PRENKO v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
PRENKO v. UKRAINE (CtEDO, 2012)
A cincea secțiune DECIZIE Nr. 7490/06 Vitaliy Savelliyovych PRENKO împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așeză la 25 septembrie 2012 în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, președinte, André Potocki, Paul Lemmens, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 februarie 2006, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 22 aprilie 2011 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Vitaliy Saveliyovych Prinko, este un național ucrainean, care s-a născut în 1942 și locuiește în Tsarychanka în regiunea Dnipropetrovsk. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Lutkovska, a Ministerului Justiției. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 1 din Convenția privind durata necorespunzătoare a procedurii; această plângere a fost comunicată guvernului. El a formulat, de asemenea, alte plângeri. Prin scrisoarea din 22 aprilie 2011, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei de lungime excesivă a procedurii civile formulate de cererea în legătură cu plângerea comunicată acestora și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prezentată după cum urmează: „Guvernul Ucrainei recunoaște durata excesivă a examinării cazului reclamantului în fața instanțelor naționale. I, Valeria Lutkovska, Agent Guvernului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul Ucrainei oferă să plătească ex gratie 700 (sette sute) de euro Vitaliy Saveliyovych Prinko. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică socoteala din lista cazurilor din Curtea, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 31 mai 2011, reclamantul a lăsat chestiunea la discreție a Curții. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să excludă o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Ucrainei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Pavlyulynets c. Ucraina , nr. 70767/01, § 39-52, 6 septembrie 2005; și Moroz și alții c. Ucraina , nr. 36545/02, §§ 52-61, 21 decembrie 2006). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii în partea cu privire la durata procedurii interne (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) După examinarea cu atenție a restului cererii în funcție de toate materialele în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește durata excesivă a procedurii civile; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului