În cauza La Rosa și Alba c. Italia (n 6), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Guido Raimondi, judecători, și Søren Nielsen, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iulie 2010. La originea cauzei se află o cerere (n 63240/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care patru resortisanți ai acestui stat, domnii Mario La Rosa și Giacomo La Rosa, Vincenzo Alba și M Maria la Rosa ( Cel de-al doilea reclamant a decedat la 2 ianuarie 2005. Printr-o scrisoare din 11 martie 2005, domnul Nicola La Rosa a informat grefa că a moștenit cel de-al doilea reclamant și că dorește să se constituie în cadrul procedurii în fața Curții. Cel de-al treilea reclamant a decedat la 24 aprilie 2007. printr-o scrisoare din 10 august 2007, domnul Giacoma Mammino, domnul Domenica Alba, domnul Luciano Alba și domnul M. Daniela Anna Maria Palma Alba, au informat grefa cu privire la moștenirea celui de-al treilea reclamant și au dorit să se constituie în cadrul procedurii în fața Curții. Prin hotărârea din 15 iulie 2005 ( □ hotărârea din acțiunea principală În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamanții au solicitat o satisfacție echitabilă de 845 de persoane, în conformitate cu art. 41 din Convenție. 422,41 EUR. Problema aplicării articolului 41 din convenție care nu se află în stare de stat a rezervat-o Curții și a invitat guvernul și reclamanții să îi prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, §111 și punctul 3 din dispozitiv). În conformitate cu art. 41 din convenție, atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 422,41 EUR pentru prejudiciul material pentru pierderea terenului, sumă care rezultă din diferența dintre valoarea terenului în litigiu reevaluată și cu dobândă și suma pe care au primit-o pentru executarea hotărârii Tribunalului din Caltagirone. Guvernul se opune acestui lucru. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI. 10. Curtea amintește că, în cauza Guiso-Gallisay c. Italia ((satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de stat pe terenuri. 11. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza ordonată de instanța competentă în cursul procedurii interne. În al doilea rând, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deposedarea terenurilor. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 12. În cazul de față, reclamanții și-au pierdut proprietatea asupra terenului lor în 1983. Astfel cum reiese din expertiza ordonată de instanțele interne în cursul procedurii naționale, valoarea bunului la acea dată era de 64 500 ITL (33,31 EUR) pe metru pătrat (punctul 17 din hotărârea din acțiunea principală). 13. Având în vedere aceste elemente și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este rezonabil să acorde 176 000 EUR pentru prejudiciul material, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. 14. Cu toate acestea, rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită de solicitanți ca urmare a exproprierii în litigiu. Statuind în echitate, Curtea alocă reclamanților în comun 1 000 EUR pentru pierderea de șanse. Pagubă morală 15. Reclamanții solicită plata a 50 000 EUR fiecare ca prejudiciu moral. 16. Guvernul consideră că nu se datorează nicio sumă reclamanților. 17. Curtea consideră că sentimentul de neputință și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor lor a cauzat reclamanților un prejudiciu moral semnificativ, care trebuie remediat în mod corespunzător. 18. Curtea amintește că, în cazul în care un grup de solicitanți își obține calitatea de victimă din existența unei legături juridice cu o singură parte inițială la procedura internă în litigiu, nu este necesar să se țină seama de multitudinea reclamanților care rezultă din aceasta (a se vedea, printre altele, Ergül și alții c. Turcia, n 22492/02, § 45, 20 octombrie 2009). O astfel de situație poate apărea, de exemplu, în cazul înlocuirii părții inițiale a instanței cu titularii săi de drept, în cazul în care aceasta moare sau cu administratorii activelor sale, în cazul în care este declarată falimentară sau în cazul cedării creanței. În acest caz, părțile inițiale la procedura în litigiu erau patru solicitanți (punctul 1 de mai sus 20). În conformitate cu art. 41 din Convenție, Comisia decide să aloce suma de 5 000 EUR fiecărui reclamant pentru daune morale. Comisioane și cheltuieli de judecată 21. Justificative în sprijinul acesteia, reclamanții solicită Curții suma de 75 112,11 EUR pentru rambursarea cheltuielilor suportate în fața Curții și a onorariilor de avocat. 22. În ceea ce privește cheltuielile procedurii de la Strasbourg, guvernul susține că reclamanții le-au cuantificat în mod vag și imprecis. 23. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile de judecată pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată ( Van de Hurk c. Țările de Jos, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A n 288, § 66). 24. Curtea nu se îndoiește de necesitatea de a angaja cheltuieli, însă consideră că onorariile totale revendicate în acest sens sunt excesive și, prin urmare, consideră că acestea trebuie rambursate doar parțial. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră rezonabilă alocarea unei sume de 15 000 EUR pentru toate cheltuielile suportate. Interese moratoriu 25. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: 177 000 EUR (o sută șaptezeci și șapte de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune materiale (ii. 5000 EUR (cinci mii EUR) primului reclamant, 5 000 EUR (cinci mii EUR) moștenitorului celui de-al doilea reclamant, 5 000 EUR (cinci mii EUR) moștenitorilor celui de-al treilea reclamant și 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru a patra reclamantă, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii. 000 EUR (cinsprezece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit reclamanților, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respins, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 29 iulie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte
PREMIÈRE SECTION
LA ROSA ET ALBA c. ITALIE (N
o
6)
(Requête n
o
63240/00)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
29 juillet 2010
29/10/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire La Rosa et Alba c. Italie (n
o
6),
La Cour européenne des droits de l'homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Christos Rozakis,
président,
Nina Vajić,
Anatoly Kovler,
Elisabeth Steiner,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Guido Raimondi,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juillet 2010.
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
63240/00) dirigée contre la République italienne et dont quatre ressortissants de cet État, MM.
Mario La Rosa et Giacomo La Rosa, Vincenzo Alba et M
me
Maria la Rosa («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 30 mars 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). Le deuxième requérant est décédé le 2
janvier
2005.Par une lettre du 11 mars 2005, M. Nicola La Rosa a informé le Greffe de ce qu'il avait hérité du deuxième requérant et qu'il souhaitait se constituer dans la procédure devant la Cour. Le troisième requérant est décédé le 24
avril
2007.Par une lettre du 10
août 2007, M
me
Giacoma Mammino, M
me
Domenica Alba, M. Luciano Alba et M
me
Daniela Anna Maria Palma Alba, ont informé le greffe de ce qu'ils avaient hérité du troisième requérant et qu'ils souhaitaient se constituer dans la procédure devant la Cour.
2.
Par un arrêt du 15
juillet
2005 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que l'ingérence dans le droit au respect des biens des requérants n'était pas compatible avec le principe de légalité et que, partant, il y avait eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 (
La Rosa et Alba c. Italie (n
o
6)
, n
o
63240/00, § 100, 15 juillet 2005).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, les requérants réclamaient une satisfaction équitable de 845
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, §111, et point 3 du dispositif).
5.
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations.
6.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
7.
Les requérants réclament 845
422,41 EUR au titre du préjudice matériel pour la perte du terrain, somme qui résulte de la différence entre la valeur du terrain litigieux réévaluée et assortie d'intérêts et la somme qu'ils ont perçue en exécution du jugement du tribunal de Caltagirone.
8.
Le Gouvernement s'y oppose.
9.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'État défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
10.
Elle rappelle que dans l'affaire
Guiso-Gallisay c. Italie
((satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'État sur les terrains.
11.
Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonnée par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il convient aussi de l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
12.
En l'espèce, les requérants ont perdu la propriété de leur terrain en 1983. Telle qu'elle ressort de l'expertise ordonnée par les juridictions internes au cours de la procédure nationale, la valeur du bien à cette date était de 64
500
ITL (33,31 EUR) le mètre carré (paragraphe 17 de l'arrêt au principal).
13.
Compte tenu de ces éléments et statuant en équité, la Cour estime raisonnable d'accorder 176
000 EUR pour le préjudice matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme.
14.
Reste à évaluer la perte de chances subie par les requérants à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue aux requérants conjointement 1
000 EUR pour la perte de chances.
B.
Dommage moral
15.
Les requérants sollicitent le versement de 50
000 EUR chacun au titre de préjudice moral.
16.
Le Gouvernement estime qu'aucune somme n'est due aux requérants.
17.
La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de leur bien a causé aux requérants un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate.
18.
La Cour rappelle que lorsqu'un groupe de requérants tire sa qualité de victime de l'existence d'un lien juridique avec une seule partie initiale à la procédure interne litigieuse il n'est pas nécessaire de tenir compte de la multiplicité des requérants qui en résulte (voir, entre autres
,
Ergül et autres c. Turquie
, n
o
22492/02, § 45, 20 octobre 2009). Pareille situation peut par exemple survenir en cas de remplacement de la partie initiale à l'instance par ses ayants droit si elle décède ou par les administrateurs de son patrimoine si elle est déclarée en faillite, ou en cas de cession de créance. Point n'est alors besoin pour la Cour de tenir compte, lorsqu'elle statue sur la somme à allouer, de la multiplicité des requérants qui en résulte, d'autant plus que l'augmentation de leur nombre ne saurait être imputée à la partie défenderesse.
19.
Dans le cas d'espèce, les parties initiales à la procédure litigieuse étaient quatre requérants (paragraphe 1 ci-dessus).
20.
Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle décide d'allouer la somme de 5
000 euros à chaque requérant au titre du préjudice moral.
C.
Frais et dépens
21.
Justificatifs à l'appui, les requérants demandent à la Cour la somme de 75
112,11 EUR, au titre de remboursement des frais encourus devant la Cour et des honoraires d'avocat.
22.
Quant aux frais de la procédure à Strasbourg, le Gouvernement soutient que les requérants ont quantifié ceux-ci de manière vague et imprécise.
23.
La Cour rappelle que l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (
Van de Hurk c. Pays-Bas
, arrêt du 19
avril 1994, série A n
o
288, § 66).
24.
La Cour ne doute pas de la nécessité d'engager des frais, mais elle trouve excessifs les honoraires totaux revendiqués à ce titre. Elle considère dès lors qu'il y a lieu de les rembourser en partie seulement. Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour juge raisonnable d'allouer un montant de 15
000
EUR pour l'ensemble des frais exposés.
D.
Intérêts moratoires
25.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
,
a)
que l'État défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes:
i.
177
000 EUR (cent soixante dix sept mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
5000 EUR (cinq mille euros) au premier requérant, 5
000 EUR (cinq mille euros) à l'héritier du deuxième requérant, 5
000 EUR (cinq mille euros) aux héritiers du troisième requérant et 5
000 EUR (cinq mille euros) à la quatrième requérante, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
iii.
15
000 EUR (quinze mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt aux requérants, pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
, la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 29 juillet 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Christos Rozakis
Greffier
Président