CASE OF GAS AND DUBOIS v. FRANCE - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund

CASE OF GAS AND DUBOIS v. FRANCE - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund (CtEDO, 2012)

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul acestui document.

© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

FOSTA SECȚIE CINCI

CAUZA GAS ȘI DUBOIS c. FRANȚEI

(Cererea nr. 25951/07)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

15 martie 2012

Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art.

44

§

2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În cauza Gas și Dubois c. Franței,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (fosta secție cinci), reunită într-o Cameră compusă din:

Dean Spielmann,

Președinte

,

Jean-Paul Costa,

Karel Jungwiert,

Boštjan M. Zupančič,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Ganna Yudkivska,

judecători

,

și Claudia Westerdiek,

Grefier de Secție

,

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 12 aprilie 2012,

Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

S-au prezentat în fața Curții:

(a)

pentru Guvern

Dna

A.-F. Tissier

, șefa secției pentru drepturile omului, departamentul afacerilor juridice din cadrul Ministerului afacerilor Externe,

co-agent

,

Dl

J.-C. Gracia

, secretariatul general al Ministerului Justiției,

consultant

,

Dna

C. Blanc

, departamentul afacerilor civile, Ministerul Justiției,

Dna

M.-A. Recher Lambey

, secretariatul general al Ministerului Justiției,

Dna

A. Talbot

, secretariatul general al Ministerului Justiției,

Dna

M. Schultz

, direcția generală pentru Coeziune socială de pe lângă Ministerul Afacerilor Sociale și Ministerul Solidarității și Coeziunii Sociale,

Dna

J. Spiteri

, departamentul Afacerilor financiare, juridice și serviciilor din cadrul Ministerului Muncii, Angajării și Sănătății,

Dna

E. Topin

, departamentul Afacerilor juridice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Europene,

consultanți

;

(b)

pentru reclamanți

Dl

C. Mécary

, avocat,

Dl

Y. Streiff

, avocat,

reprezentant

,

Dl

T. Bouzenoune

,

cconsultant;

(c)

pentru terțele părți interveniente

Prof.

R. Wintemute

, profesor în domeniul drepturilor omului, King’s College, Londra,

consultant

,

în numele Federației Internaționale pentru Drepturile Omului (FIDH), Comisiei Internaționale a Juriștilor (ICJ), a „European Region of the International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association” (ILGA-Europe), a „British Association for Adoption and Fostering” (BAAF) și a „Network of European LGBT Families Associations” (NELFA).

7.

Curtea a audiat declarațiile domnului Mécary, doamnei Tissier și profesorului

Wintemute, precum și răspunsurile domnului Mécary și doamnei Tissier la întrebările judecătorilor.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

8.

Reclamantele s-au născut în 1961 și 1965 și locuiesc la Clamart.

9.

Doamna Valérie Gas („prima reclamantă”) se află în concubinaj cu Doamna Nathalie Dubois („a doua reclamantă”) din 1989. La 21 septembrie 2000, Doamna Nathalie Dubois a născut în Franța o fată, A., concepută în Belgia prin metoda reproducerii umane asistate cu terț donator anonim. A. nu are o filiație stabilită față de tată, care este un donator anonim în conformitate cu dreptul belgian, și a locuit de la naștere la domiciliul comun al reclamantelor. La 22 septembrie 2000 numele acesteia a fost înscris în registrul de naștere, deces și căsătorie din Clamart. Ea a fost recunoscută oficial de mama sa la 9 octombrie 2000.

În fața Curții de Apel din Versailles, reclamantele și-au reafirmat dorința de a stabili, pe calea adopției, un cadru juridic securizat pentru copil care să reflecte realitatea socială a acestuia. Reclamantele au susținut că pierderea responsabilității parentale în cazul mamei copilului putea fi remediată printr-o delegare totală sau parțială a acestei responsabilități, afirmând că alte state europene autorizează adopțiile ce stabilesc legături de natură juridică între persoane de același sex.

La fel ca și tribunalul de primă instanță, Curtea de Apel a constatat că toate condițiile legale de adopție au fost îndeplinite și că se demonstrase că prima reclamantă participa în mod activ la asigurarea bunăstării afective și materiale a copilului. Curtea de Apel a respins totuși cererea pe motiv că adopția solicitată ar fi fost contrară intereselor copilului, din moment ce reclamantele nu puteau beneficia de un partaj de autoritate părintească prevăzut de art. 365 din Codul Civil în caz de adopție înfăptuită de soțul sau soția părintelui biologic, adopția astfel privând-o pe Doamna Dubois de toate drepturile asupra copilului său. Curtea a considerat, prin urmare, că o eventuală simplă delegare ulterioară a exercitării acestei responsabilități nu ar fi fost suficientă pentru eliminarea riscurilor pentru copil rezultând din pierderea răspunderii părintești a mamei sale.

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ

A.

Adopția

17.

Există două tipuri de adopție recunoscute de dreptul francez: adopția totală și adopția simplă.

1.

Adopția totală

18.

Adopția totală poate fi pronunțată doar atunci când copilul este minor și poate fi solicitată de un cuplu căsătorit sau de o persoană singură. Ea creează o legătură legală părinte-copil care o înlocuiește pe cea de origine (dacă aceasta există). Copilul ia numele de familie al părintelui adoptiv. Se întocmește un certificat de naștere nou și adopția este irevocabilă (art. 355 și următoarele din Codul Civil).

2.

Adopția simplă

19.

Spre deosebire de adopția totală, adopția simplă nu rupe legăturile dintre copil și familia sa de origine, ci creează o relație părinte-copil suplimentară (art. 360 și următoarele din Codul Civil). Ea poate fi înfăptuită la orice vârstă a copilului spre adopție, inclusiv la majorat. Numele de familie al părintelui adoptiv este adăugat la cel al persoanei adoptate. Aceasta din urmă păstrează unele drepturi la moștenire în familia de origine și capătă drepturi vis-a-vis de părintele adoptiv. Adopția simplă creează obligații reciproce între persoana care adoptă și persoana adoptată, în special o obligație de întreținere. Părinții biologici sunt obligați să întrețină financiar persoana adoptată doar dacă părintele adoptiv nu e în stare să o facă.

Dacă persoana adoptată este minoră, adopția simplă are ca efect transferul tuturor drepturilor de răspundere părintească de la părintele biologic al copilului la părintele adoptiv. Legislația prevede o singură excepție la această regulă, și anume atunci când adopția este înfăptuită de soția sau soțul părintelui biologic al copilului adoptat. În acest caz, soțul și soția partajează aceeași răspundere părintească. Astfel:

Articolul 365 din Codul Civil

“Toate drepturile legate de răspunderea părintească îi revin doar părintelui adoptiv, inclusiv dreptul de a consimți la căsătoria persoanei adoptate, exceptând cazul în care părintele adoptiv este căsătorit cu mama sau tatăl persoanei adoptate. În acest caz, părintele adoptiv împreună cu soțul sau soția au o responsabilitate părintească comună, însă soția sau soțul continuă să exercite această răspundere de unul/una singur(ă) până când cuplul formulează o declarație comună de partajare a răspunderii părintești în fața tribunal de grande instance. ...”

Spre deosebire de adopția totală, adopția simplă poate fi revocată la cererea persoanei care adoptă, a persoanei adoptate, sau, atunci când aceasta este minoră, a procurorului.

Cât privește minorii, adopția simplă vizează, în mare parte, remedierea deficiențelor părintelui sau părinților biologici. În practică, majoritatea cazurilor de adopție totală sunt adopții internaționale, în timp ce marea majoritate a adopțiilor simple pronunțate într-un cadru familial vizează persoane ce au atins vârsta majoratului, fiind, de cele mai dese ori, legate de moștenire.

B.

Răspunderea părintească

20.

Răspunderea părintească reprezintă totalitatea drepturilor și responsabilităților părinților față de copilul lor minor. Ea vizează protecția „sănătății, securității și moravurilor copiilor, cu scopul de a asigura educația și dezvoltarea acestora” (art. 371-1 din Codul Civil). În principiu, odată ce legătura parentală a fost stabilită, părinții copilului minor capătă, în mod automat, răspundere părintească, care poate fi retrasă doar în baza unor motive serioase. Răspunderea părintească ia sfârșit atunci când copilul atinge vârsta majoratului, în mod normal la optsprezece ani. Există o deosebire între răspunderea părintească și exercitarea răspunderii părintești. Aceasta din urmă poate fi încredințată doar unui singur părinte din motive ce țin de interesele copilului. Părintele căruia nu i-a fost încredințată exercitarea răspunderii părintești păstrează dreptul și obligația de a supraveghea întreținerea și educația copiilor săi. El sau ea trebuie să fie informat despre deciziile importante legate de viața lor și nu poate fi lipsit de drepturi de contact și dreptul la vizite fără motive întemeiate.

