prev. de art. 298 alin. (1) C. pen.

Luând în considerare motivarea Deciziei nr. 518/2017 a Curții Constituționale, instanța de fond a reținut în cauză încălcarea dispozițiilor art. 92 alin. (1) și art. 98 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, constatând că fapta săvârșită de inculpatul A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 298 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, instanța de fond a reținut că, în data de 22 septembrie 2015, când partea civilă a fost adusă la Spitalul mun. Târgu Secuiesc cu o plagă înjunghiată, inculpatul, medic chirurg la același spital, de gardă în ziua respectivă, a decis că plaga este nepenetrantă, după explorarea instrumentală cu sonda canelată, fără a recurge la investigații suplimentare, fără să rețină pacientul în spital, fără recomandarea să revină la spital în eventualitatea agravării.

Partea civilă a fost adusă a doua zi cu ambulanța la același spital, acuzând dureri în zona abdomenului unde a fost înjunghiat, a fost consultată de inculpat " prin palpare" (declarație inculpat dosar fond), fără a face un minim de investigații în plus, de exemplu recomandarea unei radiografii abdominale pe gol, investigație ieftină, la îndemână sau cel puțin o atitudine prudentă de reținere sub observație în stare de internare sau recomandare de auto observare și revenire în caz de urgență.

Inculpatul, însă, a trimis bolnavul acasă și după acest al doilea consult, asigurându-l că nu are nimic, că trebuie doar să urmeze tratamentul prescris, îndeplinindu-și îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu. În registrul de consultații este menționat:

"Bolnav adus cu ambulanța din proprie inițiativă, fără motivare."

La data de 24 septembrie 2015, partea civilă s-a prezentat din nou la medic întrucât se simțea rău și, urmare a unui examen radiologic, s-a constat că prezenta "aer liber sub diafragmatic bilateral. Pe partea dreaptă 1 lat de palmă bărbătesc. Pe partea stângă 3 cm", astfel că a fost operată de urgență, fiind astfel îndepărtat pericolul care afecta viața părții civile.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a constatat că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită din culpă prin neprevedere, formă de vinovăție prev. de art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen., constând în aceea că nu a prevăzut, deși putea și trebuia să prevadă, faptul că prin efectuarea superficială a investigațiilor în privința bolnavului, care a fost transportat la spital în regim de urgență cu o plagă înjunghiată, constând în neadoptarea tuturor măsurilor necesare pentru diagnosticarea corectă, a stabilit un diagnostic greșit, consecința fiind punerea în pericol a vieții bolnavului.

Astfel, raportat la gradul de pregătire al inculpatului, care deținea calitatea de medic primar chirurg în cadrul unei instituții medicale cu competență în tratarea pacienților aflați în stare critică, respectiv, doctor în științe medicale, având publicate mai multe lucrări în domeniu, precum și precum și raportat la starea pacientului care s-a prezentat la spital de două ori, în două zile consecutive, acuzând dureri din aceeași cauză, s-ar fi impus ca în evaluarea situației victimei să procedeze la efectuarea unor investigații medicale complete, pentru stabilirea unui diagnostic corect.

Or, inculpatul a avut o atitudine oarecum sfidătoare față de viața persoanei în general, cât și față de profesia de medic, apărările sale constând în criticarea metodelor și concluziilor medicale depuse în cauză, bazându-se pe vechimea și experiența sa ca medic, a cărților de specialitate, cât și a vârstei sale înaintate.

Sub aspectul pretențiilor formulate pe latura civilă a cauzei, s-a constatat că, înainte de citirea actului de sesizare, partea civilă B. s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale și 3.000 RON daune materiale.

Instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 și urm. C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate și vinovăția, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a inculpatului, ca temei pentru obligarea la plata daunelor.

În privința prejudiciului moral, apreciind asupra probelor administrate în cauză - cele consemnate în registrul de consultații de urgență și chirurgie al Spitalului municipal Târgu Secuiesc, în data de 23 septembrie 2015, poz. nr. 2211 - coroborat cu declarațiile părții civile în sensul că a solicitat ambulanța în dimineața zilei de 23 septembrie 2015 pentru că se simțea foarte rău, și coroborat cu declarațiile martorului C., care arată că partea civilă a fost transportată de la spital acasă cu mașina, partea civilă fiind nevoit să se adreseze medicului de familie pentru a obține o trimitere la spital în speranța că va fi tratat ca atare, instanța consideră că părții civile i-au fost cauzate suferințe psihice și fizice care justifică acordarea de daune morale în cuantumul în care au fost solicitate.

În ce privește daunele materiale, s-a constatat că nu au fost dovedite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând pronunțarea unei soluții de achitare, având în vedere că din mijloacele de probă administrate în cauză nu rezultă că ar fi îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penale. Ca urmare a pronunțării unei soluții de achitare, a solicitat și respingerea pretențiilor civile.

Al doilea motiv de apel a vizat individualizarea sancțiunii, prin solicitarea de a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei.

Cu privire la primul motiv de apel, s-a arătat că fapta nu a fost comisă și nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, impunându-se achitarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., respectiv, fapta nu există.

Inculpatul a susținut că a depus toate diligențele în examinarea victimei, în datele de 22 septembrie 2015 și 23 septembrie 2015, neimpunându-se a fi efectuate alte investigații suplimentare, deoarece partea civilă nu prezenta semne de abdomen acut chirurgical când a fost examinată de către inculpat. La momentul la care el a consultat pacientul, nu prezenta acea plagă penetrantă, deoarece partea civilă nu avea niciunul dintre simptomele specifice unei astfel de plăgi. Simptomele unei plăgi tăiate și cele ale unei perforații ale unui organ intern sunt extrem de diferite și nu puteau fi confundate de către inculpat, care este medic chirurg de o perioadă foarte mare de timp.

Atât în prima cât și în a doua zi, partea civilă s-a prezentat singur, avea o stare generală bună, astfel că nu exista nicio manifestare care să conducă inculpatul la concluzia că ar avea o perforație a unui organ intern, și care să justifice internarea și investigații paraclinice suplimentare. A mai arătat că, dacă stomacul parții civile ar fi fost perforat din prima zi când s-a prezentat la consultație, pacientul nu ar fi putut să se deplaseze singur la consultație, nu ar fi putut să coboare singur de la etajul 4 unde locuiește, deoarece o perforație a unui organ intern determină dureri foarte mari, iar persoana nu se poate deplasa singură, ci doar cu targa.

Constatările făcute ulterior de către comisiile de specialitate (dr. D.), prin care se arată faptul că inculpatul și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, fără a arăta care sunt dispozițiile legale care prevăd astfel de atribuții și fără a cunoaște starea exactă a părții civile, în momentul în care a fost consultată în cele două zile de către inculpat, nu pot fi luate în considerare în cadrul materialului probator. A mai arătat că, în cauză, prima instanță a interpretat eronat concluziile evaluării realizate de către chirurgul E., care a arătat, pe de o parte, că nu există un protocol care să prevadă modalitatea de examinare a unui bolnav cu plăgi perforate gastrice, iar pe de altă parte, a mai arătat că se pot produce perforații în doi timpi ai peretelui stomacului, iar că unele plăgi gastrice se pot vindeca spontan. Concluzia că ar fi fost vorba de o perforație a stomacului în doi timpi (ceea ce ar justifica faptul că nu exista o astfel de perforație la momentul prezentării la consultație), este confirmată și de F., medicul care a operat partea civilă.

Inculpatul a mai arătat că ar trebui să se țină seama de concluziile expertizei efectuate de către Institutul de Medicină Legală de la Târgu Mureș, avizat de către Institutul Mina Minovici, în cadrul acestui raport apreciindu-se că prin activitatea inculpatului nu s-a adus niciun prejudiciu persoanei vătămate.

S-a mai susținut că prima instanță nu a indicat în concret care sunt obligațiile nerespectate de către inculpat, încălcând așadar principiul legalității incriminării, nesocotind și dispozițiile deciziei nr. 518/2017 a Curții Constituționale.

Referitor la solicitarea de renunțare la aplicarea pedepsei, s-a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, vasta experiență profesională a inculpatului, împrejurarea că nu a avut nici un alt incident profesional de-a lungul carierei sale de medic.

În privința laturii civile, s-a solicitat respingerea pretențiilor formulate de către partea civilă, având în vedere faptul că prima instanță nu a motivat în niciun fel de ce se impune acordarea unor astfel de daune.

Verificând hotărârea apelată, în conformitate cu art. 420 alin. (8) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate, respectiv din punctul de vedere al individualizării judiciare a cuantumului amenzii penale aplicate și din punctul de vedere al cuantumului daunelor morale pe care inculpatul a fost obligat să le plătească.

Cât privește starea de fapt și încadrarea juridică, instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a stabilit corect starea de fapt, în esență, aceasta constând în aceea că inculpatul A., în calitate de medic chirurg la secția chirurgie a Spitalului municipal Târgu Secuiesc, a consultat în mod superficial persoana civilă B. care, la datele de 22 septembrie 2015 și 23 septembrie 2015, s-a prezentat la camera de gardă în vederea tratării pentru o plagă înjunghiată, cu consecința agravării stării de sănătate a acesteia.

Fapta săvârșită de către inculpat întrunește, așa cum judicios a stabilit și prima instanță, elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 298 alin. (1) C. pen.

În privința calității de subiect activ al infracțiunii de neglijență în serviciu, în mod judicios a statuat prima instanță faptul că inculpatul are această calitate, făcând parte din categoria funcționarilor publici, fiind încadrat la momentul săvârșirii faptei la Spitalul municipal Târgu Secuiesc în calitate de medic primar chirurg, potrivit înscrisului de la dosar urmărire penală.

Potrivit dispozițiilor art. 298 C. pen., din punctul de vedere al elementului material al laturii obiective, infracțiunea se săvârșește prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.

În speță, inculpatul și-a îndeplinit în mod defectuos atribuții de serviciu care erau prevăzute de lege (în conformitate cu prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 518/2017, respectiv nr. 405/2016), iar prin aceasta a cauzat o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale părții civile B., respectiv atingerea adusă dreptului victimei de a beneficia de asistență medicală și tratament corespunzător și afectarea și agravarea stării de sănătate a acesteia.

Astfel, inculpatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și pe cele din art. 2 din Legea nr. 46 din data de 21 ianuarie 2003 și care sunt reluate în mod amănunțit în Codul de etică al Colegiului Medicilor (art. 8), în Ordinul Ministrului Sănătății emis în aplicarea Legii nr. 46 din data de 21 ianuarie 2003, dar și în fișa postului inculpatului și au fost aduse la cunoștință acestuia.

