ASBL EGLISE DE SCIENTOLOGIE v. BELGIUM

Secțiunea a doua Cerere nr. 43075/08 ASBL GLISĂ DE SCIENTOLOGIE împotriva Belgiei EXPOSAT DE FAPT CENTRALĂ, asociația fără scop lucrativ ( Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Prima plângere a recurentei O instrucțiune a fost deschisă în 1997 împotriva reclamantei pentru fraudă și abuz de încredere. În special în contextul perchezițiilor efectuate în octombrie 1999 la sediul recurentei, mai multe zile au publicat comentarii din partea procurorului general al Regelui C.C. care a pus la îndoială recurenta. Aceasta din urmă se referă la următoarele articole - un articol publicat la 2 octombrie 1999 în a arătat că anchetatorii au pus mâna pe multe dosare personale din mai multe state membre, dosare care, realizate de mână și apoi computerizate, păreau să fie în măsură să fie în contradicție cu Legea privind protecția vieții private: există, printre altele, anumite piese medicale și, desigur, profiluri psihologice ale clienților - un articol publicat la aceeași dată în La La Lanterne Atribuind aceste cuvinte ale acestui substitut: - publicat, de asemenea, la 2 octombrie, un articol în Niewsblad mai mult, care indică faptul că magistratul bruxellois [C.C.] a explicat vineri dimineață că a comis, de asemenea, încălcări ale Legii privind protecția vieții private (traducerea olandeză de către reclamantă) - un articol publicat la 17 martie 2000 în De Morgen, potrivit căruia: La C.C., Biserica de Scientologie deține în mod ilegal date personale și medicale referitoare la membrii săi. Aceaceasta este ceea ce a confirmat înlocuitorul [C.C.] (...) la mai Morgen (...) Înlocuitorul [C.C.] nu poate, din cauza anchetei în curs, încă în mod oficial că Biserica de Scientologie este o sectă Dar dacă se iau criteriile pe care comisia parlamentară de anchetă le-a stabilit pentru a determina ce este o sectă, Biserica de Scientologie ar obține 8 din 10 (tradusul olandez de reclamantă). La 23 martie 2000, denunțând cuvintele menționate în articolul Morgen Mai sus, reclamanta a depus o plângere împotriva lui X împotriva procurorului general pentru, printre altele, încălcarea prezumției de nevinovăție. Plângerea a făcut obiectul unei clasamente fără răspuns. A doua plângere la 19 februarie 2002, a apărut în Curtea de Apel de la Bruxelles a declarat dosarele sectei ilegale, în timp ce ancheta propriu-zisă avansează bine. Acesta arată în special că camera de acuzare a acestei instanțe a decis, în ianuarie 2002, că dosarele personale ale adepților nu vor fi predate sectei (clasificată drept periculoasă de Parlament în 1997) și Explică de ce știința s. .. a fost pusă în mod clar în l . ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În iunie 2002, recurenta a depus o plângere împotriva lui X, care a constituit o parte civilă pentru încălcarea secretului juridic și a fost declarată inadmisibilă la 24 octombrie 2002 deoarece o plângere privind astfel de fapte a fost formulată împotriva unui magistrat și a treia plângere a fost declarată inadmisibilă la 24 octombrie 2002. În 2006 au fost publicate mai multe articole referitoare la reclamantă și au fost prezentate în limba în curs de desfășurare în A patra plângere nu a fost făcută. Articolele au fost publicate încă în toamna anului 2007, în presa belgiană și internațională. Recurenta site-ul în acest sens un articol apărut la 4 noiembrie 2007 într-un ziar din Florida, Saint Petersburg Times, cu titlul Eu spun întotdeauna că o persoană este nevinovată până la dovada vinovăției sale, dar avem într-adevăr destule elemente și mărturii pentru a le urmări din cauza unui număr de infracțiuni și infracțiuni a declarat [L.P.], purtător de cuvânt al Oficiului belgian al Procurorului Federal Recurenta a înaintat o nouă plângere procurorului general la data de 2 ianuarie 2008, care a transmis-o procurorului federal. Nu s-a dat niciun răspuns. Nu s-a dat nicio continuare. Nu s-a prezentat nicio sesizare a Camerei pentru acuzații și procedura ulterioară, între timp, la 21 septembrie 2007, recurenta sesizase Camera pentru punerea sub acuzare a Tribunalului de apel din Bruxelles pe baza articolelor 136. alineatul (2) și 235a alineatul (2) din Codul penal de înjunghiere, o cerere de a declara inadmisibile urmărirea penală a acesteia, pe motiv că declarațiile de la Ministerul Public la Presă, obiect al unei persoane aflate într-o stare persistentă și vinovată, încălcau secretul de a fi acuzată de nevinovăție, ignorau prezumția de nevinovăție și aduceau atingere dreptului la un proces echitabil. La 11 octombrie 2007, camera de reclamații a declarat cererea admisibilă, dar nefondată printr-o hotărâre astfel motivată (...) Prevăzută că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . § 3 din Codul de procedură penală, nici faptul că procurorul federal ar fi comunicat informații fără ca interesul public să fie impus și fără acordul instanței judecătorești [art. 57 alineatul (3) din Codul de procedură penală] ; că comunicările făcute presei de către procurorul public își găsesc temeiul în dreptul la informare al cetățeanului și trebuie să răspundă acestei cerințe de interes public și să țină legătura egală cu alte drepturi și interese în joc; că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prevăzut că nu se poate deduce din singura împrejurare că procurorul federal, care solicită trimiterea reclamantei la tribunalul corecțional, a comunicat presei informații în conformitate cu dispozițiile art. 28d. § 3 și § 57 § 3 din Codul de procedură penală ; nu s-a adus atingere prezumției de nevinovăție a recurentei care își poate exercita toate mijloacele de apărare în fața instanțelor judecătorești din statul de executare și (în caz de trimitere) în fața instanțelor din fond Antreminate pe care nu o mai încalcă dreptul la un proces echitabil ca urmare a unei mijloacelor de informare persistente și vinovățioase ; că, deși faptele despre care reclamanta este suspectată au făcut într-adevăr obiectul unei anumite mediatizări, este exagerat să se considere că aceaceasta este persistentă și vinovată; că, în plus, procurorul federal nu poate fi considerat răspunzător pentru tot ceea ce a fost publicat în presă ; că nimic nu permite să se presupună că această mediatizare ar fi de natură să influențeze imparțialitatea judecătorilor care au fost chemați să se pronunțe pe baza urmăririlor previzionate că, în cele din urmă, nu reiese din art. 13 din [Convenție], nici din nicio altă dispoziție legală, că încălcările pretinse, să le presupună stabilite (quod non ), ar duce la executarea urmărilor (...) Invocând în special articolele 6 alineatul (1) și 2 și 13 din convenție, recurenta a formulat un recurs, pe care Curtea de Casație l-a respins printr-o hotărâre din 27 februarie 2008. (...) Respectarea principiului general al dreptului privind prezumția de nevinovăție, consacrat de art. 6 alin. (2) din Convenție (...), care se impune în special judecătorului chemat să se pronunțe asupra temeiniciei acuzației, s Nici într-o campanie mediată, nici în declarațiile făcute de autoritățile publice, nici în legătură cu reproducerea în presa a anumitor extrase din dosarul represiv, nu se poate deduce, chiar înainte de decontarea procedurii, că, în caz de trimitere la instanța de judecată, magistrații care o compun pe aceasta nu vor recunoaște prezumția de nevinovăție sau vor fi incapabili să acționeze în mod independent și imparțial. Pentru a aprecia dacă o cauză a fost ascultată în mod echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție (...), trebuie să se țină seama de procedură în ansamblu. În cazul în care art. 6 poate fi invocat încă din etapa pregătitoare a unui proces penal, acesta nu deduce că respectarea dispozițiilor sale nu poate fi, de asemenea, verificată în ceea ce privește procedura urmată, dacă este cazul, în fața instanței de judecată. Prin urmare, o cameră a acuzațiilor care urmează să se pronunțe asupra regularității unei inculpări în desfășurare poate, fără a încălca art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, să considere că presupusele încălcări nu sunt de natură să împiedice, la presupunerea că au fost sesizate, desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței din fond. (...) Dreptul intern relevant Art. 57 alin. (3), 136 și 235a În acest fel, procurorul general poate, din acordul judecătorului judecătoresc, și în cazul în care interesul public îl impune, să comunice presei informații. El asigură respectarea prezumției de nevinovăție, a dreptului la apărare al inculpaților, al victimelor și al terților, al vieții private și al demnității persoanelor. În măsura în care este posibil, identitatea persoanelor menționate în dosar nu este comunicată. art. 136 Camera de punere sub acuzare controlează din oficiu cursul instrucțiunilor, poate solicita rapoarte privind situația de afaceri și poate lua cunoștință de dosare. Ea poate delega unul dintre membrii săi și se poate pronunța în conformitate cu articolele 235 și 235a. În cazul în care declarația nu este închisă după un an, camera de punere sub acuzare poate fi sesizată printr-o cerere adresată grefei instanței de recurs de către persoana acuzată sau de către partea civilă. Camera de punere sub acuzare acționează în conformitate cu paragraful precedent și cu art. 136a. În cazul în care, în urma unei cereri motivate din partea unei părți, se constată că o parte nu a formulat o cerere în termenul de șase luni de la data ultimei decizii, aceasta nu a formulat o cerere în temeiul articolului 235a din Regulamentul (CE) nr. § 1. În cadrul procedurii de soluționare [d.e.n.], camera de reclamații controlează, asupra rechiziționării de către procurorul public sau în instanță a uneia dintre părți, regularitatea procedurii care îi este supusă. Ea poate chiar să facă acest lucru din oficiu. § 2. Camera de reclamații acționează la fel, în celelalte cazuri de sesizare. (...) GRIEFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil ca urmare a faptului că, prin declarațiile sale către mass-media, procurorul public și-a făcut cunoscut în mod public opinia cu privire la faptele imputate persoanei în cauză înainte de prezentarea rechizitoriui în cadrul regulamentului de procedură. Invocând art. 6 alineatul (2) din Convenție, reclamanta se plânge de faptul că, în ciuda prezumției de nevinovăție, Parchetul federal a făcut declarații publice care reflectă sentimentul de vinovăție. Curtea invită guvernul să precizeze în ce stadiu se află procedura internă ulterioară procedurii judiciare deschise în 1997 pentru înșelăciune și abuz de încredere și să prezinte o copie a hotărârilor pronunțate în acest cadru. A existat, în detrimentul recurentei, necunoașterea prezumției de nevinovăție și încălcarea articolului 6 alineatul (2) din convenție pe baza declarațiilor publice ale membrilor Parchetului Federal

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

43075/08

ASBL EGLISE DE SCIENTOLOGIE

contre la Belgique

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT

La requérante, l’association sans but lucratif («

ASBL

») Eglise de Scientologie, est une personne morale de droit belge dont le siège social se trouve à Bruxelles. Elle est représentée devant la Cour par M

e

Pascal

Vanderveeren, avocat à Bruxelles.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

1.

La première plainte de la requérante

Une instruction fut ouverte en 1997 contre la requérante pour escroquerie et abus de confiance.

Dans le contexte notamment de perquisitions effectuées en octobre 1999 au siège de la requérante, plusieurs quotidiens publièrent des commentaires du substitut du procureur du Roi C.C. mettant la requérante en cause. Cette dernière se réfère à cet égard aux articles suivants

:

- un article publié le 2 octobre 1999 dans «

Le Soir

», selon lequel ledit substitut avait «

révélé que les enquêteurs avaient mis la main sur de nombreux dossiers personnels d’adeptes, dossiers qui, réalisés à la main puis informatisés, sembl[aient] pouvoir être en contravention avec la loi sur la protection de la vie privée

: on y trouve notamment certaines pièces de type médical et, bien sûr, les profils psychologiques des clients

»

;

- un article publié à la même date dans «

La Lanterne

», attribuant ces propos audit substitut

: «

si l’ASBL avance à visage découvert en tant qu’Eglise (...) les différentes sociétés qui gravitent autour ont par contre un but indéniablement commercial. Et de nombreuses entreprises se sont laissées avoir

! (...) Ces gens-là sont là pour faire du bénéfice sous le couvert d’une association sans but lucratif

»

;

- également publié le 2 octobre, un article dans le «

Niewsblad

», indiquant que «

le magistrat bruxellois [C.C. avait] expliqué vendredi matin que l’Eglise de scientologie [avait] également commis des violations de la loi sur la protection de la vie privée

» (traduit du néerlandais par la requérante)

;

- un article publié le 17 mars 2000 dans «

De Morgen

», d’après lequel

: «

l’Eglise de scientologie détient de manière illégale des données personnelles et médicales relatives à ses membres. C’est ce qu’a confirmé le substitut [C.C.] (...) au «

Morgen

»

(...) Le substitut [C.C.] ne peut, en raison de l’enquête en cours, pas encore affirmer formellement que l’Eglise de scientologie est une secte «

mais si on prend les critères que la commission d’enquête parlementaire a établis pour déterminer ce qui est une secte, l’Eglise de scientologie obtiendrait 8 sur 10

»

» (traduit du néerlandais par la requérante).

Le 23 mars 2000, dénonçant les propos rapportés dans l’article du

«

Morgen

»

ci-dessus, la requérante déposa devant le procureur du Roi une plainte contre X pour, notamment, violation de la présomption d’innocence. La plainte fit l’objet d’un classement sans suite.

2.

La deuxième plainte

Le 19 février 2002, parut dans «

La libre Belgique

» un article intitulé «

la justice belge accuse l’Eglise de scientologie

» et sous-titré «

la cour d’appel de Bruxelles a déclaré les fichiers de la secte illégaux. Alors que l’enquête proprement dite avance bien

». Il indique notamment que la chambre des mises en accusation de cette juridiction avait, en janvier 2002, décidé «

que les dossiers personnels des adeptes ne seraient pas rendus à la secte (classée comme dangereuse par le Parlement, en 1997)

» et «

expliqué pourquoi la scientologie s’était clairement mise dans l’illégalité en entretenant des fichiers de données très, très personnelles sur les adeptes

».

Une décision rendue à huis clos par la chambre des mises en accusation étant ainsi révélée, la requérante déposa, en juin 2002, une plainte contre X avec constitution de partie civile pour violation du secret d’instruction. Elle fut déclarée irrecevable le 24 octobre 2002 dès lors qu’une plainte relative à de tels faits était nécessairement dirigée contre un magistrat.

3.

La troisième plainte

Plusieurs articles relatifs à la requérante et faisant état de l’instruction en cours furent publiés en 2006 dans «

Le Vif-L’Express

», «

De Morgen

», «

le Soir

» et «

Le Soir magazine

», ainsi qu’une dépêche de l’agence Belga.

Le 25 mai 2006, soulignant que ces articles se basaient sur des informations obtenues du Parquet fédéral (l’agence Belga et «

De Morgen

») ou de proches du dossier judiciaire («

Le Soir

»), la requérante déposa un plainte contre X devant le Procureur fédéral pour, notamment, violation de la présomption d’innocence. Aucune suite ne fut donnée.

4.

La quatrième plainte

Des articles furent encore publiés à l’automne 2007, dans la presse belge et internationale. La requérante site à cet égard un article paru le 4 novembre 2007 dans un quotidien de Floride, le «

Saint Petersburg Times

» intitulé «

La Belgique en procès contre la Scientologie

; le Ministère public qualifie l’Eglise d’organisation criminelle

», indiquant ceci

: «

je dis toujours qu’une personne est innocente jusqu’à la preuve de sa culpabilité, mais nous avons réellement assez d’éléments et de témoignages pour les poursuivre en raison d’un certain nombre de crimes et délits a déclaré [L.P.], porte-parole de l’Office belge du Procureur fédéral

».

La requérante déposa une nouvelle plainte devant le Procureur général le 2 janvier 2008, qui la transmit au Procureur fédéral. Aucune suite ne fut donnée.

5

La saisine de la chambre des mises en accusations et la procédure subséquente

Entre-temps, le 21 septembre 2007, la requérante avait saisi la chambre des mises en accusations de la cour d’appel de Bruxelles sur le fondement des articles 136,

alinéa 2, et 235 bis, § 2, du code d’instructions criminelle, d’une demande tendant à ce qu’elle déclare irrecevables les poursuites la concernant, au motif que les déclarations du ministère public à la presse, objet d’une «

médiatisation persistante et fautive

», violaient le secret de l’instruction, méconnaissaient la présomption d’innocence et portaient atteinte au droit à un procès équitable.

Le 11 octobre 2007, la chambre des mises en accusation déclara la requête recevable mais non fondée par un arrêt ainsi motivé

:

«

(...) Attendu qu’il n’apparaît pas des pièces auxquelles la cour peut avoir égard que les communications du procureur fédéral à la presse n’auraient pas respecté les conditions énumérées à l’article 28

quinquies

)

; que les communications faites à la presse par le ministère public trouvent leur fondement dans le droit à l’information du citoyen et doivent répondre à cette exigence d’intérêt public et tenant la balance égale avec les autres droits et intérêts en jeu

; qu’il s’ensuit que le secret de l’instruction n’a pas été violé

;

Attendu qu’il n’apparaît pas davantage que la présomption d’innocence de la requérante serait violée

; qu’une telle violation ne saurait se déduire de la seule circonstance que le procureur fédéral, qui sollicite le renvoi de la requérante devant le tribunal correctionnel, a communiqué des informations à la presse conformément au prescrit des articles 28

quinquies

; qu’il n’a pas été porté atteinte à la présomption d’innocence de la requérante qui pourra faire valoir tous ses moyens de défense devant les juridictions d’instruction et (en cas de renvoi) devant les juridictions du fond

;

Attendu qu’il n’y a pas davantage violation du droit à un procès équitable du fait d’une médiatisation persistante et fautive

; que si les faits dont la requérante est soupçonnée ont certes fait l’objet d’une certaine médiatisation, il est exagéré de qualifier celle-ci de persistante et fautive

; qu’en outre, le procureur fédéral ne peut être tenu pour responsable de tout ce qui a été publié dans la presse

; que rien ne permet de supposer que cette médiatisation serait de nature à influencer l’impartialité des juges appelés à se prononcer sur le fondement des poursuites

;

Attendu qu’enfin, il ne ressort pas de l’article 13 de la [Convention], ni d’aucune autre disposition légale, que les violations alléguées, à les supposer établies (

quod non

), entraîneraient l’irrecevabilité des poursuites (...)

».

Invoquant notamment les articles 6 §§ 1 et 2 et 13 de la Convention, la requérante forma un pourvoi, que la Cour de cassation rejeta par un arrêt du 27 février 2008. Elle jugea notamment ce qui suit

:

«

(...) Le respect du principe général du droit relatif à la présomption d’innocence, consacré par l’article 6 § 2 de la Convention (...), qui s’impose notamment au juge appelé à statuer sur le bien-fondé de l’accusation, s’apprécie au regard de l’ensemble de la procédure.

Ni d’une campagne médiatique, ni des déclarations émanant d’autorités publiques, ni de la reproduction dans la presse de certains extraits du dossier répressif, il ne saurait se déduire, avant même le règlement de la procédure, qu’en cas de renvoi devant la juridiction de jugement, les magistrats composant celle-ci méconnaîtront la présomption d’innocence ou s’avéreront incapables de statuer de manière indépendante et impartiale.

(...) Pour apprécier si une cause a été entendue équitablement au sens de l’article 6 § 1 de la Convention (...), il convient d’avoir égard à la procédure dans son ensemble.

Si l’article 6 peut être invoqué dès la phase préparatoire d’un procès pénal, il ne s’en déduit pas que le respect de ses dispositions ne puisse être également vérifié quant à la procédure suivie, le cas échéant, devant la juridiction de jugement.

Une chambre des mises en accusation appelée à statuer sur la régularité d’une instruction en cours peut, dès lors, sans violer les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, considérer que les violations alléguées ne sont pas de nature à empêcher, à l’en supposer saisi, le déroulement d’un procès équitable devant le juge du fond. (...)

».

B.

Le droit interne pertinent

Les articles 57 § 3, 136 et 235

bis

du code d’instruction criminelle sont ainsi libellés

:

Article 57 § 3

«

»

Article 136

«

La chambre des mises en accusation contrôle d’office le cours des instructions, peut demander des rapports sur l’état des affaires et peut prendre connaissance des dossiers. Elle peut déléguer un de ses membres et statuer conformément aux articles 235 et 235bis.

Si l’instruction n’est pas clôturée après une année, la chambre des mises en accusation peut être saisie par requête adressée au greffe de la cour d’appel par l’inculpé ou la partie civile. La chambre des mises en accusation agit conformément à l’alinéa précédent et à l’article 136bis. La chambre des mises en accusation statue sur la requête par arrêt motivé, qui est communiqué au procureur général, à la partie requérante et aux parties entendues. Le requérant ne peut déposer de requête ayant le même objet avant l’expiration du délai de six mois à compter de la dernière décision.

»

Article 235

bis

«

».

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable résultant du fait que, par ses déclarations aux médias, le ministère public a fait connaître publiquement son opinion sur les faits imputés à l’intéressée avant la présentation du réquisitoire dans le cadre du règlement de la procédure.

Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, la requérante se plaint du fait qu’au mépris de la présomption d’innocence, le parquet fédéral a fait des déclarations publiques reflétant le sentiment de sa culpabilité.

RENSEIGNEMENTS RELATIFS AUX FAITS ET DOCUMENTS

La Cour invite le Gouvernement à préciser à quel stade en est la procédure interne consécutive à l’instruction ouverte en 1997 pour escroquerie et abus de confiance, et à produire une copie des décisions rendues dans ce cadre.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu, au détriment de la requérante, méconnaissance de la présomption d’innocence et violation de l’article 6 § 2 de la Convention à raison de déclarations publiques de membres du Parquet fédéral

?