Secțiunea a doua Cerere nr. 41738/10 Georgie PAPOSHVILI împotriva Belgiei introdusă la 23 iulie 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Georgie Paposhvili, este un resortisant georgian născut în 1958 și în prezent deținut la Merksplas. Este reprezentat în fața Curții de către J. Kern, avocată la Anvers. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a sosit în Belgia, via Italia, în 1998 cu soția și primul lor copil. În Belgia, cuplul a dat naștere altor doi copii. În ziua următoare sosirii sale, reclamantul a depus o cerere de azil care nu a fost examinată în conformitate cu Convenția de la Dublin din 15 aprilie 1995. Iunie 1990 privind stabilirea statului responsabil pentru o cerere de azil depusă în unul dintre statele membre ale Comunităților Europene. El a primit ordin să părăsească teritoriul și un permis de trecere spre Italia la 11 iunie 1999. În 1999, reclamantul a fost arestat pentru prima dată și condamnat pentru furt. În timpul primei șederi în închisoare, reclamantul a fost diagnosticat cu tuberculoză multirezistentă care a fost tratată. Cuplul a născut în august 1999 un al doilea copil. La 23 octombrie 2000, termenul pentru părăsirea teritoriului a fost prelungit în așteptarea vindecării reclamantului. La 20 martie 2000, reclamantul a prezentat o primă cerere de rectificare de mai mult de trei luni, în temeiul articolului 9 alineatul (3) din Legea din 15 decembrie 1980 privind accesul pe teritoriu, șederea, stabilirea și apropierea extratereștrilor ( În 2001 și 2005, reclamantul a fost arestat din nou pentru furt și participare la o crimă organizată și condamnat la închisoare. La 28 și 30 aprilie 2004, reclamantul a depus, împreună cu soția sa și separat, o a doua cerere de rectificare în temeiul articolului 9 alineatul (3). Aceaceasta a fost declarată inadmisibilă la 5 aprilie 2007 pe motiv că nu au explicat motivele pentru care întoarcerea în Georgia i-ar expune unui risc de abuz sau de a-și afecta viața de familie. În plus, durata tratamentului tuberculozei expirase de doi ani și starea de sănătate a reclamantului nu ar fi trebuit să fie afectată de călătorie. Acțiunea în anulare introdusă în fața Consiliului de soluționare a litigiilor străinilor (inclusiv CCE) a fost respinsă într-o hotărâre din 29 februarie 2008. Între timp, în timpul șederii sale în închisoare, în 2006, s-a diagnosticat că reclamantul a suferit de leucemie limfocitară cronică. Un al treilea copil s-a născut în iulie 2006. La 16 august 2007, s-a adoptat un decret ministerial în temeiul articolului 20 din Legea privind străinii, prin care se dispunea ca reclamantul să părăsească teritoriul și să i se interzică accesul timp de zece ani, din cauza tulburării pe care o reprezintă ordinea publică și riscul de recidivă. Cu toate acestea, nu s-a dat curs cererii deoarece reclamantul era spitalizat și în curs de chimioterapie. Ca urmare a spitalizării sale, reclamantul nu a putut lua legătura la timp cu avocatul său pentru a introduce o cale de atac împotriva autenticității ministeriale. Cu toate acestea, avocatul a luat la cunoștință o acțiune din 15 noiembrie 2007, care a fost respinsă de CEC pentru întârziere într-o hotărâre din 27 februarie 2008. În același timp, la 11 septembrie 2007, invocând articolele 3 și 8 din convenție și subminând în special lipsa posibilității de tratare a leucemiei siliale în Georgia, reclamantul a depus pentru sine și familia sa o cerere de rectificare în temeiul articolului 9a din Legea privind străinii (care înlocuiește vechiul articol 9 paragraf 3) și pe baza art. 9 din Legea privind străinii (regularizarea din motive medicale). La 26 septembrie 2007 la Cu toate acestea, Curtea a Uniunii Europene a decis că, în cazul în care Curtea a Uniunii Europene nu a adoptat o decizie în temeiul articolului 3 și al articolului 8 din convenție, Curtea a Uniunii Europene a respins o acțiune în anulare, în temeiul articolului 3 și al articolului 8 din convenție, în hotărârea din 20 august 2008, pe motiv că actul atacat nu a fost învestit cu niciun fel de măsură. În februarie 2008, serviciul spitalicesc în care reclamantul