Secțiunea a treia Cerere nr. 5149/06 prezentată de Stefan Dumitru PITIC împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 27 ianuarie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea de mai sus formulată la 23 ianuarie 2006, având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări confidențiale a cauzei, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Stefan Dumitru Pitic, este un cetățean român, născut în 1955 și reședința în Sibiu. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08-C-82/08, Rec., 2002, p. Ca urmare a restructurării armatei și a poliției, începând cu 1995, au fost adoptate mai multe măsuri legislative în scopul de a încuraja militarii și polițiștii să-și ceară repartiția în armata de rezervă și, prin urmare, să se pensioneze anticipat. În acest scop, în plus față de pensia de pensie, la ë t le octoya de alocații scutite de impozit și calculate în raport cu soldul lor lunar brut (art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salariile și alte drepturi ale militarilor). La cererea sa, la 20 august 2000, reclamantul, militar de carieră, a fost repartizat armatei de rezervă și a fost pensionat anticipat cu dreptul la pensie și la alocațiile menționate anterior. În momentul plății acestor alocații, Serviciul de informații din România (denumit în continuare "NIS") a dedus cuantumul impozitului pe venit. Prin intermediul unei acțiuni introduse împotriva NIS, reclamantul a solicitat rambursarea sumei reținute cu titlu de impozit, susținând că aceste alocații erau scutite de impozit. Prin hotărârea din 30 mai 2002, tribunalul judicios din Sibiu judeca că, în temeiul articolelor 31 din Legea nr. 138/99 și 5 din Ordonanța guvernului nr. 73 din 27 august 1999, alocația acordată reclamantului era exceptată de la plata impozitului. Tribunalul a respins argumentele formulate de NIS pentru a face să se constate natura salarială a acestei alocații și, prin urmare, impozabilă, considerând că alocarea ad-hoc primită la data la care a fost acordată rezerva nu era asimilabilă veniturilor de natură salarială în sensul legislației relevante. Prin urmare, instanța a dat dreptul la acțiune și a condamnat NIS să plătească reclamantului suma de 139 011 263 foști lei români, majorată în raport cu inflația până la data plății. Această hotărâre a fost confirmată în ultimă instanță de tribunalul de apel al Alba-Iulia într-o hotărâre din 2 decembrie 2002. Reclamantul a solicitat, la o dată nespecificată, suma stabilită prin hotărârea din 30 mai 2002. Procurorul general al României a formulat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție o acțiune în anulare împotriva hotărârii din 30 mai 2002 și a pronunțat hotărârea din 2 decembrie 2002. Printr-o hotărâre din 21 septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a acceptat acțiunea în anulare, a încălcat deciziile menționate anterior și a respins acțiunea reclamantului. Ea a considerat că alocațiile aveau o natură salarială, fiind, prin urmare, supuse impozitului. Dreptul și practica internă relevante L esențială a dreptului intern relevant este descrisă în hotărâri. România , [GC], n 28342/95, § 32-33 CEDO 1999-VII, Masinexportimport Industrial Group SA România, 22687/03, 1 decembrie 2005, § 22 și Driha c. România, n 29556/02, § 10-17, 21 februarie 2008. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurentul declară că procedura nu se aplică și că nu există nici o injumătățire și independență a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție care au acționat în cauza în cauză. De asemenea, acesta își subminează dreptul de a-și respecta bunurile, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza obligației de a restitui suma încasată în temeiul unei hotărâri interne definitive. Invocând art. 14 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 12, se plânge de o discriminare față de alți foști foști militari care au obținut, de asemenea, prin decizii definitive rambursarea impozitului fără ca procurorul general să fi formulat acțiuni în anulare împotriva acestor decizii. Subsemnatul, Ștefan Dumitru Pitic, observ că guvernul român este pregătit să-mi plătească, cu titlu gratuit, suma de 1 250 EUR (mii de mii două sute cincizeci de euro) și să-mi restituie eventualele sume încasate ca urmare a executării forțate a hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21 iunie 2008 Septembrie 2005 în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceste sume, care vor acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, vor fi scutite de orice taxă aplicabilă. Acestea vor fi plătite în cele trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu la art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se va plăti un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Observ, de asemenea, că guvernul român și-a exprimat angajamentul de a renunța la orice pretenție cu privire la faptele care au stat la originea cererii, inclusiv la executarea forțată a hotărârii Curții Supreme de Casație și Justiție din 21 septembrie 2005 sau a oricărei alte decizii prin care se dispune rambursarea sumei în litigiu. Declar că, la 27 noiembrie 2008, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație, declar că guvernul român îi oferă dlui Ștefan Dumitru Pitic suma de 1 250 de euro. euro (o mie două sute cincizeci de euro) și să-i restituie eventualele sume încasate ca urmare a executării forțate a hotărârii Curții Supreme de Casație și Justiție din 21 septembrie 2005 în vederea unei soluționări a cauzei pe cale amiabilă având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceste sume, care vor acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, vor fi scutite de orice taxă aplicabilă și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Statul membru în cauză este obligat să renunțe la orice pretenție împotriva reclamantului cu privire la faptele care au stat la originea cererii respective, inclusiv la executarea forțată a hotărârii Curții Supreme de Casație și Justiție din 21 septembrie 2005 sau a oricărei alte hotărâri prin care se condamnă reclamantul să ramburseze suma în litigiu. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
Requête n
o
5149/06
présentée par Stefan Dumitru PITIC
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 27 janvier 2009 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges
,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 23 janvier 2006,
Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Stefan Dumitru Pitic, est un ressortissant roumain, né en 1955 et résidant à Sibiu. Le gouvernement roumain («
le
Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Razvan Horatiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En raison de la restructuration de l’armée et de la police, entamée dès 1995, plusieurs mesures législatives furent adoptées dans le but d’encourager les militaires et les policiers à demander leur affectation à l’armée de réserve et, par conséquent, à prendre leur retraite anticipée.
A cet effet, en sus de la pension de retraite, l’Etat leur octroya des allocations exonérées d’impôt et calculées par rapport à leur solde mensuelle brute (article 31 de la loi n
o
138 du 20 juillet 1999 sur les salaires et les autres droits des militaires).
A sa demande, le 20 août 2000, le requérant, militaire de carrière, fut affecté à l’armée de réserve et mis à la retraite anticipée avec droit à la pension et aux allocations susmentionnées. Au moment du paiement de ces allocations, le Service roumain des renseignements (ci-après, «
le SRI
») déduisit le montant de l’impôt sur le revenu.
Par une action introduite à l’encontre du SRI, le requérant demanda le remboursement de la somme retenue à titre d’impôt, en faisant valoir que ces allocations étaient exonérées d’impôt.
Par un jugement du 30 mai 2002, le tribunal départemental de Sibiu jugea qu’en vertu des articles 31 de la loi n
o
138/1999 et 5 de l’ordonnance du gouvernement n
o
73 du 27 août 1999, l’allocation octroyée au requérant était exemptée d’impôt. Le tribunal rejeta les arguments du SRI visant à faire constater la nature salariale de cette allocation, et donc imposable, jugeant que l’allocation ponctuelle reçue à l’occasion de l’affectation à la réserve n’était pas assimilable aux revenus de nature salariale au sens de la législation pertinente. Partant, le tribunal fit droit à l’action et condamna le SRI à verser au requérant la somme de 139
011
263 anciens lei roumains, majorée par rapport à l’inflation jusqu’à la date du paiement.
Ce jugement fut confirmé en dernière instance par la cour d’appel d’Alba-Iulia dans un arrêt du 2 décembre 2002.
Le requérant encaissa, à une date non précisée, la somme fixée par le jugement du 30 mai 2002.
Le procureur général de la Roumanie forma devant la Haute Cour de cassation et de justice un recours en annulation contre le jugement du 30
mai 2002 et l’arrêt du 2 décembre 2002. Il fit valoir qu’en interprétant la législation interne, les tribunaux avaient commis de graves erreurs de droit, entraînant une mauvaise solution du litige.
Par un arrêt du 21 septembre 2005, la Haute Cour de cassation et de justice accueillit le recours en annulation, cassa les décisions susmentionnées et rejeta l’action du requérant. Elle jugea que les allocations avaient une nature salariale, étant par conséquent soumises à l’impôt.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
L’essentiel du droit interne pertinent est décrit dans les arrêts
Brumărescu c.
Roumanie
, [GC], n
o
28342/95, §§
32-33
SC
Mașinexportimport Industrial Group SA
c.
Roumanie,
n
o
22687/03, 1
décembre 2005, § 22 et
Driha c.
Roumanie
, n
o
29556/02, §§
10-17, 21
février 2008.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue l’iniquité de la procédure et l’absence d’impartialité et d’indépendance des juges de la Haute Cour de cassation et de justice ayant statué dans l’affaire.
2.
Il allègue aussi une atteinte à son droit au respect de ses biens, garanti par l’article
1 du Protocole n
o
1, en raison de l’obligation de restituer la somme encaissée en vertu d’un jugement interne définitif.
3.
Invoquant les articles 14 de la Convention et 1 du Protocole n
o
12, il se plaint d’une discrimination par rapport à d’autres anciens militaires qui ont également obtenu par des décisions définitives le remboursement de l’impôt sans que le procureur général ait formé de recours en annulation contre ces décisions.
Le 14 octobre 2008, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la partie requérante
:
«
Je soussigné, Ștefan Dumitru Pitic, note que le gouvernement roumain est prêt à me verser, à titre gracieux, la somme de 1
250
euros (mille deux cents cinquante
euros) et à me restituer les
sommes éventuellement perçues à la suite de l’exécution forcée de l’arrêt de la Haute Cour de cassation et de justice du 21
septembre 2005 en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Ces sommes, qui couvriront tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, seront exemptes de toute taxe éventuellement applicable. Elles seront payées dans les trois
mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément
à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Je note également que le gouvernement roumain s’engage à renoncer à toute prétention à propos des faits à l’origine de la requête, y compris à l’exécution forcée de l’arrêt de la Haute Cour de cassation et de justice du 21 septembre 2005 ou de toute autre décision ordonnant le remboursement de la somme litigieuse.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Roumanie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
»
Le 27 novembre 2008, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare que le gouvernement roumain offre de verser à M. Ștefan Dumitru Pitic, à
titre
gracieux, la somme de 1
250
euros (mille deux cents cinquante euros) et de lui restituer les sommes éventuellement perçues à la suite de l’exécution forcée de l’arrêt de la Haute Cour de cassation et de justice du 21 septembre 2005 en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Ces sommes, qui couvriront tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, seront exemptes de toute taxe éventuellement applicable. Elles seront payées dans les trois
mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article
37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement s’engage à renoncer à toute prétention à l’encontre du requérant à propos des faits à l’origine de ladite requête, y compris à l’exécution forcée de l’arrêt de la Haute Cour de cassation et de justice du 21 septembre 2005 ou de toute autre décision condamnant le requérant à rembourser la somme litigieuse.
»
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention). En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président