Sydanmaki împotriva Finlandei

Reclamantul, dl Esko Ilmari Sydänmäki, este un național finlandez născut în 1948 și trăiește în Helsinki. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Kari Uoti, un avocat care practică la Helsinki. Guvernul finlandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului pentru Afaceri Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În octombrie 1974, reclamantul a devenit funcționar al Băncii Finlandei (Suomen Pankki, Finlanda Bank; în prezent „Banca” unde a lucrat până la pensionare. La 17 iunie 1998, administratorii băncii (pankkivaltuusto, bankfullmäktige) au modificat normele de pensie ale băncii, astfel încât bărbații care au intrat în serviciul băncii înainte de 3 mai 1977 și care au continuat ocuparea forței de muncă până la pensionare au primit, de asemenea, posibilitatea de a reduce vârsta de pensionare de la 60 la 55-59.

Pentru fiecare lună, vârsta de pensionare a fost redusă, pensiunea acumulată înainte de 1 ianuarie 1994 a fost redusă cu 0,33%. La cea mai mare reducere a pensionării anticipate a fost de 19,80% timp de cinci ani. În conformitate cu normele de pensie din 13 decembrie 1966, vârsta de pensionare pentru femeile care au intrat în serviciul Băncii înainte de 3 mai 1977 a fost de 55 și nu s-a aplicat reduceri pentru recrutarea pensiilor. Înainte de pensionare, reclamantul a solicitat o hotărâre preliminară privind modul în care va fi calculată pensia sa. Cererea sa a fost respinsă de către Hotărârea Băncii (johtokunta, direktionen) la 22 septembrie 2004, deoarece acordarea unei astfel de decizii nu a fost considerată deosebit de importantă pentru solicitant.

La 28 decembrie 2004, reclamantul a primit o pensie, care a fost redusă cu 15,84% pentru cele 231 luni anterioare 1 ianuarie 1994, pentru motivul că s-a pensionat la vârsta de 56 de ani. Pensiunea astfel calculată a fost de 2,529 euro (EUR) pe lună. La 26 ianuarie 2005, reclamantul a solicitat Hotărârea Băncii, solicitând rectificarea, astfel încât să nu se aplice nicio reducere atunci când pensia sa a fost calculată. El a solicitat, de asemenea, ca decizia din 17 iunie 1998 să fie anulată, deoarece a fost luată de către un organism care nu era competent și care a fost contrar articolului 119 alineatul (114) din Tratatul CE. El a subliniat că petiția sa nu trebuie interpretată ca un recurs la Curtea de Asigurări (Vakuutusoikeus, Försäkringsdomstolen) împotriva deciziei de a-i acorda o pensie.

La 3 iunie 2005, Hotărârea Băncii a respins petiția reclamantului fără a examina fondurile, deoarece nu are competența de a revizui licența deciziei impușite și problema nu a putut fi corectată. Se pare că reclamantul nu a recurs la Curtea de Asigurări împotriva oricărei decizii din 28 decembrie 2004 și 3 iunie 2005. Cu toate acestea, el a depus un recurs la Curtea Supremă de Administrație (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen) împotriva hotărârii din 3 iunie 2005. La 23 august 2006, Curtea Supremă de Administrație a respins recursul. Acesta a constatat că decizia de către administratori ai băncii în 1998 nu era o decizie care putea fi rectificată. Prin urmare, și având în vedere că nu exista nici o indicație de parțialitate și că aspectele europene invocate de reclamant erau irelevante pentru rezultatul cazului, a constatat că nu există motive pentru a modifica concluziile Direcției Băncii.

După ce a primit decizia, reclamantul a solicitat, printre altele, o copie a propunerii scrise a arbitrului către judecători. La 28 august 2006, arbitrul a trimis copii ale documentelor solicitate, cu excepția părților confidențiale ale propunerii sale care, în temeiul capitolului 1, secțiunea 7, din Codul de Procedură Judicială (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken) au făcut parte din deliberările instanței. La 30 august 2006, reclamantul a susținut că are dreptul de a primi o copie completă a acestui document și a solicitat transferul cererii sale la sesiunea de decizie a cazierului. La 8 noiembrie 2006, cererea reclamantului a fost respinsă în ședința ședinței, deoarece el nu a demonstrat că are nevoie de partea respectivă a documentului care făcea parte din deliberările instanței și care, prin urmare, ar putea fi produsă numai în mod excepțional.

