ADIL ERCAN c. TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 41158/02 prezentate de Adil ERCAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 septembrie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ișl Karakaș, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 octombrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și d Reclamantul, dl Adil Ercan, este un resortisant turc, născut în 1945 și rezident în Bursa. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul H. Tuna și S. Kar, avocați la Istanbul.

Guvernul pârât este reprezentat de agentul său în scopul procedurii în fața Curții. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 23 septembrie 1991, Hotărârea Generală Drumuri (adică administrația) a expropriat terenul care aparținea reclamantului. În schimb, administrația i-a vărsat o sumă de 32 560 000 de lire turcești (TRL). La data de 4 decembrie 1996, reclamantul a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Bakurköy. În cursul procedurii, tribunalul a dispus trei expertize pentru a aprecia exactitatea sumei stabilite de administrația expropriantă. La 4 decembrie 1998, instanța a condamnat administrația să plătească reclamantului o indemnizație suplimentară de 2 039 164 605 TRL însoțită de dobânzi în avans.

La 16 februarie 1999, administrația a formulat un recurs în casație. La 13 aprilie 1999, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea atacată cu privire la fond. Tribunalul, hotărând la trimitere, a dispus trei noi competențe. Ultima a avut loc la 9 noiembrie 2000. La 2 martie 2001, instanța a condamnat administrația să plătească reclamantului o indemnizație suplimentară de expropriere a unei sume de 1 826 872 771 TRL însoțită de dobânzi restante. La 19 aprilie 2001, administrația s-a ocupat din nou de casare. La 3 iulie 2001, Curtea de Casație a infirmat a doua oară hotărârea. La 4 decembrie 2001, instanța, hotărând din nou, a acordat reclamantului o indemnizație suplimentară de 1 269 370 000 TRL.

Această sumă a fost însoțită de dobânzi restante la rata legală începând cu 4 decembrie 1996. La 14 mai 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea care a devenit definitivă la 20 iunie 2002. La 29 decembrie 2002, o sumă de 5 350 860 000 TRL a fost vărsată în contul bancar al reclamantului. 1 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a-și respecta proprietatea, în special din cauza lipsei plății de către administrația din statul membru în cauză a dreptului său de proprietate acordat de instanțele naționale. În plus, acesta susține că dobânda la plata ratei legale nu ar fi suficientă pentru a compensa prejudiciul său în fața deprecierii monetare. Reclamantul se plânge, de asemenea, de durata globală a procedurii de expropriere care a durat până în 2002 și menționează în acest sens art. 6 alineatul (1) din convenție.

Reclamantul se plânge că nu i-au fost plătite indemnizațiile care i-au fost acordate printr-o hotărâre și consideră că dobânda moratorială la rata legală care trebuia aplicată asupra creanței nu ar compensa deprecierea monetară. 1 și art. 6 din Convenție, în măsura în care autoritățile interne și-au achitat sumele datorate la 29 decembrie 2002, contrar afirmațiilor reclamantului, susține în special că reclamantul și-a pierdut calitatea de victimă și că litigiul a fost soluționat în dreptul intern. În speță, Curtea subliniază că prezenta cerere este similară și se referă la fapte și obiecții similare asupra cărora a avut deja ocazia să se pronunțe (Fil și alții c. Turcia (dec.), n 32146/03, 32151/03, 32157/03, 32158/03, 32160/03, 32161/03, 30 august 2007, și Mo 31195/03, 3119/03, 31201/03, 872/04, 15 mai 2007). Având în vedere similitudinea situației în cauză, Curtea nu poate, în speță, în afara abordării adoptate în deciziile menționate anterior.

În această privință, având în vedere documentele dosarului și informațiile furnizate de guvern, Curtea observă în primul rând că suma d În plus, în conformitate cu metoda de calcul pe care a stabilit-o, care ține seama de efectele inflației, Curtea constată că întârzierea suferită de administrație nu a avut drept consecință producerea unui prejudiciu financiar reclamantului. Prin urmare, Comisia consideră că este necesar să se respingă faptul că persoana în cauză este vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 6 din Convenție, recurentul se plânge, de asemenea, de durata procedurii. Curtea constată că procedura în cauză a început la 4 decembrie 1996 și s-a încheiat la 14 mai 2002, astfel încât a durat puțin mai mult de cinci ani și, în acest interval de timp, dosarul a fost examinat de trei ori de Curtea de Casație.

perioada de inactivitate consideră că acest termen este rezonabil. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este, de asemenea, în mod evident greșit fondată și trebuie să fie, de asemenea, respinsă în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 41158/02 présentée par Adil ERCAN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 29 septembre 2009 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ișıl Karakaș, Ann Power, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 18 octobre 2002, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Adil Ercan, est un ressortissant turc, né en 1945 et résidant à Bursa.

