ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3149/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3149/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2011 reclamantul S.N. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 emisă de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale. Prin sentința nr. 1705 din 19 septembrie 2011,Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000. Prin sentința nr. 3919 din 18 aprilie 2013 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul menționat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a c ererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.
Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern. În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că p otrivit art. 725 alin. (1) C. proc.
civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.) , dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. Față de cele reținute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., să stabilească competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.