CASE OF SOLOVEY AND ZOZULYA v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Preliminary objection joined to merits and dismissed (non-exhaustion of domestic remedies);Preliminary objections dismissed;Remainder inadmissible;Violation of Art. 5-1;Violation of Art. 5-3;Non-pecuniary damage -award;Pecuniary damage - claim dismissed
CASE OF SOLOVEY AND ZOZULYA v. UKRAINE (CtEDO, 2008)
La 18 august 1998, dl Solovey a mărturisit că el, dl Zozulya și dl Kh au ucis-o pe dna T. La 19 august 1998 dl Zozulya au făcut o mărturisire similară. În aceeași zi au fost inițiate proceduri penale împotriva ambelor reclamante. La 11 noiembrie 1998, ancheta preliminară a fost finalizată și reclamanții au primit timp pentru a studia dosarul. 10. De la 12 noiembrie 1998 până la 4 mai 1999 reclamanții și alte părți au studiat dosarul. Dl Zozulya a făcut-o din 16 noiembrie 1998 până la 15 aprilie 1999, și dl Solovey din 20 noiembrie 1998 până la 3 mai 1999. 11. La 13 mai 1999, cazul a fost îndreptat către Curtea de Oraș Kyiv („Curtea Kyiv”), hotărând ca instanță de primă instanță. 12. La 19 mai 1999, instanța a comis reclamanții pentru proces. 13. La 1 iulie 1999, Curtea Kyiv a condamnat atât reclamanții de crimă agravată și jaf; și a condamnat fiecare la 14 ani de închisoare. 14. La 9 decembrie 1999, Curtea Supremă a Ucraina a anulat hotărârea și a remis cazul pentru ancheta preliminară suplimentară. 15. La 17 ianuarie 2000, procesul penal împotriva reclamanților a fost trimis la biroul procurorului pentru o anchetă suplimentară. 16. La 18 februarie 2000, Procurorul General a depus o cerere de revizuire extraordinară a hotărârii Curții Supreme din 9 decembrie 1999 la Curtea Supremă Plenară. 17. La 3 martie 2000, Plenaria a respins cererea de revizuire și cazul a fost trimis înapoi la investigator. 18. La 15 iunie 2000, ancheta suplimentară a fost încheiată și reclamanții au primit timp pentru a studia dosarul. 19. La 20 iulie 2000, cazul a fost depus Curtea Kyiv. 20. La 17 august 2000, Curtea Kyiv a trimis cazul pentru anchetă suplimentară. 21. La 19 octombrie 2000, Curtea Supremă a susținut că hotărârea din 17 august 2000. 22. La 30 ianuarie 2001, după anchetă suplimentară, cazul a fost remis Curtea Kyiv. 23. La 21 februarie 2001, Curtea Kyiv a comis reclamanții pentru proces. 24. La 25 aprilie 2001, Curtea Kyiv a condamnat domnului Zozulya și domnului Solovey pentru crimă și jaf agravate; și, respectiv, a condamnat-o la 14 și zece ani de închisoare. 25. La 25 aprilie 2002, Curtea Supremă a susținut hotărârea Curții Kyiv. 26. Dl Solovey și dl Zozulya au fost arestați la 18 august și, respectiv, 19 august 1998. 27. La 20 august 1998, Procurorul districtului Kyiv Podolsky a ordonat detenția dlui Zozulya timp de două luni, pe baza faptului că a comis o infracțiune gravă și ar putea absconda. 28. La 21 august 1998, aceeași măsură preventivă a fost aleasă pentru dl Solovey pe aceleași motive. 29. La 19 octombrie 1998, procurorul districtual Kyiv Podolsky a prelungit detenția reclamanților până la trei luni – până la 20 noiembrie 1998 pentru dl Zozulya și 21 noiembrie 1998 pentru dl Solovey. 30. La 19 mai 1999, Curtea Kyiv, în cadrul audierii comitetului, a menținut detenția reclamanților fără a da nici un motiv sau a fixa nici un termen limită. 31. În hotărârea sa din 1 iulie 1999, Curtea Kyiv, având condamnat reclamanții, a hotărât, de asemenea, că ar trebui să rămână în custodie până când hotărârea a devenit finală. 32. La 9 decembrie 1999, Curtea Supremă a Ucrainei, care a anulat integral hotărârea din 1 iulie 1999, nu a pronunțat nici o hotărâre cu privire la continuarea detenției reclamanților. 33. La 28 ianuarie 2000, Procuratura a ordonat detenția reclamanților timp de o lună – până la 28 februarie 2000. 34. La 27 martie 2000, procurorul general adjunct a prelungit detenția reclamanților la opt luni fără a da niciun motiv – până la 17 iunie 2000 pentru dl Zozulya și până la 18 iunie 2000 pentru dl Solovey. 35. La 17 august 2000, Curtea Kyiv, care a remis cazul pentru anchetă suplimentară, a menținut detenția reclamanților fără a da nici un motiv sau a fixa orice termen. 36. La 6 decembrie 2000, Biroul Procurorului Darnitsky a ordonat detenția ulterioră a reclamanților pentru o lună – până la 5 ianuarie 2001. 37. La 21 februarie 2001, Curtea Kyiv, în cadrul audierii de comision, a menținut detenția reclamanților fără a da nici un motiv sau a fixa orice termen. 38. La 25 aprilie 2001, Curtea Kyiv a condamnat reclamanții. 39. Începând cu aprilie 2000, reclamanții și reprezentanții acestora au depus numeroase cereri procedurale Biroului Procurorului Darnitsky, Curtea Kyiv și Curtea Supremă, solicitând eliberarea reclamanților. De asemenea, ei au prezentat mai multe plângeri procurorilor și Curtea Kyiv care susțin că detenția lor a fost ilegală între noiembrie 1998 și aprilie-mai 1999 atunci când au studiat dosarul și detenția lor nu a fost acoperită de niciun ordin de detenție (a se vedea punctele 10, 29 și 30 de mai sus). 40. Oficiul Procurorului Darnitsky, în răspunsul la cererile și plângerile reclamanților, le-a informat că detenția lor a fost în conformitate cu legea și că nu au existat motive pentru eliberarea lor. Nu a avansat niciun alt motiv pentru a justifica detenția reclamanților. 41. Curtea Kyiv, în hotărârile sale din 19 mai 1999, 17 august 2000 și 21 februarie 2001, a menținut deținerea reclamanților în reținere, declarând că măsura preventivă alegetă de anchetă este corectă (a se vedea punctele 30, 35 și 37 de mai sus). Cu toate acestea, aceasta nu a abordat plângerile reclamanților cu privire la presupusa ilegalitate a detenției lor între noiembrie 1998 și aprilie 1999. 42. Curtea Supremă, în hotărârile din 9 decembrie 1999 și 19 octombrie 2000, nu a pronunțat nici o hotărâre privind continuarea detenției reclamanților (a se vedea punctele 21 și 32 de mai sus). 43. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală se citesc după cum urmează: „Dacă există motive suficiente pentru a considera că acuzatul, dacă este liber, va absoarga de la o anchetă sau de la instanță sau va împiedica stabilirea adevărului într-un caz penal sau va exercita activități penale, și pentru a asigura executarea sentinței, investigatorul și procurorul are dreptul de a impune acuzatului una dintre măsurile preventive prevăzute de art. 149 din Codul ...” „ Măsurile preventive se aplică după cum urmează: (1) o angajament scris care nu se aplică absceptării; (2) o garanție personală; (3) garanția unei organizații publice sau colective de muncă; (3) cauțiunea (3-1); (4) reținută în custodie; (5) supravegherea de către o unitate militară”. „Detenția reținută ca măsură preventivă se aplică în cazurile pentru care lege prevede o penalitate de mai mult de un an de închisoare. În circumstanțe excepționale, această măsură preventivă poate fi aplicată și în cazurile privind infracțiunile pentru care legea prevede o pedeapsă de până la un an de închisoare...” „Condiția de recomandare a unei persoane în custodie în timpul anchetei infracțiunilor penale nu este de peste două luni. Acest termen poate fi prelungit la patru luni de procurori din district, oraș sau militar, procurori ai flotei sau garnizoane de comandă, sau de alți procurori de același rang, dacă nu este posibil să se încheie ancheta penală, și în absența oricărei motive de modificare a măsurii preventive. O nouă prelungire a acestui termen la șase luni de la momentul arestării se efectuează numai dacă cazul este excepțional complex, de către Procurorul Republicii Crimee, procurorii regionale, procurorii Kyiv, procurorii militari din districtul sau flota sau de alte procurori egale cu ei. Alte perioade de încarcerare în custodie pot fi prelungite până la un an de către Procurorul General Adjunct al Ucrainei și până la opt luni de către Procurorul General. În urma celor de mai sus, nu este permisă extinderea deținerii la încarcerare. Acuzatul trebuie apoi eliberat imediat. În cazul în care este imposibil să se pună capăt anchetei în cadrul acestor perioade de încarcerare și nu există motive de modificare a măsurii preventive, procurorul general sau adjunctul său are dreptul de a trimite cazul la o instanță în partea care se referă la acuzații care pot fi dovedite. În ceea ce privește investigația incompletă, cazul este împărțit în proceduri separate și încheiat în conformitate cu normele generale. Materialul referitor la partea încheiată a cazului penal este furnizat acuzatului și reprezentantului său pentru examinare cel târziu la o lună înainte de expirarea perioadei de încarcerare, astfel cum se stabilește la alineatul (2) din prezentul articol. Timpul luat de acuzatul și de reprezentantul său pentru a se întocmi documentele din caz nu trebuie să fie luat în considerare în calculul termenului general de reținere în custodie. În cazul în care instanța trimite cazul înapoi pentru un timp proaspăt, el primește dosarul. Prelungirea ulterioară a acestei detenții, înainte de a fi transmisă instanței, este reglementată de alineatele (1), (2) și (6) din prezentul articol.” art. 241 Termenii de examinare a cazului de către un singur judecător sau de către o instanță în cadrul ședinței de comitet: „Un caz penal este examinat de către un singur judecător sau o instanță în cadrul ședinței de comitet în termen de cinci zile sau, în cazuri complexe, zece zile de la primirea acestuia de către instanță.” art. 242 (cum este formulat la momentul în care este vorba): chestiunile luate în considerare atunci când comiterea acuzată pentru judecător unic sau o instanță în cadrul ședinței de pregătire examinează următoarele chestiuni cu privire la fiecare dintre acuzați: ... (7) dacă măsurile preventive cu privire la acuzatul au fost selectate corect...” art. 244 (cu textul în termenul material): Hotărârea unei instanțe sau a unui singur judecător în cadrul ședinței pregătitoare „... Dacă este necesară modificarea măsurii preventive, instanța în hotărâre și judecătorul în rezoluție dă motive pentru decizia luată în acest sens.”