La 15 martie 2007, Curtea Administrativă Supremă a respins cererea reclamantului din ianuarie 2007 de trimitere directă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel de cerere de documente, în afara domeniului de aplicare al Actului privind deschiderea activităților guvernamentale (laki viranomaisten toiminnan julkisuudesta, lagen om offentlighet i myndigheternas verksamhet). Solicitarea ulterioară de exemplare a propunerilor care susțin aceste decizii a fost respinsă deoarece nu au fost formulate propuneri scrise. La 4 aprilie 2007, reclamantul a solicitat o nouă decizie, susținând că cea anterioară a fost raționată slab. Curtea Supremă Administrativă a interpretat petiția sa ca un recurs extraordinar, pe care a respins-o la 1 iulie 2008 ca fiind nefondată.

Reclamantul depune o copie a propunerii care susține decizia a fost acordată la 8 iulie 2008, cu excepția părților din deliberările instanței care trebuiau păstrate secrete în temeiul Legii privind publicitatea Tribunalului Administrativ (laki oikeudenkäynnin julkisuudesta hallintotuomiooistuimissa, lagen om offentlighet vid rättegång i förvaltningsdomstolar; Legea nr. 381/2007). La 11 iulie 2008, reclamantul și-a reînnoit cererea, susținând că conținutul ar putea afecta procedurile dinaintea Curții Europene a Drepturilor Omului. La 26 august 2008, Curtea Supremă de Administrație și-a respins cererea în temeiul acesteia. Reclamantul a primit o pensie separată de vârstă de la 1 ianuarie 2005 la vârsta de 56 de ani, de 181 EUR pe lună, de la Trezoreria de Stat (Valtiokonttori, Statskontoret) datorită serviciului său în Oficiul Central de Statistică în perioada 1970-1974.

Nu s-a aplicat nicio reducere pentru achiziționarea înainte de 1 ianuarie 1994. Reclamantul a solicitat Cancelarului Justiției (Oikeuskansleri, justitiekanslern) și Ombudsmanul Parlamentar (eduskunnan oikeusasiamies, riksdagens justitieombudsman). La 31 ianuarie 2007 și 21 noiembrie 2007, Adjunctul Cancelar al Justiției și, respectiv, Ombudsmanul Parlamentar Adjunct nu au găsit motive să ia măsuri. La 17 decembrie 2007, Ombudsmanul Parlamentar Adjunct nu a găsit niciun motiv pentru reexaminarea cazului. La 4 septembrie 2008, reclamantul a fost informat de Biroul Ombudsmanului Parlamentar că cazul său nu va fi reexaminat în absența unor fapte noi relevante pentru acest caz. În primăvara anului 2008, reclamantul a solicitat Băncii Finlandei pentru a obține informații privind procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Banca a produs anumite informații, cum ar fi numele angajaților afectați de modificarea din 1998. Cu toate acestea, a refuzat să producă informații despre vârsta de pensionare, adresele lor, numărul de telefon, detaliile contului bancar, etc. Între timp, la 25 iunie 2003, Banca Finlandeză a acordat domnului K.H. o pensie și a aplicat, în conformitate cu practica sa, reducerea pensionării anticipate, astfel cum a fost descris mai sus. La 26 octombrie 2004, Curtea Supremă a respins apelul reclamantului împotriva hotărârii băncii în cazul dlui K.H. În orice caz, un recurs împotriva unei hotărâri de pensie impune Curtea de Asigurări, nu Curtea Supremă Administrativă. La 25 octombrie 2005, Curtea de Asigurări (decizie nr. 7215/2003/3801) a respins argumentele dlui K.H.

că reducerea pensionării anticipate este discriminatorie și în încălcarea articolului 141 din Tratatul CE și a Constituției Finlandeze. Cu toate acestea, aceasta a modificat decizia de pensie acordând dlui K.H. un drept de pensie de 60% din cauza faptului că a îndeplinit așa-numita cerință de garantare a pensiilor, astfel cum a finalizat 30 de ani de serviciu. Tribunalul de Asigurări a stat într-un caz similar, de asemenea, la 2 martie 2010, în cazul dlui P.K. Între timp, în urma hotărârii din 12 septembrie 2002 de către Curtea Europeană de Justiție în cazul Pirkko Niemi C-351/00, în care s-a constatat că faptul că vârsta pensionabilă a reclamantului a fost stabilită mai mare decât cea a bărbaților care au efectuat aceeași activitate a fost încălcată de principiul egalității de salariu prevăzut la art. 141 din Tratatul CE, Curtea de Asigurări a ajuns la aceeași concluzie în decizia sa cu privire la P.N.

la 25 februarie 2003 persoana în cauză a fost un fost angajat al serviciului militar finlandez. art. 6 din Constituția Finlandei (Suomen perustuslaki, Finlanda grundlag; Legea nr. 731/1999) prevede că: „Nimeni nu poate fi tratat în mod diferit, fără un motiv acceptabil, de alte persoane pe motive de sex, vârstă, origine, limbă, religie, condamnare, opinie, sănătate, handicap sau alt motiv care îi afectează persoana.” art. 15 din Constituție prevede că proprietatea tuturor este protejată. Secțiunea 7 din Legea privind egalitatea dintre femei și bărbați (laki naisten ja miesten välisestä tasa-arvosta, lagen om jämställdhet melan kvinnor och män; Legea nr. 609/1986) interzice atât discriminarea directă, cât și indirectă pe baza genului.

Potrivit secțiunii 7, subsecțiunea 2, discriminarea directă înseamnă, printre altele, punerea femeilor sau bărbaților într-o poziție inegală pe baza genului. Secțiunea 8, subsecțiunea 1, punctul 3 din aceeași lege prevede că: „Conducta unui angajator constituie discriminare interzisă în temeiul legii în cazul în care angajatorul aplică salariul sau alte condiții de muncă astfel încât unul sau mai mulți angajați, din cauza genului lor, să se găsească într-o poziție mai puțin favorabilă decât unul sau mai mulți angajați care efectuează aceeași muncă sau muncă de egalitate în serviciul angajator”.

Secțiunea 11 din Legea privind Banca Finlandei (Laki Suomen Pankista, Lagen om Finlands Bank; Legea nr. 214/1998) prevede, printre altele, că: „Răbdatorii Băncii confirmă Regulamentul privind pensiile și supraviețuitorii din Finlanda și reglementările privind gestionarea răspunderii pensiilor băncii, la propunerea Direcției.” Actul nu oferă nici un mijloc de a face apel împotriva deciziilor administratorilor băncii. Secțiunea 9 din Legea privind funcționarii băncii Finlandei (Laki Suomen Pankin virkamiehistä, lagen om Finlands Banks tjänstemän; Legea nr. 1166/1998) prevede următoarele: „Banca Finlandei tratează în mod egal tuturor funcționarilor în serviciul său pentru a se asigura că nimeni nu este tratat în mod injustificabil în mod diferit din cauza originii sale, cetățeniei, genului, religiei, vârstă, activități politice sau sindicale sau pe alte baze comparabile.

Banca Finlandei nu interzice oficialului să se alăture sau să aparțină la o asociere sau să-l facă presiune să se alăture unei asocieri anumitor asociații, nici să nu-l interzică să demisioneze de la aceste asocieri.” Secțiunea 33, subsecțiunea 1-3, din aceeași lege, prevede următoarele: „Ofițerul care consideră că Banca Finlandei nu l-a acordat beneficiul financiar din cauza relației sale de muncă poate depune Consiliului o cerere scrisă de rectificare. Nu se poate face nicio cerere de rectificare într-o chestiune care intră sub jurisdicția Curții de Muncii, cu excepția cazului în care Tribunalul muncii a hotărât să nu soluționeze chestiunea în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Legea privind Tribunalul muncii (646/1974).

Rectificarea unei decizii prin care Banca Finlandei a eliberat un oficial cu un avertisment, l-a concediat sau l-a anunțat, a anulat relația de serviciu, a suspendat-o de la birou sau a hotărât cu privire la o chestiune privind contribuția sa la pensie sau ocuparea secundară, precum și o decizie menționată la alineatul (6) privind o cerere de rectificare menționată la alineatul (1) poate fi solicitată prin apel la Curtea Supremă de Administrație, în conformitate cu dispozițiile Legii privind procedura judiciară administrativă (586/1996). O chestiune menționată în prezentul alineat este tratată ca fiind urgentă de către Curtea Supremă de Administrație. Deciziile Consiliului privind pensia pot fi apelate la Curtea de Asigurări.

În caz contrar, în ceea ce privește o cerere de rectificare a pensiei, se aplică dispozițiile aplicabile ale Actului privind pensiile de stat (280/1966). Secțiunea 58, subsecțiunea 1, din aceeași lege prevede că „dreptul unui angajat al Băncii Finlandei la o pensie plătită din fondurile Băncii este stabilit, în măsura în care este aplicabil, pe aceleași motive ca acoperirea pensiilor de stat. Coperta de pensii de stat se referă la dreptul la pensii, pensii de supraviețuire și alte prestații care sunt plătite din fondurile statului și la conținutul și eligibilitatea pentru care sunt reglementate de Legea privind pensiile de stat și de legislația aferentă.

Pensiunile și pensiile supraviețuitorilor sunt acordate de către Hotărârea Băncii.” Dispoziții mai detaliate privind plata pensiilor și pensiilor supraviețuitorilor și acoperirea pensiilor în alte aspecte sunt conținute în Regulamentele privind pensiile Băncii și Supraviețuitorilor (Suomen pankin eläke- ja perhe-eläkesäännöt; pensiilestadgan och familjepensesstadgan för Finlands Bank). Administratorii Băncii Finlandei, aleși de Parlament, adoptă regulamentele pe baza propunerilor Direcției Băncii. Secțiunea 3, subsecțiunea 1, din Regulamentul privind pensiile cu textul său anterior, astfel cum a fost modificat la 14 martie 1972, se citește după cum urmează: "Eligibilitatea pentru pensia de vârstă cere beneficiarului să își completeze serviciul și să ajungă la vârsta de 65 de ani, sau 60 de ani dacă beneficiarul, imediat înainte de pensionare, deține Banca Finlandei sau Casa de Imprimare a Securității de cel puțin o lună, și 55 de ani în cazul unui angajat.

Un beneficiar care se pensionează ca membru al Direcției are dreptul la pensie de vârstă, indiferent de vârstă.” Vârsta de pensionare mai mică de 55 de ani pentru femei a fost aplicată până la 3 mai 1977, atunci când a intrat în vigoare modificarea secțiunii 3, subsecțiunea 1, din Regulamentul privind pensiile. Cu acest amendament, vârsta de pensionare a femeilor a fost crescută de la 55 la 60 de ani, însă vârsta de pensionare a bărbaților a rămas nemodificată, adică, 60 de ani. Amendamentul a intrat în vigoare de la data adoptării, astfel încât să se aplice beneficiarilor a căror relație de serviciu cu Banca a început la 3 mai 1977 sau după aceea. Pentru egalizarea vârstelor de pensionare, bărbații au primit dreptul de a opta pentru o vârstă de pensionare mai mică.

La 17 iunie 1998, administratorii băncii au modificat dispoziția de intrare în vigoare a Regulamentelor privind pensiile în conformitate cu următorul mod: "Cu toate acestea, începând cu 1 ianuarie 1994, prevederile anterioare se aplică atât femeilor care au intrat în serviciu în bancă înainte de 3 mai 1977, cât și bărbaților care au intrat în serviciu în bancă înainte de data respectivă. Beneficiarul are dreptul de a alege între vârsta de pensionare mai mică, pe baza prevederii anterioare sau a vârstei de pensionare mai mari. Dacă un om alege vârsta de pensionare mai mică, valoarea pensiei sale acumulată pe baza duratei serviciului său este, în ceea ce privește serviciul anterior la 1 ianuarie 1994, redusă cu 0,33 unități procentuale pe lună de pensionare anterioră."

The applicant, Mr Esko Ilmari Sydänmäki, is a Finnish national who was born in 1948 and lives in Helsinki. He was represented before the Court by Mr Kari Uoti, a lawyer practising in Helsinki. The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In October 1974 the applicant became a civil servant employed by the Bank of Finland (Suomen Pankki, Finlands Bank; henceforth “the Bank”) where he worked until his retirement. On 17 June 1998 the Trustees of the Bank (pankkivaltuusto, bankfullmäktige) amended the pension rules of the Bank so that men who had entered into the service of the Bank prior to 3 May 1977 and who continued their employment until retirement were also granted an opportunity to lower their retirement age from 60 to 55-59.

For each month the retirement age was lowered, the pension accrued prior to 1 January 1994 was reduced by 0.33%. At its highest the early retirement reduction was 19.80% for five years. Under the pension rules of 13 December 1966 the retirement age for women who had entered the service of the Bank prior to 3 May 1977 was 55 and no reductions applied to pension accrual. Prior to his retirement the applicant applied for a preliminary ruling on how his pension would be calculated. His application was rejected by the Bank's Directorate (johtokunta, direktionen) on 22 September 2004 as giving such a decision was not considered particularly important to the applicant. On 28 December 2004 the applicant was granted a pension, which was reduced by 15.84% for the 231 months prior to 1 January 1994 on the ground that he had retired at the age of 56. The pension so calculated amounted to 2,529 euros (EUR) per month.

On 26 January 2005 the applicant petitioned the Bank's Directorate, requesting rectification so that no reduction should apply when his pension was calculated. He also requested that the decision of 17 June 1998 be overturned as it had been taken by a body which was not competent and was contrary to Article 119 (now 141) of the EC Treaty. He underlined that his petition was not to be interpreted as an appeal to the Insurance Court (Vakuutusoikeus, Försäkringsdomstolen) against the decision to grant him a pension. On 3 June 2005 the Bank's Directorate dismissed the applicant's petition without examining the merits since it had no competence to review the lawfulness of the impugned decision and the issue could not be rectified.

It appears that the applicant did not appeal to the Insurance Court against any of the decisions of 28 December 2004 and 3 June 2005. However, he lodged an appeal with the Supreme Administrative Court (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen) against the decision of 3 June 2005. On 23 August 2006 the Supreme Administrative Court rejected the appeal. It found that the decision by the Trustees of the Bank in 1998 was not a decision that could be rectified. Therefore, and as there was no indication of partiality and as the European aspects relied on by the applicant were irrelevant for the outcome of the case, it found that there were no reasons to alter the finding of the Bank's Directorate.

Having received the decision, the applicant requested a copy, inter alia, of the referendary's written proposal to the judges. On 28 August 2006 the referendary sent copies of the requested documents, save for the confidential parts of her proposal which under Chapter 1, section 7, of the Code of Judicial Procedure (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken) formed part of the deliberations of the court. On 30 August 2006 the applicant maintained that he had a right to receive a complete copy of the latter document and demanded that his request be transferred to the chancellery's session for decision. On 8 November 2006 the applicant's request was rejected in the chancellery's session as he had not shown that he needed the said part of the document which formed part of the court's deliberations and which could therefore be produced only exceptionally.

On 15 March 2007 the Supreme Administrative Court dismissed the applicant's request of January 2007 for the said document to be sent directly to the European Court of Human Rights as such an application for documents fell outside the scope of the Act on the Openness of Government Activities (laki viranomaisten toiminnan julkisuudesta, lagen om offentlighet i myndigheternas verksamhet). The applicant's subsequent request for copies of the proposals underlying these decisions was rejected as no written proposals had been drawn up. On 4 April 2007 the applicant requested a fresh decision, arguing that the previous one was poorly reasoned. He also alleged partiality. The Supreme Administrative Court interpreted his petition as an extraordinary appeal, which it rejected on 1 July 2008 as ill-founded.