C.

Căsătoria și pactul civil de solidaritate

23.

În Franța, persoanele homosexuale nu au dreptul la căsătorie (art. 44 din Codul Civil). Acest principiu a fost reafirmat de Curtea de Casație, care, într-o hotărâre din 13 martie 2007, a reiterat că „în dreptul francez, căsătorie este o uniune dintre o femeie și un bărbat”.

Pactul civil de solidaritate conferă, de asemenea, anumite drepturi părților, numărul cărora a crescut odată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2007 a Legii din 23 iunie 2006 cu privire la reforma succesiunilor și liberalităților. Partenerii formează astfel o unitate fiscală; ei sunt, de asemenea, tratați ca și cuplurile căsătorite în cazul exercitării anumitor drepturi, și anume legate de asigurarea de sănătate și maternitate precum și asigurarea de deces. Totuși anumite efecte ale căsătoriei nu se aplică în cazul pactului civil de solidaritate. Între altele, legea nu permite crearea unei legături de rudenie sau moștenire între parteneri. Și anume, dizolvarea pactului civil de solidaritate nu se supune procedurii judiciare de divorț, ci pur și simplu are loc în baza unei declarații comune a partenerilor sau a unei decizii unilaterale a unuia din ei prezentată celuilalt (art. 515-7 din Codul Civil). În plus, pactul civil de solidaritate nu are nicio incidență asupra prevederilor din Codul Civil legate de filiația adoptivă și răspunderea părintească.

D.

Procrearea medical asistată

25.

Procrearea medical asistată, care se referă la tehnici ce permit fertilizarea

in vitro

, transferul embrionilor și inseminarea artificială, este reglementată de art. L. 2141-1 și următoarele din Codul Sănătății Publice. În baza art. L. 2141-2 din Cod, tehnicile procreării medical asistate sunt autorizate în Franța doar în scopuri terapeutice, pentru a „remedia infertilitatea diagnosticată clinic” sau pentru „a preîntâmpina transmiterea la copil sau partener a unei boli deosebit de grave”. Ele sunt disponibile pentru cuplurile heterosexuale de vârstă reproductivă, căsătorite sau cu un justificativ de concubinaj.

„Cuplurile căsătorite sau aflate în concubinaj care, pentru a procrea, apelează la asistență medicală ce necesită implicarea unei terțe părți donatoare, trebuie să-și exprime consimțământul prealabil, de o manieră ce asigură confidențialitatea, în fața judecătorului sau a notarului care îi informează despre consecințele actului lor privind relația legală părinte-copil.

...

Acela care, după ce a consimțit la procrearea medical asistată, nu-și recunoaște copilul astfel născut, poartă răspundere

vis-a-vis

de mamă și de copil.

De asemenea, paternitatea acestuia este declarată judiciar. Acțiunea se introduce în conformitate cu prevederilor art. 328 și 331.”

E.

Jurisprudența

1.

Cu privire la refuzul cererilor de adopție simplă a copilului minor de către partenerul unei persoane cu care a încheiat un pact civil de solidaritate

27.

Curtea de Casație a pronunțat o serie de hotărâri la acest subiect. Primele două hotărâri, pronunțate la 20 februarie 2007, vizau cauze ale unor cupluri de lesbiene aflate în parteneriat civil și care aveau copii ai căror unic părinte legal era mama lor biologică, filiația paternă nefiind stabilită. În ambele cazuri partenera mamei a depus cerere de adopție simplă a copiilor, cu consimțământul mamei. Una din cereri a fost acceptată de Curtea de Apel din Bourges în special pe motiv că „adopția [era] în interesele copilului”, în timp ce a doua a fost respinsă de Curtea de Apel din Paris. Făcând trimitere la art. 365 din Codul Civil, Prima Secție Civilă a Curții de Casație a casat și a anulat prima hotărâre a Curții de Apel, afirmând următoarele:

„Această adopție realiza un transfer al răspunderii părintești față de copil, privând mama biologică a acestuia, care intenționa să continue creșterea copilului, de drepturile sale. Respectiv, deși Doamna Y a consimțit la adopție, Curtea de Apel, acceptând cererea, a încălcat prevederea sus-menționată.”

Curtea de Casație a menținut a doua hotărâre a Curții de Apel, declarând următorul lucru:

„Totuși Curtea de Apel a observat corect faptul că Doamna Y..., mama copiilor, ar fi pierdut răspunderea părintească față de copiii săi în cazul adoptării lor de către Doamna X, chiar dacă doamnele trăiesc în concubinaj. Ea a notat că delegarea răspunderii părintești poate fi cerută doar în cazul unor circumstanțe speciale, care nu au fost nici stabilite, nici declarate, și că în speță delegarea sau partajarea responsabilității părintești ar fi fost, în contextul unei adopții, contradictorie de vreme ce adopția unui minor este concepută în așa fel încât să atribuie răspundere părintească exclusivă părintelui adoptiv. Prin urmare, Curtea de Apel, care, în pofida afirmațiilor contrariului, a examinat problema, a prezentat argumente legitime în favoarea deciziei sale.” (Două hotărâri ale Primei Secției Civile, 20 februarie 2007, Bulletin Civil 2007 I, numerele 70 și 71).

Curtea de Casație a reiterat ulterior această abordare:

“În primul rând, mama (sau tatăl) copilului ar fi lipsit de răspundere părintească în cazul adopției copilului, chiar dacă aceasta (acesta) este perfect apt pentru exercitarea acestei răspunderi și nici nu dorește să se lipsească de ea. În al doilea rând, art. 365 din Codul Civil prevede partajarea răspunderii părintești doar în cazul adopției copilului soției/soțului; conform legislației franceze, soții sunt persoane unite prin legăturile căsătoriei. Respectiv, Curtea de Apel, care, atunci când a pronunțat hotărârea, nu a încălcat nicio prevedere din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, a prezentat argumente legitime în favoarea deciziei sale.” (Prima Secție Civilă, 19 decembrie 2007, Bulletin Civil 2007 I, nr. 392; a se vedea de asemenea, cu efect similar, hotărârea Primei Secții Civile din 6 februarie 2008, adoptată în urma examinării apelului nr.

07

‑

12948, nepublicată).

28.

Primele două hotărâri, pronunțate la 20 februarie 2007, au fost publicate în Buletinul Informativ al Curții de Casație, pe internet și în raportul anual al Curții de Casație.

2.

Delegarea răspunderii părintești

29.

Într-o primă hotărâre de principiu (Curtea de Casație, Prima Secție Civilă, 24 februarie 2006, publicată în Buletin), Curtea de Casație a admis cererea unui cuplu homosexual aflat în parteneriat civil, care a dorit să beneficieze de această opțiune. Curtea a hotărât că art. 377-1 din Codul Civil „nu interzice ca o mamă, unica titulară a răspunderii părintești, să delege în totalitate sau parțial exercitarea acestei răspunderi partenerei cu care formează un cuplu stabil și durabil, atunci când circumstanțele cer acest lucru și măsura este compatibilă cu interesele superioare ale copilului”. Ulterior, Curtea de Casație a înăsprit condițiile ce trebuie îndeplinite pentru acordarea permisiunii de a delega răspunderea părintească (Curtea de Casație, Prima Secție Civilă, 8 iulie 2010, publicat în Buletin). În timp ce condițiile stabilite rămân aceleași (e nevoie ca circumstanțele să ceară acest lucru și măsura să fie compatibilă cu interesele superioare ale copilului), Curtea de Casație le cere acum solicitanților să demonstreze că o astfel de măsură ar permite ameliorarea condițiilor de viață a copiilor și că este esențială. Această abordare restrictivă se aplică de acum în examinarea unor asemenea cazuri în fond (Paris tribunal de grande instance, 5 noiembrie 2010).

3.

Decizia Consiliului Constituțional din 6 octombrie

30.

Într-o cauză privind fapte similare celor din speță, reclamatele s-au plâns de o încălcare a principiului constituțional de egalitate și i-au cerut Curții de Casație să transmită o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare asupra constituționalității la Consiliul Constituțional. Curtea de Casație a satisfăcut cererea.

