CASE OF KARASINSKA v. POLAND

Reclamantul s-a născut în 1952 și locuiește în Poznań. Reclamantul locuiește într-un apartament închiriat într-o casă din Poznań. În 1995 un anumit M.W. a transformat un pod deasupra apartamentului reclamantului într-un apartament și, fără permisul necesar, s-a mutat. Ea nu a reușit să efectueze lucrările necesare de insonorizare și, ca urmare, reclamantul poate fi auzit de la apartamentul ei și este tulburată de zgomotul provenind din apartamentul deasupra ei. În 1995 reclamantul a instituit proceduri administrative. A solicitat un ordin de demolare în ceea ce privește apartamentul neautorizat. La 28 iunie 1998, primarul Poznań a dat o decizie de ordonare a demoliției obligatorii “a elementelor constitutive ale apartamentului” și de impunerea co-proprietilor clădirii o obligație de a restabili mansarda la fosta sa condiție (przywrócenie stanu poprzedniego). La o dată neespecificată, co-proprietenții clădirii și M.W. au apelat împotriva acestei decizii. 10. La 24 septembrie 1998, Guvernatorul Poznań (Wojewoda Poznański) a anulat o parte din decizia contestată, în măsura în care a impus obligații coproprietenților clădirii și a susținut restul deciziei. 11. La o dată neespecificată M.W. a depus o plângere la Curtea Supremă de Administrație. Ea solicită ca ambele decizii să fie declarate nule și nule. 12. La 25 mai 1999, Curtea Supremă Administrativă (Naczelny Sād Administracyjny) a pronunțat hotărârea și, din motive procedurale, a anulat o parte din decizia contestată, în măsura în care a anulat decizia de primă instanță. Curtea a respins restul plângerii, cu rezultatul că coproprietenii casei au devenit obligați să efectueze demolarea și să restaureze mansarda la condiția sa anterioară. 13. Obligațiile care rezultă din hotărârea finală a Curții Supreme de Administrație nu au fost îndeplinite de coproprietenții. 14. În noiembrie 1998, autoritatea administrativă de executare, și anume inspectorul local Poznań al supravegherii de construcții (Powiatowy Inspektor Nadzoru Budowlanego), a trimis o amintire coproprietenilor să își îndeplinească obligațiile impuse prin decizia finală și executabilă a guvernatorului Poznań. Amintirea a rămas ineficientă. 15. În septembrie 1999, un alt amendă, de asemenea ineficientă, a fost trimisă debitorilor. 16. La 12 octombrie 1999, Inspectorul local al supravegherii de construcții Poznań a impus coproprietenților o amendă pentru nerespectarea obligațiilor lor (grzywna w celu przymuszenia). Amenda a fost ulterior executată, dar, în timp ce coproprietarii au apelat împotriva deciziei de impunere a amendă și Curtea Supremă Administrativă a anulat-o, sumele plătite au trebuit să fie returnate debitorilor. 17. La 18 august 2000, avocatul reclamantului s-a plâns de inactivitatea autorităților administrative către inspectorul regional al supravegherii de construcții. El s-a bazat pe noua modificare a articolului 54 alineatul (2) din Legea privind executarea administrativă din 1966 (ustawa o postępowaniu egzekucyjnym w administracji), care a permis creditorilor să depună plângeri cu privire la lungimea excesivă a procedurii administrative de executare. Se pare că plângerea avocatului reclamant a rămas ineficientă. 18. La 21 martie 2002, în baza aceleiași motive ca anterior, avocatul reclamantului s-a plângut din nou de lungimea excesivă a procedurii administrative de executare către Inspectorul Regional al Supravegherii Construcțiunilor. 19. La 30 aprilie 2002, inspectorul regional al supravegherii de construcții a respins plângerea, constatând că procedurile de executare au fost desfășurate în mod corespunzător și fără întârziere nejustificată. Inspectorul regional a menționat hotărârea Curții Supreme de Administrație, conform căreia „necesitatea de aplicare a ordinului de demolare nu poate duce la desfășurarea activităților ilegale”. 20. La 7 martie 2003, avocatul reclamantului a depus o nouă plângere cu privire la lungimea excesivă a procedurii administrative de punere în aplicare cu inspectorul regional al supravegherii de construcții. 21. Această plângere nu a fost examinată în termenul legal. Prin urmare, la 6 mai 2003, reclamantul a depus un recurs la Inspector-șef al supravegherii de construcții, plângând că cazul administrativ nu a fost examinat în termenul stabilit. 22. La 21 mai 2003, inspector-șef al supravegherii de construcții a ordonat Inspectorului regional să examineze plângerea. 23. La 22 mai 2003, inspectorul regional al supravegherii de construcții a respins plângerea. 24. La 2 iunie 2003, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. 25. La 9 iulie 2003, inspectorul șef al supravegherii de construcții a susținut decizia. 26. La 4 august 2003, reclamantul a depus o plângere împotriva acestei decizii la Curtea Supremă de Administrație. 27. În urma reformei instanțelor administrative din Polonia, plângerea a fost transferată Curții administrative regionale din Varșovia (Wojewódzki Sād Administracyjny). 28. La 28 ianuarie 2005, Curtea administrativă regională din Varșovia a dat hotărâre și a respins plângerea. Curtea a constatat că deciziile autorităților administrative de la prima și a doua instanță de respingere a plângerii reclamantului cu privire la lungimea excesivă a procedurii de executare au fost date în conformitate cu dispozițiile relevante. De asemenea, a constatat că autoritățile administrative au efectuat procedura „fără întârziere nejustificată” și că executarea nu a putut fi efectuată deoarece M.W. încă locuia în apartamentul în cauză și a refuzat să o părăsească. Prin urmare, persoanele responsabile de executarea deciziei finale au trebuit să intenteze proceduri civile pentru încheierea acordului de închiriere cu M.W. și procedurile erau încă în așteptare, ceea ce constituia un obstacol obiectiv pentru executarea. 29. Indiferent plângerile oficiale cu privire la lungimea excesivă a procedurii de executare depuse în conformitate cu Legea din 1966 privind procedurile de aplicare administrativă, reclamantul a trimis rapoarte și scrisori autorităților administrative, invitându-le să acționeze (scrisele din 13 martie 2003, 30 mai 2003 și 17 noiembrie 2003). Cu toate acestea, aceste scrisori au rămas fără răspuns. 30. Secțiunea 54 alineatul (2) din Legea privind executarea administrativă din 1966 (ustawa o postępowaniu egzekucyjnym w administracji) prevede, în partea sa relevantă, că o plângere cu privire la lungimea excesivă a procedurii de executare poate fi, de asemenea, depusă de un creditor care nu este autoritatea administrativă responsabilă de desfășurarea procedurii de executare. 31. Secțiunea 48 alineatul (1) din Actul de construcție din 7 iulie 1994 (Prawo budowlane), după caz în momentul materialului, cu condiția, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „Autoritatea relevantă ordonă ca o clădire sau o parte a unei clădiri să fie demolată în cazul în care este în construcție sau a fost construită fără un permis sau notificare adecvat, sau contrar permisului de construcție...”