OKON v. IRELAND

Reclamanții, dna Stella Maris Ekaette Okon și dna Daniella Victoria Okon, sunt resortisanți nigerieni născuți în 1974 și respectiv în 1999, locuiesc în Dublin. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna A. Farrell, avocat practicant în Dublin. La 13 februarie 2000, reclamanții au sosit în Irlanda. La scurt timp după aceea au solicitat azil. La 13 noiembrie 2000, prima reclamantă s-a căsătorit cu un cetățean irlandez. La 21 noiembrie 2000, a solicitat un permis de reședință pe baza căsătoriei ei. Prin urmare, nu a urmărit cererea de azil. Căsnicia a eșuat ulterior, iar prima reclamantă a fost separată de soțul ei. În consecință, la 19 iulie 2004, Departamentul de Justiție, Egalitate și Reforma Legii și-a revocat concediul de a rămâne în timp ce nu mai rezidea cu soțul ei și a propus să o deporteze. Ministrul pentru Egalitatea Justiției și Reforma Legii (“ministrul”) a eliberat un ordin de deportare în decembrie 2004. Primul reclamant a fost intervievat la 23 noiembrie 2005. Solicitarea de azil a fost bazată pe următoarele cereri. Primul reclamant a susținut că a fost bolnavă la sfârșitul adolescenților ei și a fost trimisă să locuiască cu familia unui doctor nativ („E”) în sau în jurul anului 1990. Apoi, a fost reținută efectiv de această familie. E a amenințat să-i omoare tatăl primului reclamant când acesta a protestat. Tatăl ei a murit mai târziu în 1997. A dat naștere fiului ei în 1992 și a celui de-al doilea reclamant în 1999. În noiembrie 1999 E a murit. Din moment ce fratele lui E a vrut să se căsătorească cu primul reclamant, reclamanții au evadat din înmormântarea lui E. Ei au fugit la Ibadan. În urma amenințărilor, au plecat spre Lagos și, ulterior, au plecat spre Irlanda, prin Franța, lăsând fiul primului reclamant cu mama ei. Primul reclamant susține că a fost supusă Mutilării Genital Femei („FGM”) împotriva voinței ei înainte de nașterea celui de-al doilea reclamant. Ea a temut că, la întoarcere, va fi răpită și reîncărcată de familia lui E și că al doilea reclamant va fi supus MGF. Primul reclamant susține că relocarea internă nu este o opțiune și că poliția din Nigeria nu o va ajuta. Prin scrisoarea din 2 decembrie 2005, reclamanții au fost informați că Comisarul pentru cererile de refugiat („RAC”) recomandă că nu sunt declarați refugiați. Raportul RAC a evidențiat, printre altele, anumite incoerențe și vagitate în afirmațiile ei și nu a solicitat protecția de la poliția nigeriană. Prin decizia din 10 aprilie 2006, notificată reclamantului la 17 mai 2006, Tribunalul de Apeluri pentru Refugiați („RAT”) a afirmat recomandarea RAC. RAT, printre altele, a constatat că părți din afirmația ei sunt incoherente și vagi, se bazează pe informațiile țării de origine cu privire la MGF în Nigeria și a remarcat că nu a solicitat asistența autorităților nigeriene sau azilului din Franța. Reclamanții au fost reprezentați în mod legal înaintea RAT. În iunie 2006, reclamanții au solicitat, în conformitate cu art. 5 din Legea 2000 privind migranții ilegali (Trafficking), autorizarea de a solicita reexaminarea judiciară citată RAT, ministrul, Irlanda și procurorul general ca respondenți. Acestea au solicitat, printre altele, o ordonanță care a anulat decizia RAT, precum și declarațiile conform căreia nu a publicat deciziile anterioare ale RAT erau neconstituționale și că al doilea reclamant ar fi trebuit să fie auzit deoarece nu mai era un copil. De asemenea, au luat în considerare, în detaliu, evaluarea RAT cu privire la afirmațiile lor de fapt. La 4 septembrie 2006, respondenții au depus o declarație de răspuns. În octombrie 2006, cazul a fost înscris pentru audiere în iulie 2007. La 26 iulie 2007, Curtea Înaltă a auzit cererea de reexaminare judiciară a reclamanților și hotărârea a fost rezervată. În noiembrie 2007, cazul a fost înscris pentru menționare atunci când părțile au fost informate că hotărârea nu este disponibilă. Reclamanții au întrebat în mai multe ocazii cu privire la eliberarea hotărârii. Problema a fost enumerată pentru menționare la 17 noiembrie 2009 și părțile au fost informate că o hotărâre nu este disponibilă. Curtea Înaltă a solicitat părților să examineze o soluționare a acțiunii. În consecință, la 19 noiembrie 2009 reclamanții au scris respondenților care căutând o posibilă soluționare. Nu s-a primit niciun răspuns. Cazul a fost din nou enumerat pentru menționare la 23 noiembrie 2010 și Curtea Înaltă a informat părțile că o hotărâre nu este disponibilă, dar că o hotărâre ar trebui să fie pregătită până la sfârșitul anului 2010. Prin notificare din 29 martie 2011, reclamanții au notificat Curții Înalte de modificarea lor de avocat. Cazul nu a fost relistat de atunci și nu a fost pronunțată până în prezent.

The applicants, Ms Stella Maris Ekaette Okon and Ms Daniella Victoria Okon, are Nigerian nationals who were born in 1974 and 1999, respectively. They live in Dublin. They are represented before the Court by Ms A. Farrell, a lawyer practising in Dublin. On 13 February 2000 the applicants arrived in Ireland. Shortly thereafter they applied for asylum. On 13 November 2000 the first applicant married an Irish national. On 21 November 2000 she applied for a residence permit on the basis of her marriage. She did not therefore pursue the asylum application. The marriage subsequently failed and the first applicant separated from her husband. Accordingly, on 19 July 2004 the Department of Justice, Equality and Law reform revoked her leave to remain as she was no longer residing with her spouse and proposed to deport her. The Minister for Justice Equality and Law Reform (“the Minister”) issued a deportation order in December 2004. On 10 November 2005 the applicants re-applied for asylum. The first applicant was interviewed on 23 November 2005. The application for asylum was based on the following claims. The first applicant claimed that she was ill in her late teens and was sent to live with the family of a native doctor (“E”) in or around 1990. Thereafter, she was effectively detained by that family. E cut her with a blade and rubbed charcoal into her wounds and six months later began raping her. E threatened to kill the first applicant’s father when the latter protested. Her father later died in 1997. She gave birth to her son in 1992 and to the second applicant in 1999. In November 1999 E died. Since E’s brother wished to marry the first applicant, the applicants escaped from E’s funeral. They fled to Ibadan. Following threats, they left for Lagos and, subsequently, they left for Ireland, via France, leaving the first applicant’s son with her mother. The first applicant claims that she was subjected to Female Genital Mutilation (“FGM”) against her will prior to the birth of the second applicant. She feared that, on return, that she would be kidnapped and re-detained by E’s family and that the second applicant would be subjected to FGM. The first applicant claims that internal re-location is not an option and that the Nigerian police would not assist her. By letter of 2 December 2005 the applicants were informed that the Refugee Applications Commissioner (“RAC”) was recommending that they not be declared refugees. The RAC report highlighted, inter alia, certain inconsistencies and vagueness in her claims and her failure to seek protection from the Nigerian police. By decision of 10 April 2006, notified to the applicant on 17 May 2006, the Refugee Appeals Tribunal (“RAT”) affirmed the recommendation of the RAC. The RAT, inter alia, found parts of her claim to be inconsistent and vague, relied on the country-of-origin information about FGM in Nigeria and noted her failure to seek assistance of the Nigerian authorities or asylum in France. The applicants were legally represented before the RAT. In June 2006 the applicants applied, pursuant to section 5 of the Illegal Immigrants (Trafficking) Act 2000, for leave to apply for judicial review citing the RAT, the Minister, Ireland and the Attorney General as respondents. They requested, inter alia, an order quashing the decision of the RAT as well as declarations that the RAT’s failure to publish its previous decisions was unconstitutional and that the second applicant should have been heard as she was no longer an infant. They also took issue in some detail with the RAT’s assessment of their factual claims. On 4 September 2006 the respondents filed a replying affidavit. In October 2006 the case was listed for hearing in July 2007. On 26 July 2007 the High Court heard the applicants’ judicial review application and judgment was reserved. In November 2007 the case was listed for mention when the parties were informed that judgment was not available. The applicants inquired on several later occasions about the delivery of the judgment. The matter was listed for mention on 17 November 2009 and the parties were informed that a judgment was not available. The High Court requested the parties to explore a settlement of the action. Accordingly, on 19 November 2009 the applicants wrote to the respondents seeking a possible settlement. No response was received. The case was again listed for mention on 23 November 2010 and the High Court informed the parties that a judgment was not available but that a judgment should be ready by the end of 2010. By notice dated 29 March 2011, the applicants notified the High Court of their change of solicitor. The case has not been re-listed since then and no judgment has been delivered to date.