SECȚIUNEA A PATRA CAUZA DORA CHIR Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Guido Raimondi, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iulie 2010, Rend Hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 65272/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, Dora Chir În conformitate cu art. 41 din convenție, recurenta a solicitat o satisfacție echitabilă de 638 960. În plus, aceasta solicita o indemnizație pentru daune morale și solicita rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată pentru procedura în fața instanțelor naționale și a celor în fața Curții.
Problema aplicării articolului 41 din convenție care nu se află în stare, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamanta să prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de trei luni, în special să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 100 și punctul 2 din dispozitiv). Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil se încheie fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
00 EUR pentru prejudicii materiale pentru pierderea terenului, sumă care corespunde valorii terenului în litigiu reevaluată și însoțită de dobânzi plus prejudiciile care decurg din neexploatarea terenului Guvernul se opune. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI. 10. Curtea amintește că, în cauza Guiso-Gallisay c. Italia ((satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă.
În special, Marea Cameră a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de stat pe terenuri. 11. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza ordonată de instanța competentă în cursul procedurii interne. În al doilea rând, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deposedarea terenurilor.
Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 12. În cazul de față, reclamanta și-a pierdut proprietatea asupra terenului în 1986. Astfel cum reiese din expertiza ordonată de instanțele interne în cursul procedurii, valoarea bunului la acea dată era de 95 000 EUR. 13. Având în vedere aceste elemente și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este rezonabil să acorde recurentei suma de 121 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. 14. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită de recurentă ca urmare a exproprierii în litigiu. Prejudiciul moral 15. Recurenta solicită plata unei indemnizații de 35 000 EUR pentru prejudicii morale.
16. Guvernul se opune și observă că reclamanta a obținut la nivel național o decizie care îi acordă o sumă semnificativă. În această situație, Curtea nu ar trebui să acorde o satisfacție echitabilă, ceea ce ar duce la o îmbogățire nejustificată a reclamantei 17. Curtea consideră că sentimentul de neputință și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor sale a cauzat recurentei un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător. 18. Statuând în echitate, Curtea acordă recurentei suma de 10 000 EUR pentru prejudiciul moral. Provizioane și cheltuieli 19. Justificative pentru sprijin, reclamanta solicită 32 198,00 EUR pentru procedura în fața instanțelor naționale și 38 675,00 EUR pentru procedura în fața Curții.
20. Guvernul consideră că nicio rambursare nu trebuie recunoscută recurentei pe motiv că a obținut câștig de cauză și că cheltuielile procedurii au fost plătite de administrație. 21. În plus, consideră că aceste sume sunt excesive și se bazează pe înțelepciunea Curții. 22. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile de judecată pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată ( Van de Hurk c. Țările de Jos, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A n 1 288, § 66). 23. Curtea nu se îndoiește de necesitatea de a angaja cheltuieli, însă consideră că onorariile totale revendicate în acest sens sunt excesive și, prin urmare, consideră că acestea trebuie rambursate doar parțial.
Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră rezonabilă alocarea unei sume de 20 000 EUR pentru toate cheltuielile suportate. Interese moratoriu 25. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: 141 000 EUR (o sută patruzeci și o mie de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale ii.
000 EUR (zece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii. 000 EUR (80 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit recurentei, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respins, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 27 iulie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte
AFFAIRE DORA CHIRÒ c. ITALIE (Requête n o 65272/01) ARRÊT (Satisfaction équitable) STRASBOURG 27 juillet 2010 DÉFINITIF 27/10/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Dora Chirò c. Italie, La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Nicolas Bratza, président, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Guido Raimondi, juges, et de Lawrence Early, greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juillet 2010, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 65272/01) dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante de cet État, Dora Chirò (« la requérante »), a saisi la Cour le 17 juin 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Par un arrêt du 11 octobre 2005 (« l'arrêt au principal »), la Cour a jugé que que l'ingérence dans le droit au respect des biens de la requérante n'était pas compatible avec le principe de légalité et que, partant, il y avait eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1 ( Dora Chirò c. Italie , n o 65272/01, § 85, 11 octobre 2005).
3.En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, la requérante réclamait une satisfaction équitable de 638 960, 00 EUR. Elle sollicitait en outre une indemnité pour dommage moral et demandait le remboursement des frais et dépens pour la procédure devant les juridictions nationales et pour celles devant la Cour.
4.La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ( ibidem , § 100, et point 2 du dispositif).
5.Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable est échu sans que les parties n'aboutissent à un tel accord. Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations. EN DROIT
6.Aux termes de l'article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel
7.La requérante sollicite le versement d'une indemnité de 678 410, 00 EUR au titre de préjudice matériel pour la perte du terrain, somme qui correspond à la valeur du terrain litigieux réévaluée et assortie d'intérêts plus les dommages découlant de la non jouissance du terrain
8.Le Gouvernement s'y oppose.
9.La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'État défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI).
10.Elle rappelle que dans l'affaire Guiso-Gallisay c. Italie ((satisfaction équitable) [GC], n o 58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'État sur les terrains.
11.Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonnée par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il convient aussi de l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
12.En l'espèce, la requérante a perdu la propriété de son terrain en 1986. Telle qu'elle ressort de l'expertise ordonnée par les juridictions internes au cours de la procédure, la valeur du bien à cette date était de 95 000 EUR.
13.Compte tenu de ces éléments et statuant en équité, la Cour estime raisonnable d'accorder à la requérante la somme de 121 000 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme.
14.Reste à évaluer la perte de chances subie par la requérante à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue à la requérante 20 000 EUR pour la perte de chances. B. Dommage moral
15.La requérante demandent le versement d'une indemnité de 35 000 EUR au titre de préjudice moral.
16.Le Gouvernement s'y oppose et observe que la requérante a obtenu au niveau national une décision lui accordant une somme importante. Dans cette situation, la Cour ne devrait pas accorder une satisfaction équitable, qui entraînerait un enrichissement indu de la requérante
17.La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de son bien a causé à la requérante un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate.
18.Statuant en équité, la Cour accorde à la requérante la somme de 10 000 EUR au titre du préjudice moral. C. Frais et dépens
19.Justificatifs à l'appui, la requérante demande 32 198,00 EUR pour la procédure devant les juridictions nationales ainsi que 38 675,00 EUR pour la procédure devant à la Cour.
20.Le Gouvernement estime qu'aucun remboursement ne doit être reconnu à la requérante au motif qu'elle a eu gain de cause et que les frais de la procédure ont été payés par l'administration.
21.Il estime, en outre, que ces sommes sont excessives et il s'en remet à la sagesse de la Cour.
22.La Cour rappelle que l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée ( Van de Hurk c. Pays-Bas , arrêt du 19 avril 1994, série A n 1 288, § 66).
23.La Cour ne doute pas de la nécessité d'engager des frais, mais elle trouve excessifs les honoraires totaux revendiqués à ce titre. Elle considère dès lors qu'il y a lieu de les rembourser en partie seulement. Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour juge raisonnable d'allouer un montant de 20 000 EUR pour l'ensemble des frais exposés. D. Intérêts moratoires
25.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Dit , a) que l'État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes: i. 141 000 EUR (cent quarante et un mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel ; ii. 10 000 EUR (dix mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral ; iii. 20 000 EUR (vingt mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt à la requérante, pour frais et dépens ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 2. Rejette , la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juillet 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Lawrence Early Nicolas Bratza Greffier Président