VISKUPOVA AND OTHERS v. SLOVAKIA

Decizia nr. 19952/07, de către Klementína VISKUPOVÁ și alții împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 16 iunie 2011 în calitate de comitet compus din: Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 24 aprilie 2007, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să scoată cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la declarația, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dna Klementína Viskupová, dna Anna Hermansová și dl Jozef Stankovič, sunt resortisanți slovaci născuți în 1948, 1947 și, respectiv, 1945. Primul și al treilea reclamant locuiesc în Bratislava, Slovacia și al doilea reclamant locuiește în Voorschoten, Țările de Jozef Stankovič. Guvernul Republicii Slovace („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 noiembrie 1991, notarul de stat a fost informat cu privire la moartea mamei reclamanților. ulterior, au fost inițiate proceduri de moștenire. Acestea sunt încă în așteptare în fața Curții de District Bratislava I. La 4 ianuarie 2007, Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului reclamanților la o audiere fără întârziere nejustificată în procedura de moștenire, acordându-le echivalentul de 1.457 euro (EUR) fiecare ca satisfacție și a ordonat instanței în cauză să procedeze fără întârziere nejustificată. 1. Reclamanții s-au plâns în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. 2. În conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții s-au plâns de încălcarea drepturilor lor de proprietate. 3. Reclamanții au susținut, de asemenea, o încălcare a art. 13 din Convenție. Reclamanții se plângeau de durata procedurii, care se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” La 23 martie 2011, Curtea a primit declarația unilaterală a Guvernului semnată în aceeași zi. Guvernul a recunoscut atât statutul de victimă al reclamanților în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care reclamanții au fost implicați. Ei au oferit să plătească fiecărui reclamant suma de 6.500 euro (sex mii cinci sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice cost și cheltuieli suportate de solicitanți în ceea ce privește încălcarea drepturilor acestora în temeiul convenției. Acestea au sugerat ca informațiile de mai sus să fie acceptate de către Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul s-a angajat să plătească reclamanților suma indicată mai sus în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, ei s-au angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată ar constitui decontarea finală a cazului. Într-o scrisoare din 18 aprilie 2011, reclamanții au exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00 , 10 mai 2007 și Bič c. Slovacia , nr. 23865/03 , §§ 33-41 , 4 noiembrie 2008 . având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului , precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele atribuite în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă în conformitate cu articolul § 1 litera (c) din Convenție. Răspunsuri Reclamanții au susținut încălcarea articolului 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care aceste plângeri sunt justificate și intră în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor garantate în temeiul Convenției sau a Protocolelor sale. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește prelungirea plângerii procedurilor în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Egbert Myjer Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 19952/07

by Klementína VISKUPOVÁ and Others

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 16

June

2011 as a Committee composed of:

Egbert Myjer,

President,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 24 April 2007,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to the declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Ms Klementína Viskupová, Ms Anna Hermansová and Mr Jozef Stankovič, are Slovak nationals who were born in 1948, 1947 and 1945, respectively. The first and the third applicant live in Bratislava, Slovakia and the second applicant lives in Voorschoten, the Netherlands. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 29 November 1991 the State Notary was informed of the death of the applicants’ mother. Subsequently, inheritance proceedings were initiated. They are still pending before the Bratislava I District Court.

On 4 January 2007 the Constitutional Court found a violation of the applicants’ right to a hearing without undue delay in the inheritance proceedings, awarded them the equivalent of 1,457 euros (EUR) each as just satisfaction and ordered the court concerned to proceed without undue delay.

COMPLAINTS

THE LAW

A.

Length of proceedings

The applicants complained about the length of the proceedings. They relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a

... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

On 23 March 2011 the Court received the Government’s unilateral declaration signed on the same day. The Government acknowledged both the applicants’ victim status within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicants had been involved. They offered to pay to each applicant the sum of 6,500 euros (six thousand five hundred euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicants with respect to the violation of their rights under the Convention. They suggested that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertook to pay to the applicants the sum indicated above within three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, they undertook to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment would constitute the final settlement of the case.

In a letter of 18 April 2011 the applicants expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005;

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007 and

Bič v. Slovakia

, no. 23865/03, §§

33-41, 4 November 2008).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed

– which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

It should therefore be struck out of the list in accordance with Article

37

B.

Remaining complaints

The applicants alleged a violation of Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

However, in the light of all the materials in its possession, and to the extent that these complaints are substantiated and fall within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights guaranteed under the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the length of proceedings complaint in accordance with Article

37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Marialena Tsirli

Egbert Myjer

Deputy Registrar

President