PITIC v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

Traducere din limba franceză

Consiliul Europei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Secția a III-a

HOTĂRÂRE

Cererea nr. 5149/06

prezentată de Ștefan Dumitru PITIC

împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a III-a), statuând la data de 27 ianuarie 2009 în cadrul unei camere formate din:

Josep Casadevall, președinte,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupan

č

i

č,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Ann Power, judecători;

și Santiago Quesada, grefier de secție,

Având în vedere cererea menționată anterior înaintată la data de 23 ianuarie 2006,

Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei,

După ce a deliberat asupra ei, a pronunțat următoarea hotărâre:

ÎN FAPT

Reclamantul, domnul Ștefan Dumitru Pitic, este cetățean român, s-a născut în anul 1955 și locuiește la Sibiu. Guvernul român (

Guvernul

) a fost reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează

:

Din cauza restructurării armatei și poliției, începută încă din 1995, au fost adoptate mai multe măsuri legislative cu scopul de a încuraja militarii și polițiștii să ceară trecerea lor în rezervă și, în consecință, pensionarea lor anticipată.

În această privință, în afara pensiei, statul le-a acordat compensații scutite de impozit și calculate în raport cu solda lor lunară brută (art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar).

La cererea sa, la data de 20 august 2000, reclamantul, militar de carieră, a fost trecut în rezervă și pensionat anticipat având dreptul la pensie și la compensațiile menționate anterior. În momentul plății acestor compensații, Serviciul Român de Informații (denumit în continuare

SRI

) a scăzut cifra impozitului din venit.

Printr-o acțiune introdusă împotriva SRI, reclamantul a solicitat rambursarea sumei reținute cu titlu de impozit, menționând că aceste compensații erau scutite de impozit.

Printr-o hotărâre judecătorească din data de 30 mai 2002 Tribunalul Sibiu a considerat că în temeiul art. 31 din Legea nr. 138/1999 și 5 din Ordonanța Guvernului nr. 73 din 27 august 1999, compensația acordată reclamantului era scutită de impozit. Instanța a respins argumentele SRI privind constatarea naturii salariale a acestei compensații și deci impozabilă, considerând că compensația primită cu ocazia trecerii în rezervă nu era asimilabilă veniturilor de natură salarială în înțelesul legislației pertinente. Prin urmare, instanța a admis acțiunea și a condamnat SRI-ul la plata către reclamant a sumei de 139.011.263 lei vechi românești, majorată în funcție de inflație până la data plății.

Această hotărâre a fost menținută în ultimă instanță de Curtea de Apel Alba-Iulia prin decizia din data de 2 decembrie 2002.

Reclamantul a încasat, la o dată neprecizată, suma stabilită prin hotărârea din data de 30 mai 2002.

Procurorul general al României a promovat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție un recurs în anulare împotriva hotărârii judecătorești din data de 30 mai 2002 și a deciziei din data de 2 decembrie 2002. El a menționat că interpretând legislația internă, instanțele au comis erori grave de drept, ce au condus la o soluționare greșită a litigiului.

Printr-o decizie din data de 21 septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare, a casat hotărârile judecătorești menționate și a respins acțiunea reclamantului. Aceasta a considerat că plățile compensatorii erau de natură salarială, fiind prin urmare supuse impozitării.

B. Dreptul și practica interne pertinente

Partea esențială a dreptului intern pertinent este descrisă în Hotărârile

Brumărescu împotriva României

, [GC], nr. 28342/95, paragrafele 32-33, CEDH 1999-VII,

SC Mașinexportimport Industrial Group SA împotriva României

, nr. 22687/03, 1 decembrie 2005, paragraful 22 și

Driha împotriva României

, nr. 29556/02, paragrafele 10-17, 21 februarie 2008.

PLÂNGERE

ÎN DREPT

La data de 14 octombrie 2008 Curtea a primit declarația următoare, semnată de partea reclamantă

:

«

Subsemnatul, Ștefan Dumitru Pitic, constat că Guvernul român este dispus să-mi plătească, cu titlu gratuit, suma de 1.250 euro (una mie două sute cinci zeci euro) și să-mi restituie sumele eventual încasate în urma executării silite a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 21 septembrie 2005 în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având la bază cererea susmenționată în curs în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Aceste sume, care vor acoperi orice prejudiciu material și moral precum și costurile și cheltuielile, va fi scutită de orice fel de impozit ce ar fi eventual aplicabil. Se vor plăti în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțată în conformitate cu

art. 37 § 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Începând de la data expirării termenului amintit și până la momentul plății efective a sumei respective, se va plăti o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.

Constat de asemenea că Guvernul se angajează să renunțe la orice pretenție în privința faptelor ce au stat la baza cererii, inclusiv executarea silită a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 21 septembrie 2005 sau oricărei alte hotărâri de condamnare la rambursarea sumei litigioase.

Accept această propunere și renunț de altfel la orice pretenție împotriva României în privința faptelor aflate la originea cererii respective. Declar cauza definitiv soluționată.»

La data de 27 noiembrie 2008 Curtea a primit de la Guvern declarația următoare

:

«

Declar că Guvernul român se oferă să-i plătească domnului Ștefan Dumitru Pitic, cu titlu gratuit, suma de 1.250 euro (una mie două sute cinci zeci euro) și să-i restituie sumele eventual încasate în urma executării silite a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 21 septembrie 2005 în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având la bază cererea susmenționată în curs în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Aceste sume, care vor acoperi orice prejudiciu material și moral precum și costurile și cheltuielile, va fi scutită de orice fel de impozit ce ar fi eventual aplicabil. Se vor plăti în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțată în conformitate cu

art. 37 § 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În caz de neplată în termenul stabilit, Guvernul se obligă să plătească, începând de la data expirării termenului amintit și până la momentul plății efective a sumei respective, o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei.

Guvernul se angajează să renunțe la orice pretenție față de reclamant în privința faptelor ce au stat la baza cererii respective, inclusiv executarea silită a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 21 septembrie 2005 sau oricărei alte hotărâri de condamnare a reclamantului la rambursarea sumei litigioase.

»

Curtea ia act de soluționarea pe care amiabilă la care au ajuns părțile. Ea consideră că aceasta se inspiră din respectarea drepturilor omului pe care le recunosc Convenția și Protocoalele sale și nu constată de altfel niciun motiv de ordine publică ce ar putea impune continuarea examinării cererii (art. 37 § 1

in fine

din Convenție). Prin urmare, decide să scoată cauza de pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA,

ÎN UNANIMITATE:

Decide să scoată cererea de pe rol.

Josep Casadevall,

președinte

Santiago Quesada,

grefier