AFFAIRE SUDAN ET AUTRES c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 5-3;Violation de l'art. 6-1
AFFAIRE SUDAN ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2011)
A DOUA SECȚIUNE
CAUZA
SUDAN ȘI ALȚII c. TURCIA
(
Cereri nr.
48846/07, 37741/08, 37466/09, 41803/09, 43598/09 și 47269/09)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
5 aprilie 2011
Această hotărâre este definitivă. Poate suferi modificări redacționale.
În cauza Sudan și alții c. Turcia,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședință în Comitet compus din
:
Ireneu Cabral Barreto,
președintele,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
judecători,
și Françoise Elens-Passos,
grefier adjunct
de secțiune,
După ce a deliberat în camera de consiliu la 15 martie 2011,
Pronunță hotărârea următoare, adoptată la acea dată
:
PROCEDURĂ
1.
La originea cauzei se găsesc șase cereri (nr.
48846/07, 37741/08, 37466/09, 41803/09, 43598/09 și 47269/09) direcționate împotriva Republicii Turcia și al căror șase cetățeni ai acestui stat, D.D.
Mehmet
Sudan, İlyas Kutulman, Murat Nart, Burhan Ekineker, Abdulsetar Yıldızbakan și Mehmet Bayram Eren («
reclamații
»), au sesizat Curtea la date precizate în anexă în virtutea articolului 34 al Convenției pentru salvgardarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («
Convenția
»).
2.
Mehmet Sudan este reprezentat de D-na M. Özbekli, iar İlyas Kutulman, Burhan Ekineker și Abdulsetar Yıldızbakan sunt reprezentați de D-na N.
Özdemir, avocați la Diyarbakır. Murat Nart și Mehmet Bayram Eren și-au asigurat ei înșiși apărarea intereselor lor în fața Curții. Guvernul turc («
Guvernul
») a fost reprezentat de agentul său.
3.
La 29 martie 2010, președinta celei de-a doua secțiuni a hotărât comunicarea cererilor Guvernului. În aplicarea Protocolului
nr.
14, cererile au fost atribuite unui Comitet.
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
4.
Reclamații s-au născut respectiv în 1957, 1972, 1968, 1973, 1973 și 1973.
5.
Au fost arestați și ținuți în arest preventiv în cadrul operațiunilor duse împotriva
Hizbullah
, o organizație ilegală înarmată, la 7 mai 2000 (İlyas Kutulman), 20 mai 2000 (Burhan Ekineker, Abdulsetar Yıldızbakan și Mehmet Bayram Eren) și 27 octombrie 2000 (Mehmet Sudan). Au fost apoi plasați în detenție preventivă, de un judecător autorizat, câteva zile după arestare. Prin acte de acuzare stabilite la diferite date, acțiuni penale au fost demarate împotriva lor pentru apartenență la o organizație ilegală înarmată și/sau încercare de răsturnare prin forță a ordinii constituționale turce.
6.
La 27 mai 2000, İlyas Kutulman a fost examinat de un medic legist, la sfârșitul arestului său preventiv. Conform certificatului medical întocmit la aceeași dată, «
(...) s-au detectat zgârieturi cu crustă pe corp
(...) acestea nu sunt de natură să pună în pericol viața interesatului și necesită o întrerupere a muncii de trei zile
». Ulterior, reclamantul a depus o plângere împotriva presupușilor responsabili, dar procurorul competent a dat o decizie de neînceput. La 27 mai 2003, curtea de asisă Beyoğlu a respins opoziția depusă de interesați.
7.
La 4 aprilie 1999, Murat Nart a fost arestat și ținut în arest preventiv dar a fost eliberat ca urmare a depunerii sale în fața procurorului. Când a aflat că poliția îl căuta din nou, a fugit în Franța și a rămas acolo până la începutul anului 2004. Printr-un act de acuzare din 19
aprilie 1999, o acțiune penală a fost demarata împotriva lui pentru apartenență la o organizație ilegală înarmată. La 11 martie 2003, o altă acțiune penală a fost de asemenea demarata împotriva lui pentru încercare de răsturnare prin forță a ordinii constituționale turce. După adoptarea legii nr.
