BEREZENKO v. UKRAINE

A cincea secțiune DECIZIE nr. 1101/05 de Valentina Ivanovna BEREZENKO împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care a stat la 14 decembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazareva Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 16 martie 2005, având în vedere hotărârea Curții din 30 noiembrie 2010 în cazul respectiv și cererea Guvernului de a restabili acest caz pe listă pentru a efectua o serie de modificări tehnice, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTE Cererea a fost depusă de dna Valentina Ivanovna Berezenko, cetățean ucrainean născut în 1938 și locuiește în Donetsk („depozitorul”). Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev, al Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În iunie 1992, reclamantul a depus o cerere civilă în fața instanțelor interne împotriva fostului său angajator pentru reintegrarea și recuperarea achizițiilor salariale. Noiembrie 2003 Curtea Kalininskyy a permis în parte afirmațiile reclamantului. La 9 martie și 23 noiembrie 2004, Curtea de Apel Regională Donetsk și, respectiv, Curtea Supremă, au susținut hotărârea din 5 noiembrie 2003. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția privind o lungime excesivă a procedurii. În conformitate cu aceeași dispoziție, ea s-a plâns în legătură cu rezultatul procedurii. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns că procedura în cazul ei a durat excesiv de mult. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 29 iulie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Ucrainei recunoaște durata excesivă a procedurii civile în cazul reclamantului. Yuriy Yevgenovych Zaytsev, agentul Guvernului Ucrainei, declară că Guvernul Ucrainei sunt gata să plătească doamna Valentina Ivanovna Berezenko exgratie suma de 1.600 euro. Prin urmare, Guvernul Ucrainei invită Curtea să atace cererea nr. 11101/05 din lista cazurilor. Ele sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică izbucnirea din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Această sumă de 1.600 euro, care să acopere orice pecuniar și neîntregul său prejudiciu material, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția europeană privind drepturile omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” La 13 decembrie 2010, Guvernul a trimis o scrisoare care exprimă intenția de a modifica declarația de mai sus și de a include dispoziția că sumele exgrațiale “să fie transformate în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare” pentru a putea efectua plata. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele împotriva Ucrainei (a se vedea, printre multe alte autorități, Pavlyulynets c. Ucraina , nr. 70767/01, § 52-53, 6 septembrie 2005; Moroz și alții c. Ucraina , nr. 36545/02 , § 61-62, 21 decembrie 2006; și Golovko c. Ucraina , nr. 39161/02 , §§ 64-65, 1 februarie 2007), practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind această chestiune, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, această parte a cererii ar trebui eliminată din listă. Rezistarea plângerilor Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la rezultatul procedurii. Curtea constată că această plângere este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 3 § și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide să restabilească cazul în lista cauzelor sale; ia act de faptul că, în conformitate cu art. 3 § și 4 din Convenția, este necesar să se ia în considerare. a termenilor declarației unilaterale ale guvernului contestat în ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția privind lungimea excesivă a procedurii în cazul reclamantului, astfel cum a fost modificat, și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 11101/05

by Valentina Ivanovna BEREZENKO

against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 14

December 2010 as a Committee composed of:

Rait Maruste,

President,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Zdravka Kalaydjieva,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 16 March 2005,

Having regard to the Court’s decision of 30 November 2010 in the case and the Government’s request to restore the case to the list in order to effect a number of technical amendments,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The application was lodged by Ms Valentina Ivanovna Berezenko, a Ukrainian national who was born in 1938 and lives in Donetsk (“the applicant”). The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Y. Zaytsev, of the Ministry of Justice.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In June 1992 the applicant lodged a civil claim with the domestic courts against her former employer for reinstatement and recovery of salary arrears.

Following four remittals of the case for fresh examination, on 5

November 2003 the Kalininskyy Court allowed the applicant's claims in part. On 9 March and 23 November 2004 the Donetsk Regional Court of Appeal and the Supreme Court, respectively, upheld the judgment of 5

November 2003.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention of excessive length of the proceedings.

Under the same provision she complained about the outcome of the proceedings.

THE LAW

A.

Length of the proceedings

The applicant complained that the proceedings in her case lasted excessively long. She relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

By letter dated 29 July 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government of Ukraine acknowledge the excessive duration of the civil procedure in the applicant's case.

I,

Yuriy Yevgenovych Zaytsev, the Agent of the Government of Ukraine, declare that the Government of Ukraine are ready to pay Ms Valentina Ivanovna Berezenko

ex gratia

the sum of 1,600 euros.

The Government of Ukraine therefore invite the Court to strike the application no.

11101/05 out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court's list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

This sum of 1,600 euros, which is to cover any pecuniary and non

‑

pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case.”

The applicant made no comments on the Government's declaration.

On 13 December 2010 the Government sent a letter expressing their intent to amend the above declaration and to include the provision that the

ex gratia

sums “be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement” in order to be able to effect the payment.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).

The Court has established in a number of cases, including those against Ukraine (see, among many other authorities,

Pavlyulynets v. Ukraine

, no.

70767/01, §§ 52-53, 6 September 2005;

Moroz and Others v. Ukraine

, no. 36545/02, §§ 61-62, 21 December 2006; and

Golovko v. Ukraine

, no.

39161/02, §§ 64-65, 1 February 2007), its practice concerning complaints about violations of the right to a hearing within a reasonable time.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application.

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the matter, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.

B.

Remainder of the complaints

The applicant also complained under Article 6 § 1 of the Convention about the outcome of the proceedings. The Court finds that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35

§§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court

Decides

to restore the case to its list of cases;

Takes note

of the terms of the respondent Government's unilateral declaration in respect of the applicant's complaint under Article 6 § 1 of the Convention of excessive length of the proceedings in the applicant's case, as amended, and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible

.

Stephen Phillips

Rait Maruste

Deputy Registrar

President