În concret, neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului rezultă din coroborarea mijloacelor de probă care evidențiază următoarele aspecte de fapt:

În data de 22 septembrie 2015, orele 19, partea civilă a fost transportat cu ambulanța SMURD la Spitalul Târgu Secuiesc deoarece fusese înțepată cu un briceag în abdomen, unde a fost preluată de inculpat în calitate de medic chirurg de gardă, care i-a suturat plaga și l-a trimis acasă. În urma tratamentului din 22 septembrie 2015, respectiv suturarea plăgii înjunghiate, partea civilă s-a simțit rău, motiv pentru care a doua zi dimineața a venit din nou la spital, adus cu ambulanța, unde a fost consultat de inculpat, care l-a trimis acasă spunându-i că nu are nimic.

A treia zi, în data de 24 septembrie 2015, deoarece se simțea în continuare rău, partea civilă a revenit la spital cu trimitere de la medicul de familie către radiologie, unde i s-a făcut o radiografie abdominală, diagnosticul fiind: "aer liber diafragmatic bilateral pe partea dreaptă lat de palmă bărbătesc, pe partea stângă 5 cm."

Partea civilă a fost consultată de medicii G. din cadrul secției radiologie împreună cu dr. H. din cadrul secției chirurgie a Spitalului Municipal Tg. Secuiesc, iar aceștia au decis să-l trimită de urgență la Spitalul Județean din mun. Sf. Gheorghe, unde s-a intervenit imediat chirurgical de către șeful secției de chirurgie, martorul F.

În cauză, inculpatul A. este acuzat de îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, mai sus descrise, deoarece nu a acordat părții civile o asistență medicală corespunzătoare, nu a efectuat alte investigații suplimentare, având în vedere că a doua zi, în data de 23 septembrie 2018, partea civilă s-a prezentat din nou la Spitalul Târgu Secuiesc, acuzând o stare gravă de rău, iar inculpatul nu a depus nicio diligență, nu a efectuat minime demersuri pentru a constata și a afla care este cauza care generează și accentuează starea de rău a părții civile. Prin urmare, o minimă investigație radiologică, care era la îndemână și care nu presupunea eforturi mari, respectiv radiografia abdominală, a stabilit un diagnostic care a determinat trimiterea părții civile la un alt spital în vederea efectuării intervenției chirurgicale de care avea nevoie.

Aceste împrejurări rezultă din următoarele mijloace de probă - registru de consultații de urgență chirurgie al Spitalului Târgu Secuiesc, unde la poziția 2206 din 22 septembrie - 2015, orele 19:15 este menționat numele părții civile cu diagnosticul "agresiune, plagă înjunghiată rebordul costal stâng, Rp /Tetanox 1 f, toaletă, anestezie, sutură, pansament, sub semnătura inculpatului. La poziția 2211 din 23 septembrie 2015, orele 08:45 din registrul de consultații de urgență chirurgie este consemnat numele părții civile în dreptul căruia s-a arătat "Bolnav readus cu salvarea din proprie inițiativă, fără motivare, cu TA 120/80 mmHg, puls 70 b/min, după o plagă înjunghiată care interesa doar pielea și țesutul subcutanat, sub semnătura inculpatului.". La poziția 2222 din același registru, data de 24 septembrie 2015, orele 12:30, este menționat numele părții civile, în dreptul căruia s-a reținut:

"Pneumoperitoneu. Abdomen acut chirurgical postagresiune în urmă cu două zile, cu plagă suturată la nivelul peretelui abdominal anterior. Consult. Bilet trimitere UPU Sf. Gheorghe, datorită lipsei anestezistului."

La aceste mijloace de probă se adaugă Certificatul medico-legal nr. 2034/A2/352 din 2 octombrie 2015 emis de Serviciului de Medicină Legală Covasna care, în urma examinării medico-legale, a concluzionat că partea civilă a prezentat leziuni traumatice - plagă înjunghiată abdominală cu perforarea peretelui gastric și peritonită localizată consecutivă - care s-a putut produce prin lovire cu un obiect înțepător-tăietor. Leziunile traumatice necesită 30 de zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viața victimei și pot data din 22 septembrie 2015.

Mențiunile biletului de ieșire din spital a victimei subliniază starea gravă de sănătate pe care aceasta a prezentat-o în data de 24 septembrie 2015 (după ce anterior se prezentase de 2 ori în fața inculpatului), în acest act medical arătându-se că s-a decis intervenția chirurgicală de urgență, datorită stării grave în care se afla partea civilă.

Îndeplinirea defectuoasă de către inculpat a obligației legale care îi revenea (art. 98 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, aceea că acordarea asistenței medicale de urgență este o datorie pentru medici și un drept pentru cetățean, potrivit art. 2 din Legea nr. 46/2003) mai rezultă și din concluziile raportului de primă expertiză medico-legală efectuată de către Serviciul Județean de Medicină Legală Covasna. Potrivit acestui act medico-legal, inculpatul și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu față de pacientul parte civilă, deoarece nu a efectuat investigații suplimentare, cel puțin la a doua prezentare a părții civile, pentru stabilirea cauzei durerilor manifestate de către victimă. În concluziile acestui raport, la fila x, sunt invocate dispozițiile încălcate de către inculpat, și anume art. 8 din Codul de etică al medicilor - care prevede obligația pentru un medic de a depune toate diligențele astfel încât pacientul să beneficieze de maximum de garanții și, în raport de condițiile concrete, starea sa de sănătate să nu aibă de suferit, respectiv art. 2 din Ordinul MS nr. 46/2003 - care prevăd drepturile pacientului de a beneficia de servicii medicale de cea mai înaltă calitate (aceste dispoziții se regăsesc în art. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului).

