A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 59173/08 prezentate de Urfani YILDIZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 ianuarie 2011 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinție, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișl Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători; și a lui Stanley Naismith, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 decembrie 2008, după ce a intenționat, pronunță următoarea decizie, în calitate de reclamant, dl Urfani Yaldez, este un cetățean turc născut în 1964 și rezident în Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către domnul G. Günay, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei la data faptelor, recurentul a executat o pedeapsă de detenție în închisoarea din Ermenek (Karaman) pentru ajutor și apartenență la o organizație armată ilegală. La o dată nespecificată, a fost eliberat. La momentul faptei, noile instituții penitenciare de înaltă securitate, numite F, tocmai fuseseră puse în funcțiune. Aceste instituții, cu o structură uniformă în întreaga țară, au prevăzut unități de viață de la una la trei persoane în loc de dormitoare ca și în alte unități obișnuite, inclusiv cele de tip E (pentru o descriere mai completă a închisorilor de tip F, a se vedea, de exemplu, Tekin Y 22913/04, § 36, 10 noiembrie 2005). În fața proiectului autorităților de a transfera anumite categorii de deținuți în închisorile de tip F, au fost inițiate mișcări de grevă și acte de revoltă în închisorile menționate pentru a protesta împotriva noului regim penitenciar, în special pe motiv că acesta restricționa contactele dintre deținuți. În decembrie 2000, autoritățile naționale competente au efectuat operațiuni, intitulate "Întoarcerea la viață" (Hayata dönüș ), pentru a efectua transferurile deținuților implicați în închisorile de tip Situația individuală a reclamantului la acțiune penală inițiată împotriva funcționarilor de la domiciliu pentru rele tratamente La 3 ianuarie 2001, reclamantul a depus împotriva funcționarilor și a directorilor închisorii din Ermenek o plângere penală pentru maltratarea în fața procurorului districtual al Republicii Dahmenek. În plângerea sa, acesta declara că a fost lovit cu bețe și insultat. La 2 februarie 2001, procurorul Republicii l-a inclus pe reclamant în absența unui avocat. Reclamantul a declarat următoarele: la sfârșitul operațiunii: la sfârșitul operațiunii, el și colegii săi deținuți fuseseră plasați în noi celule; una sau două zile mai târziu, funcționarul Y.I., al doilea director al închisorii, venise în celulă să-i dea efecte personale. ; Directorul, H.Ș., a ordonat o percheziție corporală în timp ce o percheziție a fost efectuată recent în momentul ieșirii din celulă; el a cerut motivul acestei a doua percheziții și a fost somat să respecte regulile ; primul director S.K. a dat ordin să închidă ușa celulei și i-a spus în același timp că, cu o zi înainte, el nu era insurgent împotriva percheziției efectuate de militari; S.K. i-a spus, de asemenea, că va face obiectul unei percheziții corporale în conformitate cu regulamentul ; reclamantul a răspuns că a fost vorba de o aplicare arbitrară a regulamentului; al doilea director, Y.I., l-a înfundat atunci fără a-l lovi, în timp ce H.Ș. l-a lovit în torace și coapse; când a întrebat care a fost motivul acestor lovituri, H.Ș. a răspuns că a putut face totul în numele de lamaie ; un sfert de oră mai târziu, Y.I. sosise cu aproximativ 20 de gardieni ai căror jumătate aveau bețe; ei au fost apostropiți prin ușa celulei, apoi au intrat și gardienii, precum și Y.I. și H.Ș. L-au lovit cu bățul pe spate, în torace, în coapse și în picioare, în prezența primului director. Încă la 2 februarie 2001, procurorul general al Republicii i-a auzit pe martorii A.K., A.Ș. și C.Y., care au confirmat declarația reclamantului, printr-un act din 29 martie 2001, procurorul general al Republicii Ermenek a intentat o acțiune penală împotriva Y.I. și H.Ș. pentru abuz. Printr-o decizie din aceeași zi și ca urmare a anchetei efectuate cu privire la acuzațiile reclamantului împotriva S.K., primul director al închisorii, procurorul districtual al Republicii d a Ermenek a emis o decizie de neacuzare împotriva S.K. pentru lipsa probelor. Printr-un act de punere în aplicare din 29 martie 2001, procurorul Republicii Ermenek a intentat, de asemenea, o acțiune penală, printre altele, împotriva reclamantului pentru rezistență la funcționari. În actul său, procurorul a precizat următoarele: ca urmare a operațiunii "Înapoi la viață" La 19 decembrie 2000 a avut loc o dispută în închisoarea din Ermenek între un director al închisorii și reclamant; acesta din urmă îl insultase pe director; pentru a restabili ordinea, directorul și alți funcționari au încercat să intre în celulă ; Ceilalți trei deținuți ai celulei și reclamantul aruncaseră apoi uși din dulapuri, scaune, pahare și alte obiecte pe director și pe alți funcționari. La o dată nespecificată, reclamantul a formulat un recurs în fața Curții de Casație. Prin hotărârea din 8 mai 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului Corecțional din 27 decembrie 2001 în ceea ce îl privește pe reclamant în ceea ce privește șeful de soutaj al funcționarilor și al șefului de rezistență la funcționari. Curtea a confirmat hotărârea în ceea ce privește executarea sentinței în ceea ce privește Ö i t u i t Õ Y.I. și H.