- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 23 august 2011
- Stat pârât
- MDA
- Concluzia
- Inadmisibil
Galuschin împotriva Republicii Moldova
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1975 și trăiește în Brănești. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl S. Burduja, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul Moldovei („Governul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. Reclamantul a fost acuzat de acte indecente comise pentru o fată de cinci ani, după un raport făcut de mama sa la 7 aprilie 2003. La 30 octombrie 2003, Curtea de District Criuleni l-a achitat de toate acuzațiile, declarând că nu a existat nici o dovadă că a comis o infracțiune. Curtea a remarcat că mama fetei a depus mărturie înaintea acesteia că a avut o litigiu cu reclamantul în discuție în dimineața în cauză și a depus plângerea împotriva lui în răzbunare și nu pentru că a comis de fapt vreo infracțiune.
Ea și-a instruit fiica cu privire la modul în care să depună mărturie pentru a incrimina reclamantul. Cu toate acestea, instanța a remarcat că mama și fiica și-au retras mai târziu declarațiile. Hotărârea a fost susținută de Curtea de Apel Chișinău la 26 februarie 2004. Curtea a remarcat discrepanțele dintre declarațiile făcute la 7 aprilie 2003 de copilul și mama ei și schimbarea ulterioară a declarațiilor lor. De asemenea, a remarcat că un raport psihiatric asupra fetei a arătat că era înclinată la influența adultă, în timp ce mărturia dată de fata autorității de investigare s-a încheiat după ce un profesor care asiste fata a remarcat dificultatea ei de a formula fraze și de a explica logică gândurile ei, ceea ce a făcut continuarea interviului fără sens.
Declarațiile de doi martori în timpul anchetei au confirmat tendința fetei de a fi influențate de adulți, dar procurorul nu a cerut prezența lor la audiere și, prin urmare, nu au fost în măsură să fie interogați cu privire la declarațiile lor. La 1 iunie 2004, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea din 26 februarie 2004 și a ordonat o reexaminare a cazului de către Curtea de Apel Chișinău. Motivul reexaminării a fost faptul că instanța inferioară nu a reușit să examineze în mod direct toate dovezile relevante, cum ar fi audierea de la victimă, reprezentantul ei și alți martori, dar pur și simplu s-a bazat pe documentele din dosarul. Victima și mama ei au fost convocate la ședința de la Curtea de Apel Chișinău la 22 septembrie 2004, dar nu au apărut.
Între timp, la 9 septembrie 2004, mama a trimis o scrisoare instanței care a afirmat că a susținut pe deplin declarațiile sale și cele făcute de copilul ei în timpul anchetei. Ea nu a solicitat să fie judecată în absența ei. La 22 septembrie 2004, Curtea de Apel Chișinău a constatat că reclamantul a fost vinovat de infracțiunile cu care a fost acuzat. Reclamantul a fost absent de la audiere, chiar dacă a fost convocat pentru a participa la aceasta. El susține că nu a primit niciodată convocarea. Un avocat de apărare numit de instanță a fost prezent. Curtea nu a auzit niciun martor, inclusiv fata și mama ei.
După condamnarea reclamantului, mama a scris Curții Supreme de Justiție declarand că nu a primit niciodată o convocare pentru audierea din 22 septembrie 2004 și că a retras declarația din 9 septembrie 2004. Reclamantul a susținut că scrisoarea din 9 septembrie 2004 a fost scrisă de altcineva, deoarece mama nu a putut scrie în scenariu latin, cu toate acestea, scrisoarea a fost scrisă în scenariu latin. Niciun raport de experți pentru a verifica dacă a scris scrisoarea a fost ordonat. La 6 decembrie 2004, avocatul desemnat de reclamant a depus un recurs asupra punctelor de drept. În recursul său, avocatul a atras atenția instanței asupra motivului pentru care Curtea Supremă de Justiție a trimis procesul de reexaminare la 1 iunie 2004, și anume faptul că Curtea de Apel nu a examinat în mod direct toate dovezile.
Cu toate acestea, această instanță a permis aceeași neregularitate să apară în condamnarea reclamantului. El a susținut, de asemenea, că absența victimei, a mamei și a altor martori, precum și a reclamantului, de la audierea de judecată din 22 septembrie 2004 au împiedicat apărarea să pună în pericol dovezile procurorului în mod corespunzător. Procurorul a citit pur și simplu declarațiile făcute de diferite persoane în cursul anchetei, iar instanța a ignorat declarațiile făcute de mama și fiica înainte de prima instanță a respins declarațiile făcute anterior. Avocatul a interogat autoritatea scrisorii din 9 septembrie 2004. El în cele din urmă se bazează pe art. 6 din Convenție. La 1 februarie 2006, Curtea Supremă de Justiție a susținut hotărârea adoptată de instanța inferioară, constatând că a examinat pe deplin cazul.
Curtea a făcut trimitere la aceleași dovezi care au fost examinate de Curtea de Apel la 22 septembrie 2004. Cu toate acestea, absența lor de la audiere nu a împiedicat instanța să continue să examineze cazul. În plus, mama a semnat o declarație în scenariu latin la 16 aprilie 2003, care a dovedit că ar fi putut scrie în acest scenariu și astfel ar fi putut fi autorul scrisorii din 9 septembrie 2004. 10. La 12 iunie 2008, reclamantul a fost eliberat condițional din închisoare, 17 luni și 17 zile înainte de expirarea termenului său de închisoare. 11. După comunicarea prezentei cereri la Guvernul contestat, la 10 aprilie 2009, Procuratura Generală a solicitat Curții Supreme de Justiție să redeschidă procedura în cazul reclamantului.
12. La 11 mai 2009, Curtea Supremă de Justiție a acceptat această cerere. Acesta a constatat că Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție în hotărârile din 22 septembrie 2004 și, respectiv, 1 februarie 2006, au încălcat drepturile reclamantului garantate în temeiul articolului 6 din Convenție, precum și în temeiul dreptului intern, prin faptul că nu au examinat direct martorii și dovezile înainte de a anula hotărârea instanței de primă instanță. În plus, ei au examinat cazul în absența reclamantului în ciuda lipsei de dovezi că el a fost convocat în mod corespunzător și toate măsurile rezonabile au fost luate pentru a asigura prezența sa în instanță și au făcut acest lucru în absența unei clare derogări a dreptului reclamantului de a fi auzit de instanțe.
În plus, Curtea de Apel nu a respectat indicațiile formulate de Curtea Supremă de Justiție în decizia sa din 1 iunie 2004, care avea ca scop să asigure în mod precis respectarea normelor procedurale și să păstreze drepturile acuzaților la un proces echitabil. Prin urmare, instanța a anulat hotărârile din 22 septembrie 2004 și 1 februarie 2006 și a ordonat reexaminarea cazului. 13. La 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Chișinău a constatat că reclamantul a fost acuzat. În urma acestei concluzii, Curtea a auzit reclamantul și avocatul său, victima și mama ei, precum și un profesor și a examinat raportul psihiatric făcut cu privire la dezvoltarea intelectuală a victimei. Având în vedere expirarea perioadei de prelungire a infracțiunii pe care le-a comis, instanța nu a impus reclamantului nicio sancțiune.
14. Prin hotărârea finală a Curții Supreme de Justiție adoptată la 18 ianuarie 2011, recursul reclamantului a fost declarat inadmisibil din cauza nerespectării acesteia în termenul legal de două luni de la data adoptării hotărârii instanței de judecată.
15. Legea internă relevantă a fost stabilită în Popovici c. Moldova (n. 289/04 și 41194/04, §§§ 34 și 35, 27 noiembrie 2007). 16. Într-o serie de hotărâri, Curtea Supremă de Justiție a acordat compensații persoanelor ale căror cauze au fost comunicate guvernului contestat și în care acesta din urmă a recunoscut o încălcare a drepturilor Convenției (a se vedea Ungureanu c. Moldova (dec.), nr. 78077/01, 3 octombrie 2006; Diviza și alții c. Moldova (dec.), nr. 24316/02, 21 noiembrie 2006; Grosu și alții c. Moldova (dec.), nr. 21118/03, 13 martie 2007; Cumatrenco v. Moldova (dec.), nr. 28209/03, 20 martie 2007; și Guranda v. Moldova (dec.), nr. 28412/03, 20 martie 2007). În adoptarea acestor hotărâri, Curtea Supremă de Justiție a invocat în mod expres Convenția ca bază juridică pentru atribuirea compensației.
Curtea a acceptat faptul că sumele acordate au fost conforme cu cele pe care le-a făcut în cazuri similare în ceea ce privește Moldova și au afectat astfel aceste cauze din lista sa de cauze.
1. The applicant was born in 1975 and lives in Brănești. He was represented before the Court by Mr S. Burduja, a lawyer practicing in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu.
The applicant was charged with indecent acts committed on a fiveyear old girl, following a report made by her mother on 7 April 2003. On 30 October 2003 the Criuleni District Court acquitted him of all charges, finding that there had been no evidence that he had committed an offence. The court noted that the girl’s mother had testified before it that she had had a dispute with the applicant on the morning in question and had filed the complaint against him in revenge, and not because he had in fact committed any offence. She had also coached her daughter on how to testify in order to incriminate the applicant. However, the court noted that both mother and daughter had later withdrawn their statements.
The judgment was upheld by the Chișinău Court of Appeal on 26 February 2004. The court noted the discrepancies between the statements made on 7 April 2003 by the child and her mother and the subsequent change to their statements. It also noted that a psychiatric report on the girl had shown that she was prone to adult influence, while the testimony given by the girl to the investigating authority had ended after a teacher assisting the girl had noted her difficulty in formulating phrases and logically explaining her thoughts, which had made the continuation of the interview pointless. Statements made by two witnesses during the investigation had confirmed the girl’s tendency to be influenced by adults, but the prosecutor had not asked for their presence at the court hearing and they had therefore not been able to be questioned about their statements.
On 1 June 2004 the Supreme Court of Justice quashed the judgment of 26 February 2004 and ordered a rehearing of the case by the Chișinău Court of Appeal. The reason for the rehearing was that the lower court had failed to directly examine all the relevant evidence, such as hearing from the victim, her representative and other witnesses, but rather had simply relied on the documents in the case file.
The victim and her mother were summoned to the hearing at the Chișinău Court of Appeal on 22 September 2004, but they did not appear. In the meantime, on 9 September 2004, the mother sent a letter to the court stating that she fully supported her statements and those made by her child during the investigation. She did not ask for the case to be tried in her absence.
On 22 September 2004 the Chișinău Court of Appeal found the applicant guilty of the crime with which he had been charged. The applicant was absent from the hearing, even though he had been summoned to attend it. He claims that he never received the summons. A court-appointed defence lawyer was present.
The court did not hear any witnesses, including the girl and her mother. After the applicant’s conviction, the mother wrote to the Supreme Court of Justice stating that she had never received a summons for the hearing of 22 September 2004 and that she withdrew her declaration of 9 September 2004. The applicant claimed that the letter of 9 September 2004 had been written by someone else, because the mother could not write in Latin script, yet the letter had been written in Latin script. No expert report to verify whether she had written the letter was ordered.
On 6 December 2004 the lawyer appointed by the applicant lodged an appeal on points of law. In his appeal, the lawyer drew the court’s attention to the reason for which the Supreme Court of Justice had sent the case for a rehearing on 1 June 2004, namely the failure of the Court of Appeal to directly examine all the evidence. However, that court had allowed the same irregularity to occur in convicting the applicant. He also submitted that the absence of the victim, the mother and other witnesses, as well as the applicant, from the court hearing of 22 September 2004 had prevented the defence from properly challenging the prosecutor’s evidence. The prosecutor had simply read out the statements made by various individuals during the investigation, and the court had ignored the statements made by the mother and daughter before the first-instance court rejecting their previously made statements. The lawyer questioned the authorship of the letter of 9 September 2004. He finally relied on Article 6 of the Convention.
On 1 February 2006 the Supreme Court of Justice upheld the judgment adopted by the lower court, finding that it had fully examined the case. The court referred to the same evidence as that examined by the Court of Appeal on 22 September 2004. The parties had been summoned but had failed to appear. However, their absence from the hearing had not prevented the court from continuing to examine the case. Moreover, the mother had signed a declaration in Latin script on 16 April 2003, which proved that she could write in that script and thus could have been the author of the letter of 9 September 2004.
On 12 June 2008 the applicant was conditionally released from prison, 17 months and 17 days before the expiry of his prison term.
After communication of the present application to the respondent Government, on 10 April 2009 the Prosecutor General’s Office asked the Supreme Court of Justice to reopen the proceedings in the applicant’s case.
On 11 May 2009 the Supreme Court of Justice accepted that request. It found that the Chișinău Court of Appeal and the Supreme Court of Justice in their judgments of 22 September 2004 and 1 February 2006 respectively had breached the applicant’s rights guaranteed under Article 6 of the Convention, as well as under domestic law, by failing to directly examine witnesses and evidence before overturning the first-instance court’s judgment. Moreover, they had examined the case in the applicant’s absence despite the absence of evidence that he had been properly summoned and all reasonable measures had been taken to ensure his presence in court, and had done so in the absence of a clear waiver of the applicant’s right to be heard by the courts. Moreover, the Court of Appeal had failed to follow the indications made by the Supreme Court of Justice in its decision of 1 June 2004, which had been aimed precisely at ensuring the observance of procedural rules and at preserving the rights of the accused to a fair trial. The court therefore annulled the judgments of 22 September 2004 and 1 February 2006 and ordered a rehearing of the case.
On 10 November 2009 the Chișinău Court of Appeal found the applicant guilty as charged. In reaching this conclusion, the court heard the applicant and his lawyer, the victim and her mother, as well as a teacher and has examined the psychiatric report made on the victim’s intellectual development. In view of the expiry of the limitation period for the offence he had committed, the court did not impose any sanction on the applicant.
By the final judgment of the Supreme Court of Justice adopted on 18 January 2011, the applicant’s appeal was declared inadmissible due to his failure to lodge it within the statutory time-limit of two months from the date of adoption of the lower court’s judgment.
The relevant domestic law has been set out in Popovici v. Moldova (nos. 289/04 and 41194/04, §§ 34 and 35, 27 November 2007).
In a series of its judgments, the Supreme Court of Justice awarded compensation to persons whose cases had been communicated to the respondent Government and in which the latter acknowledged a violation of Convention rights (see Ungureanu v. Moldova (dec.), no. 78077/01, 3 October 2006; Diviza and Others v. Moldova (dec.), no. 24316/02, 21 November 2006; Grosu and Others v. Moldova (dec.), no. 21118/03, 13 March 2007; Cumatrenco v. Moldova (dec.), no. 28209/03, 20 March 2007; and Guranda v. Moldova (dec.), no. 28412/03, 20 March 2007). In adopting these judgments, the Supreme Court of Justice expressly relied on the Convention as the legal basis for awarding compensation. The Court accepted that that the amounts awarded had been consistent with those it had made in similar cases in respect of Moldova and thus struck those cases out of its list of cases.