Raportul de primă expertiză medico-legală nr. x a arătat în concret care ar fi trebuit să fie atitudinea inculpatului la a doua prezentare a părții civile, pentru a putea susține că este îndeplinită obligația de diligență care îi revenea acestuia. Astfel, potrivit acestui din urmă raport, inculpatul ar fi trebuit să realizeze un minim de investigații suplimentare, respectiv o radiografie abdominală pe gol, sau cel puțin, să aibă o atitudine prudentă de reținere sub observație a părții civile, în stare de internare.

Asistența medicală pe care inculpatul era obligat să o acorde părții civile, potrivit textului de lege anterior arătat, trebuie să fie una temeinică, iar nu una superficială, așa cum a procedat inculpatul. Prezentarea victimei a doua oară, la un interval de aproximativ 12 ore cu o stare proastă, adusă de ambulanță, ar fi trebuit să îl determine pe inculpat să facă investigații suplimentare, iar nu să îl trimită acasă să își continue tratamentul dat cu o zi înainte, tratament care nu avea efecte bune, pentru că nu fusese descoperită cauza. Tocmai de acest fapt este acuzat inculpatul, respectiv, neîndeplinirea obligației de diligență de mijloace, obligație înscrisă și în codul de etică al Medicilor. Potrivit acestui din urmă cod, medicul își va dedica întreaga știință și pricepere și va depune toate diligențele pentru ca decizia luată să fie una corectă, pacientul să beneficieze de maxim de garanții în condiții concrete, încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit. Or, inculpatul nu a depus minime diligențe la a doua prezentare a victimei, nu a realizat niciun fel de investigație, deși în fața sa revenea a doua zi același pacient care anunța că starea sa de sănătate nu s-a ameliorat și că nu se simte bine.

Nu se poate vorbi de acordarea unei minime asistențe medicale de către inculpat, părții civile, a doua zi, în data de 23 septembrie 2015, când, potrivit declarației victimei, în această dată (a doua zi, după o primă consultare de către inculpat), a chemat ambulanța pentru că s-a simțit rău, a fost revăzut de către inculpat, care i-a reproșat faptul că a chemat ambulanța și i-a spus să meargă acasă pentru că nu are nimic, dar fără a-i face vreo investigație.

Este adevărat că potrivit actului de avizare de la Institutul de Medicină Legală de la Târgu Mureș, respectiv, potrivit opiniei profesorului doctor E., nu există un protocol de efectuare a investigațiilor paraclinice pentru o asemenea leziune precum cea prezentată de către partea civilă (punct de vedere al acestui doctor, înaintat Colegiului Medicilor Județului Covasna, dosar urmărire penală).

Actul de avizare emis de Institutul de Medicină legală Mina Minovici nr. E1/11573/2017 din data de 13 decembrie 2017 a subliniat faptul că singura soluție era intervenția chirurgicală a leziunilor traumatice, inevitabilă, indiferent de momentul diagnosticării acestora, în vederea îndepărtării riscului vital.

Însă, în situația de fapt dedusă judecății, inculpatul nu avea cum să descopere acea leziune, de vreme ce nu a depus nicio diligență și nu a efectuat nicio minimă investigație, ci a trimis pacientul parte civilă acasă, spunându-i să continue tratamentul, deși aceasta venea pentru a doua oară la el într-un interval scurt (aproximativ 12 ore) și acuza în continuare dureri. Un minim de diligență, un minim de investigații suplimentare (o radiografie abdominală, care i s-a realizat victimei, la a treia prezentare la spital, când s-a decis intervenția chirurgicală de urgență), ar fi contribuit la descoperirea indiciilor referitoare la cauza durerilor pe care le acuza partea civilă.

De asemenea, Raportul de primă expertiză nr. x/2016 a subliniat că inculpatul fie ar fi trebuit să facă investigații suplimentare părții civile (o radiografie abdominală aflată la îndemână în spitalul în care lucrează), fie să manifeste o atitudine prudentă și să dispună internarea acesteia pentru a o avea sub observație date fiind durerile pe care aceasta le acuza. Inculpatul nu a întreprins niciuna dintre cele două măsuri din cadrul obligației de diligență care îi revenea.

Apărarea inculpatului pe parcursul procesului penal a fost aceea că partea civilă nu prezenta simptomele unei plăgi gastrice prin înjunghiere, de aceea nu a efectuat investigații suplimentare. A mai susținut inculpatul că, potrivit teoriei medicale, leziunea descoperită în stomacul victimei era posibil să nu existe la momentul consultării, o astfel de leziune putându-se produce în doi pași.

Curtea reține, la fel ca și prima instanță, că o astfel de apărare a inculpatului este total nefondată și contrazisă de actele medicale, dar și de declarațiile martorilor.

Martorul F., medic care a efectuat de urgență intervenția chirurgicală a victimei, în data de 24 septembrie 2015, audiat nemijlocit în fața primei instanțe, a arătat că leziunea găsită în stomacul victimei era penetrantă și liniară, ceea ce denotă producerea acesteia ca urmare a intrării cuțitului, iar scurgerea gastrică s-a datorat acestei leziuni din stomac, produsă de cuțit. Martorul a explicat foarte clar care au fost semnele care l-au condus la concluzia că leziunea găsită a fost una de cuțit . Acest martor a mai arătat că față de durerile acuzate de partea civilă la a doua prezență în fața inculpatului, s-ar fi impus și alte investigații - o plagă mică nu este ușor de diagnosticat, dar dacă pacientul revine cu simptomatologie agravată, asta trebuie să dea de gândit și este absolut obligatoriu să se investigheze dacă s-a penetrat sau nu intestinul sau un alt organ.

Prin urmare, sunt nefondate toate celelalte apărări ale inculpatului în legătură cu modalitatea de producere a leziuni din stomacul victimei, cu privire la posibilitatea producerii în doi timpi a acestei leziuni, sau faptul că nu ar fi existat la momentul examinării sale. Este evident, că în lumea medicală pot exista o multitudine de teorii cu privire la producerea unei afecțiuni, însă în cazul concret, dedus judecății, mijloacele de probă atestă un fapt cert, respectiv că leziunea din stomacul victimei, pe unde se scurgea secreție gastrică în abdomen, a fost produsă cu cuțitul, în urma agresiunii în care a fost implicată victima adusă cu ambulanța la spital și că această leziune a existat la momentul când victima s-a prezentat și a fost consultată de două ori de către inculpat.

Obligația legală încălcată de către inculpat, înscrisă în prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, existentă și în codul deontologic al medicilor, se regăsește transpusă în mod detaliat și în fișa postului inculpatului. În mod amănunțit, în fișa postului se regăsește și cea de-a doua obligație legală încălcată, respectiv cea prev. de art. 2 din Legea privind drepturile pacientului nr. 46/2003. Astfel, în fișa postului inculpatului se prevede faptul că răspunde pentru corectitudinea diagnosticului, calitatea tratamentului și calitatea serviciilor medicale oferite pacientului, în cazuri de urgență, folosește investigații paraclinice din ambulatoriu. În continuare, se mai prevede că are obligația de a acorda asistență medicală bolnavilor care nu necesită internare și de a asigura internarea la alte spitale pentru bolnavi care nu pot fi rezolvați în acel spital.

Instanța de apel a făcut referiri la toate aceste obligații descrise în fișa postului inculpatului, apreciind că se circumscriu obligației legale (art. 98 alin. (1) din Legea nr. 95/2006) care îi revenea inculpatului de acordare a asistenței medicale potrivite și corelativ dreptului pacientului parte civilă (art. 2 din legea nr. 46/2003) de a beneficia de maximum de garanții în raport de condițiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit, pentru a sublinia faptul că obligația legală nesocotită de inculpat nu era una generală, ci a fost detaliată prin acte subsecvente.

Pentru toate aceste considerente, instanța de apel a constatat nefondată solicitarea inculpatului de pronunțare a unei soluții de achitare, având în vedere că mijloacele de probă administrate în cauză și la care am făcut trimitere mai sus, dovedesc, fără nicio îndoială, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu în împrejurările de fapt descrise mai sus și că sunt îndeplinite toate cerințele textului de lege pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru această infracțiune, așa cum corect a reținut și prima instanță (inculpatul are calitate de subiect activ al acestei infracțiuni, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute într-o lege primară, potrivit Deciziei nr. 518/2017 a Curții Constituționale, atribuții transcrise și detaliate în acte normative subsecvente, că a produs o vătămare a dreptului persoanei vătămate la o asistență medicală de specialitate și la servicii medicale de calitate contribuind la afectarea stării de sănătate a acesteia și că există legătură de cauzalitate între îndeplinirea defectuoasă din culpă a atribuțiilor de serviciu și vătămarea cauzată persoanei vătămate).

Procedând la analiza apărărilor inculpatului, Curtea de apel a mai reținut:

Inculpatul a făcut referiri la opiniile unor specialiști (E. și I.), depunând la dosar fie opiniile exprimate de aceștia (în cazul primului medic), fie un extras dintr-o lucrare de referință în domeniu a celui de-al doilea medic (patologie chirurgicală - fila x și următoarele dosar fond, dar și în fața instanței de apel însoțind concluziile scrise), unde se descrie evoluția leziunilor gastrice. S-a susținut de către inculpat faptul că, potrivit opiniilor celor doi medici, victima nu prezenta simptome de leziune gastrică și nu se impuneau altfel de investigații, atitudinea manifestată de către inculpat față de victimă la al doilea control, fiind una justificată.

Curtea subliniază caracterul nefondat al acestei apărări, prin raportare la acuzația concretă ce i se aduce inculpatului, aceea de nerespectare a obligației de diligență ce îi revenea, respectiv de efectuare a unor investigații suplimentare independent de denumirea diagnosticului care îl prezenta victima. Reține că nu s-a contestat și nici nu a fost acuzat inculpatul de faptul că intervenția chirurgicală s-a datorat neglijenței sale. Toate actele medicale și declarațiile martorilor sunt în sensul celor reținute corect de către prima instanță, respectiv faptul că intervenția chirurgicală s-a datorat agresiunii cu cuțit a victimei de către o terță persoană, în data de 22 septembrie 2015.

Instanța de apel a apreciat nefondate și susținerile inculpatului în sensul că nu s-ar fi arătat exact care sunt obligațiile încălcate, acestea fiind prevăzute de legislația primară conform cerințelor Deciziei Curții Constituționale nr. 518/2017, fiind vorba de încălcarea de către inculpat a dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 - care prevede obligația care revine acestuia de a acorda asistență medicală temeinică și art. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului - care prevede obligația medicului de a respecta dreptul pacientului la asistență medicală de cea mai înaltă calitate. Încă din actul de acuzare, deși este emis anterior apariției Deciziei Curții Constituționale nr. 518/2017, sunt descrise în partea expozitivă obligațiile încălcate de către inculpat cu referire pe larg la art. 2 din legea privind drepturile pacientului (a fost menționat din eroare ordinul Ministrului privind drepturile pacientului).

Pentru aceste considerente, instanța de apel a constatat caracterul nefondat al criticilor inculpatului referitoare la abordarea generalizatoare a acuzării, la încălcarea principiului legalității incriminării, precum și cele privind nerespectarea cerințelor Deciziilor Curții Constituționale nr. 518/2017 și nr. 405/2016.

A fost apreciat nefondat și cel de-al doilea motiv de apel al inculpatului, prin care a solicitat să se dispună renunțarea la aplicarea pedepsei pe motiv că, pentru a se putea o atare soluție trebuie să fie îndeplinite cumulativ cerințele art. 80 C. pen., respectiv atât cele care privesc gravitatea infracțiunii, dar și cele care privesc persoana inculpatului. Cum în cauză nu este îndeplinită cerința referitoare la gravitatea redusă a infracțiunii, s-a apreciat că în cauză nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei.

Apelul declarat de către inculpat a fost apreciat ca fondat sub aspectul individualizării pedepsei - constatându-se că se impune reducerea cuantumului amenzii penale și sub aspectul acordării daunelor morale - în sensul reducerii cuantumului.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia nr. 492/Ap din 10 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 42 din data de 28 martie 2018 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, care a fost desființată sub aspectul individualizării judiciare a amenzii aplicate inculpatului și sub aspectul cuantumului daunelor morale pe care acesta a fost obligat să le plătească.

Rejudecând în aceste limite, instanța de apel a redus pedeapsa amenzii aplicate inculpatului A. la suma de 8000 RON (200 de zile amendă penală în cuantum de 40 RON fiecare) și a redus cuantumul daunelor morale pe care inculpatul a fost obligat să le plătească părții civile B. la suma de 8.000 RON.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționate a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

În esență, a solicitat casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, achitarea pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 298 C. pen., respingerea acțiunii civile și a pretențiilor părții civile constând în daune materiale și daune morale și exonerarea de plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului în casație s-a susținut că activitatea inculpatului nu conține niciun element, nicio faptă care să fie prevăzută de normele juridice penale în vigoare în România, nici în perioada vizată și nici în prezent. Ca atare, s-a apreciat că prin hotărârea atacată a fost încălcat principiul nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, inculpatului fiindu-i aplicată în mod greșit o normă juridică punitivă, care nu are nimic în comun cu actele materiale efectuate de acesta în legătură cu numitul B.

Apărarea a subliniat că activitatea concretă a inculpatului, în ansamblu, precum și actele materiale în mod izolat, nu au nimic în comun cu noțiunea neglijenței în serviciu, acestea fiind îndeplinite în mod corect, oportun și în cadrul legal.

În continuare, în cererea de recurs în casație a fost detaliată situația medicală a părții civile B. la data de 22 septembrie 2015, respectiv la data de 23 septembrie 2015, făcându-se referire la diagnosticul medical pe care l-a stabilit inculpatul cu ocazia examinărilor și a motivelor pentru care a stabilit respectivul diagnostic, apreciindu-se că modalitatea în care inculpatul și-a desfășurat activitatea nu este ilicită și nu este prevăzută de legea penală. De asemenea, s-a subliniat că în cele două zile, inculpatul a fost medic de gardă pe secția de chirurgie a Spitalului Târgu Secuiesc și nu la Serviciu UPU (un asemenea serviciu nefiind organizat la Spitalul mun. Târgu Secuiesc, ci doar la Spitalul Județean Sf. Gheorghe), motiv pentru care apărarea a apreciat că nu sunt aplicabile regulile, obligațiile și posibilitățile de investigare care sunt aplicabile Serviciului UPU. Astfel, s-a menționat că, în asemenea cazuri, rămâne la aprecierea medicului de gardă de la chirurgie dacă cere examinări paraclinice suplimentare sau internează bolnavul, cadrul obligațiilor acestui medic nefiind cuprins într-un protocol, în România neexistând un protocol în privința explorării paraclinice a plăgilor gastrice (în acest sens a fost indicată nota de specialitate scrisă de prof. dr. E. și confirmată de IML Târgu Secuiesc și Comisia Superioară).

Totodată, apărarea a susținut că nu este de acord cu concluziile Raportului de primă expertiză medico-legală pe baza actelor medicale nr. 1755/Al/142 din 23 septembrie 2016 realizată de Dr. D., care a făcut aprecieri cu privire la actul medical îndeplinit de inculpat față de pacientul B., recurgând la afirmații generale, fără posibilitatea indicării încălcării unei obligații legale expres prevăzute.

Deopotrivă, s-a precizat că în mod eronat au fost înlăturate concluziile evaluării cauzei realizată de profesorul chirurg dr. E., întocmită la solicitarea Colegiului Medicilor din județul Covasna. În plus, s-a precizat că, în susținerea acelorași idei, a fost depus la dosar și un extras relevant din cursul monografic al prof. univ. dr. I., intitulat Patologie chirurgicală, lucrare de referință în domeniu, unde sunt descrise în mod detaliat evoluția și tratamentul chirurgical al leziunilor gastrice, care confirmă sub aspect științific declarațiile și susținerile inculpatului din cauză.

Mai mult, s-a apreciat că și dr. F., în protocolul operator, a descris o breșă pe peretele gastric, nu o plagă înțepată sau tăiată, aspect care confirmă că, în realitate, a fost o perforație gastrică în doi timpi. De altfel, s-a subliniat că, în situația în care medicul operator îndeplinea obligația profesională de a exciza plaga, cu trimiterea pentru examen histopatologic, ar fi fost înlăturat orice dubiu în privința situației părții civile.

Apărarea a mai precizat că, inclusiv expertiza efectuată la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, vizată favorabil de Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul Institutului "Mina Minovici" București, a arătat expres același lucru ca și prima expertiză, respectiv că toate consecințele și întreaga prejudiciere a pacientului a fost cauzată de agresiune, iar inculpatul, prin activitatea acestuia, nu a adus părții civile niciun prejudiciu, de niciun fel.

S-a susținut că, în realitate, nu a existat perforația stomacului părții civile în primele două zile, ci doar în ziua a treia, când perforația s-a produs în primele 1 - 6 ore. Or, inculpatul nu l-a consultat pe pacientul B. în a treia zi (în data de 24 septembrie 2015), fiind plecat din oraș. Inculpatul a fost anunțat prin telefon că la radiografie s-a găsit aer liber în cavitatea peritoneală și l-a rugat pe Dr. H. să-l opereze imediat, întrucât ar fi ajuns târziu pentru operație.

Pe cale de consecință, s-a considerat că, în situația în care probele cauzei ar fi fost corect interpretate, ar fi condus la o altă soluție în cauză, respectiv achitarea inculpatului. În acest sens, în opinia apărării, Colegiul Medical din Covasna nu a stabilit nicio culpă în sarcina inculpatului, în ceea ce privește profesionalismul asistenței medicale acordate părții civile. De asemenea, s-a susținut că, nici prin decizia nr. 2 din 15.12.2015, privind declanșarea procedurii disciplinare împotriva inculpatului, nu s-a stabilit că acesta și-ar fi exercitat atribuțiile medicale cu neglijență. În plus, în opinia apărării, nici concluziile expertizei medico-legale nu au stabilit cu certitudine culpa medicală.

În continuare, apărarea a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența infracțiunii de neglijență în serviciu. Prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 249 alin. (1) C. pen. din 1969 și ale art. 298 C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea ei defectuoasă" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinirea prin încălcarea legii". În argumentarea soluției de admitere, Curtea Constituțională a reținut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu. De asemenea, instanța de contencios constituțional a reținut că reglementarea în vigoare a infracțiunii de neglijență în serviciu permite încadrarea în conținutul său a oricărei fapte săvârșite din culpă, dacă s-a adus o atingere minimă drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Totodată, s-a stabilit că săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu trebuie analizată și prin prisma standardului subiectiv și standardului obiectiv, standardul subiectiv neputând exceda standardului obiectiv, în analiza modalității de executare a unei atribuții de serviciu acesta din urmă fiind prioritar. Însă standardul obiectiv este determinat și circumscris prescripției normative, reglementarea atribuțiilor de serviciu și a modalității de exercitare a acestora determină sfera de cuprindere a acestui standard, iar acesta nu poate, fără a încălca principiul previzibilității, să aibă o sferă de cuprindere mai largă decât prescripția normativă în domeniu.

În raport de argumentele Curții Constituționale, apărarea a susținut că inculpatul nu a cauzat niciun prejudiciu părții civile și nu a adus nicio vătămare drepturilor și intereselor expres prevăzute de vreun act normativ de rangul legii (nefiind invocat, de altfel, niciun text concret incident în acest sens), motiv pentru care fapta nu există și se impunea achitarea acestuia, cu respingerea pretențiilor formulate de partea civilă.

În final, s-a subliniat că nici prima instanță și nici instanța de apel nu au reușit să arate care anume obligații de serviciu nu au fost îndeplinite de inculpat, sau care anume obligații de serviciu au fost îndeplinite în mod defectuos.

Prin Încheierea din Camera de consiliu din 13 noiembrie 2018, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 492/AP din 10 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, cauza fiind trimisă completului C7, în vederea judecării pe fond a recursului în casație.

În încheierea de mai sus s-a reținut că în acest stadiu procesual - admiterea în principiu a recursului în casație, se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

Cum dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt incidente în situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-a constatat că numai criticile recurentului privind lipsa de tipicitate a faptelor în sensul că nu corespund modelului abstract de incriminare, respectiv cele referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 298 C. pen., ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 518/2017 prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 289 C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea ei defectuoasă" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinirea prin încălcarea legii", se circumscriu cazului de casare invocat (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prev. de legea penală), astfel că, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., sub acest aspect recursul în casație fiind admisibil în principiu.

