DJAPARIDZE v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Cererea nr. 32530/07

depusă de Malhaz DJAPARIDZE

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită la 31 ianuarie 2012 în cadrul unei camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Mihai Poalelungi,

Kristina Pardalos,

judecători

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 1 august 2007,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate ca răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Țurcan și dl

A.

Beruciașvili, avocați din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

2.

La 30 aprilie 2008, Grefa Curții a fost informată despre decesul reclamantului. La 23 noiembrie 2009, fiul reclamantului, dl Gheorghii Djaparidze, a informat Grefa că dorește să mențină cererea pe rolul Curții și să participe la examinarea cererii, menținându-i pe avocații reclamantului în calitate de reprezentanți ai săi. Din motive practice, vom continua să ne referim în această decizie la dl Malhaz Djaparidze ca „reclamant”, deși dl Gheorghii Djaparidze are acum acest statut (a se vedea

Vocaturo v.

Italy

24 mai 1991, § 2, Series A nr. 206-C).

1.

Detenția reclamantului în anul 2007 și dispariția ulterioară a acestuia

3.

În timpul ispășirii sentinței sale, reclamantul a fost acuzat de consumarea de droguri. La 12 iulie 2007, Judecătoria Buiucani a încetat urmărirea penală împotriva acestuia și a dispus eliberarea sa imediată.

4.

După ce a ieșit din clădirea Judecătoriei, reclamantul a fost iarăși reținut de către poliție. Motivul reținerii a fost faptul că acesta se plimba în stradă fără acte, și nu avea viză de reședință sau surse de existență. Reclamantul a prezentat ofițerului de poliție datele sale personale, inclusiv adresa sa permanentă în Chișinău. El a indicat că nu deținea acte de identitate, deoarece ele se păstrau încă la administrația penitenciarului.

5.

Reclamantul a fost plasat într-un azil pentru persoanele fără adăpost („azil”). Avocații s-au plâns că el a fost deținut ilegal.

6

.

La 17 iulie 2007, avocații reclamantului au depus o plângere la Judecătoria Râșcani împotriva detenției ilegale a acestuia. Instanța a amânat de două ori ședința de judecată (la 19 și 24 iulie 2007) la cererea avocaților reclamantului, care au cerut de la procuror prezentarea actelor privind motivele arestării reclamantului.

7.

La 17 iulie 2007, reclamantul a semnat împuternicirea care a permis avocaților săi să-l reprezinte în fața Curții.

8.

La 18 iulie 2007, a devenit clar că reclamantul nu se mai află la azil. A fost pornită o urmărire penală pe numele a doi colaboratori, care au fost acuzați de faptul că l-au scos pe reclamant din azil în noaptea dintre 17-18 iulie 2007 și l-au dus la periferia Chișinăului, de unde el a fugit. În același timp, reclamantul a fost anunțat în căutare.

9

.

La 1 august 2007, Judecătoria Râșcani a constatat că reținerea și detenția reclamantului au fost ilegale, deoarece niciunul din motivele legale citate de către procuror nu erau aplicabile în această cauză. Instanța s-a bazat în mod expres pe articolele 5 și 13 ale Convenției. Această hotărâre era definitivă.

2.

Evenimentele de după re-arestarea reclamantului în anul 2008

10.

La 13 februarie 2008, reclamantul a fost expulzat din Ucraina la hotar cu Republica Moldova, în ciuda faptului că la 24 martie 2008 extrădarea sa în Republica Moldova a fost interzisă de către Curtea de Apel din Odessa. La 25 martie 2008, el a fost arestat la trecerea hotarului cu Republica Moldova.

11.

Ca urmare a arestării sale, reclamantul a fost deținut în izolatorul Departamentului Servicii Operative al Ministerului Afacerilor Interne („DSO”). La 31 martie 2008, avocații săi s-au plâns Procuraturii Generale de faptul că administrația DSO a refuzat reclamantul în posibilitatea de a primi hrană și haine. Ei au notat că el suferea de hepatită și avea nevoie de o dietă specială și că exista riscul înrăutățirii stării lui de sănătate. Ei au solicitat transferarea clientului lor la Penitenciarul nr. 13 pentru a putea beneficia de asistență medicală necesară.

12.

La 4 aprilie 2008, avocații reclamantului au depus plângeri la Procuratura Generală, și au atras atenția asupra riscului pe care condițiile inumane de detenție de la izolatorul DSO aveau asupra stării lui de sănătate. La 10

aprilie 2008, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

13

.

La 18 aprilie 2008, avocații reclamantului au solicitat administrației Penitenciarului nr. 13 să-i informeze despre motivele plasării clientului lor într-o celulă de detenție solitară. La 12 mai 2008, ei au fost informați despre faptul că la sosirea sa în izolator reclamantul a fost plasat într-o celulă de detenție solitară pentru o perioadă de cincisprezece zile pentru a urma investigații cu scopul de a stabili starea lui de sănătate și a-i prescrie tratamentul medical, în caz de necesitate. La 25 aprilie 2008, reclamantul a fost transferat într-o celulă obișnuită.

14.

În dimineața zilei de 26 aprilie 2008, doi deținuți din aceeași celulă cu reclamantul au alertat gardienii despre faptul că reclamantul nu dădea semne de viață. În consecință, medicul închisorii a confirmat moartea reclamantului.

15

.

Între 29 aprilie și 15 iulie 2008, un expert medical a examinat corpul reclamantului. El a constatat că, cauza decesului a fost deficiența cardio-pulmonară, care a fost cauzată de cardiopatie ischemică și tuberculoză fibrocavitală pulmonară. Expertul medical de asemenea a găsit câteva semne pe spatele cadavrului, care au fost considerate ca fiind vătămări corporale ușoare cauzate reclamantului când era încă în viață. De asemenea, s-a constatat că la momentul decesului, el era sub influența unui grad mic de intoxicație alcoolică.

16.

La 30 aprilie 2008, avocații reclamantului au informat Curtea despre decesul clientului lor.

17.

La 25 iulie 2008, Procuratura municipiului Chișinău a decis să nu pornească urmărirea penală pe marginea decesului reclamantului, din motivul de lipsă de probe că ar fi fost comisă vreo infracțiune. Procurorul a făcut referință la declarațiile deținuților care se aflau în aceeași celulă cu reclamantul și a conducătorului blocului de detenție în care el a decedat. De asemenea, el a făcut referință la constatările experților medicali și toxicologi și s-a bazat pe înregistrările video, care demonstrează faptul că nimeni nu a intrat și nu a părăsit celula în timpul nopții. El a menționat prezența semnelor pe spatele cadavrului, fără însă a comenta acest fapt.

18

.

La 11 august 2008, avocații reclamantului au cerut Procuraturii Generale anularea ordonanței din 25 iulie 2008. Ei au menționat,

inter alia

, că în cadrul investigației preliminare nu au fost elucidate chestiuni importante, cum ar fi faptul dacă viața clientului lor ar fi fost salvată în cazul în care era pus un diagnostic corect și el primea tratament în închisoarea nr. 13.

19.

La 15 septembrie 2008, procuratura Chișinău a răspuns că ordonanța din 25 iulie 2008 a fost emisă în mod corect.

20.

Avocații reclamantului au atacat la Judecătoria Centru ordonanțele din 25 iulie și 15

septembrie 2008.

21

.

La 7 noiembrie 2008, Judecătoria Centru a respins recursul reclamantului, pe motiv că nu a constatat vreo încălcare a drepturilor fundamentale. Unul din avocații reclamantului a fost prezent la această ședință de judecată. Hotărârea în cauză a devenit definitivă.

22

.

La 23 noiembrie 2009, fiul reclamantului și-a exprimat intenția de a continua examinarea cererii depuse de tatăl său și a formulat în esență o pretenție, în temeiul articolului 2 al Convenției, cu privire la circumstanțele incomplete ale decesului tatălui său.

PRETENȚII

23.

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 al Convenției, de detenția sa ilegală după dispunerea de către instanța de judecată a eliberării sale la 12 iulie 2007.

24.

De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 6 al Convenției, de neexaminarea plângerii sale depuse în instanța de judecată la 17 iulie 2007 și de perioada îndelungată de examinare a acestei plângeri.

25.

În final, el s-a plâns, în temeiul articolului 13 al Convenției, că nu a beneficiat de un remediu efectiv în privința plângerilor sale formulate în temeiul articolelor 5 și 6 ale Convenției.

26.

În esență, fiul reclamantului s-a plâns, în temeiul articolului 2 al Convenției, că decesul tatălui său nu a fost investigat adecvat.

ÎN DREPT

A.

Pretenția formulată în temeiul articolului 2 al Convenției

27.

Curtea notează că reclamantul a decedat la 26 aprilie 2008. La 23 noiembrie 2009, fiul său a depus o nouă cerere în temeiul articolului 2 al Convenției care, din motive evidente, nu era parte componentă a cererilor originale depuse de către reclamant.

28.

Curtea observă că fiul reclamantului a depus o cerere în temeiul articolului 2 al Convenției la 23 noiembrie 2009, adică peste un an după adoptarea hotărârii definitive din 7 noiembrie 2008, prin care Judecătoria Centru a respins recursul avocaților reclamantului împotriva refuzului procurorilor de a porni urmărirea penală (a se vedea paragrafele 21 și 22 mai sus).

29.

Prin urmare, această cerere a fost depusă cu depășirea termenului și urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

B.

Pretenția formulată în temeiul articolului 5 § 1 al Convenției

30

.

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 al Convenției, că a fost deținut ilegal după ce instanța a dispus eliberarea sa la 12 iulie 2007 și că plângerea sa în acest sens, depusă la 17 iulie 2007, nu a fost niciodată examinată de către o instanță de judecată. De asemenea, el a invocat că plângerea sa depusă la 17 iulie 2007 nu avea temei juridic și a avut drept scop doar obținerea accesului la materialele dosarului intentat împotriva sa, la care partea apărării nu avea acces. Instanța și-a depășit atribuțiile când a adoptat hotărârea din 1 august 2007. El consideră că această hotărâre a fost adoptată pentru a preveni adresarea unei cereri la Curte în temeiul articolului 5 al Convenției.

31.

Guvernul a declarat că ilegalitatea detenției primului reclamant a fost confirmată pe deplin și în mod expres prin hotărârea definitivă a Judecătoriei Râșcani din 1 august 2007. Având în vedere această recunoaștere expresă a încălcării drepturilor sale garantate de articolul 5 al Convenției, primul reclamant putea să înainteze o acțiune civilă în vederea obținerii compensațiilor.

32.

Curtea reiterează că a constatat deja faptul că legislația și practica națională din Republica Moldova prevede plata compensației în folosul persoanei a cărei detenția a fost declarată ilegală printr-o decizie judecătorească definitivă (a se vedea

Mătăsaru and Savițchi v. Moldova

, nr. 38281/08, §§ 69-75, 2

noiembrie 2010).

33.

Curtea nu este convinsă de argumentul reclamantului că Judecătoria Râșcani și-a depășit atribuțiile când a adoptat hotărârea din 1 august 2007 (a se vedea paragraful 30 de mai sus). Chiar dacă presupunem că cererea reclamantului nu avea temei juridic, este de notat că instanța națională s-a bazat expres pe articolul 5 al Convenției. În baza articolului 4 al Constituției Republicii Moldova, tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului au prioritate în cazul în care există neconcordanțe cu legislația națională. Rezultă că instanța avea dreptul să declare detenția reclamantului ilegală, indiferent de reglementările legislației naționale în această privință. În consecință, reclamantul putea să solicite compensarea prejudiciului la nivel național, ceea ce el însă nu a făcut.

34.

În lumina celor constatate mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs, deoarece el nu a intentat o acțiune civilă în instanța de judecată pentru a solicita compensații.

Prin urmare, această pretenție urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției pentru neepuizarea căilor interne de recurs.

C.

Pretențiile formulate în temeiul articolului 6 al Convenției

35.

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 al Convenției, de faptul că cererea sa depusă în instanță la 17 iulie 2007 nu a fost examinată. De asemenea, el s-a plâns în baza aceluiași articol, că instanța a examinat cererea sa din 17 iulie 2007 într-un termen excesiv de lung. Avocații săi au fost nevoiți să ceară amânarea ședințelor de judecată, deoarece procurorul nu prezenta informația legată de motivele detenției clientului lor.

Curtea consideră că aceste pretenții urmează a fi examinate în temeiul articolului 5 § 4 al Convenției, deoarece acestea se referă mai degrabă la detenția provizorie decât la procedurile penale principale.

36.

Având în vedere constatările instanțelor naționale privind ilegalitatea detenției reclamantului, Curtea consideră că celelalte pretenții, formulate în mod esențial în temeiul articolului 5 § 4 al Convenției, nu ridică chestiuni separate de cele deja examinate în temeiul articolului 5 § 1 al Convenției de mai sus.

Prin urmare, aceste pretenții sunt vădit nefondate și urmează a fi respinse în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) și 4 al Convenției.

D.

Pretenția formulată în temeiul articolului 13 al Convenției combinat cu articolul 5 al Convenției

37.

Curtea notează că pretențiile formulate în baza diferitor aspecte ale articolului 5 al Convenției au fost declarate inadmisibile. În lumina acestei constatări, Curtea consideră că reclamantul nu avea o pretenție motivată în temeiul articolului 13 al Convenției combinat cu articolul 5 al Convenției.

Prin urmare, această pretenție este vădit nefondată și urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte