Bingol împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTENERALĂ Cerere nr. 40848/04 prezentată de Rahmetullah B graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 august 2004, după ce a intenționat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamant, dl Rahmetullah Bingöl, un cetățean turc, născut în 1938 și rezident la Bitlis. Este reprezentat în fața Curții de către domnul V. Taylan, avocat la Güroymak. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 13 noiembrie 1995, la national des apèes (Devlet Su La data de 2 decembrie 1996, care contesta valoarea bunului expropriat, precum și dreptul la expropriere acordat, recurentul a introdus în fața instanței judecătorești de mare instanță din Güroymak ( În octombrie 1998, Curtea de Casație a infirmat hotărârea atacată pe motiv că trebuia să se reevalueze valoarea la care a fost acordată.

La 18 aprilie 2000, în conformitate cu hotărârea Curții de Casație, instanța a acordat reclamantului o sentință suplimentară de expropriere. La 23 noiembrie 2000, Curtea de Casație a infirmat hotărârea atacată și a solicitat o nouă expertiză. La 21 mai 2003, pe baza unei noi competențe, instanța va scade valoarea taxei suplimentare de expropriere. La 11 decembrie 2003, Curtea de Casație a infirmat hotărârea atacată pentru eroare privind evaluarea terenului în cauză. La 6 octombrie 2004, tribunalul a acordat reclamantului o despăgubire suplimentară de expropriere. La 6 octombrie 2005, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. GRIFS Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil de instanțele naționale.

Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de modul în care instanțele naționale au acționat asupra cauzei sale. INvocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil de instanțele naționale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de modul în care instanțele naționale s-au pronunțat cu privire la cauza sa.

Curtea amintește că nu îi aparține să aprecieze ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță să adopte o astfel de decizie mai degrabă decât alte decizii (Kemmache c. Franța (n, 24 noiembrie 1994, § 44, seria A n 296 C). În speță, aceasta arată că reclamantul a fost în măsură să își prezinte argumentele și că motivele pe care s-au întemeiat instanțele civile nu dezvăluie nicio aparență arbitrară. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână (art. 6 alineatul (1) din Convenție) Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

Requête n o 40848/04 présentée par Rahmetullah BİNGÖL contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 5 Mai 2009 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 5 août 2004, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Rahmetullah Bingöl, est un ressortissant turc, né en 1938 et résidant à Bitlis. Il est représenté devant la Cour par M e M.V. Taylan, avocat à Güroymak. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 13 novembre 1995, l’Administration nationale des eaux ( Devlet Su İșleri , ci-dessous « l’Administration ») procéda à l’expropriation du terrain dont le requérant était propriétaire. Le 16 août 1996, elle versa au requérant l’indemnité d’expropriation. Le 2 décembre 1996, contestant la valeur du bien exproprié ainsi que l’indemnité d’expropriation accordée, le requérant introduisit devant le tribunal de grande instance de Güroymak (« le tribunal ») un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation. Le 24 mars 1998, après avoir ordonné trois d’expertises, le tribunal accorda au requérant une indemnité complémentaire d’expropriation. Le 15 octobre 1998, la Cour de cassation infirma le jugement attaqué au motif qu’il convenait de réévaluer le montant de l’indemnité accordée.

Le 18 avril 2000, se conformant à l’arrêt de la Cour de cassation, le tribunal accorda au requérant une indemnité complémentaire d’expropriation. Le 23 novembre 2000, la Cour de cassation infirma le jugement attaqué et demanda une nouvelle expertise. Le 21 mai 2003, sur le fondement d’une nouvelle expertise, le tribunal minora le montant de l’indemnité complémentaire d’expropriation. Le 11 décembre 2003, la Cour de cassation infirma le jugement attaqué pour erreur commise sur l’évaluation du terrain concernée. Le 6 octobre 2004, le tribunal accorda au requérant une indemnité complémentaire d’expropriation. Le 6 octobre 2005, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant soutient que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable par les juridictions nationales.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la manière dont les juridictions nationales ont statué sur sa cause. EN DROIT 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant soutient que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable par les juridictions nationales. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la manière dont les juridictions nationales ont statué sur sa cause.

La Cour rappelle qu’il ne lui appartient pas d’apprécier elle-même les éléments de faits ayant conduit une juridiction à adopter telle décision plutôt que telle autre ( Kemmache c. France (n o 3) , 24 novembre 1994, § 44, série A n o 296 ‑ C). En l’occurrence, elle relève que le requérant a été en mesure de présenter ses arguments et que les motifs sur lesquels les juridictions civiles se sont fondées ne révèlent aucune apparence d’arbitraire. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure administrative (article 6 § 1 de la Convention) ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente