Rezoluția CM/ResDH(2011)135 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Precip împotriva Principatului Monaco (Recherche n 43376/06, Hotărârea din 16/07/2009, definitivă la 16/10/2009) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcarea convenției constatată de Curte în această cauză privește durata excesivă a detenției provizorii a recurentei [încălcarea articolului 5 alineatul (3) ] (a se vedea detaliile în la După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție. În plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar, este asigurată de faptul că statul pârât a acordat părții reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile în la - măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARIE, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea anexa), pe care și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Convenție. Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2011)135 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Prence împotriva Principatului Monaco Rezumat al cauzei Acest caz se referă la durata excesivă a detenției provizorii a recurentei: de la 7/01/2004 la 13/12/2007 (4 ani, din care aproximativ 2 ani sunt de competența Curții Europene [2] Curtea Europeană a constatat (§ 87 din hotărârea pronunțată) că durata privării de libertate suferită de recurentă nu s-a bazat pe motive altfel relevante cel puțin suficiente în circumstanțele din speță, relevanța inițială a motivelor reținute pentru a menține Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Daune materiale Daune morale Taxa și cheltuieli Total 000 EUR Plata la 30/10/2009 b) Măsuri individuale Recurenta a fost eliberată la 13/12/2007. Curtea Europeană, considerând că reclamanta a suferit o eroare morală certă din cauza duratei iraționale a detenției provizorii, i-a acordat o satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciul moral suferit. În consecință, nici o altă măsură individuală nu a fost considerată necesară de către Comitetul miniștrilor. Pentru a sensibiliza autoritățile judiciare cu privire la necesitatea de a lua în considerare principiile Convenției și jurisprudenței Curții Europene în materie de detenție provizorie, hotărârea a fost publicată și difuzată pe scară largă instanțelor competente. Autoritățile monegasce au indicat că autoritățile judiciare competente, care aplică direct Convenția, acordă o atenție deosebită acestei probleme. Autoritățile au precizat că art. 194 din Codul de procedură penală a fost modificat prin legea nr. 1343 din 26/12/2007, care limitează durata detențiilor înainte de judecată. Pentru a asigura, în practică, eficiența acestor modificări legislative, au fost stabilite statistici care, pe parcursul perioadei de trei ani de aplicare a legii, au fost stabilite numărul de persoane deținute provizoriu într-un an, precum și durata detenției lor provizorii. Astfel, pentru anul 2008, 37 de persoane au fost reținute provizoriu pentru o perioadă medie de aproximativ patru luni. Pentru anul 2009, 29 de persoane au fost reținute provizoriu pentru o perioadă medie de aproximativ trei luni. În cele din urmă, în 2010, acest lucru s-a întâmplat pentru 15 persoane pentru o perioadă medie de aproximativ două luni. Astfel, se poate observa o scădere treptată, dar netă a numărului de plasamente în detenție provizorie, precum și a duratei medii. Potrivit autorităților, aceste date demonstrează eficiența noilor dispoziții atunci când pe durata detenției provizorii. III. Concluziile din partea statului pârât Guvernul consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în acest caz în afara plății satisfacției echitabile, că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și că Principatul Monaco și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 14 septembrie 2011 cu ocazia celei de-a 1120-a ședințe a delegaților miniștrilor. : Curtea constată că durata detenției provizorii a recurentei a început la 7 ianuarie 2004, data detenției și a detenției sale, pentru a se încheia la 13 decembrie 2007, data de eliberare a acesteia; prin urmare, aceasta a durat în total aproape patru ani; perioada anterioară datei de 30 noiembrie 2005, data intrării în vigoare a Convenției cu privire la Monaco nu intră sub incidența competenței raționale a Curții. Prin urmare, aceasta trebuie să limiteze examinarea sa la perioada de doi ani și 13 zile care s-a scurs între 30 noiembrie 2005 și 13 decembrie 2007. Cu toate acestea, Curtea trebuie să țină seama de faptul că, la acea dată, reclamanta, încarcerată la 7 ianuarie 2004, era deja în detenție de aproape doi ani.