Ș. Această ultimă hotărâre a trecut în foră de lucru judecat la 8 mai 2002. La 3 iunie 2002, tribunalul corecțional notifia la data hotărârii Curții de Casație a reclamantului și l-a invitat să se prezinte la următoarea audiere. La 3 iulie 2002, a dispus o comisie de recurs pentru obținerea memoriului în apărare al reclamantului. În memoriul său în apărare prezentat la o dată care nu a fost precizată în fața Curții, reclamantul contesta faptele care i-au fost reproșate și nega că a rezistat funcționarilor publici și susținea că a fost transferat în celulă cu o zi înainte de incident și că acesta nu conținea niciun obiect. Prin hotărârea din 31 martie 2005, tribunalul corecțional l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de cinci luni și cincisprezece zile pentru rezistență la funcționari. Această hotărâre a fost pronunțată în absența reclamantului. La 26 aprilie 2005, reclamantul s-a ocupat de casare, mai precis că a obținut notificarea hotărârii din 31 martie 2005 prin intermediul muhtarului din cartierul său. Prin hotărârea din 6 decembrie 2006, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală, Curtea de Casație a infirmat hotărârea din 31 martie 2005. La 10 ianuarie 2007, tribunalul corecțional a emis o comisie de recurs pentru a obține memoriul în apărare al reclamantului cu privire la hotărârea Curții de Casație din 6 decembrie 2006. Între timp, la o dată nespecificată, reclamantul a fost eliberat din funcție. La 14 mai 2007, Tribunalul Corecțional din Kartal (Istanbul) l-a informat pe reclamant că un mandat de arestare fusese emis împotriva sa la 10 ianuarie 2007 de către instanța corecțională. Judecătorul Tribunalului Corecțional din Kartal l-a informat pe reclamant cu privire la dreptul său de a fi asistat de un avocat ales de acesta sau de către un judecător din oficiu. La 18 aprilie și 30 mai 2007, instanța corecțională va elibera din nou o comisie de recurs pentru obținerea memoriului în apărare al reclamantului cu privire la hotărârea Curții de Casație din 6 decembrie 2006. Prin hotărârea din 4 iulie 2007, tribunalul corecțional își va reitera hotărârea anterioară din 31 martie 2005. Această hotărâre a fost pronunțată în absența reclamantului. La 4 august 2007, reclamantul s-a ocupat de casare și, în memoriul său amplificativ, a indicat în special că a fost supus unor tratamente abuzive din partea funcționarilor publici și a solicitat inițierea unei acțiuni penale împotriva acestora și că hotărârea din 4 iulie 2007 i-a fost notificată la 3 august 2007. Prin hotărârea din 12 iunie 2008, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului Corecțional din 4 iulie 2007. GRIEFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul a declarat că a fost rănit de bătăile pe care forțele de ordine i le-ar fi dat în închisoarea din Ermenek. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, se plânge că nu a fost judecat într-un termen rezonabil de instanțele naționale. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, se plânge de durata procedurii. În plus, se plânge de absența de echitate a procedurii, în măsura în care sentința de condamnare se bazează pe elemente de probă care ar fi fost obținute cu încălcarea dreptului și numai pe acuzațiile martorilor prezentați de acuzare. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (b) și art. 13 din Convenție, el declară că nu a dispus de facilitățile necesare pregătirii apărării sale, în măsura în care instanța corecțională ar fi refuzat să producă înregistrările camerelor de supraveghere din închisoare și să efectueze o vizită la locul incidentului. În această privință, acesta se plânge de lipsa unei căi de atac interne care i-ar fi permis să-și facă cunoscută f un c ț i o n aflt e la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (b) din Convenție. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (c) din Convenție, el susține că nu a fost asistat de un avocat în cadrul procedurii inițiate în f a tribunalelor penale. Invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (d) din Convenție, el reproșează instanțelor naționale că nu și-a acceptat cererea de interogare a martorilor, în timp ce unii membri ai forțelor de ordine ar fi fost audiați în cadrul audierilor. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (b), (c) și (d) și art. 13 din convenție, recurentul se plânge de o lipsă de echitate a procedurii desfășurate împotriva sa și a duratei acesteia. Curtea decide că, într-o etapă ulterioară a procedurii, obiecțiunile reclamantului numai din perspectiva articolului 6 din convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost judecat într-un termen rezonabil de către instanțele naționale. Având în vedere formularea acestui motiv, Curtea consideră că acesta trebuie examinat în funcție de durata detenției reclamantului. Curtea constată că, în orice caz, a fost în libertate la 14 mai 2007, data la care a fost audiat în cadrul comisiei de recurs din Kartal (Istanbul). În decembrie 2008, adică mai mult de șase luni de la eliberarea sa în libertate. În consecință, acest lucru este întârziat și că trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost supus unor rele tratamente din partea forțelor de ordine în timpul detenției sale la închisoarea din Ermenek. Curtea constată că, în urma plângerii penale depuse de reclamant cu privire la relele tratamente pe care le susține că le-a suferit, procurorul din Republica D a inițiat o acțiune penală împotriva Y.I. și H.Ș. printr-o hotărâre din 27 decembrie 2001, Tribunalul Penal din Ermenek a achitat Y.I. și H.Ș. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație la 8 mai 2002 și a trecut în forță de lucru judecat în aceeași zi. Or, Curtea arată că reclamantul i-a prezentat această cauză la 3 decembrie 2008, adică mai mult de șase luni după hotărârea Curții de Casație. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului referitoare la o lipsă de echitate a procedurii inițiate împotriva sa și a duratei acesteia (art. 6 din Convenție) Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președinte
de la requête n
o
59173/08
présentée par Urfani YILDIZ
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 11 janvier 2011 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 3 décembre 2008,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Urfani Yıldız, est un ressortissant turc né en 1964 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
A.
Le contexte de l’affaire
A la date des faits, le requérant purgeait une peine de réclusion dans la prison d’Ermenek (Karaman) pour aide et appartenance à une organisation armée illégale. A une date non précisée, il fut remis en liberté.
A l’époque des faits, de nouveaux établissements pénitentiaires de haute sécurité, dits de type F, venaient d’être mis en service. Ces établissements, d’une structure uniforme dans tout le pays, prévoyaient des unités de vie d’une à trois personnes au lieu de dortoirs comme dans les autres établissements ordinaires, dont ceux de type E (pour une description plus complète des prisons de type F, voir, par exemple,
Tekin Yıldız c.
Turquie
, n
o
22913/04, § 36, 10 novembre 2005). Face au projet des autorités de transférer certaines catégories de détenus dans les prisons de type F, des mouvements de grève et des actes de mutinerie furent déclenchés dans les prisons visées afin de protester contre le nouveau régime carcéral, au motif notamment qu’il restreignait les contacts entre les détenus. Le 19
décembre 2000, des opérations, intitulées «
retour à la vie
» (
Hayata dönüș
), furent menées par les autorités nationales compétentes dans une vingtaine d’établissements pour procéder aux transferts des détenus concernés dans les prisons de type
F.
B.
La situation individuelle du requérant
1.
L’action pénale engagée contre les fonctionnaires de la maison d’arrêt pour mauvais traitements
Le 3 janvier 2001, le requérant déposa à l’encontre des fonctionnaires et des directeurs de la prison d’Ermenek une plainte pénale pour mauvais traitements devant le procureur de la République d’Ermenek. Dans sa plainte, il dénonçait avoir été frappé avec des bâtons et injurié.
Le 2 février 2001, le procureur de la République entendit le requérant en l’absence d’un avocat. Le requérant déclara ce qui suit
: à l’issue de l’opération «
retour à la vie
», lui et ses codétenus avaient été placés dans de nouvelles cellules
; un ou deux jours plus tard, le fonctionnaire Y.I., deuxième directeur de la prison, était venu dans la cellule pour lui remettre des effets personnels
; le gardien-chef, H.Ș., avait ordonné une fouille corporelle alors qu’une fouille avait été effectuée tout récemment au moment d’une sortie de sa cellule
; il avait demandé la raison de cette seconde fouille et on l’avait sommé de respecter les règles
; le premier directeur S.K. avait donné l’ordre de fermer la porte de la cellule et lui avait dit tout en l’insultant que, la veille, il ne s’était pas insurgé contre la fouille effectuée par les militaires
; S.K. lui avait également dit qu’il allait faire l’objet d’une fouille corporelle conformément au règlement
; le requérant avait répondu qu’il s’agissait là d’une application arbitraire du règlement
; le second directeur, Y.I., l’avait alors bousculé sans le frapper, tandis que H.Ș. l’avait frappé au thorax et aux cuisses
; quand il avait demandé quelle était la raison de ces coups, H.Ș. avait répondu qu’il pouvait tout faire au nom de l’Etat
; un quart d’heure plus tard, Y.I. était arrivé avec une vingtaine de gardiens dont la moitié avaient des bâtons
; ils l’avaient apostrophé à travers la porte de la cellule, puis ils étaient entrés et les gardiens ainsi que Y.I. et H.Ș. l’avaient frappé avec leurs bâtons au dos, au thorax, aux cuisses et aux pieds, en présence du premier directeur.
Toujours le 2 février 2001, le procureur de la République entendit les témoins A.K., A.Ș. et C.Y., qui confirmèrent la déposition du requérant.
Par un acte du 29 mars 2001, le procureur de la République d’Ermenek intenta une action pénale contre Y.I. et H.Ș. pour mauvais traitements.
Par une décision du même jour et à la suite de l’enquête menée au sujet des allégations du requérant contre S.K., premier directeur de la prison, le procureur de la République d’Ermenek rendit une décision de non-poursuites contre S.K. pour absence d’éléments de preuves.
2.
L’action pénale engagée contre le requérant pour résistance à fonctionnaires
Par un acte d’accusation du 29 mars 2001, le procureur de la République d’Ermenek intenta également une action pénale, entre autres, contre le requérant pour résistance à fonctionnaires. Dans son acte, il précisait ce qui suit
: à la suite de l’opération «
retour à la vie
» engagée le 19 décembre 2000 dans tout le pays, une dispute avait eu lieu le 20 décembre 2000 dans la prison d’Ermenek entre un directeur de la prison et le requérant
; ce dernier avait insulté le directeur
; pour rétablir l’ordre, le directeur et les autres fonctionnaires avaient tenté d’entrer dans la cellule
; les trois autres détenus de la cellule et le requérant avaient alors jeté des portes de placards, des chaises, des verres et d’autres objets sur le directeur et les autres fonctionnaires.
3.
L’issue des actions pénales engagées contre le requérant et contre les fonctionnaires
Par un jugement du 27 décembre 2001, le tribunal correctionnel d’Ermenek («
le tribunal correctionnel
») condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de sept mois et dix jours et à une amende de 83
655
000
livres turques pour outrage et résistance à fonctionnaires. Il acquitta Y.I. et H.Ș. pour absence de preuves. Ce jugement fut prononcé en l’absence du requérant. A une date non précisée, le requérant forma un pourvoi devant la Cour de cassation.
Par un arrêt du 8 mai 2002, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal correctionnel du 27 décembre 2001 en ce qui concernait le requérant quant au chef d’outrage à fonctionnaires et l’infirma quant au chef de résistance à fonctionnaires. Elle confirma le jugement en ce qui concernait l’acquittement d’Y.I. et de H.Ș. Ce dernier jugement passa en force de chose jugée le 8 mai 2002.
Le 3 juin 2002, le tribunal correctionnel notifia l’arrêt de la Cour de cassation au requérant et l’invita à se présenter à la prochaine audience.
Le 3 juillet 2002, il ordonna une commission rogatoire pour obtenir le mémoire en défense du requérant.
Dans son mémoire en défense présenté à une date non précisée devant le tribunal correctionnel, le requérant contestait les faits qui lui étaient reprochés. Il niait avoir résisté aux fonctionnaires et soutenait qu’il avait été transféré dans la cellule la veille de l’incident et que celle-ci ne contenait aucun objet.
Par un jugement du 31 mars 2005, le tribunal correctionnel condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de cinq mois et quinze jours pour résistance à fonctionnaires. Ce jugement fut prononcé en l’absence du requérant.
Le 26 avril 2005, le requérant se pourvut en cassation, précisant qu’il avait obtenu la notification de l’arrêt du 31 mars 2005 par l’intermédiaire du
muhtar
de son quartier.
Par un arrêt du 6 décembre 2006, à la suite de l’entrée en vigueur du nouveau code pénal et du nouveau code de procédure pénale, la Cour de cassation infirma le jugement du 31 mars 2005.
Le 10 janvier 2007, le tribunal correctionnel délivra une commission rogatoire pour obtenir le mémoire en défense du requérant au sujet de l’arrêt de la Cour de cassation du 6 décembre 2006.
