Decizia nr. 25798/08 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 14 iunie 2011 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 20 mai 2008, Având în vedere declarația depusă de Guvern solicitând Curtea de a elimina aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la prezenta declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Jean Marc Tierra, este un cetățen francez născut în 1950 și locuiește în Galazzano. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. A. Masiello, avocat practicant la Borgo Maggiore. Guvernul din San Marino (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Lucio Leopoldo Daniele, și de co-agentul lor, dl Guido Bellatti Ceccoli. Guvernul francez, informat de dreptul lor de a interveni în cadrul procedurii (art. 36 § 1 și art. 44 din Regulamentul Curții), a indicat că nu doresc să exercite acest drept. Circumstanțele cauzei Reclamantul este autorul două scrisori publicate în ziarul zilnic: „San Marino Oggi La 12 și 13 august 2002 au fost depuse două plângeri pentru libele și difamare împotriva reclamantului, având în vedere două proceduri penale separate. La 3 iunie 2004, reclamantul a primit notificarea relevantă. Prin decret din 15 iunie 2004, cazurile au fost aderate. La 13 octombrie 2004, avocatul reclamantului a solicitat să fie furnizată o indicație oficială, exactă și detaliată a declarațiilor care se presupune că sunt difamatorii în conformitate cu plângerile depuse. La 27 ianuarie 2009, procedurile au fost arhivate pe măsură ce erau interzise în timp util, în conformitate cu o lege adoptată în 2008 (a se vedea Legea internă relevantă). Reclamantul a primit notificarea relevantă la 15 octombrie 2009. 93 din 17 iunie 2008, în ceea ce privește rapiditatea procedurilor penale, în măsura în care este relevant, prevede că judecătorul de anchetă trebuie să efectueze arhivarea unui caz în termenul impunător. La expirarea acestui termen, procedurile trebuie luate în considerare publicând, independent de orice astfel de decizie de către judecătorul de anchetă. În consecință, dosarele sunt transferate de la Registru la judecătorul șef ( Magistrato Dirigente ), care își arroga cazul și care a verificat starea procedurilor și au auzit părțile, după sfatul procurorului general (Procuratore del Fisco În cazul în care este de părere că nu a fost posibil să se conformeze termenului din motive de forță majoră, poate acorda o prelungire de 30 de zile. Nu se permite extinderi suplimentare. Această procedură nu s-a aplicat în acest caz, deoarece procedurile relevante au fost arhivate în temeiul articolului 10 alineatul (2), în termen de nouă luni de la intrarea în vigoare a legii. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii și la art. 6 § 3 litera (a) că nu a fost informat prompt și în detaliu cu privire la natura și cauza acuzației împotriva acestuia. art. 6 § 1 – Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii penale împotriva lui. Partea relevantă a articolului 6 § 1 din Convenție prevede: „În determinarea ... a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” La 6 ianuarie 2011, Curtea a primit o acuzație unilaterală Guvernul a solicitat Curtei să pună în aplicare lista cazurilor în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, în special, se redă: Le Gouvernement de la République de Saint-Marin soumet à la Cour la préparation declaration unilatérale afin de resoudre l’affaire en question. Les provisions entre les partids de parvenir à un règlement amiable yant échoué, le Gouvernement reconnaît la violation de l’article 6 CEDH objet de la requête, et par conséquent il est prêt à verser à M. J.-M Tierce une indemnité pour préjudice d’un montant de € 5 500 (cinq mille cinq cents euros), qu’il considére appropriée à la lumière de la jurisprudență de la Cour. Cette somme cuvrira tout prix supérieur et moral asi que les frais et dépens de la requête, et ne pourra donner lieu à une demande supérieure de la part de M. J-M. Tierra. Le Gouvernement de la République de Saint-Marin propune que la Cour considére ses engagements comme un <autre motif> justifiant de rayon la requéte du rôle selon l’article 37 § 1 (c) de la Convention. Reclamantul nu a acceptat termenii acestei declarații susținând că nu s-a putut considera că acoperă întreaga plângerii sale și din cauza încălcărilor care au apărut în legătură cu procedurile legate de alte proceduri care s-au încheiat într-un achit. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să atace o cerere sau o artă p a unei cereri din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau arta p în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații bilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar ([GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele introduse împotriva San Marino, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 131, CEDH 2000 XI; McFarlane c. Irlanda [GC], nr. 31333/06, § 156, ECHR 2010 ...; Tierce c. San Marino nr. 69700/01, § 32, ECHR 2003 VII). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei p art. (art. 37 § 1 litera (c)). Având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei artă p a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, ar trebui să fie eliminată din listă.art. 6 § 3 Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 § 3 din Convenție că nu a fost informat prompt și în detaliu cu privire la natura și cauza acuzării împotriva lui. În timp ce efectul lungii procedurii nu este eliminat prin achitarea sau întreruperea procedurilor (a se vedea Byrn c. Danemarca, citat mai sus; Witkowski c. Polonia (dec.), nr. 53804/00, 4 februarie 2003; Oleksy c. Polonia (dec.) nr. 1379/06, iunie 2009), Curtea reiterează că o persoană nu poate pretinde că este victimă de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil în temeiul articolului 6 din Convenție, care, în conformitate cu el, a avut loc în cadrul procedurii în care a fost achitat sau care au fost întrerupte (a se vedea Osmanov și Husseinov v. Bulgaria (dec), nos. 54178/00 și 59901/00, 4 Curtea constată că procesul împotriva reclamantului a fost întrerupt de către autoritățile judiciare, deoarece perioada de prelungire relevantă a expirat. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil în temeiul articolului 6 § 3. În consecință, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește durata plângerii de procedură și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct secretar
Application no. 25798/08
by Jean Marc TIERCE
against San Marino
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 14
June
2011 as a Committee composed of:
Ján Šikuta,
President,
Ineta Ziemele,
Kristina Pardalos,
judges
and Marialena Tsirli,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 20 May 2008,
Having regard to the declaration submitted by the Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to this declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Jean Marc Tierce, is a French national who was born in 1950 and lives in Galazzano. He was represented before the Court by Mr
The French Government, having been informed of their right to intervene in the proceedings (Article 36 § 1 and Rule 44 of the Rules of Court), indicated that they did not wish to exercise that right.
A.
The circumstances of the case
The applicant is the author of two letters published in the daily newspaper, “
San Marino Oggi
”.
On 12 and 13 August 2002 two complaints for libel and defamation were lodged against the applicant, giving rise to two separate criminal proceedings. On 3 June 2004 the applicant received the relevant notification. By a decree of 15 June 2004, the cases were joined.
On 13 October 2004, the applicant’s lawyer asked to be provided with a formal, exact and detailed indication of the statements which were alleged to be defamatory according to the complaints lodged.
On 27 January 2009 the proceedings were archived as they had become time-barred, in accordance with a law enacted in 2008 (see Relevant Domestic Law). The applicant received the relevant notification on 15
October 2009.
B.
Relevant domestic law
Section 6 of Law no. 93 of 17 June 2008, regarding the speediness of criminal proceedings, in so far as relevant, provides that the judge of inquiry must proceed to archive a case within the peremptory time-limit. At the expiry of such time-limit, the proceedings must be considered published, independent of any such decision by the Judge of Inquiry. The files are consequently transferred from the Registry to the Chief Magistrate (
Magistrato Dirigente
), who arrogates the case to himself, and having verified the state of proceedings and heard the parties, upon the advice of the Attorney General (
Procuratore del Fisco
), proceeds to archive it. Where he/she is of the opinion that it was impossible to comply with the time-limit for reasons of force majeure, he/she may concede an extension of 30 days. No further extensions are allowed. This procedure did not apply in the present case as the relevant proceedings were archived in terms of Article
10 (2), within nine months of the coming into force of the law.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings and under Article 6 § 3 (a) that he had not been informed promptly and in detail of the nature and cause of the accusation against him.
A.
Article 6 § 1 – length of proceedings
The applicant complained about the length of the criminal proceedings against him. The relevant part of Article 6 § 1 of the Convention provides:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
On 6 January 2011 the Court received a
unilateral
declaration from the Government made with a view to resolving the application. The Government requested the Court to
strike out the application of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration, in particular, reads:
«
Le Gouvernement de la République de Saint-Marin soumet à la Cour la présente déclaration unilatérale afin de résoudre l’affaire en question.
Les tentatives entre les parties de parvenir à un règlement amiable ayant échoué, le Gouvernement reconnaît la violation de l’article 6 CEDH objet de la requête, et par conséquent il est prêt à verser à M. J.-M Tierce une indemnité pour préjudice d’un montant de € 5 500 (cinq mille cinq cents euros), qu’il considère appropriée à la lumière de la jurisprudence de la Cour. Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens de la requête, et ne pourra donner lieu à aucune demande supplémentaire de la part de M. J-M. Tierce.
Le Gouvernement de la République de Saint-Marin propose que la Cour considère ses engagements comme un <autre motif> justifiant de rayer la requête du rôle selon l’article 37 § 1 (c) de la Convention.
»
The applicant did not accept the terms of the said declaration arguing that it could not be considered to cover the entirety of his complaints and because the violations complained of arose in relation to proceedings connected to other proceedings which had ended in an acquittal.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or p
art of an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or p
art thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a u
nilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment ([GC], no.
The Court has established in a number of cases, including those brought against San Marino, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, § 131, ECHR 2000
‑
XI;
McFarlane v. Ireland
[GC], no. 31333/06, § 156, ECHR 2010
‑
...;
Tierce v. San Marino
,
no.
‑
VII).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed
– which is consistent with the amounts awarded in similar cases
– the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this p
art of the application (Article 37 § 1(c)).
In light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this p
art of the application (Article
37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
B.
Article 6 § 3
The applicant further complained under Article 6 § 3 of the Convention that he was not informed promptly and in detail of the nature and cause of the accusation against him.
While the effect of the length of proceedings is not eliminated by an acquittal or discontinuation of proceedings (see
Byrn v.
Denmark,
cited above;
Witkowski v.
Poland
(dec.), no. 53804/00, 4
February 2003;
Oleksy v.
Poland
(dec.)
,
no. 1379/06,
16
June 2009), the Court reiterates that a person may not claim to be a victim of a violation of his right to a fair trial under Article 6 of the Convention which, according to him, took place in the course of proceedings in which he was acquitted or which were discontinued
(see
Osmanov and Husseinov v.
Bulgaria
(dec), nos. 54178/00 and 59901/00, 4
September 2003, and the case-law cited therein).
The Court notes that the proceedings against the applicant were discontinued by the prosecution authorities because the relevant limitation period had expired. The Court considers that in these circumstances the applicant can no longer claim to be a victim of a violation of his right to a fair trial under Article 6 § 3.
It follows that this complaint must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes
note
of the
terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention in respect of the length of proceedings complaint and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Marialena Tsirli
Ján Šikuta
Deputy Registrar
President