- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 31 mai 2012
- Stat pârât
- SVK
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Franc împotriva Slovaciei
Traducere în română Auto
A treia secțiune CAUZĂ DE FRANC c. SLOVAKIA (Declarația nr. 20986/10) JUDGMENT STRASBOURG 31 mai 2012 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Franc c. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Ineta Ziemele, președinte, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii, După deliberarea în particular la 10 mai 2012, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 20986/10) împotriva Republicii Slovace depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național slovac, dl Jaroslav Franc („reclamantul”), la 29 martie 2010. Reclamantul a fost reprezentat de dna I. Rajtáková, avocat practicant în Košice.
Guvernul Republicii Slovace (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. La 15 septembrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. FACTE CIRCUMSTANCES A CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Košice. La 13 septembrie 1999, reclamantul a depus o acțiune la Curtea de District Košice I în care a solicitat distribuirea proprietăților conjugale. La 3 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District a încălcat dreptul reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil. A acordat 60.000 de coruna slovaci (sumă echivalentă cu 1.650) euro (EUR) în acel moment către reclamant ca o justă satisfacție, a ordonat Curții de District să evite întârzieri suplimentare în cadrul procedurii și să ramburseze costurile reclamantului.
La 20 ianuarie 2010, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District a încălcat din nou dreptul reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil în perioada următoare primei hotărâri ale Curții Constituționale. A acordat reclamantului 1 500 de euro drept satisfacție și a ordonat Curtea de District să ramburseze costurile reclamantului. Curtea Constituțională a confirmat validitatea ordinului său din 3 noiembrie 2006 de a evita întârzieri suplimentare în cadrul procedurii. La 10 martie 2010, Curtea de District a auzit un expert. La 15 aprilie 2010, a solicitat un alt expert pentru aviz. A fost depusă la 11 octombrie 2010. Între 20 aprilie 2011 și 19 august 2011, Curtea de District a organizat trei audieri și a obținut probe suplimentare.
În ultima zi menționată, Curtea a pronunțat oral o hotărâre. La 11 noiembrie 2011, judecătorul a ordonat înregistrarea Curții de District să aibă hotărârea cu motive ale părților. La 15 noiembrie 2011, Curtea de District a pronunțat o hotărâre rectificativă a hotărârii din 19 August 2011. Potrivit informațiilor transmise de reclamant la 24 februarie 2012, ambele părți au depus un recurs și procedurile sunt în așteptare. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” 11. Guvernul a recunoscut că plângerea nu a fost întemeiată în mod evident, susținând însă că reclamantul și-a pierdut statutul de victimă în funcție de hotărârile Curții Constituționale.
În plus, în ceea ce privește perioada ulterioară hotărârii a doua a Curții Constituționale, reclamantul ar fi putut solicita recurs prin intermediul unei noi plângeri constituționale. 12. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 13 septembrie 1999 și a depășit douăsprezece ani în ceea ce privește procedurile în primă instanță. Acțiunea este în așteptare în fața instanței de recurs numai de câteva luni, iar Curtea constată că reclamantul nu a formulat nicio plângere în ceea ce privește durata procedurii de recurs. Curtea constată că Curtea de District nu a respectat ordinul Curții Constituționale din 3 noiembrie 2006 de a evita întârzieri suplimentare în cadrul procedurii.
Prin urmare, reclamantul a fost obligat să depună a doua plângere constituțională. Având în vedere cantitatea justă de satisfacție acordată de cele două hotărâri ale Curții Constituționale în lumina practicii sale proprii în cazuri similare și absența efectului accelerator al ordinii Curții Constituționale, Tribunalul concluzionează că reclamantul nu a obținut un recurs adecvat în urma celor două plângeri adresate Curții Constituționale. Prin urmare, el nu a fost obligat să depună o a treia plângere în ceea ce privește perioada ulterioară hotărâre a Curții Constituționale (a se vedea, de asemenea, Becová c. Slovacia (dec.), nr. 23788/06, 18 În consecință, obiecția Guvernului trebuie respinsă.
14. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 16. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 17. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.
Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră, în conformitate cu concluziile Curții Constituționale, că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempă rezonabilă”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 18. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 19 Daune 19. Reclamantul a solicitat 10.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale.
20. Guvernul a contestat această cerere. 21. Curtea constată că reclamantul a obținut recurs parțial de la Curtea Constituțională, hotărând în mod echitabil, i-a atribuit 2 500 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 22. Depunerea documentelor justificative, reclamantul a solicitat, de asemenea, 773,50 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 23. 24. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, reprezentat de un avocat, a sumei de 750 EUR sub acest cap. Dobânzile implicite 25. Curtea consideră că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, Curtea declară, în termen de trei luni, cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume: (i) 2 500 EUR (2 mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 750 EUR (sapte sute și cincizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 31 mai 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Ineta Ziemele Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CASE OF FRANC v. SLOVAKIA (Application no. 20986/10) JUDGMENT STRASBOURG 31 May 2012 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Franc v. Slovakia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Ineta Ziemele, President, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 10 May 2012, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 20986/10) against the Slovak Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovak national, Mr Jaroslav Franc (“the applicant”), on 29 March 2010.
The applicant was represented by Ms I. Rajtáková, a lawyer practising in Košice. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Pirošíková.
On 15 September 2011 the application was communicated to the Government. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1954 and lives in Košice.
On 13 September 1999 the applicant lodged an action with the Košice I District Court in which he claimed distribution of marital property.
On 3 November 2006 the Constitutional Court found that the District Court had breached the applicant’s right to a hearing within a reasonable time. It granted 60,000 Slovak korunas (that sum was equivalent to 1,650 euros (EUR) at that time) to the applicant as just satisfaction, ordered the District Court to avoid further delays in the proceedings and to reimburse the applicant’s costs.
On 20 January 2010 the Constitutional Court found that the District Court had again breached the applicant’s right to a hearing within a reasonable time in the period subsequent to the first judgment of the Constitutional Court. It granted the applicant EUR 1,500 as just satisfaction and ordered the District Court to reimburse the applicant’s costs. The Constitutional Court confirmed the validity of its order of 3 November 2006 that further delays in the proceedings should be avoided.
On 10 March 2010 the District Court heard an expert. On 15 April 2010 it asked a different expert for additional opinion. It was submitted on 11 October 2010. Between 20 April 2011 and 19 August 2011 the District Court held three hearings and obtained additional evidence. On the last mentioned day the court orally delivered a judgment. On 11 November 2011 the judge instructed the District Court’s registry to have the judgment with reasons served on the parties. On 15 November 2011 the District Court delivered a decision rectifying the judgment of 19 August 2011.
According to the information submitted by the applicant on 24 February 2012 both parties lodged an appeal and the proceedings are pending. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
10. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
The Government admitted that the complaint was not manifestly ill ‑ founded. They argued, however, that the applicant had lost his status as a victim in view of the Constitutional Court’s judgments. Furthermore, in respect of the period subsequent to the second judgment of the Constitutional Court the applicant could have sought redress by means of a fresh constitutional complaint.
The period to be taken into consideration began on 13 September 1999 and it exceeded twelve years in respect of the proceedings at first ‑ instance. The proceedings have been pending before the court of appeal for few months only, and the Court notes that the applicant has made no complaint in respect of the duration of the appeal proceedings. A. Admissibility
The Court notes that the District Court did not comply with the Constitutional Court’s order of 3 November 2006 that further delays in the proceedings should be avoided. The applicant was therefore obliged to file his second constitutional complaint. Considering the amount of just satisfaction granted by the two judgments of the Constitutional Court in the light of its own practice in similar cases, and the absence of acceleratory effect of the Constitutional Court’s order, the Court concludes that the applicant did not obtain appropriate redress following his two complaints to the Constitutional Court. He was therefore not required to file a third complaint in respect of the period subsequent to the second judgment of the Constitutional Court (see also Becová v. Slovakia (dec.), no. 23788/06, 18 September 2007, with further references). Accordingly, the Government’s objection must be dismissed.
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers, in line with the Constitutional Court’s conclusions, that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
18. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested that claim.
The Court notes that the applicant obtained partial redress from the Constitutional Court. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 2,500 under this head. B. Costs and expenses
Submitting supporting documents, the applicant also claimed EUR 773.50 for the costs and expenses incurred before the Court.
The Government left the matter to the Court’s discretion.
The Court considers it reasonable to award the applicant, who was represented by a lawyer, the sum of EUR 750 under this head. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts: (i) EUR 2,500 (two thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 750 (seven hundred and fifty euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 31 May 2012, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Marialena Tsirli Ineta Ziemele Deputy Registrar President