Entre-temps, à une date non précisée, le requérant fut remis en liberté. Le 14
mai 2007, le tribunal correctionnel de Kartal (Istanbul) informa le requérant qu’un mandat d’arrêt avait été délivré contre lui le 10 janvier 2007 par le tribunal correctionnel. Le juge du tribunal correctionnel de Kartal informa le requérant de son droit d’être assisté par un avocat choisi par lui ou commis d’office. L’intéressé refusa l’assistance d’un avocat. L’arrêt de la Cour de cassation du 6 décembre 2006 fut notifié au requérant.
Le 18 avril et le 30 mai 2007, le tribunal correctionnel délivra à nouveau une commission rogatoire pour obtenir le mémoire en défense du requérant au sujet de l’arrêt de la Cour de cassation du 6 décembre 2006.
Par un jugement du 4 juillet 2007, le tribunal correctionnel réitéra son précédent jugement du 31 mars 2005. Ce jugement fut prononcé en l’absence du requérant.
Le 4 août 2007, le requérant se pourvut en cassation. Dans son mémoire ampliatif, il indiquait en particulier avoir subi des mauvais traitements de la part des fonctionnaires et avoir demandé l’ouverture d’une action pénale à leur encontre à ce titre. Il précisait que le jugement du 4 juillet 2007 lui avait été notifié le 3 août 2007.
Par un arrêt du 12 juin 2008, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal correctionnel du 4 juillet 2007.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue avoir été blessé par les coups que les forces de l’ordre lui auraient donnés dans la prison d’Ermenek.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, il se plaint de n’avoir pas été jugé dans un délai raisonnable par les juridictions nationales.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint de la durée de la procédure. Il se plaint en outre d’une absence d’équité de la procédure, dans la mesure où le jugement de condamnation serait fondé sur des éléments de preuve qui auraient été obtenus en violation du droit et sur les seules allégations des témoins présentés par l’accusation.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 b) et 13 de la Convention, il allègue n’avoir pas disposé des facilités nécessaires à la préparation de sa défense, dans la mesure où le tribunal correctionnel aurait refusé de produire les enregistrements des caméras de surveillance de la prison et d’effectuer une visite sur les lieux de l’incident. A cet égard, il se plaint de l’absence d’une voie de recours interne qui lui aurait permis de faire valoir son grief tiré de l’article
6 §§ 1 et 3 b) de la Convention.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, il soutient qu’il n’a pas été assisté par un avocat lors de la procédure engagée devant les juridictions pénales.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, il reproche aux juridictions nationales de n’avoir pas accepté sa demande visant à l’interrogation de témoins alors que certains membres des forces de l’ordre auraient été entendus lors des audiences.
1.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 b), c) et d) et 13 de la Convention, le requérant se plaint d’une absence d’équité de la procédure menée à son encontre et de la durée de celle-ci.
La Cour décide d’examiner, à un stade ultérieur de la procédure, les griefs du requérant uniquement sous l’angle de l’article 6 de la Convention.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l’article
54 §
2
b) de son règlement.
2.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir été jugé dans un délai raisonnable par les juridictions nationales.
Eu égard à la formulation de ce grief, la Cour estime que celui-ci doit être examiné sous l’angle de la durée de la détention du requérant.
La Cour constate d’emblée que le requérant n’indique pas à quelle date il a été remis en liberté. Cela étant, il ressort des éléments du dossier qu’en tout état de cause il était en liberté le 14 mai 2007, date à laquelle il a été entendu sur commission rogatoire par le tribunal correctionnel de Kartal (Istanbul). Or l’intéressé n’a présenté ce grief devant la Cour que le 3
décembre 2008, soit plus six mois après sa remise en liberté.
Il s’ensuit que ce grief est tardif et qu’il doit être rejeté, en application de l’article
35 §§ 1 et 4 de la Convention.
3.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir subi des mauvais traitements de la part des forces de l’ordre lors de sa détention à la prison d’Ermenek.
La Cour constate que, à la suite de la plainte pénale déposée par le requérant concernant les mauvais traitements qu’il soutient avoir subis, le procureur de la République d’Ermenek a engagé une action pénale contre Y.I. et H.Ș. Par un jugement du 27 décembre 2001, le tribunal correctionnel d’Ermenek a acquitté Y.I. et H.Ș. Ce jugement a été confirmé par la Cour de cassation le 8 mai 2002 et est passé en force de chose jugée le même jour. Or la Cour relève que le requérant lui a présenté ce grief le 3
décembre 2008, soit plus six mois après l’arrêt de la Cour de cassation.
Il s’ensuit que ce grief est tardif et qu’il doit être rejeté, en application de l’article
35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant relatifs à un manque d’équité de la procédure engagée à son encontre et de la durée de celle-ci (article
6 de la Convention)
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente