IVANOVA v. NORTH MACEDONIA

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND DECIZIE Nr. 15313/19 Vera INVANOVA împotriva Macedoniei de Nord Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 21 mai 2024 în calitate de comitet compus din: Diana Sârcu , Președintele Jovan Ilievski , Gediminas Sagatys , judecători și Dorothee von Arnim , grefierul adjunct al secțiunii , având în vedere cererea (nr. 15313/19) împotriva Republicii Macedoniei de Nord a depus Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 11 martie 2019 de către un citizen macedonean/citizen al Republicii Macedoniei de Nord, dna Vera Ivanova („reclamantul”), care s-a născut în 1970, locuiește în Skopje și a fost reprezentat de dl H. Davidovij, avocat care practică în Skopje; decizia de a anunța cererea guvernului Macedoniei de Nord (“ Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna D. Djonova; observațiile părților; după ce a deliberat, decide după cum urmează: Cererea se referă la înghețarea temporară a contului bancar al reclamantului printr-o ordonanță din 12 noiembrie 2018 („Ordinea de înghețare”) eliberată de Tribunalul de Primă Instanță de la Skopje („curtea de judecată”) în contextul unei anchete care au fost lansate în ceea ce privește ea și din care se presupunea că nu era conștientă la momentul respectiv. Comandamentul a fost bazat pe cererea unui procuror public care a indicat că reclamantul a vândut acțiuni ale companiei sale pentru o societate străină de 3 275.000 de euro (EUR) și că există o suspiciune că a comis spălare de bani. În răspuns la cererea reclamantului de a-i da o copie a ordinului, la 28 noiembrie 2018 un judecător de judecată a instanței de judecată i-a informat că nu a fost posibilă divulgarea informațiilor din cauza secretului anchetei. La 13 martie, 11 aprilie și 16 mai 2019, procurorul a auzit reclamantul și a informat-o despre dreptul ei de a inspecta dosarul. La 24 aprilie 2019, judecătorul de judecată a respins o cerere depusă de reclamant la 11 aprilie 2019. În aprilie 2019 în care a solicitat revocarea ordinului de înghețare pentru că a trebuit să plătească taxe. Judecătorul a constatat că ancheta împotriva reclamantului era încă în așteptare și că plata impozitelor din contul său ar putea constitui punerea în circulație a fondurilor monetare obținute ilegal. La 9 mai 2019, un comitet de trei judecători al instanței de judecată a confirmat decizia din 24 de judecată. Aprilie 2019. În aprilie 2021, reclamantul a fost inculpat. În februarie 2023, instanța de judecată a condamnat-o și a confiscat suma totală specificată în ordinul de înghețare (a se vedea punctul 1 de mai sus) din contul său bancar. Nu sunt disponibile informații cu privire la evoluțiile ulterioare ale procedurii penale. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu articolele 6 și 13 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că nu a putut contesta ordinul de înghețare, care nu a fost notificat la ea. EVALUAREA TRIBUNALULUI Curtea, fiind competentă să califice care urmează să fie acordată în drept faptelor cauzei (a se vedea Radomilja și alții c. Croația [GC], nos. 37685/10 și 22768/12, § 114, 20 martie 2018) și ținând cont de cerințele procedurale inerente articolului 1 din Protocolul nr. 1, consideră oportun să se examineze plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție numai (a se vedea, mutatis mutandis Călin c. România , nr. 54491/14, § 53, 5 aprilie 2022). Curtea consideră că nu este necesar să se examineze obiecția guvernului în ceea ce privește abuzul asupra dreptului la cerere (în legătură cu neinformarea reclamantului cu privire la evoluția faptului în cazul său) și neepuizarea recourslor interne, deoarece cererea este, în orice caz, inadmisibilă din motivele prezentate mai jos. Principiile generale relevante privind protecția prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 în contextul înghețării activelor în cadrul procedurilor penale și cerințele procedurale care trebuie îndeplinite în acest sens au fost rezumate recent de Curtea din Shorazova v. Malta (nr. 51853/19, §§ 103-05 și 113, 3 martie 2022). În acest caz, ordinul de înghețare a fost impus în contextul procedurii penale de spălare a banilor împotriva reclamantului în care a fost acuzată și condamnată în primă instanță (contrast ibid., § 112). Acesta a constituit o interferență cu posesiunile reclamantului care constă într-un control al utilizării proprietăților sale în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Protocolul nr. Nu există nimic care să sugereze că ordinul a fost ilegal în ceea ce privește dreptul intern și a avut ca scop asigurarea executării unei posibile ordine de confiscare, care este în interesul general (compară Apostolovi v. Bulgaria , nr. 32644/09, §§ 90-94, 7 noiembrie 2019 . În ceea ce privește proporționalitatea ordinului , reclamantul nu a susținut că domeniul de aplicare al ordinului de înghețare a fost excesiv în raport cu câștigurile pecuniare pretenționate obținute de ea (contrast Džinić c. Croația , nr. 38359/13 , §§ 51 și 75-76, 17 mai 2016). În ceea ce privește plângerea reclamantului potrivit căreia ordinul de înghețare nu a fost notificat, Curtea analizează dacă ordinul a fost asistat la suficiente garanții procedurale pentru a se asigura că nu este arbitrar sau disproporționat, reamintește că anterior a susținut că o astfel de procedură nu ridică în sine o problemă în ceea ce privește garanțiile (a se vedea Apostolovi , citat mai sus, § 98). În ceea ce privește întrebarea dacă reclamantul a avut ocazia de a contesta congelarea activelor, Guvernul a susținut, printre altele, că o cerere de ridicare a ordinului de înghețare a fost disponibilă reclamantului în orice moment și pentru un număr nelimitat de ori (compare Benet Ceh, spol.s r.o. c. Republica Cehă, nr. 31555/05, § 49, 21 octombrie 2010). Reclamantul nu a contracarat în mod eficient acest argument. Într-adevăr, în aprilie 2019 a depus o astfel de cerere, în care a solicitat ca Biroul de Stat să aibă acces la fondurile sale pentru a-și onora obligațiile fiscale. Argumentele sale au fost respinse cu privire la fondul instanței de judecată, la două niveluri de jurisdicție, în decizii care nu au fost arbitrare. Prin urmare, reclamantul a avut o oportunitate rezonabilă de a-și pune cazul în legătură cu ordonanța de înghețare în cadrul procedurilor adversare în fața unei autorități judiciare, în vederea permițării unui echilibru echitabil între interesele concurente în joc (a se vedea Piras c. San Marino) (dec.), nr. 27803/16, §§ 59-60, 27 iunie 2017). Nu au fost formulate alte argumente în fața Curții, care ar face revizuirea ordinului de înghețare incompatibilă cu cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 (contrast Apostolovi, citat mai sus, §§§ 103-04, în care reclamantul a susținut că a avut nevoie pentru a avea grijă de cheltuielile medicale ale fiului său cu handicap). 10. Prin urmare, această cerere este inadmisibilă ca fiind evident bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 13 iunie 2024. Dorothee von Arnim Diana Sârcu Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 15313/19

Vera IVANOVA

against North Macedonia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 21

May

2024 as a Committee composed of:

Diana Sârcu

, President

,

Jovan Ilievski,

Gediminas Sagatys

, judges

,

and Dorothee von Arnim,

Deputy

Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

15313/19) against the Republic of North Macedonia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 11

March 2019 by a Macedonian/citizen of the Republic of North Macedonia, Ms

Vera Ivanova (“the applicant”), who was born in 1970, lives in Skopje and was represented by Mr H. Davidovikj, a lawyer practising in Skopje;

the decision to give notice of the application

to the Government of North Macedonia (“the Government”), represented by their Agent, Ms D. Djonova;

the parties’ observations;

Having deliberated, decides as follows:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1

.

The application concerns the temporary freezing of the applicant’s bank account by an order of 12 November 2018 (“the freezing order”) issued by the Skopje Court of First Instance (“the trial court”) in the context of an investigation that had been launched in respect of her and of which she had allegedly been unaware at the time. The order was based on a public prosecutor’s request which indicated that the applicant had sold shares of her company to a foreign company for 3,275,000 euros (EUR) and that there was a suspicion that she had committed money laundering. In reply to the applicant’s request that a copy of the order be served on her, on 28

November

2018 a pre-trial judge of the trial court informed her that it was not possible to divulge any information, owing to the secrecy of the investigation.

2

.

On 13 March, 11 April and 16 May 2019 the prosecutor heard the applicant and informed her of her right to inspect the case file. On 24

April 2019 the pre-trial judge dismissed an application lodged by the applicant on 11

April 2019 in which she had sought the revocation of the freezing order because she needed to pay taxes. The judge found that the investigation against the applicant was still pending and that the payment of taxes from her account could amount to putting unlawfully obtained monetary funds into circulation. On 9

May 2019 a three-judge panel of the trial court confirmed the decision of 24

April 2019.

3.

In April 2021 the applicant was indicted. In February 2023 the trial court convicted her and confiscated the full amount specified in the freezing order (see paragraph 1 above) from her bank account. No information is available as to the subsequent developments in the criminal proceedings.

4.

The applicant complained under Articles 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that she had not been able to challenge the freezing order, which had not been served on her.

THE COURT’S ASSESSMENT

5.

The Court, being the master of the characterisation to be given in law to the facts of the case (see

Radomilja and Others v. Croatia

[GC], nos.

37685/10 and 22768/12, §

114, 20 March 2018) and bearing in mind the procedural requirements inherent in Article 1 of Protocol No. 1, finds it appropriate to examine the applicant’s complaint under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention alone (see,

mutatis mutandis

,

Călin v. Romania

, no.

54491/14, § 53, 5

April 2022).

6.

The Court considers that it is not necessary to examine the Government’s objection concerning abuse of the right to application (related to the applicant’s failure to inform the Court about factual developments in her case) and non-exhaustion of domestic remedies as the application is in any event inadmissible for the reasons elaborated below.

7.

The relevant general principles regarding the protection provided by Article 1 of Protocol No.

1 in the context of the freezing of assets in criminal proceedings and the procedural requirements to be met in that regard were recently summarised by the Court in

Shorazova v. Malta

(no. 51853/19, §§

103-05 and 113, 3 March 2022).

8.

In the present case, the freezing order was imposed in the context of criminal proceedings for money laundering against the applicant in which she was indicted and convicted at first instance (contrast ibid., § 112). It amounted to an interference with the applicant’s possessions consisting of a control of the use of her property for the purposes of the second paragraph of Article 1 of Protocol No. 1. There is nothing to suggest that the order was unlawful in terms of domestic law and it aimed at securing the enforcement of a possible confiscation order, which is in the general interest (compare

Apostolovi v.

Bulgaria

, no.

32644/09, §§ 90-94, 7 November 2019). As for the proportionality of the order, the applicant did not argue that the scope of the freezing order was excessive in relation to the pecuniary gain allegedly obtained by her (contrast

Džinić v. Croatia

, no.

38359/13, §§ 51 and 75-76, 17 May 2016).

9.

As regards the applicant’s complaint that the freezing order was not served on her, the Court, examining whether the order was attended by sufficient procedural safeguards to ensure that it is not arbitrary or disproportionate, recalls that it has previously held that such a procedure does not in itself raise an issue in terms of safeguards (see

Apostolovi

, cited above, §

98). As to the question of whether the applicant had an opportunity to challenge the asset-freezing, the Government argued among others that an application for lifting the freezing order was available to the applicant at any given time and for an unlimited number of times (compare

Benet Czech, spol.

s r.o. v. the Czech Republic

, no. 31555/05, § 49, 21 October 2010). The applicant did not effectively counter that argument. Indeed, in April 2019 she lodged such an application, in which she requested that the State Revenue Office be provided with access to her funds in order to honour her tax obligations. Her arguments were dismissed on the merits by the trial court, at two levels of jurisdiction, in decisions that were devoid of arbitrariness. Therefore, the applicant had a reasonable opportunity to put her case regarding the freezing order in adversarial proceedings before a judicial authority with a view to enabling it to strike a fair balance between the competing interests at stake (see

Piras v. San Marino

(dec.), no. 27803/16, §§ 59-60, 27 June 2017). No other arguments were raised by her before the Court which would render the review of the freezing order incompatible with the requirements of Article 1 of Protocol No.

1 (contrast

Apostolovi

, cited above, §§ 103-04, in which the applicant argued that he had needed to tend to the medical expenses of his disabled son).

10.

This application is therefore inadmissible as being manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 13 June 2024.

Dorothee von Arnim

Diana Sârcu

Deputy Registrar

President