CtEDO 24.03.2009 Auto

CASE OF POPPE v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
24.03.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
No violation of Art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF POPPE v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Bart Poppe, este un cetățen Țările de Jos care s-a născut în 1966 și locuiește în Amsterdam. În aprilie 2000, reclamantul a fost arestat pe suspiciune de diferite infracțiuni legate de droguri. El a fost ulterior acuzat – ca co-actor (medepleger) într-un grup de opt persoane – cu traficul de droguri “hard”, pregătirea infracțiunii traficului de droguri, manipularea și participarea la o organizație criminală. În plus, el a fost acuzat separat de posesia ilegală a unei arme de foc. Procesul reclamantului trebuia să înceapă în fața Curții Regionale Haarlem (arrondissementsrechtbank) la 1 martie 2001. Până atunci, reclamantul a devenit conștient de faptul că o serie de co-acusați au fost deja judecați și condamnați de același tribunal. În cadrul procedurii împotriva co-acusării C1, C2, C3 și C4 Curtea Regională a inclus același președinte, X și judecător senior (oudste rechter), Y, care trebuiau să stea pe bancă care să se ocupe de cazul său. Înainte de audiere, avocatul reclamantului a scris o scrisoare președintelui camerei de judecată solicitându-i lui și judecătorului superior să se retragă din cauza implicării lor în procesele acestor co-accusate. X și Y nu s-au retras, iar în ziua audierii a fost depusă o cerere oficială de provocare (wrakingsverzoek) în numele reclamantului. Camera de Challenge (wrakingskamer) a respins cererea, având în vedere faptul că pur și simplul fapt că doi membri ai camerei de judecată au condamnat o serie de infracțiuni legate de infracțiunile cu care reclamantul a fost acuzat nu presupune că acești membri au fost prejudecați în procedura penală împotriva reclamantului. Potrivit Camerei de Challenge, argumentele formulate de avocatul reclamantului nu au admis concluzia că judecătorii în cauză au format deja un aviz cu privire la orice rol pe care reclamantul ar fi putut să-l fi jucat în comisioarea acestor infracțiuni și nici nu au dezvăluit nicio circumstanță extraordinară care să indice prejudecă reclamantul din partea acestor judecători sau că frica față de prejudecăți este justificată în mod obiectiv. La 15 martie 2001, Curtea Regională a constatat că reclamantul a fost vinovat de acuzațiile împotriva acestuia, cu excepția acuzației de a fi achitat. Având în vedere faptul că reclamantul nu a jucat un rol important, ci mai degrabă un rol facilitator în cadrul organizației, Curtea Regională l-a condamnat la trei ani de închisoare. 10. Reclamantul a depus un recurs la Curtea de Apel din Amsterdam (gerechtshof). În cursul acestor proceduri, au fost disponibile hotărârile complete dictate de Curtea Regională Haarlem în cazurile împotriva co-acusării C3 și C4, numai versiunile abrupte care nu conțin dovezile invocate de Curtea Regională fiind disponibile la momentul procesului reclamantului de Curtea Regională. Reclamantul s-a referit la aceste hotărâri complete în susținerea argumentului său că Curtea regională nu a avut imparțialitate din cauza faptului că X și Y au participat la procesele împotriva co-acusării. Hotărârea Curții Regionale privind co-accusarea C3 a inclus următoarele considerații: „D a fost linchpin (spil) organizației în Țările de Jos, al căror obiectiv era să importe și să exporte droguri „hard”. C, [reclamantul] și W au fost confidențiali în acest context, cu cel de-al doilea folosirea facilităților și/sau a serviciilor cu care aceste trei... În ceea ce privește exportul de anfetamine, D a fost, de asemenea, organizator de acest lucru, și C3 finanțator. C2 a furnizat drogurile, în timp ce K, [reclamantul] și H a efectuat activitatea reală.” Hotărârea privind co-accusat C4 a inclus următoarele: „Duo D-C4 a constituit linșchinul organizației. ... C și [reclamantul] au fost confidențiali ai D, iar acesta din urmă a utilizat facilitățile și/sau serviciile cu care acestea două ar putea să-l furnizeze.” 11. În cursul unei audieri de la 23 aprilie 2002, Curtea de Apel a respins argumentul reclamantului de a trimite cazul la Curtea Regională. Examinarea dacă frica reclamantului de lipsa de imparțialitate a judecătorilor X și Y ar putea fi justificată în mod obiectiv, aceasta a susținut: „Contrar în ceea ce a fost adăugat de avocat, nu se poate găsi o astfel de justificare obiectivă în considerațiile anterioare ale Curții Regionale. Aceste considerații anterioare nu implică, după toate, că examinarea în acest caz a reproșului făcut [de reclamantul] în ceea ce privește participarea la aceeași organizație penală și implicarea în importul și exportul de droguri „hard”, în special anfetamine, a fost anticipată. Este sarcina legală normală a judecătorului ... numai pentru a decide pe baza acuzației și pentru a continua procesul acuzatului, excluzând din considerația sa hotărârile sale luate în alte cazuri de alți acuzați. Circumstanțe speciale care constituie o indicație convingătoare pentru a constata că frica deținută de [de solicitant] poate fi justificată în mod obiectiv nu este conținută în argumentele avocatului sau în circumstanțele care au devenit aparente. Concluziile referitoare la [reclamantul] exprimate în hotărârile anterioare nu sunt atât de specifice și/sau nu au fost motivate astfel încât să conducă la o concluzie diferită. ... Este, de asemenea, relevant că nu există nici o indicație că Curtea regională s-a simțit în niciun fel legată de concluziile hotărârilor anterioare în ceea ce privește și hotărârea [reclamantului]. În special, nu s-a argumentat și Curtea de Apel nu a observat că Curtea regională și-a bazat hotărârea în niciun fel pe orice decizie luată în aceste hotărâri anterioare. Dimpotrivă, se constată din cauza că Curtea Regională a examinat [cazul reclamantului] în ansamblul său, fără nici măcar una dintre întrebările pe care Curtea Regională a trebuit să le răspundă fiind considerată ca fiind tratată în hotărârile anterioare. Acest lucru este, în special, cazul cu privire la întrebările dacă [reclamantul] a participat la organizația penală menționată în inculparea și dacă el a fost implicat în importul și exportul de droguri „durde” și, în special, de anfetamine.” 12. Curtea de Apel a avut o audiere cu privire la fondul cauzei, la 26 noiembrie 2002. La 10 decembrie 2002, Curtea de Apel a pronunțat hotărâre. Acesta a anulat hotărârea Curții regionale și, hotărând din nou, a condamnat reclamantul că este co-actor în infracțiunile de trafic de droguri și de participare la o organizație criminală. Condamnarea a fost bazată pe mărturisirile reclamantului în fața poliției și în instanță deschisă și pe alte dovezi, și anume transcripcione de discuții telefonice înregistrate, rapoarte oficiale de observare a poliției și de interceptarea în tranzit a cantităților de narcotice ilegale și declarații de coacusate. Reclamantul a fost din nou condamnat la trei ani de închisoare. 14. Între timp, la 17 septembrie 2001, o bancă compusă diferită de aceeași Curte de Apel, în procedura penală împotriva co-acusării C3 a reclamantului, a acceptat că C3 a avut o teamă obiectiv justificată de prejudecată de partea instanței de primă instanță și a remis cazul său pentru re judecată. Această instanță de primă instanță – Curtea Regională Haarlem – s-a desfășurat în hotărârile sale referitoare la trei acuzații însoțite de faptul că C3 “[a] menținut contactele în străinătate și a furnizat, de asemenea, finanțarea necesară.” 15. Reclamantul a depus un recurs la punctele de drept (casarea) cu Hoge Raad, cea mai înaltă instanță de jurisdicție penală. El a susținut că decizia Curții de Apel de a respinge argumentele sale referitoare la lipsa de imparțialitate a Curții regionale și refuzul de a-și trimite cazul la Curtea Regională a fost contrar articolului 6 din convenție. El a susținut, de asemenea, că a fost privat de oportunitatea de a-și examina cazul de către un tribunal imparțial în primă instanță, care a făcut procesul ca un întreg nedrept. 16. La 18 mai 2004, Hoge Raad a susținut apelul asupra punctelor de drept, deoarece durata procedurii a depășit un timp rezonabil. Prin urmare, a anulat hotărârea Curții de Apel, dar numai în ceea ce privește sentința, care a fost redusă cu două luni la doi ani și zece luni. Hoge Raad a respins argumentele reclamantei referitoare la presupusa prejudecăție din partea judecătorilor X și Y. 17. Un recurs nu poate fi interzis decât împotriva hotărârii de primă instanță în ansamblul său, deși cazurile aderate în primă instanță pot fi dezacordate la etapa de recurs (art. 407 din Codul de Procedință Penală). Procedura de recurs implică o reexaminare completă a cauzei. Atât acuzația, cât și apărarea pot cere ca martori auziți deja în primă instanță să fie auziți din nou; ele pot, de asemenea, să prezinte noi dovezi și să ceară audiere de martori care nu auziți în primă instanță (art. 414). Apărarea are aceleași drepturi ca și în primă instanță (art. 415). 18. Atât acuzarea, cât și apărarea pot contesta judecători (înșeli) pe baza faptelor sau a circumstanțelor care ar putea fi prejudiciabile imparțialității judiciare (art. 512).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă