SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE a cererii nr. 14772/08 Rafet ÖZTÜRK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 31 ianuarie 2012 într-un comitet compus din Isabelle Berro-Lefevre, președinte, Guido Raimondi, Helen Keller, judecători, și Francoise Elens-Passos, graffière de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 11 martie 2008; Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 15 aprilie 2011 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Rafet Öztürk, este un resortisant turc, născut în 1943 și rezident în Sivas. În martie 2008, a fost reprezentat în fața Curții de către domnul C.K. Öztürk, avocat în Sivas. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 februarie 2000, reclamantul a introdus o acțiune în despăgubire împotriva administrației în fața instanței din Ankara ( Tribunalul de Comerț . Prin hotărârea din 9 iunie 2000, Tribunalul de Comerț a emis o ordonanță de incompetență. Prin hotărârea din 16 noiembrie 2000, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. Prin hotărârea din 25 octombrie 2001, Tribunalul de Comerț a pronunțat din nou o ordonanță de incompetență. Prin hotărârea din 14 mai 2002, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. Prin hotărârea din 21 octombrie 2004, Tribunalul pentru Comerț a acordat recurentului un câștig parțial de cauză. Prin hotărârea din 1 mai 2006, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. Prin hotărârea din 13 septembrie 2007, Tribunalul pentru Comerț a respins cererea reclamantului. Reclamantul nu s-a ocupat de casation. GRIEFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii civile. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, se plânge și de încălcarea dreptului său de a-și respecta bunurile. art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) După eșecul negocierilor în vederea ajungerii la o soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 15 aprilie 2011, guvernul a informat Curtea că intenționează să formuleze o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. În plus, el a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Declarația se citește astfel: Declar că guvernul Republicii Turcia oferă reclamantului suma de 3 500 (trei mii cinci cenți) EUR, acoperind orice prejudiciu material și moral, precum și 500 (cinci cenți) EUR, acoperind ansamblul cheltuielilor și cheltuielilor de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, sume pe care le consideră adecvate în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă va fi convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data plății și fără orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul consideră că procedura internă inițiată de reclamant a trecut printr-o durată excesivă în sensul jurisprudenței bine stabilite a Curții (Daneshpayeh c. Turcia, nr 21086/04, 16 iulie 2009). Prin scrisoarea din 6 august 2011, reclamantul și-a exprimat dezacordul față de oferta guvernului și a solicitat Curții să continue examinarea cauzei. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl consideră existența sa, nu se mai justifică continuarea examinării cererii, aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o moțiune din rol în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze cu atenție declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI; Van Houten c. Țările de Jos (radiere), n 25149/03, § 33, CEDH 2005-IX; Sindicatul suedez al angajaților transporturilor c. Suedia (radiație); 53507/99, § 24, 18 iulie 2006 ; Kalanyos și alții c. România , n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007 ; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 ; Stark și alții c. Finlanda (radiere), n 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007 ; Gloria-Nouvella Wachmann-Guguui c. România (dec.), nr. 37161/06, 11 mai 2010 ; și 368/lyas Karal c. Turcia (dec.), n 44655/09, 29 martie 2011). Curtea ia notă de faptul că cauza comunicată guvernului pârât se referea la durata unei proceduri civile inițiate în fața instanțelor naționale. Aceasta a precizat deja într-un număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, natura și amploarea obligațiilor statelor pârâte în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi judecat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 131 și 160, CEDH 2000 XI; Tendik și alte c. Turcia, 23188/02, § 31 și 39, 22 decembrie 2005, Ebru și Tayfun Engin étolak c. Turcia, n 60176/00, § 81 și 107, 30 mai 2006, Ay În cazul de față, având în vedere natura concesiunilor pe care le cuprinde declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [articolul § 1 in fine] În sfârșit, Curtea amintește că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipovic c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate prin Protocolul nr. 1 la Convenție. În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate; decide în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să șteargă cauza din rol, cu condiția ca aceasta să se refere la obiecțiile care decurg din durata procedurii; să declare cererea inadmisibilă pentru surplus. Francoise Elens-Passos Isabelle Berro-Lefevre Grefier Adjunct Președinte
de la requête n
o
14772/08
Rafet ÖZTÜRK
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 31 janvier 2012 en un comité composé de
:
Isabelle Berro-Lefèvre,
présidente,
Guido Raimondi,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 mars 2008 ;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 15 avril 2011 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Rafet Öztürk, est un ressortissant turc, né en 1943 et résidant à Sivas. Il a saisi la Cour le 11
mars 2008. Il a été représenté devant la Cour par M
e
C.K. Öztürk, avocat à Sivas. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 25 février 2000, le requérant introduisit une action en indemnisation contre l’administration devant le tribunal du commerce d’Ankara («
le tribunal du commerce
»).
Par un jugement du 9 juin 2000, le tribunal du commerce rendit une ordonnance d’incompétence.
Par un arrêt du 16 novembre 2000, la Cour de cassation infirma ce jugement.
Par un jugement du 25 octobre 2001, le tribunal du commerce rendit à nouveau une ordonnance d’incompétence.
Par un arrêt du 14 mai 2002, la Cour de cassation infirma ce jugement.
Par un jugement du 21 octobre 2004, le tribunal du commerce donna partiellement gain de cause au requérant.
Par un arrêt du 1
er
mai 2006, la Cour de cassation infirma ce jugement.
Par un jugement du 13 septembre 2007, le tribunal du commerce rejeta la demande du requérant.
Le requérant ne se pourvut pas en cassation.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure civile.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, il se plaint également d’une atteinte à son droit au respect de ses biens.
A.
Sur la durée de la procédure
Le requérant alléguait que la durée de la procédure a méconnu l’article
6
§
1 de la Convention, dont les passages pertinents sont ainsi libellés :
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Après l’échec des négociations en vue de parvenir à un règlement amiable, par une lettre du 15 avril 2011 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi :
«
Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant (...) la somme de 3
500 (trois mille cinq cents) euros, couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que 500 (cinq cents) euros, couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, sommes qu’il considère comme appropriées à la lumière de la jurisprudence de la Cour.
Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement considère que la procédure interne engagée par la partie requérante a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, 16 juillet 2009). Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.
»
Par une lettre du 6 août 2011, le requérant s’est opposé à l’offre du Gouvernement et a prié la Cour de poursuivre l’examen de l’affaire.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du Gouvernement même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI ;
Van Houten c. Pays-Bas
(radiation), n
o
Syndicat suédois des employés des transports c. Suède
(radiation), n
o
53507/99, § 24, 18 juillet 2006 ;
Kalanyos et autres c. Roumanie
, n
o
57884/00, § 25, 26 avril 2007 ;
WAZA Spółka z
o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26 juin 2007 ;
Stark et autres c.
Finlande
(radiation), n
o
39559/02, § 23, 9 octobre 2007 ;
Gloria-Nouvella Wachmann-Gugui c. Roumanie
(déc.), no 37161/06, 11 mai 2010 ; et
İlyas
Karal c. Turquie
(déc.), n
o
44655/09, 29 mars 2011).
La Cour note que le grief communiqué au Gouvernement défendeur portait sur la durée d’une procédure civile engagée devant les juridictions nationales. Elle a déjà précisé dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, la nature et l’étendue des obligations des Etats défendeurs en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit d’être jugé dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, §§ 131 et 160, CEDH 2000
‑
XI ;
Tendik et autres c. Turquie
, n
o
23188/02, §§ 31 et 39, 22 décembre 2005,
Ebru et Tayfun Engin Çolak c.
Turquie
, n
o
60176/00, §§ 81 et 107, 30 mai 2006,
Ayık c. Turquie
, n
o
10467/02, §§ 26 et 32, 21 octobre 2008, et
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 29 et 38, 16 juillet 2009).
En l’espèce, eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 c).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
in fine
).
Enfin, la Cour rappelle que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipovic c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur le droit au respect des biens
Le requérant dénonçait en outre une violation de l’article 1 du Protocole
n
o
1.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits garantis par le Protocole n
o
1 à la Convention.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris ;
Décide
en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne les griefs tirés de la durée de la procédure ;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Françoise Elens-Passos
Isabelle Berro-Lefevre
Greffière Adjointe
Présidente