În primul rând, Consiliul Constituțional a subliniat faptul că prevederile art. 365 nu limitează libertatea cuplurilor de a trăi în parteneriat civil, la fel cum nu-i interzice părintelui biologic să-și implice partenerul sau concubinul în creșterea copilului. Cu toate acestea, Consiliul Constituțional consideră că dreptul la viața de familie garantat de Constituție nu conferă dreptul de a stabili o relație adoptivă legală dintre copil și partenerul părintelui său.

În al doilea rând, Consiliul Constituțional menționează că organul legislativ a ales în mod deliberat să rezerve opțiunea adopției simple cuplurilor căsătorite și că nu este cazul ca aceasta să înlocuiască aprecierea sa cu cea a organului legislativ.

III.

TEXTE ȘI DOCUMENTE ALE CONSILIULUI EUROPEI

A.

Convenția Europeană în Materia Adopției de Copii (revizuită)

32.

Această Convenție a fost deschisă pentru semnare la 27 noiembrie 2008 și a intrat în vigoare la 1 septembrie 2011. Ea nu a fost semnată și nici ratificată de Franța. Cele mai importante articole din această Convenție prevăd următoarele:

„Articolul 7 – Condiții pentru adopție

1

Legislația permite adopția unui copil:

a

de către două persoane de sex diferit

i

care sunt căsătorite una cu cealaltă, sau

ii

atunci când există o astfel de instituție, persoanele au încheiat un parteneriat înregistrat;

b

de către o singură persoană.

2

Statele au posibilitatea de a extinde domeniul de aplicare a prezentei convenții la cuplurile formate din persoane de același sex care sunt căsătorite una cu cealaltă sau care au încheiat un parteneriat înregistrat. De asemenea, acestea au posibilitatea de a extinde domeniul de aplicare a prezentei convenții la cuplurile formate din persoane de sexe diferite și de același sex care trăiesc împreună într-o relație stabilă.

...

Articolul 11 – Efectele adopției

1

Prin adopție, copilul devine membru cu drepturi depline al familiei adoptatorului/adoptatorilor și are în raport cu adoptatorul/adoptatorii și familia acestuia/acestora aceleași drepturi și obligații ca și copilul adoptatorului/adoptatorilor a cărui filiație este legal stabilită. Adoptatorul/Adoptatorii își asumă responsabilitatea parentală față de copil. Adopția pune capăt legăturii juridice existente între copil și tatăl, mama și familia de origine...

2

Cu toate acestea, soțul sau partenerul, înregistrat ori nu, al adoptatorului își păstrează drepturile și obligațiile față de copilul adoptat, dacă acesta este copilul său, cu excepția cazului în care legislația nu prevede altfel.

...

4

Statele părți pot să prevadă dispoziții referitoare la alte forme de adopție, cu efecte mai puțin extinse decât cele menționate la alineatele precedente ale prezentului articol.”

B.

Recomandarea Comitetului de Miniștri

33.

Recomandarea CM/Rec(2010)5 a Comitetului de Miniștri pentru Statele membre privind măsurile de combatere a discriminării fondate pe orientarea sexuală sau identitatea de gen, adoptată la 31 martie 2010, recomandă, inter alia, Statelor membre:

„...

ÎN DREPT

Articolul 8

„1.

Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului săi și a corespondenței sale.

2.

Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora.”

Articolul 14

„Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.”

I.

ASUPRA EXCEPȚIEI PRELIMINARE A GUVERNULUI

35.

Guvernul reiterează, cu titlu principal, că art. 8 din Convenție nu este aplicabil în speță. Reluând argumentele care au fost deja prezentate în cadrul examinării admisibilității cererii, Guvernul face referință la jurisprudența Curții potrivit căreia în cauza de față, este vorba despre evaluarea in concreto a existenței unei vieți familiale, care nu se limitează la cadrul juridic al căsătoriei. Totuși, Guvernul a subliniat că potrivit jurisprudenței constante a Curții, art. 8 nu garantează niciun drept de adopție sau stabilire a unei afiliații dintre adult și copilul cu care trăiește în aceeași familie, cu atât mai puțin vreun drept asupra copilului. Or, de vreme ce Convenția nu se referă la dreptul la adopție, Guvernul consideră că reclamantele nu se pot plânge de discriminare în sensul beneficierii de un asemenea drept deoarece art. 14 din Convenție nu are o existență independentă.

E.B. c. Franței

[GC], nr. 43546/02, § 41, 22 ianuarie 2008). Părțile nu au contestat acest lucru. Cu toate acestea, Curtea nu poate decât să constate că în urma examinării cauzei specifice a reclamantelor reiese că acestea duc o „viață de familie” în sensul art. 8 din Convenție. În plus, orientarea sexuală ține de sfera personală protejată de art. 8 din Convenție. Rezultă că faptele cauzei fac parte „din domeniul” cel puțin al unui articol din Convenție, care poate fi completat cu art. 14, invocat în speță.

II.

CU PRIVIRE LA FOND

A.

Susținerile părților

1.

Reclamantele

40.

Reclamantele se plâng de respingerea cererii primei reclamante în vederea adopției fiicei partenerei sale. Ele susțin că motivul invocat al refuzului, și anume consecințele legale ale unei asemenea adopții, care ar lipsi-o pe mama copilului de răspundere părintească, în mod cert exclud adopția doar pentru cuplurile de același sex, care - spre deosebire de cuplurile de sex diferit - nu se pot căsători și, respectiv, nu pot beneficia de avantajele prevăzute de art. 365 din Codul Civil. Ele consideră că refuzul de a-i permite primei reclamante să realizeze o adopție simplă a A. din motive de principiu, a încălcat dreptul lor la respectarea vieții private și de familie de o manieră discriminatorie.

Această diferență de tratament discriminatorie se aplică, de asemenea, și între cuplurile de același sex care trăiesc în concubinaj sau care au încheiat un pact civil de solidaritate și cuplurile heterosexuale care sunt în aceeași situație, deoarece acestea din urmă se pot sustrage de la cerințele stricte ale art. 365 din Codul Civil căsătorindu-se, o opțiune imposibilă pentru cuplurile de același sex. Reclamantele amintesc că, în cauza de față, nu cer dreptul la căsătorie, ci subliniază neutralitatea doar aparentă a dispozițiilor din Codul Civil, ce creează o discriminare indirectă.

2.

Guvernul

48.

Mai întâi, Guvernul face o recapitulare a regulilor de adopție și delegare a răspunderii părintești conform legislației franceze, precum și a fundamentelor acestora (a se vedea paragrafele 17-22 de mai sus). Privind cauza de față, Guvernul a notat în cadrul audierii că reclamantele nu au depus o cerere de delegare a răspunderii părintești de tip partajat, deși aceasta poate fi justificată de circumstanțe (de exemplu, atunci când a doua reclamantă pleacă într-o călătorie).

3.

Terțele părți interveniente

53.

Federația Internațională a Drepturilor Omului (FIDH), Comisia Internațională a Juriștilor (CIJ), the European Region of the International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association (ILGA-Europe), the British Association for Adoption and Fostering (BAAF) și the Network of European LGBT Families Associations (NELFA) au depus o intervenție comună la Curte.

E.B. c. Franței

(citată mai sus), Curtea s-a pronunțat în favoarea unui acces egal la adopția simplă pentru orice persoană, indiferent de orientarea sexuală a acesteia. În speță, este vorba despre adopția de către al doilea părinte.

B.

Aprecierea Curții

1.

Principii generale

58.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, pentru ca să apară o problemă în legătură cu art. 14, trebuie să existe o diferență de tratament al persoanelor în situații vădit similare. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate dintre mijloacele utilizate și scopul urmărit. Prin urmare, Statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele dintre situații altminteri similare justifică o diferență de tratament (a se vedea

Burden c. Regatului Unit

[GC], nr. 13378/05, § 60, ECHR 2008), inclusiv un tratament juridic diferit (a se vedea

Marckx c. Belgiei

, 13 iunie 1979, § 38, seria A nr. 31).

Karner c. Austriei

, nr. 40016/98, § 37, ECHR 2003

‑

IX;

L. și V. c. Austriei

, nr. 39392/98 și 39829/98, § 45, ECHR 2003

‑

I;

Smith și Grady c. Regatului Unit

, nr. 33985/96 și 33986/96, § 90, ECHR 1999

‑

VI; și

Schalk și Kopf c.

Austriei

, nr. 30141/04, §§ 96 și 97, ECHR 2010).

Schalk and Kopf

, citat mai sus, § 97).

2.

Aplicarea în speță a principiilor sus-menționate

E.B. c. Franței

sus-menționată. Aceasta din urmă se referea la procesarea unei cereri de adopție depusă de o persoană celibatară homosexuală. În acea cauză, Curtea a reamintit că dreptul francez autorizează adopția unui copil de către un celibatar, oferind, astfel, posibilitatea adopției de către o persoană celibatară homosexuală. Ținând cont de această realitate a regimului legal intern, Curtea considerat totuși că motivele invocate de Guvern nu puteau fi calificate ca fiind deosebit de grave și convingătoare pentru a justifica refuzul de a satisface cererea reclamantei. Motivele respingerii cererii acesteia s-au bazat deci pe orientarea sa sexuală, considerate de Curte ca fiind discriminatorii (a se vedea

E.B. c.

Franței

, citat mai sus, § 94).

Schalk și Kopf

, citate mai sus, că art. 12 din Convenție nu impune guvernelor Statelor contractante o obligație de a autoriza căsătoria pentru cuplurile de același sex (a se vedea

Schalk și Kopf

, citat mai sys, §§ 49 la 64). În egală măsură, dreptul la căsătorie pentru cuplurile homosexuale nu poate fi dedus din art. 14 în conjuncție cu art. 8 (ibid., § 101). De asemenea, Curtea a considerat că, atunci când un Stat decide să ofere cuplurilor homosexuale un alt mod de recunoaștere juridică, acestea beneficiază de o anumită marjă de apreciere privind natura exactă a statutului pe care îl conferă (ibid., § 108).

Joanna Shackell c.

Regatului Unit

(dec.), nr. 45851/99, 27 aprilie 2000

; a se vedea de asemenea

Nylund c.

Finlandei

(dec.), nr. 27110/95, ECHR 1999-VI,

Lindsay c. Regatului Unit

(dec.), nr. 11089/84, 11 noiembrie 1986, și

Șerife Yiğit c. Turciei

[GC], nr.

3976/05, 2 noiembrie 2010). Respectiv, în opinia Curții, nu se poate considera că, în materie de adopție de către al doilea părinte, reclamantele se află într-o situație juridică comparabilă cu cea a cuplurilor căsătorite.

Emonet și Alții c. Elveției

, nr. 39051/03, § 80, 13 decembrie 2007). Ea consideră că, având în vedere contextul și scopul art. 365 din Codul Civil (a se vedea paragraful 19 de mai sus), ce reglementează exercitarea răspunderii părintești în cazul adopției simple, nu există nicio justificare, doar în baza contestării aplicării acestei dispoziții, pentru autorizarea creării unei legături duale de filiație cu A.

PENTRU MOTIVELE DE MAI SUS, CURTEA

1.

Respinge

, în unanimitate, excepția preliminară a Guvernului;

2.

Hotărăște

, cu șase voturi la unu, că nu a existat o încălcare a art. 14 în conjuncție cu art. 8 din Convenție;

Redactată în limbile franceză și engleză și pronunțată în ședință publică în Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg, la 15 martie 2012.

Claudia Westerdiek

Dean Spielmann

Grefier

Președinte

La prezenta hotărâre sunt anexate, conform art. 45 paragraful 2 din Convenție și art. 74 paragraful 2 din Regulament, opiniile următoare:

(a)

Opinia concordantă a judecătorului Costa împreună cu cea judecătorului Spielmann;

(b)

Opinia concordantă a judecătorului Spielmann împreună cu cea a judecătorului Berro

‑

Lefèvre;

(c)

Opinia disidentă a judecătorului Villiger.

D.S.

C.W.

Opiniile separate nu sunt traduse, însă se regăsesc în limbile engleză și franceză în versiunile oficiale ale hotărârii, care pot fi consultate în baza de date HUDOC a jurisprudenței Curții.

©

Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.

Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt engleza și franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu își asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curții Europene a Drepturilor Omului (

http://hudoc.echr.coe.int

) sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiția fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menționat anterior și la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenționați să folosiți vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactați

[email protected]

.

©

Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013

The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (

http://hudoc.echr.coe.int

) or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact

[email protected]

.

©

Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013

Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (

http://hudoc.echr.coe.int

) où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante:

[email protected]

.