The applicant's request for a copy of the proposal underlying the decision was granted on 8 July 2008 save for those parts of the court's deliberations which were to be kept secret under the Publicity of Administrative Court Proceedings Act (laki oikeudenkäynnin julkisuudesta hallintotuomioistuimissa, lagen om offentlighet vid rättegång i förvaltningsdomstolar; Act no. 381/2007). On 11 July 2008 the applicant renewed his request, arguing that the contents might affect the proceedings before the European Court of Human Rights. On 26 August 2008 the Supreme Administrative Court rejected his request under the said Act. The applicant was granted a separate old age pension as of 1 January 2005 at the age of 56, amounting to EUR 181 per month, from the State Treasury (Valtiokonttori, Statskontoret) due to his service in the Central Statistical Office during the period 1970 to 1974. No reduction for the accrual prior to 1 January 1994 was applied.

The applicant petitioned the Chancellor of Justice (oikeuskansleri, justitiekanslern) and the Parliamentary Ombudsman (eduskunnan oikeusasiamies, riksdagens justitieombudsman). On 31 January 2007 and 21 November 2007 the Deputy Chancellor of Justice and the Deputy Parliamentary Ombudsman respectively found no reason to take measures. On 17 December 2007 the Deputy Parliamentary Ombudsman found no reason to re-examine the case. On 4 September 2008 the applicant was informed by the Office of the Parliamentary Ombudsman that his case would not be re-examined in the absence of new facts relevant to the case. In spring 2008 the applicant petitioned the Bank of Finland in order to obtain information for the proceedings before the European Court of Human Rights.

The Bank produced certain information such as the names of employees affected by the 1998 amendment. However, it refused to produce information about their retirement age, their addresses, telephone numbers, bank account details and so on. It is not known whether the applicant appealed to the Supreme Administrative Court. Meanwhile, on 25 June 2003 the Bank of Finland granted Mr K.H. a pension and applied, in accordance with its practice, the early retirement reduction as described above. On 26 October 2004 the Supreme Administrative Court dismissed the applicant's appeal against the Bank's decision in the case of Mr K.H. without considering its merits as the decision did not directly affect him.

In any event, an appeal against a pension decision lay with the Insurance Court, not the Supreme Administrative Court. On 25 October 2005 the Insurance Court (decision no. 7215/2003/3801) rejected Mr K.H.'s arguments that the early retirement reduction was discriminatory and in breach of Article 141 of the EC Treaty and the Finnish Constitution. However, it amended the pension decision by granting Mr K.H. a pension right amounting to 60% on the ground that he fulfilled the so-called pension guarantee requirement as he had completed 30 years of service. The Insurance Court has ruled in a similar case also on 2 March 2010 in the case of Mr P.K.

Meanwhile, following the judgment of 12 September 2002 by the European Court of Justice in the case of Pirkko Niemi C-351/00 in which it was found that the fact that the applicant's pensionable age was set higher than that of men doing the same work was in breach of the principle of equal pay laid down by Article 141 of the EC Treaty, the Insurance Court reached the same conclusion in its decision concerning P.N. on 25 February 2003. The person concerned was a former employee of the Finnish military service. Article 6 of the Constitution of Finland (Suomen perustuslaki, Finlands grundlag; Act no. 731/1999) provides that: “No one shall, without an acceptable reason, be treated differently from other persons on the ground of sex, age, origin, language, religion, conviction, opinion, health, disability or other reason that concerns his or her person.” Article 15 of the Constitution provides that the property of everyone is protected.

Section 7 of the Act on Equality between Women and Men (laki naisten ja miesten välisestä tasa-arvosta, lagen om jämställdhet mellan kvinnor och män; Act no. 609/1986) prohibits both direct and indirect discrimination based on gender. According to its section 7, subsection 2, direct discrimination means, inter alia, putting women or men in an unequal position on the basis of gender.

Section 8, subsection 1, point 3 of the same Act provides that: “An employer's conduct constitutes discrimination prohibited under the Act if the employer applies the pay or other terms of employment in such a way that one or more employees, because of their gender, find themselves in a less favourable position than one or more other employees performing the same work or work of equal value in the employer's service.” Section 11 of the Act on the Bank of Finland (laki Suomen Pankista, lagen om Finlands Bank; Act no. 214/1998) provides, inter alia, that: “The Trustees of the Bank shall confirm the Bank of Finland's Pension and Survivors' Pension Regulations and issue regulations concerning the management of the Bank's pension liability, upon proposal of the Directorate.” The Act does not provide any means to appeal against the decisions of the Trustees of the Bank.

