Reclamantul, dl Vladimir Antonov Fininov, este un național bulgar care s-a născut în 1940 și locuiește în Montana. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Y. Grozev, un avocat practicant la Sofia. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, dna Karadjova, a Ministerului Justiției. Fiul reclamantului a murit la 2 septembrie 1996 în timpul finalizării serviciului militar în armată bulgară („privat”). La 3 septembrie 1996, comandantul privat a informat reclamantul că fiul său s-a electrocutat accidental atunci când, împreună cu alte doi soldați, a încercat să deschidă un transformator într-o substație electrică. Corpul privat a fost livrat familiei sale mai târziu în aceeași zi. În timp ce pregătirea corpului pentru înmormântare familiei sale a descoperit diferite răni, vânătăi și o presupusă arsură de țigară. Fiul reclamantului a fost îngropat pe 4 septembrie 1996. O anchetă preliminară a fost deschisă la moartea fiului reclamantului la 2 septembrie 1996. O autopsie a fost efectuată la 3 septembrie 1996. Raportul autopsiei conținea următoarele informații în ceea ce privește moartea fiului reclamantului: „La 2 septembrie 1996, la ora 18:00 în satul Bozhurishte, în timp ce [privat a fost] lucrând cu un transformator de înaltă tensiune și într-un moment în care stătea în picioare deținând o tijetă de metal, el a primit un șoc electric. ... Intențiile imediate de a-l resucționa nu au avut succes.” Autopsia a concluzionat următoarele: „Moartea [privat] a fost cauzată de eșecul cardiovascular sever care rezultă din efectele electricității asupra organismului. Această [descoperire] este susținută de locul în care a avut loc moartea, semnele pe corpul unei morți rapide, cum ar fi cianoza feței; hemoragie observată sub membranele mucoase ale pleureilor plămânilor, sub acoperirea exterioară a inimii și sub membrana mucoasa a pelvisului renal; stagnare semnificativă de sânge în organele interne; umflarea creierului și a plămânilor; și, în special, prezența unei mărci electrice în zona palmului drept.” La 28 noiembrie 1996, procurorul militar regional Sofia a încheiat ancheta preliminară privind moartea fiului reclamantului. Acesta a concluzionat că, la 2 septembrie 1996, privatul, împreună cu alte două soldați private ale armatei, a decis să îndepărteze acoperirea unui transformator electric la o substație electrică cu scopul de a fura cabluri de cupru. În acest proces, privatul a folosit o tijă de metal pentru a alviera capacul deschis, dar când a atins-o, a fost electrocutat. Pe baza constatărilor raportului medical și a mărturiilor celor două particulare ale armatei care au asistat la eveniment, biroul procurorului public a concluzionat că există lipsă de dovezi de infracțiune și a încheiat ancheta preliminară. De asemenea, s-a comis un raport tehnic privind incidentul, care a ajuns la următoarea concluzie: „cei trei [privatilor armați] au intrat în clădirea substației [electrice] fără calificările și formarea necesare și au operat acolo [în un mediu de] 20.000 volți [de energie electrică]”. O scrisoare din 29 noiembrie 1996 a fost trimisă mamei private informand-o de decizia procurorului public. La 18 iulie 2000, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. El a susținut că ancheta a fost superfluă, constatările sale neconcluzătoare și că nu a reușit să se adreseze în mod satisfăcător și să răspundă pentru toate vânătăile și rănile găsite pe corpul fiului său. La 28 decembrie 2000, procurorul militar de apel a anulat decizia din 28 noiembrie 1996 și a trimis cazul pentru anchete suplimentare. Prin urmare, martorii au fost încă o dată interogați în ianuarie 2001. Rezultatele anchetei preliminare suplimentare au fost prezentate reclamantului la 12 februarie 2001. La 22 februarie 2001, ancheta preliminară privind moartea fiului reclamantului a fost încă o dată încheiată de biroul procurorului militar regional Sofia, a cărui decizie a fost susținută de biroul procurorului militar de apel la 6 martie 2001. În ziua următoare, 7 martie 2001, Curtea Militară de Apel, care a stat în apropiere, a susținut hotărârile de mai sus de a încheia ancheta preliminară privind moartea fiului reclamantului. Reclamantul a fost informat despre aceasta într-o scrisoare din 14 martie 2001. Scrisoarea a fost trimisă prin post înregistrat la 16 martie 2001, dar nu este clar atunci când a fost primită. Ulterior, reclamantul a solicitat Procurorului public șef să solicite redeschiderea anchetei preliminare. Cererea a fost datată de 2 mai 2000 (“02.05.00” în document), dar reclamantul însuși a indicat pe copia furnizată Curții că a făcut o greșeală în data respectivă. Reclamantul a făcut referire la apelul său din 18 iulie 2000 și a susținut că ancheta ulterioară a fost, de asemenea, falsă, deoarece nu a respectat instrucțiunile furnizate de biroul procurorului superior. Astfel, el solicită procurorului public șef să anuleze deciziile biroului procurorului militar regional Sofia și biroul procurorului militar de apel și să propună redeschiderea anchetei preliminare pe baza amendamentelor Codului de Procedură Penală din 2 mai 2000 (“02.05.00” în document). Reclamantul și-a depus petiția la o dată necunoscută, dar pentru a-l procesa biroul procurorului public suprem de casă a solicitat dosarul de la biroul procurorului militar regional la 14 mai 2001; a fost trimis pe 16. La 14 iunie 2001, procurorul public suprem a respins petiția reclamantului și l-a informat că investigațiile preliminare încheiate prin hotărâri de judecată nu au fost supuse redeschiderii. În aceeași zi, procurorul public suprem a trimis dosarul la biroul procurorului militar regional. Reclamantul a depus o a doua cerere la procurorul public șef pentru a solicita redeschiderea anchetei preliminare, datată 25 iulie 2001. Pentru a-l procesa, biroul procurorului public suprem a solicitat dosarul de la biroul procurorului militar regional la 13 septembrie 2001; acesta a fost trimis pe 18 septembrie. La 9 octombrie 2001, procurorul public suprem a respins încă o dată petiția reclamantului, dar l-a informat de asemenea că deciziile de a pune capăt anchetei preliminare erau corecte în măsura în care lipsa de dovezi a unei infracțiuni. Dispozițiile relevante ale Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală, precum și practica instanțelor interne, au fost rezumate în decizia de inadmisibilitate în cazul Nenkov c. Bulgaria (dec.) (n. 24128/02, 7 octombrie 2008).
The applicant, Mr Vladimir Antonov Fimianov, is a Bulgarian national who was born in 1940 and lives in Montana. He was represented before the Court by Mr Y. Grozev, a lawyer practising in Sofia. The respondent Government were represented by their Agent, Ms M. Karadjova, of the Ministry of Justice. On 2 September 1996 the applicant's son died while he was completing his military service as a private in the Bulgarian army (the “private”). On 3 September 1996 the private's commanding officer informed the applicant that his son had accidentally electrocuted himself when, together with two other army privates, he had tried to open a transformer in an electrical substation. The private's body was delivered to his family later the same day. While preparing the body for burial his family discovered various wounds, bruises and an alleged cigarette burn. The applicant's son was buried on 4 September 1996. A preliminary investigation was opened into the death of the applicant's son on 2 September 1996. An autopsy was performed on 3 September 1996. The autopsy report contained the following information in respect of the death of the applicant's son: “On 2 September 1996 at around 6 p.m. in the village of Bozhurishte, while [the private was] working with a high voltage transformer and at a moment when he was standing holding a metal rod, he received an electric shock. ... The immediate attempts to resuscitate him were unsuccessful.” The autopsy concluded the following: “The death of the [private] was caused by severe cardiovascular failure resulting from the effects of electricity on the body. This [finding] is supported by the place where the death occurred, the signs on the body of a quick death such as cyanosis of the face; spotted haemorrhaging under the mucous membranes of the eyelids, under the pleurae of the lungs, under the outer coating of the heart and under the mucous membrane of the renal pelvis; significant blood stagnation in the internal organs; swelling of the brain and the lungs; and, in particular, the presence of an electrical burn mark in the area of the right palm.” On 28 November 1996 the Sofia regional military prosecutor's office terminated the preliminary investigation into the death of the applicant's son. It concluded that on 2 September 1996 the private, together with two other army privates, had decided to remove the cover of an electrical transformer at an electrical substation with the aim of stealing copper cables. In the process, the private had used a metal rod to lever the cover open, but when he touched it he had been electrocuted. Based on the findings of the medical report and the testimonies of the two army privates who had witnessed the event, the public prosecutor's office concluded that there was a lack of evidence of an offence and terminated the preliminary investigation. A technical report into the incident had also been commissioned, which reached the following conclusion: “the three [army privates] entered the building of the [electrical] substation without the necessary qualifications and training and were operating there [in an environment of] 20,000 volts [of electricity]”. A letter dated 29 November 1996 was sent to the private's mother informing her of the decision of the public prosecutor's office. On 18 July 2000 the applicant appealed against that decision. He argued that the investigation had been superfluous, its findings inconclusive and that it had failed to satisfactorily address and account for all the bruises and wounds found on the body of his son. On 28 December 2000 the military appellate prosecutor's office quashed the decision of 28 November 1996 and remitted the case for further investigation. As a result, witnesses were once again questioned during January 2001. The results of the additional preliminary investigation were presented to the applicant on 12 February 2001. On 22 February 2001 the preliminary investigation into the death of the applicant's son was once again terminated by the Sofia regional military prosecutor's office, whose decision was upheld by the military appellate prosecutor's office on 6 March 2001. On the next day, 7 March 2001, the Military Court of Appeal, sitting in camera, upheld the above decisions to terminate the preliminary investigation into the death of the applicant's son. The applicant was informed of this in a letter dated 14 March 2001. The letter was sent by registered post on 16 March 2001, but it is unclear when it was received. Subsequently, the applicant petitioned the Chief Public Prosecutor's Office to request the reopening of the preliminary investigation. The petition was dated 2 May 2000 (“02.05.00” in the document), but the applicant himself indicated on the copy he provided to the Court that he had made a mistake in the date. In it the applicant referred to his appeal of 18 July 2000 and argued that the subsequent investigation had also been flawed as it had failed to comply with the instructions given by the higher prosecutor's office. Thus, he asked the Chief Public Prosecutor's Office to quash the decisions of the Sofia regional military prosecutor's office and the military appellate prosecutor's office and to propose the reopening of the preliminary investigation on the basis of the amendments of the Code of Criminal Procedure of 2 May 2000 (“02.05.00” in the document). The applicant filed his petition on an unknown date, but in order to process it the supreme cassation public prosecutor's office requested the case file from the regional military prosecutor's office on 14 May 2001; it was sent on the 16th. On 14 June 2001 the supreme cassation public prosecutor's office rejected the applicant's petition and informed him that preliminary investigations terminated by court decisions were not subject to reopening. On the same day, the supreme cassation public prosecutor's office sent the case file back to the regional military prosecutor's office. The applicant filed a second petition with the Chief Public Prosecutor to request the reopening of the preliminary investigation, dated 25 July 2001. In order to process it, the supreme cassation public prosecutor's office requested the case file from the regional military prosecutor's office on 13 September 2001; it was sent on the 18th. On 9 October 2001 the supreme cassation public prosecutor's office once again rejected the applicant's petition but also informed him that the decisions to terminate the preliminary investigation were correct in so far as there was a lack of evidence of an offence. The relevant provisions of the Criminal Code and of the Code of Criminal Procedure, as well as the practice of the domestic courts, have been summarised in the inadmissibility decision in the case of Nenkov v. Bulgaria (dec.) (no. 24128/02, 7 October 2008).