Referitor la susținerile recurentului privind situația medicală a părții civile în cele două zile când a fost examinată de acesta, precum și cele referitoare la probe, Înalta Curte subliniază că acestea nu se circumscriu cazului de casare invocat sau vreunui alt caz expres prevăzut de art. 438 C. proc. pen. În realitate, sub aceste aspecte, recurentul nu invocă nelegalitatea hotărârii, ci solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel, argumentele acestuia constituind veritabile critici în cadrul soluționării cauzei în fond și în căile de atac integral devolutive.

S-a reținut că, în limitele anterior expuse, cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

În aceste limite, soluționând în conformitate cu disp. art. 447 C. proc. pen. recursul în casație formulat de condamnatul A., Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Acest caz de casare are în vedere acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

Drept urmare, verificarea tipicității faptei în calea extraordinară a recursului în casație implică analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, respectiv dacă se realizează o corespondență deplină între fapta comisă și tiparul de incriminare corespunzător infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Având în vedere că recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, deci care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte verifică doar corespondența formală între elementele faptice reținute în hotărârile recurate și conținutul constitutiv al infracțiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În speță, inculpatul A. a fost condamnat pentru infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 298 C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului A. s-a reținut, în esență, că în calitate de medic chirurg la secția chirurgie a Spitalului municipal Târgu Secuiesc, a consultat în mod superficial pe numitul B. care, la datele de 22 septembrie 2015 și 23 septembrie 2015, s-a prezentat la camera de gardă în vederea tratării pentru o plagă înjunghiată, cu consecința agravării stării de sănătate a acestuia.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care erau prevăzute de lege (în conformitate cu Deciziile Curții Constituționale nr. 518/2017, respectiv nr. 405/2016), iar prin aceasta a cauzat o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale părții civile B., respectiv atingerea adusă dreptului victimei de a beneficia de asistență medicală și tratament corespunzător și afectarea și agravarea stării de sănătate a acesteia.

Astfel, s-a stabilit că inculpatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și pe cele din art. 2 din Legea nr. 46/2003, care sunt reluate în mod amănunțit în Codul de etică al Colegiului Medicilor (art. 8), în Ordinul Ministrului Sănătății emis în aplicarea Legii nr. 46 din data de 21 ianuarie 2003, dar și în fișa postului inculpatului și care au fost aduse la cunoștință acestuia.

Instanța de apel a mai reținut că obligația legală care îi revenea inculpatului este prevăzută de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și de art. 2 din Legea nr. 46/2003 - aceea că acordarea asistenței medicale de urgență este o datorie pentru medici și un drept pentru cetățean.

De asemenea, instanța de apel reține că inculpatul este acuzat de neîndeplinirea unei obligații de diligență de mijloace, obligație înscrisă și în Codul de etică al Medicilor. În acest sens, instanța de apel reține încălcarea art. 8 din Codul de etică al Medicilor, care prevede obligația pentru un medic de a depune toate diligențele astfel încât pacientul să beneficieze de maximul de garanții și, în raport de condițiile concrete, starea sa de sănătate să nu aibă de suferit, respectiv încălcarea art. 2 din Ordinul MS nr. 46/2003 care prevede drepturile pacientului de a beneficia de servicii medicale de cea mai înaltă calitate, precizând că aceste dispoziții se regăsesc și în art. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.

Potrivit art. 298 C. pen., infracțiunea de neglijență în serviciu constă în "Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Prin Decizia nr. 518/2017 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. Partea I, nr. 765 din 26 septembrie 2017), a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 249 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 298 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea ei defectuoasă" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinirea prin încălcarea legii".

Rezultă, așadar, că potrivit normei de incriminare prevăzută de art. 298 C. pen., astfel cum a fost reconfigurată cu efect obligatoriu prin deciziile Curții Constituționale, constituie infracțiunea de neglijență în serviciu doar încălcarea unor atribuții prevăzute prin lege emisă de Parlament, ori prin ordonanțe sau prin ordonanțe de urgență emise de Guvern.

În cauza de față, inculpatul A. este acuzat de îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, pe motiv că nu a acordat părții civile o asistență medicală corespunzătoare. Rezultă, așadar, că în sarcina inculpatului s-a reținut comiterea faptei în varianta normativă a elementului material constând în încălcarea unei îndatoriri de serviciu prin îndeplinirea ei defectuoasă.

Din această perspectivă, este important de reamintit că instanța de apel a avut în vedere aceeași situație de fapt ca cea expusă în actul de sesizare și în hotărârea primei instanțe și că nu s-a reținut refuzul inculpatului de a asigura asistența medicală, dimpotrivă, s-a reținut că inculpatul l-a examinat pe pacient, i-a suturat plaga și i-a prescris un anumit tratament medicamentos - cu ocazia primei prezentări a pacientului la camera de gardă, respectiv l-a consultat la a doua prezentare la spital.

În realitate, așa cum reiese din hotărârea instanței de apel, actul de conduită concret imputat inculpatului (în sensul îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu) constă, de fapt, într-o omisiune, ș