IONESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

01.06.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

IONESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr 36659/04 prezentate de Adrian Mihai IONESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 1 iunie 2010 într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători; și a lui Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 1 octombrie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie în fața reclamantului, dl Adrian Mihai Ionescu, este un cetățean român, născut în 1974 și reședința la București. Guvernul român (adică la mai mult de atât) a fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-o acțiune introdusă în fața Tribunalului de Primă Instanță din București, reclamantul a solicitat condamnarea unei societăți comerciale de transport rutier internațional (denumită în continuare "societatea El a explicat că, în timpul unei călătorii dus-întors de la București la Madrid, care a costat 190 EUR, niciuna dintre condițiile de siguranță și confort descrise în oferta publicitară a societății, și anume existența fotoliilor pliante, schimbarea autocarului la Luxemburg și punerea la dispoziție a șase șoferi, nu a fost respectată. La 6 ianuarie 2004 a formulat o cerere de elaborare a documentelor care însoțeau transportul deținute de pârâtă. Prin hotărârea din 7 ianuarie 2004, instanța a respins acțiunea. Examinând clauzele contractului de transport, a concluzionat că nici una dintre condițiile menționate de reclamant nu figurează în acesta; el nu se pronunță asupra cererii de prezentare a elementelor de probă. Printr-un recurs în recurs înregistrat la grefa Tribunalului la 22 ianuarie 2004, reclamantul a contestat hotărârea menționată anterior. Într-un memoriu în sprijinul recursului său, înregistrat la grefat în aceeași zi, argumentând că hotărârea criticată se baza pe motive contradictorii, că aceasta a fost consecința unei aplicări greșite a legii și că a încălcat legea; reclamantul a adăugat că instanța a omis să se pronunțe asupra anumitor mijloace de apărare determinante pentru soluționarea litigiului și că a interpretat în mod eronat obiectul litigiului. Acesta și-a dezvoltat mijloacele pe baza dispozițiilor Codului civil și pe baza interpretării clauzelor contractului. Dosarul a fost transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție (în acest caz, după Curtea Supremă). În temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă în vigoare la momentul faptelor, examinarea recursului conținea două etape. : Într-o primă etapă, Înalta Curte s-a pronunțat în camera de consiliere cu privire la admisibilitatea acesteia și, în cazul în care ar fi fost declarat admisibil, într-o a doua etapă, aceasta examina în ședință publică temeinicia hotărârii contestate. 10. La 26 februarie 2004, reclamantul a trimis la dosar un memoriu care conținea concluzii sumare cu privire la admisibilitatea acțiunii. În temeiul articolului 302-1 alineatul (3) din Cod, Curtea a anulat recursul prin hotărârea definitivă din 2 aprilie 2004, în care pleda pentru admisibilitate, considerând că erau îndeplinite condițiile de formă și de fond. 12 La 3 august 2004, reclamantul a formulat o contestație în anulare împotriva hotărârii menționate anterior, argumentând că aceasta a fost consecința unei erori evidente a Înaltei Curți, deoarece a motivat acțiunea în cauza sa memoriul depus la dosar la 22 ianuarie 2004. În plus, acesta se plângea de lipsa de publicitate a procedurii în fața Înaltei Curii. 13. Prin hotărârea din 26 ianuarie 2005, Înalta Curte a respins contestația, pe motiv că hotărârea din 2 aprilie 2004 nu era susceptibilă de a recurge la nicio cale de atac. Dreptul intern relevant 14. Codul de procedură civilă (astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003) conținea la momentul respectiv următoarele dispoziții art. 299 Recursurile la recurs sunt formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. art. 302-1 alineatul (3) Cererea de recurs în recurs trebuie să prezinte, sub pedeapsa nulității, (...) motivele de ilegalitate invocate și trebuie să furnizeze argumentația (...) art. 304 Reforma sau ruperea unei hotărâri nu pot fi solicitate decât în cazurile și din motivele următoare, în cazul în care componența instanței a încălcat dispozițiile legale în cazul în care hotărârea a fost pronunțată de alți judecători decât cei care au avut loc din fond în cazul în care hotărârea a fost pronunțată în lipsă de competență a unei alte instanțe dacă instanța și-a depășit competențele dacă hotărârea a fost pronunțată contrar normelor de procedură a căror necunoaștere este sancționată prin nulitate (...) dacă hotărârea a fost pronunțată ultra miciia în cazul în care hotărârea nu este motivată sau se bazează pe o motivare contradictorie sau străină subiectului litigiului dacă, din cauza unei interpretări eronate, instanța a modificat obiectul acțiunii în timp ce acest obiect era clar și nu era controversat în cazul în care hotărârea nu este motivată în drept, dacă încalcă legea sau dacă este rezultatul unei aplicări eronate a legii 10. în cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra anumitor motive de apărare sau a anumitor înscrisuri din dosar care au fost determinante pentru soluționarea litigiului. art. 304-1 Recursul în recurs formulat împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de a face apel nu se limitează la cazurile prevăzute la art. 304, instanța de control având competența de a examina cauza sub toate aspectele sale art. 308 alineatul (1) și art. 4 Președintele instanței care primește cererea de recurs în recurs desemnează o formare de trei judecători care urmează să se pronunțe asupra admisibilității recursului (...) În cazul în care judecătorii sunt unanimi să considere că condițiile de admisibilitate nu sunt îndeplinite sau dacă constată că motivele recursului și argumentele acestora nu corespund celor indicate la art. 304, aceștia îl anulează sau, după caz, îl resping printr-o decizie motivată, pronunțată fără convocarea părților și fără posibilitatea unei căi de atac. 15. Legea nr. 195 din 25 mai 2004 de modificare din nou a Codului de procedură civilă, a abrogat dispozițiile Ordonanței de urgență nr. 58/2003 privind competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa recursurile la recurs, precum și dispozițiile privind examinarea prealabilă a eligibilității Recursuri. De acum înainte, recursurile în recurs sunt examinate de instanțele judecătorești superioare celor care au pronunțat hotărârile în primă instanță sau în recurs, fără examinarea prealabilă a admisibilității acestora și în conformitate cu procedura ordinară prevăzută de Codul de procedură civilă. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de refuzul Tribunalului de Primă Instanță de a se pronunța cu privire la cererea sa de a prezenta elemente de probă, de lipsa publicității procedurii în fața Înaltei Curii și, în sfârșit, de lipsa accesului la această instanță pentru a contesta hotărârea din 7 ianuarie 2004. Citând art. 13 din Convenție, acesta se plânge de lipsa de eficacitate a acțiunii împotriva hotărârii menționate anterior și de lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii din 2 aprilie 2004. ÎN DREPT 18. Reclamantul formulează mai multe obiecțiuni pe teren la articolele 1 și 13 din Convenție, care dispun după cum urmează art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în prezenta convenție au fost încălcate are dreptul la o acțiune efectivă în fața unei instanțe naționale (...) 19. În primul rând, în ceea ce privește procedura desfășurată în fața Tribunalului de Primă Instanță, reclamantul susține că această instanță ar fi omis să se pronunțe cu privire la cererea sa de a prezenta elemente de probă. 20. Curtea amintește de la bun început că admisibilitatea probelor ține de primul șef al normelor de drept intern și că este de competența instanțelor naționale să aprecieze oportunitatea oricărei oferte de probă; de asemenea, nu este de competența Curții să examineze o cerere referitoare la erori de fapt sau de drept presupuse comise de instanțele naționale. 21. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea consideră că Tribunalul de Primă Instanță a apreciat în mod suveran și având în vedere toate circumstanțele cazului diversele mijloace de probă prezentate de părți și că acesta și-a motivat în mod corespunzător hotărârea. Aceasta a fost pronunțată în urma unei proceduri contradictorii în cursul căreia reclamantul a putut prezenta observațiile și motivele pe care le-a considerat necesare, precum și argumentele în sprijinul tezei sale. Prin urmare, nu se poate considera că procedura nu a respectat cerințele de echitate în sensul articolului 6 1 din convenție. 22. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru nefondare vădită, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. 23. În al doilea rând, în ceea ce privește examinarea recursului în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul se plânge de lipsa de publicitate a procedurii și de anularea recursului. De asemenea, se plânge de lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție. 24. Guvernul admite că dreptul reclamantului de acces la un recurs Instanța a fost supusă unor limitări, dar susține că condițiile de admisibilitate a recursului erau compatibile cu cerințele convenției și susține că reclamantul nu a respectat condițiile de formă prevăzute de Codul de procedură civilă, prin faptul că nu a menționat în mod expres cazurile de deschidere a recursului pe care intenționează să le ridice. 25. De asemenea, reamintește că Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat memoriile reclamantului și că a concluzionat că argumentele sale nu permit corelarea obiecțiilor sale cu cazurile de deschidere a recursului. Guvernul concluzionează că anularea recursului a fost consecința neglijenței sale. 26. Reclamantul menționează că anularea recursului a adus atingere Acesta arată că, în memoria sa din 22 ianuarie 2004, a preluat și dezvoltat dispozițiile articolului 304 din Codul de procedură civilă și, prin urmare, consideră că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a limitat la o examinare pur formală a acțiunii sale pe care ar fi respins-o arbitrar 27. Curtea constată de la bun început că obiecțiunile reclamantului cu privire la procedura urmată în fața Înaltei Cu r i de Casație sunt subiacente celui privind anularea recursului său și se pot înscrie în cadrul dreptului de acces la o instană. 28. Curtea observă apoi că art. 35 din Convenie, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr 14, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006 În iunie 2010, Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală formulată în temeiul articolului 34 în cazul în care consideră că cererea este incompatibilă cu dispozițiile convenției sau ale protocoalelor sale, vădit nefondată sau abuzivă; sau că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale necesită o examinare a cererii pe fond și cu condiția să nu se respingă, din acest motiv, niciun caz care nu a fost examinat în mod corespunzător de o instanță internă. 29. În cazul de față, Curtea consideră că motivul întemeiat pe art. 6 din Convenție nu este nici incompatibilă cu dispozițiile Convenției sau ale Protocoalelor sale, nici vădit nefondată sau abuzivă, în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 14. 30. Cu toate acestea, având în vedere intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, Curtea consideră necesar să examineze din oficiu dacă este necesar să se aplice în speță noul criteriu de admisibilitate prevăzut la art. 35 alineatul (b) din Convenția modificată (a se vedea, mutatis mutandis, dintre numeroasele cazuri în care Curtea a examinat din oficiu respectarea condițiilor de admisibilitate, Walker c. Regatul Unit (dec.), n 34979/97, CEDO 2000 Blečić c. Croația [GC], n 59532/00, § 63, CEDH 2006 III și Șandru și altele c. România, n 22465/03, § 50 și următoarele., 8 decembrie 2009). 31. Punctul 79 din raportul explicativ la Protocolul nr. 14 indică faptul că: Noul criteriu poate determina ca anumite cauze să fie declarate inadmisibile, în timp ce acestea ar fi putut duce la o hotărâre anterioară. Cu toate acestea, principalul său efect va fi probabil că, pe termen lung, va permite soluționarea mai rapidă a cauzelor care nu merită să fie examinate în fond 32. Curtea arată că principalul element al acestui nou criteriu este întrebarea dacă reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important. 33. Deși noțiunea de "domeniu important" nu a făcut până în prezent obiectul unei interpretări, au fost făcute trimiteri la opiniile dizidente exprimate în Hotărârile Debono c. Malta, nr 34539/02, 7 februarie 2006 Miholapa c. Letonia, 61655/00, 31 mai 2007 O'Halloran și Francisc c. Regatul Unit [GC], n 15809/02 și 25624/02, CEDO 2007 VIII și Micallef c. Malta [GC], n 17056/06, CEDO 2009 ...). 34. În consecință, absența unui astfel de prejudiciu se referă la criterii precum impactul monetar al întrebării în litigiu sau provocarea cauzei pentru solicitant. În acest sens, trebuie amintit că suma redusă în litigiu a fost elementul decisiv care a determinat Curtea să declare recent o cerere inadmisibilă (a se vedea Bock c. Germania (dec.), nr 22051/07, 19 ianuarie 2010). 35. În speță, Curtea constată că prejudiciul financiar invocat de solicitant ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de transport a fost redus. EUR, toate prejudiciile, deși niciun element din dosar nu indică faptul că acesta se afla într-o situație economică, astfel încât rezultatul litigiului ar fi avut un impact semnificativ asupra vieții sale personale. 36. În aceste condiții, Curtea consideră că reclamantul nu a suferit un prejudiciu important în exercitarea dreptului său de acces la o instanță. 37. În ceea ce privește întrebarea dacă respectarea drepturilor omului garantate de convenție și a protocoalelor sale necesită examinarea cererii de fond, Curtea amintește că a considerat deja că respectarea drepturilor omului nu impune continuarea examinării cererii atunci când, de exemplu, legislația relevantă a fost modificată și că au fost deja soluționate probleme similare în alte cauze prezentate în fața sa ( În acest caz, Curtea constată că dispozițiile privind examinarea prealabilă a eligibilității recursurilor au fost abrogate și că, de acum înainte, acestea sunt examinate în conformitate cu procedura ordinară prevăzută de Codul de procedură civilă. 39. În aceste condiții, având în vedere faptul că cauza nu mai prezintă decât un interes istoric și având în vedere că Curtea a avut deja mai multe ocazii de a se pronunța cu privire la aplicarea de către instanțele interne a normelor de procedură (a se vedea, de exemplu, Běleš și alții c. Republica Cehă, nr. 47273/99, § 69, CEDO 2002-IX Zvolský Zvolská c. Republica Cehă, nr. 46129/99, § 55, CEDO 2002 În cele din urmă, în ceea ce privește a treia condiție a noului criteriu de admisibilitate, care impune ca cauza să fi fost examinată în mod corespunzător, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului nu impune continuarea examinării acestui motiv. 40. Curtea constată că acțiunea reclamantului a fost examinată pe fond de către instanța de primă instanță din București și, prin urmare, reclamantul a avut posibilitatea de a-și ridica mijloacele în cadrul unei dezbateri contradictorii în fața cel puțin unei instanțe interne. 41. Întrucât cele trei condiții ale noului criteriu de admisibilitate sunt îndeplinite, Curtea consideră că acest motiv trebuie declarat inadmisibil în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (b) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președintele