Section 9 of the Act on Officials of the Bank of Finland (laki Suomen Pankin virkamiehistä, lagen om Finlands Banks tjänstemän; Act no. 1166/1998) provides the following: “The Bank of Finland shall treat all officials in its service equally to ensure that no-one is unjustifiably treated differently because of his origin, citizenship, gender, religion, age, political or union activities, or on other comparable bases. The Bank of Finland shall not forbid an official to join or belong to an association or pressure him to join a particular association, nor forbid him to resign from such.” Section 33, subsections 1-3, of the same Act provide the following: “An official who considers that the Bank of Finland has not rendered him the financial benefit due to him from his employment relationship may submit a written request for rectification to the Board.

No request for rectification can be made in a matter that falls within the jurisdiction of the Labour Court, unless the Labour Court has decided not to settle the matter under section 1, subsection 2, of the Act on the Labour Court (646/1974). Rectification of a decision by which the Bank of Finland has issued an official with a warning, laid him off or given him notice, cancelled the service relationship, suspended him from office or decided on a matter concerning his pension contribution or secondary occupation, as well as a decision referred to in paragraph 6 on a request for rectification referred to in paragraph 1 can be requested by appealing to the Supreme Administrative Court in accordance with the provisions of the Administrative Judicial Procedure Act (586/1996).

A matter referred to in this paragraph shall be treated as urgent by the Supreme Administrative Court. Decisions of the Board concerning pension can be appealed against to the Insurance Court. Otherwise, as regards a request for rectification on pension, the applicable provisions of the Act on State Pensions (280/1966) shall apply. Section 58, subsection 1, of the same Act provides that “[t]he right of an employee of the Bank of Finland to a pension paid from the Bank's funds is determined, to the extent applicable, on the same grounds as state pension cover. State pension cover refers to the right to pensions, survivors' pensions and other benefits which are payable from the state's funds and the content of and eligibility for which are regulated by the State Pensions Act and the related legislation.

Pensions and survivors' pensions are granted by the Directorate of the Bank.” More detailed provisions on the payment of pensions and survivors' pensions and pension cover in other respects are contained in the Bank's Pension and Survivors' Pension Regulations (Suomen pankin eläke- ja perhe-eläkesäännöt; pensionsstadgan och familjepensionsstadgan för Finlands Bank). The Trustees of the Bank of Finland, elected by the Parliament, adopt the Regulations on the basis of the Directorate of the Bank's proposals. Section 3, subsection 1, of the Pension Regulations with its earlier wording, as amended on 14 March 1972, read as follows: "Eligibility for old age pension requires that the beneficiary has completed his or her service and reached the age of 65 years, or 60 years if the beneficiary, immediately before retirement, has been serving the Bank of Finland or its Security Printing House for at least one month, and 55 years in the case of a female employee.

A beneficiary who retires as a member of the Directorate is entitled to old age pension irrespective of age.” The lower retirement age of 55 years for women was applied until 3 May 1977, when the amendment of Section 3, subsection 1, of the Pension Regulations entered into force. With this amendment the retirement age of women was raised from 55 to 60 years but the retirement age of men remained unchanged, that is, 60 years. The amendment took effect as from its date of adoption so that it was applicable to beneficiaries whose service relationship with the Bank began on 3 May 1977 or thereafter. For the equalisation of the retirement ages, men were granted the right to opt for a lower retirement age.

On 17 June 1998 the Trustees of the Bank amended the entry into force provision of the Pension Regulations in the following manner: "However, as of 1 January 1994, the earlier provision is applicable both to women who have entered service in the Bank prior to 3 May 1977 and to men who have entered service in the Bank before that date. The beneficiary has the right to choose between the lower retirement age, based on the earlier provision, or the higher retirement age. If a man chooses the lower retirement age, the amount of his pension accrued on the basis of the duration of his service is, in respect of the service prior to 1 January 1994, reduced by 0.33 percentage units per month of earlier retirement."