Il est représenté devant la Cour par M es H. Tuna et S. Kar, avocats à Istanbul. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent aux fins de la procédure devant la Cour. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 23 septembre 1991, la direction générale des routes (« l’administration ») expropria le terrain appartenant au requérant. En contrepartie, l’administration lui versa une indemnité d’expropriation de 32 560 000 livres turques (TRL). Le 4 décembre 1996, le requérant intenta une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Bakırköy. Au cours de la procédure, le tribunal ordonna trois expertises afin d’apprécier l’exactitude du montant fixé par l’administration expropriante.

Le 4 décembre 1998, le tribunal condamna l’administration à verser au requérant une indemnité complémentaire de 2 039 164 605 TRL assortie d’intérêts moratoires. Le 16 février 1999, l’administration forma un pourvoi en cassation. Le 13 avril 1999, la Cour de cassation cassa le jugement attaqué quant au fond. Le tribunal, statuant sur renvoi, ordonna trois nouvelles expertises. La dernière eut lieu le 9 novembre 2000. Le 2 mars 2001, le tribunal condamna l’administration à payer au requérant une indemnité complémentaire d’expropriation d’un montant de 1 826 872 771 TRL assortie d’intérêts moratoires. Le 19 avril 2001, l’administration se pourvut de nouveau en cassation. Le 3 juillet 2001, la Cour de cassation infirma une deuxième fois le jugement.

Le 4 décembre 2001, le tribunal, statuant à nouveau, alloua au requérant une indemnité complémentaire de 1 269 370 000 TRL. Cette somme fut assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 4 décembre 1996. Le 14 mai 2002, la Cour de cassation confirma le jugement qui devint définitif le 20 juin 2002. Le 29 décembre 2002, une somme de 5 350 860 000 TRL fut versée sur le compte bancaire du requérant. GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de son bien en raison notamment de l’absence de paiement par l’administration de l’indemnité complémentaire d’expropriation allouée par les juridictions nationales.

Par ailleurs, il soutient que les intérêts moratoires au taux légal ne suffiraient pas à compenser son préjudice face à la dépréciation monétaire. Le requérant se plaint également de la durée globale de la procédure d’expropriation qui a duré jusqu’en 2002 et invoque à cet égard l’article 6 § 1 de la Convention. EN DROIT 1. Le requérant se plaint du non-paiement des indemnités qui lui avaient été allouées par une décision judicaire. Il estime de plus que les intérêts moratoires au taux légal qui devaient être appliqués sur la créance ne compenseraient pas la dépréciation monétaire. Il invoque l’article 1 du Protocole n o 1. Le Gouvernement conteste toute violation de l’article 1 du Protocole n o 1 et de l’article 6 de la Convention dans la mesure où les autorités internes se sont acquittées des sommes dont elles étaient redevables le 29 décembre 2002, contrairement aux allégations du requérant.

Il soutient notamment que le requérant a perdu la qualité de victime et que le litige a été résolu en droit interne. En l’occurrence, la Cour souligne que la présente requête est similaire et porte sur des faits et griefs semblables sur lesquelles elle a déjà eu l’occasion de se prononcer ( Fil et autres c. Turquie (déc.), n os 32146/03, 32151/03, 32157/03, 32158/03, 32160/03, 32161/03, 30 août 2007, et Moğolkoç et autres c. Turquie (déc.), n os 31195/03, 3119/03, 31201/03, 872/04, 15 mai 2007). Eu égard à la similitude de la situation en cause, elle ne saurait en l’espèce s’écarter de l’approche adoptée dans les décisions susmentionnées. À cet égard, au vu des pièces du dossier et des informations fournies par le Gouvernement, la Cour observe tout d’abord que la somme d’indemnité a été payée au requérant, contrairement à ses allégations.

De plus, en application de la méthode de calcul qu’elle a établie, laquelle tient compte des effets de l’inflation, la Cour constate que le retard pris par l’administration n’a pas eu pour conséquence de faire subir au requérant un préjudice financier. Ne décelant aucune perte réelle pour le requérant, elle estime donc qu’il convient de rejeter son grief comme étant manifestement mal fondé en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 2. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint également de la durée de la procédure. La Cour observe que la procédure en question a débuté le 4 décembre 1996 et pris fin le 14 mai 2002, elle a ainsi duré un peu plus de cinq années et pendant ce laps de temps, le dossier a été examiné trois fois par la Cour de cassation.

La Cour ne relevant pas de période d’inactivité estime que ce délai est raisonnable. Il s’ensuit que cette partie de la requête est également manifestement mal fondée et doit aussi être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président