CtEDO 02.06.2009 Auto

DITZ v. GERMANY

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
02.06.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
DITZ v. GERMANY (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Reclamanții, dna Nicole Ditz și dl Sebastian Ditz, sunt cetățenii germani născuți în 1978 și, respectiv, 1977 și trăiesc în Hamelin. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna Eva Beate Bäumler, avocat practicant la Hanover. La 19 august 2000, primul copil al reclamanților s-a născut cu handicapuri fizice severe, fără, printre altele, brațe și mâini, o coapsă scurtă și displasie gravă a șoldului. Reclamanții au adus o acțiune civilă în Curtea Regională Hanover, în căutarea almaniei și a compensației pentru prejudiciile morale ale ginecologistului. Ei au susținut că, dacă mama ar fi fost informată despre handicap, ea ar fi optat pentru un avort. În timpul unei audieri, Curtea Regională a transmis părților intenția de a primi în primul rând dovezi despre problema dacă ginecologistul a comis o greșeală diagnostică gravă. La 6 noiembrie 2003, Curtea Regională a informat reclamanții că, în opinia intenției sale anterioare, luarea de dovezi va începe cu problema dacă un avort ar fi fost legal posibil. La 17 martie 2005, Curtea Regională a respins acțiunea în întregime. Acesta a considerat că ar putea lăsa deschisă întrebarea dacă ginecologistul a comis o greșeală diagnostică gravă, deoarece pretinderea de pensii presupune dovada dacă, dacă părinții au fost informați despre handicap, un avort ar fi fost legal posibil. Curtea a constatat că, pentru ca avortul să fie legal, reclamanții trebuiau să demonstreze că ar fi fost singura modalitate rezonabilă de a evita riscul pentru viața mamei sau o interferență severă cu integritatea ei fizică sau mentală. Referindu-se la un raport de experți, Curtea a constatat că mama nu a demonstrat că un avort ar fi putut fi legal posibil. Expertul a remarcat în raportul său că reclamanții nu au prezentat suficiente documente și furnizat suficiente fapte din momentul sarcinii pentru a-l permite să ajungă la concluzia că cerințele privind avortul legal sunt îndeplinite. La 28 iulie 2005, Curtea de Apel a notificat reclamanților intenția sa de a hotărî recursul fără a efectua o audiere, oferind reclamanților două săptămâni pentru a prezenta alte argumente. În ceea ce privește afirmația lor în ceea ce privește prejudiciile morale, Curtea de Apel a considerat că reclamanții nu au reușit să o justifice suficient; în special, nu au explicat modul în care șocul s-a manifestat și nu au descris starea psihologică a mamei după nașterea copilului. În ceea ce privește pretinderea alocației, Curtea de Apel a confirmat, de asemenea, că Curtea regională nu a avut nicio obligație de a auzi dovezi privind presupusa greșeală diagnostică gravă, deoarece lipsa de dovezi a legalității avortului a însemnat deja că afirmația nu este justificată și că un aviz expert în ceea ce privește existența erorii diagnostice grave a fost redundant. De asemenea, aceasta a respins plângerea reclamanților că nu au primit o audiere cu privire la decizia Curții Regionale de a primi în primul rând dovezi privind problema dacă copilul ar fi putut fi anulat legal. A observat că reclamanții au avut destul timp pentru a contesta decizia Curții Regionale din 6 noiembrie 2003, dar au ales să nu. În măsura în care reclamanții au contestat raportul de experți, Curtea de Apel a susținut că concluziile expertului, deși nu erau clare distincția dintre chestiunile de drept și de fapt, au fost suficient de clare. Expertul a constatat că nu existau documente sau indicații care să demonstreze un risc ridicat de ingerință gravă cu integritatea mentală a mamei, fie în timpul sarcinii, fie după naștere. Curtea de Apel a remarcat în acest context că părinții nu au reușit să prezinte documente suplimentare, în ciuda faptului că a fost solicitată de Curtea Regională să facă acest lucru. În plus, expertul a explicat în mod suficient că o examinare a mamei, la patru ani de la nașterea copilului, ar fi fost neconcluzătoare fără alte dovezi documentare. La 22 august 2005, reclamanții au formulat noi cereri la Curtea de Apel. La 6 septembrie 2005, Curtea de Apel, referindu-se la argumentul stabilit în decizia sa din 28 iulie 2005, a respins recursul fără a desfășura o audiere, respingând, de asemenea, noi argumente ale reclamanților care contestau raportul expertului. La 31 octombrie 2005, Curtea de Apel a respins o opoziție care presupune o încălcare a dreptului de a fi auzită (Anhörungsrüge) ca fiind manifestament nefondată. Reclamanții au fost informați cu privire la motivele pentru care a avut intenția de a respinge recursul și au abordat toate argumentele prezentate de solicitanți, în special în ceea ce privește cererile de daune, cerințele privind legalitatea avortului, provocările împotriva raportului expertului și presupusul refuz al dreptului de a fi auzit. La 10 ianuarie 2006, Curtea Constituțională Federală a susținut că plângerea constituțională a reclamanților nu a avut nici o perspectiva de succes, deoarece nu a apărut nici o încălcare a dreptului de a fi auzită, nici principiul egalității de arme.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă