MATVIYETS v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
MATVIYETS v. UKRAINE (CtEDO, 2011)
A cincea secțiune DECIZIE Nr. 24352/07 de Volodymyr Ivanovich MATVIYETS împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așeză la 20 septembrie 2011 în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, președinte, Isabelle Berro-Lefèvre, Ann Power, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 mai 2007, Având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Volodymyr Ivanovych Matviyets, este un național ucrainean care s-a născut în 1963 și trăiește în Donetsk. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Valeria Lutkovska. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 cu privire la durata procedurii referitoare la litigiul său de muncă și, de asemenea, a plâns în temeiul articolului 2 că angajatorul său nu i-a furnizat o condiție de lucru adecvată. Prin scrisoarea din 9 martie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de reclamație. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Ucrainei recunoaște durata excesivă a examinării cazului reclamantului în fața instanțelor naționale. I, Valeria Lutkovska, agentul guvernamental în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul Ucrainei oferă să plătească ex gratie 900 (nouă sute) de euro Volodymyr Ivanovych Matviyets. Prin urmare, Guvernul Ucrainei invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică socoteala din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamantul a contestat declarația Guvernului. Curtea reimite că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să facă o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reiterează, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind această chestiune, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu trebuie să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) În consecință, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c). După examinarea cu atenție a restului cererii în lumina tuturor materialelor în posesia sa, și în măsura în care chestiunea reclamată este de competența sa, Curtea constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește durata excesivă a procedurii civile; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului