ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3843/2013

HOTĂRÂRE
18.09.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3843/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului de competență constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată

la data

de 5 mai 2011 reclamantul B.I. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei

emisă de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale.

Prin sentința nr. 1669 din 7 noiembrie

2011

, Tribunalul Bacău, secția

civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000.

Prin sentința nr. 4953 din 16 mai 2013

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

și-a declinat, la rândul său, competența

în favoarea Tribunalului Bacău, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din

Legea nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art 22 alin. (3) raportat la

art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În stabilirea instanței competentă teritorial

să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce

vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că art 156 din Legea

nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea

că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale

de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus a fost însă abrogat

expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice.

Prin dispozițiile cuprinse la art. 154

alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor

îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor

de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă o derogare

de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora „celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile

legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale,

care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice

responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației

și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și Serviciului Român de

Informații, structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit

art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor

Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare,

dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010,

se reține că potrivit art. 725 alin. (1) din C. proc. civ., care reprezintă dreptul

comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii,

referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile

ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche,

precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Față de cele reținute, Înalta Curte urmează

ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., să stabilească competența judecării

cauzei în favoarea Tribunalului Bacău în a cărui rază teritorială se află domiciliul

reclamantului.

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-18
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3841/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2011 reclamantul P.L. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei din 27 decembrie 2010 emisă de Casa Sectorială de Pensii
ÎCCJ 2013-06-05
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3149/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2011 reclamantul S.N. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 emisă de Casa Sectorială de Pensii a Mini
ÎCCJ 2013-09-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3842/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2011 reclamantul S.E. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei din 23 decembrie 2010 emisă de Casa Sectorială de Pensii
ÎCCJ 2013-04-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1624/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatorul S.P.N. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov în contradictoriu cu Casa de Pensii a Ministerului Adm
ÎCCJ 2013-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1162/2013
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2011, P.I. a solicitat, în principal, anularea Deciziei de recalculare a pensiei din 27 decembrie 2010, iar în subsidiar, a const
Sursă