4959 la 29
iulie 2003, care prevede dispoziții favorabile pentru acuzații care furnizează informații referitoare la activitățile organizației teroriste din care sunt membri, s-a întors în Turcia, la începutul anului 2004, pentru a beneficia de acestea. La 5 februarie 2004, a fost prezentat unui judecător care l-a plasat în detenție preventivă. La 29 septembrie 2005, judecătorii de fond l-au condamnat la închisoare pe viață dar au redus această pedeapsă la nouă ani de închisoare, în virtutea legii nr.
Totuși, la 27
martie 2006, Curtea de Casație a anulat sentința pronunțată. La 29
septembrie 2006, a fost din nou condamnat la aceeași pedeapsă privativă de libertate. La 30
aprilie 2007, Curtea de Casație a anulat de asemenea sentința de condamnare estimând că interesatul nu îndeplinea condițiile prevăzute de legea nr.
4959 pentru a beneficia de acestea. Totuși, la 19 octombrie 2007, curtea de asisă Diyarbakır a perseverat asupra deciziilor sale anterioare și a condamnat din nou reclamantul la nouă ani de închisoare. La 27
octombrie 2009, plenul Curții de Casație a anulat sentința judecătorilor de fond. Conform documentelor dosarului, procesul intentat împotriva reclamantului ar rămâne tot suspendat în fața jurisdicției de prim grad și interesatul se va afla tot în detenție la data adoptării acestei hotărâri.
8.
La 30 decembrie 2009, curtea de asisă Diyarbakır l-a condamnat pe Mehmet Sudan la doisprezece ani și șase luni de închisoare pentru a fi conducătorul organizației criminale în cauză și a ordonat apoi eliberarea sa. Conform documentelor dosarului, cauza ar rămâne tot suspendată în fața Curții de Casație la data adoptării acestei hotărâri.
9.
Deși o acțiune penală a fost demarata împotriva lui İlyas Kutulman, Burhan Ekineker, Abdulsetar Yıldızbakan și Mehmet Bayram Eren, nicio sentință de justiție care îi concernează nu ar fi fost pronunțată până acum. Conform documentelor dosarelor, procedura penală demarata împotriva lor ar rămâne deci tot suspendată în fața jurisdicției de prim grad la data adoptării acestei hotărâri. Ca urmare a intrării în vigoare, la 31
decembrie 2010, a dispozițiilor referitoare la durata maximă a detenției preventive din codul de procedură penală («
CPP
»), aceștia au fost eliberați la 3 ianuarie 2011, în aplicarea articolului 6 al legii nr.
5739 adoptată la 26 februarie 2008 (vezi paragrafele 11 și 13 mai
‑
jos).
II.
DREPTUL INTERN RELEVANT
10.
La 4 decembrie 2004, Parlamentul turc a adoptat un nou cod de procedură penală care a intrat în vigoare la 1
iunie 2005. Detenția preventivă este reglementată de articolele 100 și următoarele ale codului în cauză. art. 102 § 2 al noului CPP prevede că durata detenției preventive nu poate depăși doi ani, la maximum, în cauzele care cad sub competența curților de asisă. Când circumstanțe excepționale o justifică, această perioadă poate face obiectul unei prelungiri care nu poate depăși o durată suplimentară de trei ani.
11.
art. 252 § 2 al CPP în cauză dispune că durata maximă a detenției preventive în cauzele care cad sub competența curților de asisă care cunosc de crime împotriva securității statului și ordinii constituționale, prevăzute la art. 250 § 1 c) al aceluiași cod, este dublu față de cea prevăzută la art. 102. Cu alte cuvinte, durata detenției preventive cu privire la urmărirea penală privind infracțiunile împotriva securității statului și ordinii constituționale nu poate depăși o durată totală de zece ani.
12.
Dispoziții tranzitorii au amânat de mai multe ori intrarea în vigoare a acestor durări limitate. Astfel, art. 12 al legii nr.
5320 privind intrarea în vigoare și aplicarea noului cod de procedură penală, adoptată la 23 martie 2005, prevedea că articolul
102 al CPP ar intra în vigoare la 1
aprilie 2008 în ceea ce privește infracțiunile precizate la art. 250 § 1 c) al CPP. În așteptare a fost menținut în vigoare, conform aceleiași dispoziții, art. 110 al vechiului cod de procedură penală, care nu prevedea nicio durată maximă privind detenția preventivă cu privire la infracțiunile pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate egală sau mai mare de șapte ani de închisoare.
13.
Mai recent, prin adoptarea legii nr.
5739 din 26 februarie 2008, data intrării în vigoare a articolului 102 al CPP pentru infracțiunile prevăzute la art. 250 § 1 c) al CPP a fost amânată la 31 decembrie 2010 (articolul
6 al legii nr.
5739).
14.
Cu privire la articolele 141 și 142 ale CPP, vezi
Tunce și alții c. Turcia
(nr.
2422/06, 3712/08, 3714/08, 3715/08, 3717/08, 3718/08, 3719/08, 3724/08, 3725/08, 3728/08, 3730/08, 3731/08, 3733/08, 3734/08, 3735/08, 3737/08, 3739/08, 3740/08, 3745/08 și 3746/08, §§
8 și
9, 13 octombrie 2009) și
Kürüm c. Turcia
(nr.
56493/07, §§ 8 și
9, 26
ianuarie 2010).
ÎN DREPT
I.
CONEXAREA CAUZELOR
15.
Ținând cont de asemănarea cererilor cât privește faptele și întrebarea de fond pe care o ridică, Curtea hotărăște să conexeze cererile și să le examineze în comun într-o singură hotărâre.
II.
ASUPRA ADMISIBILITĂȚII
16.
Invocând art. 5 § 3 al Convenției, reclamații, cu excepția lui Burhan Ekineker, denunță mai întâi durata detenției lor preventive. Din punct de vedere al articolului 6 § 1 al Convenției, se plâng, de asemenea, cu excepția lui Mehmet Sudan, de faptul că cauza lor nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. În sfârșit, referindu-se la art. 3 al Convenției, İlyas Kutulman susține că a suferit tratamente inumane în cursul arestului său preventiv.
17.
În ceea ce privește reclamațiile trase din articolele 5 § 3 și 6 § 1 al Convenției, Guvernul pretinde că nu s-au epuizat căile de recurs interne, observând că reclamații au omis să intenteze un recurs în indemnizație în fața jurisdicțiilor interne, în aplicarea articolelor
141 § 1 d) și 142 din CPP (vezi §14 mai sus). Guvernul subliniază că aceste dispoziții din CPP permit persoanei judecate în detenție preventivă și denunțând durata detenției și/sau cea a procesului ei să ceară o indemnizație pentru prejudiciile cauzate. Potrivit Guvernului, pentru că nu au folosit acest recurs, persoanele în cauză nu pot fi considerate că au epuizat căile de recurs interne.
18.
Reclamații contestă acest argument.
19.
Cu privire la reclamația lui İlyas Kutulman trasă din art. 3 al Convenției, Curtea observă că decizia internă definitivă privind această reclamație a fost pronunțată la 27 mai 2003 de curtea de asisă Beyoğlu (paragraful
6 mai sus), în timp ce interesatul a introdus cererea sa în fața Curții la 30 iulie 2008. O durată de mai mult de cinci ani și două luni s-a deci scurs între decizia judiciară definitivă și introducerea reclamației în cauză în fața Curții. Rezultă că această reclamație este tardivă și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției.
20.
Cât privește excepția Guvernului, Curtea reamintește că a avut deja ocazia să examineze o asemenea excepție și a respins-o. De fapt, constatase că art. 142 din noul cod de procedură penală turc permite persoanelor în cauză să sesizeze jurisdicția competentă cu o cerere de indemnizație doar după ce sentința de justiție în cauză va dobândi un caracter definitiv. Această dispoziție nu permite deci persoanelor în cauză, considerând că sunt victime ale unei detenții neregulare și/sau unei încălcări a dreptului de a fi judecate într-un termen rezonabil, să intenteze un recurs în indemnizație în cursul procesului întrucât la nivel intern, recurs în cauză este admisibil doar după obținerea unei hotărâri definitive (vezi
Tunce și alții
, precitată,
§§ 35-37, și
Kürüm
, precitată, § 20). Ținând cont că procedurile penale demarate împotriva reclamații ar rămâne tot suspendate în fața jurisdicțiilor interne (paragrafele 7, 8 și 9) la data adoptării acestei hotărâri, Curtea constată că chiar și în prezent reclamații nu au posibilitatea de a intentiona recurs prevăzut la articolele
141 și 142 din CPP, și că recurs în cauză nu este deci efectiv în sensul articolului 35 § 1 al Convenției. Prin urmare, respinge excepția Guvernului.
21.
Curtea constată că reclamația trasă din art. 5 § 3 a reclamații Mehmet Sudan, İlyas Kutulman, Murat Nart, Abdulsetar Yıldızbakan și Mehmet Bayram Eren și cea trasă din art. 6 § 1 a reclamații İlyas
Kutulman, Murat Nart, Burhan Ekineker, Abdulsetar Yıldızbakan și Mehmet Bayram Eren nu sunt vădit nefondate în sensul articolului
35 § 3 al Convenției. De asemenea, constată că nu se ciocnesc cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să le declare admisibile.
III.
ASUPRA ÎNCĂLCĂRII PRETINSE A ARTICOLULUI 5 § 3 AL CONVENȚIEI
22.
Cu privire la reclamația trasă din art. 5 § 3 al Convenției, Guvernul susține că durata detenției preventive suferită de Mehmet Sudan, İlyas Kutulman, Murat Nart, Abdulsetar Yıldızbakan și Mehmet Bayram Eren nu este excesivă în raport cu, în special, natura infracțiunilor de care aceștia sunt suspectați, gravitatea pedepselor care le amenință și riscul comiterii de posibile infracțiuni grave. El susține, în plus, că riscul de evadare, pericolul de entravare a justiției și necesitatea de a-și păstra ordinea publică constituiau elemente suficiente pentru a justifica menținerea acestor reclamații în detenție preventivă.
23.
Reclamații contestă aceste argumente și reitereaza aserțiunile lor cu privire la excesivitatea duratei detenției lor
.
24.
Ținând cont de jurisprudența sa constantă privind determinarea perioadei de detenții multiple și consecutive care trebuie luată în considerare (vezi, în special,
Solmaz c. Turcia
, nr.
27561/02, §§ 23
‑
37, CEDO 2007
‑
...(extracts), și
Baltacı c. Turcia
, nr.
495/02, §§ 44
‑
46, 18
iulie 2006), Curtea constată că durata detenției preventive este de mai mult de nouă ani și doi luni pentru Mehmet Sudan, și de mai mult de zece ani și șapte luni pentru İlyas Kutulman, Abdulsetar Yıldızbakan și Mehmet
Bayram
Eren. De asemenea, constată că Murat Nart aparent se mai află în detenție preventivă și că detenția suferită de acesta a durat deja aproape patru ani la data adoptării acestei hotărâri. Curtea reamintește că a deja examinat cazuri similare și a concluzionat de repetate ori la încălcarea articolului 5 § 3 al Convenției (vezi, printre multe altele,
Dereci c. Turcia
, nr.
77845/01, §§ 34
‑
41, 24 mai 2005,
Taciroğlu c. Turcia
, nr.
25324/02, §§ 18-24, 2 februarie 2006, și
Tunce și alții
, precitată, § 18). Guvernul nefiind furnizat niciun fapt nici argument care ar permite să se abată de la aceste concluzii în cazul de față, Curtea concluzionează la încălcarea articolului 5 § 3 al Convenției.
IV.
ASUPRA ÎNCĂLCĂRII PRETINSE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI
25.
Cu privire la reclamația trasă din durata procedurilor penale
demarate împotriva
İlyas Kutulman, Murat Nart, Burhan Ekineker, Abdulsetar
Yıldızbakan și Mehmet Bayram Eren
, Guvernul susține că durata procedurilor în litigiu nu poate fi considerată ca fiind nerezonabilă în raport cu, în particular, complexitatea cauzelor, volumul dosarelor, natura acuzațiilor aduse împotriva reclamații, comportamentul acestora și al reprezentanților lor, numărul infracțiunilor comise, al acuzaților în cauză, al martorilor, al plaingânilor și al victimelor, și ținând cont de dificultățile particulare ale procedurilor privind criminalitatea organizată. De asemenea, niciun lipsă de diligență, potrivit Guvernului, nu poate fi reproșat instanțelor naționale în desfășurarea procedurilor în cauză.
26.
Reclamații se opun acestor argumente.
27.
Curtea observă că procedurile au început cu arestarea reclamații (paragrafele 5 și 7 mai sus) și aparent se mai află toate suspendate în fața jurisdicțiilor interne (paragrafele 7 și
9 mai
‑
jos) la data adoptării acestei hotărâri. Curtea constată deci că procedura penală demarata împotriva lui İlyas Kutulman, Burhan
Ekineker, Abdulsetar Yıldızbakan și Mehmet Bayram Eren a durat deja aproximativ zece ani și zece luni și că nicio sentință de justiție care să îi concerneze nu ar fi fost pronunțată la data de astazi. De asemenea, constată că procesul pornit împotriva lui Murat Nart a durat deja aproape unsprezece ani și unsprezece luni pentru o cauză care a cunoscut două grade de jurisdicție care au fost sesizate de șase ori.
28.
Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în conformitate cu circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în particular complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (vezi, printre multe altele,
Pélissier și Sassi c.
Franța
[MC], nr.
25444/94, § 67, CEDO 1999-II).
29.
De altfel, observă că reclamații au fost menținuți în detenție preventivă în mare parte a procedurilor și că unul dintre aceștia se mai află în prezent, potrivit documentelor dosarului
‑
situație care necesită tribunalelor încărcate cu cauza o diligență deosebită pentru administrarea justiției cu celeritate maximă (vezi, printre altele,
Kalachnikov c. Rusia
, nr.
47095/99, §
132, CEDO 2002
‑
VI, și
Gezici și İpek c. Turcia
, nr.
71517/01, § 54, 10
noiembrie 2005).
30.
Curtea admite că aceste proceduri, privind criminalitatea organizată, aveau o anumită complexitate în ele însele, în special datorită numărului de acuzați, martori, plaingânzi și infracțiuni de care erau suspectați justiții și volumul dosarelor. Totuși, această complexitate nu poate în sine justifica lungimea procedurilor care au durat mai mult de zece ani (vezi §27 mai sus). Cu privire la procedura demarata împotriva D. Murat Nart, în pofida faptului că o durată de aproximativ cinci ani i se poate imputa datorită sejurului ei în Franța în această perioadă, și nu poate fi reproșat Guvernului, Curtea ajunge cu toate acestea la aceeași concluzie ținând cont de durata globală a procedurii, și anume aproape doisprezece ani, care ar rămâne tot suspendată în fața jurisdicțiilor interne la data adoptării acestei hotărâri (vezi paragrafele 7 și 27, mai sus).
31.
După ce a examinat toți elementii care i s-au prezentat, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt nici argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cazurile de față. Ținând cont de jurisprudența sa bine stabilită în materie (vezi, printre multe altele,
Pélissier și Sassi
, precitată, și
A. Yılmaz c. Turcia
, nr.
10512/02, §§
46
‑
53, 22
iulie 2008), Curtea consideră că în cauza de față duratele procedurilor în litigiu sunt excesive și nu răspund cerințelor «
dreptului la judecată într-un termen rezonabil
».
32.
Prin urmare, a existat încălcarea articolului 6 § 1 cu privire la această reclamație depusă de cei cinci reclamații în cauză.
V.
ASUPRA APLICĂRII ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI
33.
Reprezentantul lui İlyas Kutulman, Burhan Ekineker și Abdulsetar
Yıldızbakan nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă în termenul prestabilit în acest sens. Mehmet Sudan cere 40
000
euro (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. De altfel, reprezentantul acestuia cere rambursarea diverselor cheltuieli și dépens fără a produce totuși justificative și fără a specifica suma. Mehmet Bayram Eren solicită 200
000 lire turce (TRY) (aproximativ 100
000
EUR) pentru prejudiciul material și 145
000
EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. Acesta din urmă cere de asemenea 40
000
TRY (aproximativ 20
000
EUR) pentru onorarii de avocat efectuate în fața instanțelor naționale, 10
000 TRY (aproximativ 5
000 EUR) pentru cheltuielile făcute în închisoare și 9
000 TRY (aproximativ 4
500 EUR) pentru cheltuielile de deplasare aferente vizitelor făcute reclamantului de apropiații săi în închisoare. Ca dovadă, prezintă anumite bilete de avion și autobuz și diverse facturi privind cheltuielile sale în închisoare. Murat Nart cere în sfârșit rambursarea unei sume drept reparație a prejudiciilor sale remitând aprecierii Curții suma care trebuie acordată.
34.
Guvernul contestă pretenția lui Mehmet Sudan, Mehmet Bayram Eren și Murat Nart și consideră că aceste cereri sunt excesive.
35.
Cu privire la İlyas Kutulman, Burhan Ekineker și Abdulsetar
Yıldızbakan, Curtea consideră că nu este cazul să le acordeze o sumă
drept satisfacție echitabilă
întrucât nu au prezentat nicio cerere în acest sens în termenele și formele prevăzute de art. 60 al regulamentului Curții. Cu privire la cererile celorlalți trei reclamații privind prejudiciul material, Curtea nu vede niciun liant cauzal între încălcările constatate și prejudiciul material susținut și deci le respinge. Pe de altă parte, consideră că Mehmet Sudan, Mehmet
Bayram Eren și Murat Nart au suferit un prejudiciu moral sigur. Judecând în echitate, acordă 4
500
EUR lui Murat Nart, 11
000
EUR lui Mehmet
Sudan și 12
500
EUR lui Mehmet Bayram Eren pentru prejudiciul moral.
36.
Cât privește cheltuielile și dépens, potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și dépens decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. De altfel, potrivit articolului 60 §§ 2 și 3 al regulamentului, reclamantul trebuie să prezinte pretenții cu sumă precisă și defalcate pe rubrici și însoțite de justificativele relevante, fără ceea ce camera poate respinge toată sau parte dintre acestea. În cauza de față, Curtea constată că Mehmet Sudan și Murat Nart nu au specificat cererile lor referitoare la cheltuieli și dépens și că Mehmet Bayram Eren nu a furnizat niciun justificativ privind onorarii de avocat. De altfel, consideră că nu există niciun liant cauzal între cheltuielile suplimentare ale lui Mehmet Bayram Eren (cheltuieli de deplasare și cheltuieli făcute în închisoare) și încălcările constatate. Prin urmare, respinge cererile acestor trei reclamații privind cheltuielile și dépens.
37.
Curtea consideră potrivit să alinieze rata dobânzii la taxa de facilitate marginală de credit a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
38.
De altfel, procedurile penale demarate împotriva reclamații rămânând suspendate de cel puțin mai mult de zece ani (paragraful
27 mai
‑
jos) și Murat Nart rămânând în continuare în detenție preventivă (paragraful
7 mai sus), Curtea consideră că în cauza de față, o modalitate potrivită de a pune capăt încălcărilor constatate este de a termina procedurile în cauză cât mai rapid posibil, ținând cont de cerințele unei bune administrări a justiției (
Yakıșan c.
Turcia
, nr.
11339/03, § 49, 6 martie 2007).
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA CU UNANIMITATE,
1.
Hotărăște
să conexeze cererile
;
2.
Declară
cererile admisibile cu privire la reclamația trasă din durata excesivă a detenției preventive suferită de reclamații cu excepția lui Burhan
Ekineker (art. 5 § 3) și la cea trasă din durata procedurilor penale demarate împotriva persoanelor în cauză cu excepția lui Mehmet Sudan (art. 6 §
1), și inadmisibilă cu privire la reclamația D. İlyas Kutulman trasă din art. 3 al Convenției ;
3.
Spune
că a existat încălcarea articolului 5 § 3 al Convenției cu privire la
reclamații Mehmet Sudan, İlyas Kutulman, Murat Nart, Abdulsetar
Yıldızbakan și Mehmet Bayram Eren
;
4.
Spune
că a existat încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției cu privire la
reclamații İlyas Kutulman, Murat Nart, Burhan Ekineker, Abdulsetar
Yıldızbakan și Mehmet Bayram Eren
;
5.
Spune
a)
că Statul pârât trebuie să verseze, în termen de trei luni, 4
500
EUR (patru mii cinci sute euro) lui Murat Nart, 11
000 EUR (unsprezece mii euro) lui Mehmet Sudan și 12
500 EUR (doisprezece mii cinci sute euro) lui Mehmet Bayram Eren pentru prejudiciu moral, de convertit în lire turce la rata aplicabilă la data reglementării, plus orice sumă care poate fi datorată drept impozit de aceștia
;
b)
că din expirarea acestui termen și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității marginale de credit a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale
;
6.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.
Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris la 5 aprilie 2011, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului.
Françoise Elens-Passos
Ireneu Cabral-Barreto
Grefier adjunct
Președinte
Anexă
Lista cererilor
Cerere nr.
48846/07 introdusă la 21 august 2007 de Mehmet Sudan.
Cerere nr.
37741/08 introdusă la 30 iulie 2008 de İlyas Kutulman.
Cerere nr.
37466/09 introdusă la 22 iunie 2009 de Murat Nart.
Cerere nr.
41803/09 introdusă la 29 iulie 2009 de Burhan Ekineker.
Cerere nr.
43598/09 introdusă la 4 august 2009 de Abdulsetar Yıldızbakan.
Cerere nr.
47269/09 introdusă la 27 iulie 2009 de Mehmet Bayram Eren.