Résolution CM/ResDH(2011)135
[1]
Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme
Prencipe contre la Principauté de Monaco
(Requête n
o
43376/06, arrêt du 16/07/2009, définitif le 16/10/2009)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»)
;
Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif
;
Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne la durée excessive de la détention provisoire de la requérante (violation de l’article 5, paragraphe 3) (voir détails dans l’Annexe) ;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article
46, paragraphe
1, de la Convention
;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention
;
S’étant assuré que, l’Etat défendeur a versé à la partie requérante, la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt (voir détails dans l’Annexe),
Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire
:
- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par
restitutio in integrum
; et
- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;
DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur
(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et
DECIDE d’en clore l’examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2011)135
Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire
Prencipe contre la Principauté de Monaco
Résumé introductif de l’affaire
Cette affaire concerne la durée excessive de la détention provisoire subie de la requérante : du 7/01/2004 au 13/12/2007 (4 ans environ dont 2 ans relevant de la compétence de la Cour européenne
[2]
).
La Cour européenne a constaté (§ 87 de l’arrêt) que la longueur de la privation de liberté subie par la requérante ne reposait pas sur des motifs sinon pertinents du moins suffisants dans les circonstances de l’espèce, la pertinence initiale des motifs retenus pour maintenir l’intéressée en détention ne résistant pas à l’épreuve du temps (violation de l’article 5§3).
I.
Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles
a)
Détails de la satisfaction équitable
Dommage matériel
Dommage moral
Frais & dépens
Total
-
6
-
6
Payé le 30/10/2009
b) Mesures individuelles
La requérante a été libérée le 13/12/2007. La Cour européenne, estimant que la requérante a subi un tort moral certain du fait de la durée déraisonnable de sa détention provisoire, lui a octroyé une satisfaction équitable au titre du préjudice moral subi.
En conséquence, aucune autre mesure individuelle n’a été considérée nécessaire par le Comité des Ministres.
Mesures générales
Afin de sensibiliser les autorités judiciaires sur la nécessité de prendre en compte les principes de la Convention et de la jurisprudence de la Cour Européenne en matière de détention provisoire, l’arrêt a été publié et largement diffusé aux juridictions compétentes. Les autorités monégasques ont indiqué que les autorités judiciaires compétentes, qui appliquent directement la Convention, portent une attention toute particulière à cette problématique.
Les autorités ont précisé que l’article 194 du code de procédure pénale a été modifié par la loi n
o
1343 du 26/12/2007, qui restreint la durée des détentions avant jugement. Dans le but de s’assurer, en pratique, de l’efficacité de ces modifications législatives, des statistiques faisant apparaitre, sur la période de trois années d’application de la loi, le nombre de personnes détenues provisoirement sur une année ainsi que la durée de leur détention provisoire ont été établies.
Ainsi pour l’année 2008, 37 personnes ont été placées en détention provisoire pour une durée moyenne d’environ quatre mois. Pour l’année 2009, 29 personnes ont été placées en détention provisoire pour une durée moyenne d’environ trois mois. Enfin, en 2010 cela a été le cas pour 15 personnes pour une durée moyenne d’environ deux mois.
Ainsi l’on peut noter, une diminution progressive mais nette du nombre de placements en détention provisoire ainsi que de la durée moyenne. Selon les autorités, ces données témoignent de l’efficacité des nouvelles dispositions quand à la durée de la détention provisoire.
III.
Conclusions de l’Etat défendeur
Le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle n’est requise dans cette affaire en dehors du paiement de la satisfaction équitable, que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que la Principauté de Monaco a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des Ministres le 14 septembre 2011 lors de la 1120e réunion des Délégués des Ministres.
[2]
Voir § 72 de l’arrêt
: “La Cour constate que la durée de la détention provisoire dont a fait l’objet la requérante a débuté le 7 janvier 2004, date de son inculpation et de son placement en détention, pour s’achever le 13 décembre 2007, date de sa remise en liberté. Elle a donc duré au total presque quatre ans. La période antérieure au 30 novembre 2005, date de l’entrée en vigueur de la Convention à l’égard de
Monaco, ne relève pas de la compétence ratione temporis de la Cour. Par conséquent, celle-ci doit limiter son examen à la période de deux ans et treize jours qui s’est écoulée du 30 novembre 2005 au 13 décembre 2007. Toutefois, la Cour doit tenir compte du fait qu’à cette date, la requérante, incarcérée le 7 janvier 2004, était déjà en détention depuis presque deux ans”.