Hanus împotriva Poloniei

A doua secțiune decizia nr. 42783/06 de Tomasz HANUS împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 27 ianuarie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 16 octombrie 2006, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Tomasz Hanus, este un național polonez care s-a născut în 1937 și trăiește în Skoczów. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Szawara, avocat practicant la Cieszyn.

Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1975 proprietatea aparținând reclamantului și situată în Skoczów a fost expropriată prin intermediul unei decizii administrative. În 1989, organismul administrativ competent a declarat că proprietatea a devenit licențiată în scopul întreprinderii deținute de stat și posesia sa a fost transferată în municipalitatea locală. La 4 februarie 1989, reclamantul a depus o cerere de restabilire a proprietății sale anterioare. Înainte de a fi dată o decizie privind cererea sa, o autoritate administrativă competentă transferată, prin o decizie dată în 1992, deținerea terenului la o mină de cărbune „Marcel”.

În 1997 o parte din proprietate a fost restaurată reclamantului, însă o altă parte a rămas, în temeiul deciziei din 1992, în posesia minei de cărbune. La 21 mai 1999, Curtea Supremă Administrativă a anulat o decizie administrativă de a doua instanță prin care autoritatea administrativă a refuzat să declare nul și nul decizia din 1992 prin care au fost acordate anumite parcele minei. Curtea a considerat că decizia era ilegală în măsura în care legea aplicabilă prevedea în mod clar că fostii proprietari aveau prioritate să își restaureze vechile proprietăți în cazul în care aceasta a devenit redundantă în scopul original pentru care a fost expropriată. La 31 martie 2000, șeriful Cieszyn (starosta) La 25 mai 2000, guvernatorul Slask a susținut această decizie.

La 27 februarie 2002, Curtea Supremă Administrativă a respins apelul reclamantului. La 6 august 2003, Guvernatorul Katowice a dat o decizie prin care mina de cărbune a obținut un drept de utilizare perpetuă a terenului în cauză. Reclamantul a cerut ca această decizie să fie declarată nulă și nulă. Solicitațiile sale nu au avut succes. În cele din urmă, prin o hotărâre din 7 februarie 2006, Curtea Administrativă Regională a respins recursul. Prezenta hotărâre, cu motive scrise, a fost transmisă la reclamant la 7 martie 2006. La 14 martie 2006, reclamantul a fost acordat, prin decizia unui oficial al registrului instanței, asistență judiciară în scopul depunerii unui recurs de casație la Curtea Supremă de Administrație.

La 5 mai 2006, registrul instanței respective a trimis o scrisoare Asociației Bariere locale solicitându-i să atribuie un avocat de asistență juridică la acest caz. Mai 2006 Barul din Varșovia a informat dl M.J. că a fost atribuit cazului. Motivele scrise ale hotărârii au fost preluate asupra lui la scurt timp după aceea. La 27 mai 2006, reclamantul a dat documente de avocat cu privire la acest caz. Prin scrisoarea din 9 august 2006, avocatul a informat reclamantul că nu a văzut motive pentru care să pregătească un recurs de casă în cazul său și să pregătească o cerere către instanță pentru concediu retrospectiv pentru a depune apelul de casă din timp. În răspuns la scrisoarea reclamantului din 28 august 2006, la 8 Septembrie 2006 dl M.J.

și-a reiterat poziția și a explicat în mod detaliat contextul juridic al cazului și motivele pentru care el este de părere că un apel de casă nu oferă perspective de succes. La 15 septembrie 2006, reclamantul i-a cerut din nou să pregătească un recurs de casă. În răspuns, la 22 septembrie 2006, M.J. a refuzat din nou să reprezinte reclamantul în sensul apelului de casă. La 16 noiembrie 2006, reclamantul s-a plâns la Baroul din Varșovia în legătură cu refuzul avocatului, susținând că, din moment ce i-a fost acordat ajutor juridic prin o decizie a Curții, avocatul ar trebui să fie obligat să continue cazul în conformitate cu dorința clientului său. Prin scrisoarea din 2 februarie 2007, Baroul Regional din Varșovia a informat reclamantul că plângerea sa era nefondată.

Într-o scrisoare adresată Barei Regionale de Varșovia din 5 februarie 2007, reclamantul a exprimat opinia că refuzul avocatului de a-l reprezenta în sensul unui recurs de casă nu constituie o încălcare gravă a obligațiilor unui avocat de asistență juridică. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că acțiunea în cazul său a fost nedreptă deoarece a fost refuzat accesul efectiv la o instanță, deoarece avocatul de asistență juridică a refuzat să pregătească o plângere de casă în fața Curții Supreme de Administrație. 1 la Convenție, că hotărârile din acest caz au încălcat dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor sale. DREPTUL La 19 decembrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Poloniei oferă să plătească 2000 (2 mii) de euro Dl. Tomasz Hanus, cu scopul de a asigura o soluționare prietenoasă a cauzei menționate mai sus, care urmează să fie susținută în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în zloti poloneze la rata aplicabilă la data plății, și va fi liberă de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 17 decembrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Eu, Tomasz Hanus, reține că Guvernul Poloniei sunt dispuși să-mi plătească suma de 2.000 (2 mii) de euro, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în zloty polonez la rata aplicabilă la data plății, și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este mulțumit că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu constată niciun motiv pentru a justifica examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.

Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 42783/06 by Tomasz HANUS against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27 January 2009 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judges, and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 16 October 2006, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Tomasz Hanus, is a Polish national who was born in 1937 and lives in Skoczów. He was represented before the Court by Mr J. Szawara, a lawyer practising in Cieszyn.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In 1975 property belonging to the applicant and situated in Skoczów was expropriated by way of an administrative decision. In 1989 the competent administrative body declared that the property had become redundant for the purposes of the State-owned enterprise and its possession was transferred to the local municipality. On 4 February 1989 the applicant submitted a request for the restoration of the ownership of his former property. Before a decision concerning his request was given, a competent administrative authority transferred, by a decision given in 1992, possession of the land to a coal mine “Marcel”.

In 1997 a part of the property was restored to the applicant, but another part remained, under the 1992 decision, in the possession of the coal mine. On 21 May 1999 the Supreme Administrative Court quashed a second ‑ instance administrative decision by which the administrative authority had refused to declare null and void the 1992 decision by which certain plots had been given to the mine. The court considered that the decision was unlawful in so far as the applicable law clearly provided that former owners had priority to have their former property restored to them if it had become redundant for the original purpose for which it had been expropriated. On 31 March 2000 the Cieszyn Sheriff ( starosta ) refused to restore the plots to the applicant.

On 25 May 2000 the Slask Governor upheld this decision. On 27 February 2002 the Supreme Administrative Court dismissed the applicant’s appeal. On 6 August 2003 the Katowice Governor gave a decision by which the coal mine obtained a right of perpetual use of the land concerned. Subsequently, the applicant requested that this decision be declared null and void. His requests were unsuccessful. Ultimately, by a judgment of 7 February 2006 the Regional Administrative Court dismissed his appeal. This judgment, with its written grounds, was served on the applicant on 7 March 2006. On 14 March 2006 the applicant was granted, by a decision of an official of the court’s registry, legal aid for the purposes of lodging a cassation appeal with the Supreme Administrative Court.

On 5 May 2006 the registry of that court sent a letter to the local Bar Association requesting it to assign a legal-aid lawyer to the case. On 12 May 2006 the Warsaw Bar informed Mr M.J. that he had been assigned to the case. The written grounds for the judgment were served on him shortly afterwards. On 27 May 2006 the applicant gave the lawyer documents concerning the case. By a letter of 9 August 2006 the lawyer informed the applicant that he saw no grounds on which to prepare a cassation appeal in his case and to prepare a request to the court for retrospective leave to lodge the cassation appeal out of time. In reply to the applicant’s letter of 28 August 2006, on 8 September 2006 Mr M.J.

reiterated his position and explained in a detailed manner the legal context of the case and the reasons for which he was of the view that a cassation appeal offered no prospects of success. On 15 September 2006 the applicant again requested him to prepare a cassation appeal. In reply, on 22 September 2006 M.J. again refused to represent the applicant for the purposes of the cassation appeal. On 16 November 2006 the applicant complained to the Warsaw Bar about the lawyer’s refusal, arguing that since he had been granted legal aid by a decision of the court, the lawyer should be obliged to pursue the case in compliance with his client’s wish. By a letter of 2 February 2007 the Warsaw Regional Bar informed the applicant that his complaint was unfounded.

In a letter to the Regional Warsaw Bar of 5 February 2007 the applicant expressed the view that the lawyer’s refusal to represent him for the purposes of a cassation appeal amounted to a serious breach of the obligations of a legal ‑ aid lawyer. There was no reply to this letter. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings in his case had been unfair in that he had been denied an effective access to a court since the legal-aid lawyer had refused to prepare a cassation complaint to the Supreme Administrative Court. He further complained, invoking Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, that the decisions given in the case had been in breach of his right to the peaceful enjoyment of his possessions.

THE LAW On 19 December 2008 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Poland offer to pay 2,000 (two thousand) euros to Mr Tomasz Hanus with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Polish zlotys at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.” On 17 December 2008 the Court received the following declaration signed by the applicant: “I, Tomasz Hanus, note that the Government of Poland are prepared to pay me the sum of 2,000 (two thousand) euros with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Polish zlotys at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President