a fost urmărit certificia că era angajat și că mai avea între trei și cinci ani de viață. În 2008, s-a arătat că tuberculoza a reapărut fără ca tratamentul să i se fi prescris. La 3 aprilie 2008, reclamantul a prezentat o a doua cerere de rectificare în temeiul articolului 9b din Legea privind străinii. Această cerere a fost respinsă de către Õ la 4 iunie 2008 din aceleași motive ca și Õ în 2007. Reclamantul a introdus la 16 iulie 2008 o acțiune în anulare a acestei decizii în fața CCE, care a fost respinsă în hotărârea din 20 august 2008. La 5 noiembrie 2009, invocând situația lor de familie și durata șederii lor în Belgia, soția reclamantului a depus o cerere de rectificare pe baza legii din 19 iulie 2009 privind rectificarea șederii anumitor străini și obținând pentru ea și cei trei copii ai săi o autorizație de ședere nelimitată la 29 iulie 2010. În cele din urmă, la 7 iulie 2010, reclamantul a fost declarat inadmisibil de către l at la 7 iulie 2010 pentru protejarea interesului superior al la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În același timp, la 11 iulie 2010, reclamantul a fost eliberat și plasat direct în centrul închis pentru ilegali din Merksplas în vederea expulzării sale. El a primit un permis de trecere în Georgia. Un certificat medical a fost stabilit de către spitalul universitar din iulie 2010 și a fost transmisă la mai multe afecțiuni cu care se confrunta reclamantul (tuberculoză, leucemie, hepatită C) și de supraveghere medicală în curs de desfășurare. 23 iulie 2010, invocând articolele 2, 3 și 8 din convenție și se plâng că, în cazul în care se află la distanță de Georgia, acesta nu va mai avea acces la asistența medicală de care are nevoie și, prin urmare, va deceda în termene și mai scurte și mai departe de ai săi, reclamantul prezintă Curții o cerere de măsuri provizorii în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. La 28 iulie 2010, președintele funcționând în funcție de camera căreia i s-a atribuit cauza a decis să indice guvernului belgian că este de dorit, în interesul părților și al bunei desfățări a procedurii în fața Curții, să suspende, până la sfârșitul procedurii pendinte în fața CCE, ordinul de a părăsi teritoriul eliberat reclamantului. La 31 mai 2011, în cadrul acțiunii împotriva deciziei de respingere a cererii de îndreptare a neregularității, a fost pronunțată o ordonanță de redeschidere a dezbaterilor de către CCE la 17 octombrie 2011 și ulterior a fost anulată la 11 noiembrie 2011. La art. 9a din Legea privind străinii prevede că, în circumstanțe excepționale și cu condiția ca străinul să dispună de un document de identitate, autorizația de ședere poate fi solicitată de la municipalitatea în care locuiește, care o va transmite ministrului sau delegatului său. La art. 9a înlocuiește vechiul articol 9 alineatul (3) din lege și se aplică cererilor de autorizație de ședere de mai mult de trei luni depuse începând cu 1 iunie 2007. La art. 9a se referă la cererile de rectificare formulate din alte motive decât cele medicale, cererile de rectificare medicală fiind, în ceea ce privește acestea, reglementate de art. 9b din lege. Cu toate acestea, CCE a considerat deja că elementele medicale pot constitui, dacă este cazul, circumstanțe excepționale în sensul articolului 9a (CCE, 21 decembrie 2009, n 36.370, CCE, 29 aprilie 2010, n 42.699). GRIEF Invocând articolele 2 și 3 din convenție, reclamantul se plânge că, având în vedere starea sa de sănătate și speranța de viață deja redusă, dacă ar fi fost la distanță de Georgia, nu va beneficia de asistența medicală impusă de starea sa, atât din cauza nedisponibilității îngrijirii medicale, cât și din cauza faptului că nu este acoperit de niciun regim de securitate sau de asistență socială. Aceasta va duce la o moarte prematură în circumstanțe deosebit de inumane. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge că măsura "de la distanță" constituie, de asemenea, o ingerință disproporționată în viața sa de familie. Acesta subliniază faptul că nu mai dispune de nici o rețea socială sau de familie în Georgia și că familia sa, autorizată să locuiască nelimitat în Belgia, este singurul său sprijin moral. Având în vedere că reclamantul a inițiat, în iulie 2010, în fața Consiliului de soluționare a litigiilor cu privire la străini, o procedură împotriva ordinului de a părăsi teritoriul și refuzul de a-și rectifica șederea pe baza articolului 9a din Legea privind străinii și că a fost încă pronunțată nicio decizie până în prezent, se poate considera că reclamantul dispune, pentru a-și exercita obiecțiunile din perspectiva convenției, de o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din convenție ( M.S.S. c. Belgia și Grecia [GC], n 30696/09, § 286-233, CEDH 2011) pe care trebuie să o epuizeze pentru a respecta art. 35 alineatul (1) din convenție (a se vedea, printre altele, Selmuni c. Franța [GC], nr 25803/94, § 74 și s., CEDH 1999 Având în vedere, pe de o parte, faptul că reclamantul suferă de o boală incurabilă și că prognosticul său vital este angajat și, pe de altă parte, afirmația că nu ar avea acces la asistență medicală în Georgia și că ar muri în condiții inumane, departe de a fi al său, cauza este marcată de considerente umanitare imperative (nr. 26565/05, 27 mai 2008) Având în vedere că reclamantul și familia sa își au reședința în Belgia din 1999, că soția reclamantului și copiii săi beneficiază de dreptul la ședere nelimitată și că riscul vital al reclamantului este angajat, la distanță de reclamantul de pe teritoriul belgian cu interdicție de a reveni timp de zece ani, precum și refuzul de a-l reglementa constituie o ingerință disproporționată în viața sa de familie, contrar articolului 8 din Convenție
Requête n
o
41738/10
Georgie PAPOSHVILI
contre la Belgique
introduite le 23 juillet 2010
Le requérant, M. Georgie Paposhvili, est un ressortissant géorgien né en 1958 et actuellement détenu à Merksplas. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant arriva en Belgique, via l’Italie, en 1998 avec sa femme et leur premier enfant.
En Belgique, le couple donna naissance à deux autres enfants.
Le lendemain de son arrivée, le requérant introduisit une demande d’asile qui ne fut pas examinée en application de la Convention de Dublin du 15
juin 1990 relative à la détermination de l’Etat responsable d’une demande d’asile présentée dans l’un des Etats membres des Communautés européennes. Il reçut ordre de quitter le territoire et un laissez-passer vers l’Italie le 11 juin 1999.
En 1999, le requérant fut une première fois arrêté et condamné pour vol. Au cours de ce premier séjour en prison, on diagnostiqua au requérant une tuberculose multi-résistante qui fut traitée.
Le couple donna naissance en août 1999 à un deuxième enfant.
Le 23 octobre 2000, le délai pour quitter le territoire fut prolongé dans l’attente de la guérison du requérant.
Le 20 mars 2000, le requérant introduisit une première demande de régularisation de plus de trois mois sur la base de l’article 9 alinéa
3 de la loi du 15 décembre 1980 sur l’accès au territoire, le séjour, l’établissement et l’éloignement des étrangers («
loi sur les étrangers
») qui fut déclarée sans objet par l’office des étrangers («
OE
») le 30 mars 2004.
En 2001 et 2005, le requérant fut à nouveau arrêté pour vol et participation à un crime organisé et condamné à une peine d’emprisonnement.
Les 28 et 30 avril 2004, le requérant introduisit, avec sa femme et séparément, une deuxième demande de régularisation sur la base de l’article
9 alinéa 3. Elle fut déclarée irrecevable le 5 avril 2007 au motif qu’ils n’avaient pas étayé les raisons pour lesquelles un retour en Géorgie les exposerait à un risque de mauvais traitements ou d’atteinte à leur vie familiale. De plus, l’échéance du traitement de la tuberculose avait expiré depuis deux ans et l’état de santé du requérant ne l’empêchait pas de voyager. Le recours en annulation introduit devant le Conseil du contentieux des étrangers («
CCE
») fut rejeté dans un arrêt du 29 février 2008.
Entre-temps, au cours de son séjour en prison, en 2006, il fut diagnostiqué que le requérant était atteint d’une leucémie lymphatique chronique.
Un troisième enfant naquit en juillet 2006.
Un arrêté ministériel, pris en application de l’article 20 de la loi sur les étrangers, ordonnant au requérant de quitter le territoire et lui en interdisant l’accès pendant dix ans fut adopté le 16 août 2007, en raison du trouble qu’il représentait pour l’ordre public et du risque de récidive. Il n’y fut toutefois pas donné suite car le requérant était hospitalisé et en cours de chimiothérapie. En raison de son hospitalisation, le requérant ne put prendre contact à temps avec son avocat pour introduire un recours contre l’arrêté ministériel. L’avocat prit toutefois l’initiative d’un recours le 15 novembre 2007 lequel fut rejeté par le CCE pour tardiveté
dans un arrêt du 27 février 2008.
Dans l’entre-temps, le 11 septembre 2007, invoquant les articles 3 et 8 de la Convention et alléguant notamment l’absence de possibilité de traitement de sa leucémie s’il était renvoyé en Géorgie, le requérant introduisit pour lui-même et sa famille une demande de régularisation sur la base de l’article
9bis de la loi sur les étrangers (qui remplace l’ancien article 9 alinéa
3) ainsi que sur la base de l’article 9ter de la loi sur les étrangers (régularisation pour raisons médicales).
Le 26 septembre 2007 l’OE déclara irrecevable la demande «
article
9ter
», le requérant étant exclu de l’application de la loi en raison de l’arrêté de renvoi. Un recours en annulation de cette décision, fondé sur les articles 3 et 8 de la Convention, fut rejeté par le CCE dans un arrêt du 20
août 2008 au motif que l’acte attaqué n’était assorti d’aucune mesure d’éloignement.
En février 2008, le service hospitalier dans lequel le requérant était suivi certifia que son pronostic vital était engagé et qu’il lui restait entre trois et cinq ans à vivre. Courant 2008, il apparut que la tuberculose était réapparue sans toutefois qu’aucun traitement ne lui fut prescrit.
Le 3 avril 2008, le requérant introduisit une deuxième demande de régularisation sur base de l’article 9ter de la loi sur les étrangers. Cette demande fut rejetée par l’OE le 4 juin 2008 pour les mêmes motifs qu’en 2007. Le requérant introduisit le 16 juillet 2008 un recours en annulation de cette décision devant le CCE qui fut rejeté dans un arrêt du 20 août 2008.
Le 5 novembre 2009, invoquant leur situation de famille et la durée de leur séjour en Belgique, l’épouse du requérant introduisit une demande de régularisation sur la base de l’instruction du 19 juillet 2009 concernant la régularisation de séjour de certains étrangers. Elle obtint pour elle et ses trois enfants une autorisation de séjour illimité le 29 juillet 2010.
La demande «
article 9bis
», introduite par le requérant le 11 septembre 2007, fut finalement déclarée irrecevable par l’OE le 7 juillet 2010 au titre de la sauvegarde de l’intérêt supérieur de l’Etat et un ordre de quitter le territoire fut pris. Le 26 juillet 2010, un recours en suspension et annulation de ces décisions fut introduit devant le CCE.
Dans l’entre-temps, le 11 juillet 2010, le requérant avait été libéré et directement placé au centre fermé pour illégaux de Merksplas en vue de son expulsion. Il reçut un laissez-passer vers la Géorgie.
Un certificat médical fut établi par l’hôpital universitaire d’Anvers le 22
juillet 2010 et transmis à l’OE qui attestait des diverses pathologies dont était atteint le requérant (tuberculose, leucémie, hépatite C) et du suivi médical en cours.
Le 23 juillet 2010, invoquant
les articles 2, 3 et 8 de la Convention et se plaignant que, s’il était éloigné vers la Géorgie, il n’aura plus accès aux soins de santé dont il a besoin et donc décédera dans des délais encore plus brefs et loin des siens, le requérant saisit la Cour d’une demande de mesures provisoires sur la base de l’article 39 de son règlement.
Le 28 juillet 2010, le président faisant fonction de la chambre à laquelle l’affaire avait été attribuée décida d’indiquer au gouvernement belge qu’il était souhaitable, dans l’intérêt des parties et du bon déroulement de la procédure devant la Cour, de suspendre, jusqu’à l’issue de la procédure pendante devant le CCE, l’ordre de quitter le territoire délivré au requérant.
Le 31 mai 2011, dans le cadre du recours contre la décision de rejet de la demande de régularisation «
article 9bis
» et l’ordre de quitter le territoire, une ordonnance de réouverture des débats fut rendue par le CCE. Une convocation fut signifiée pour le 17 octobre 2011 et fut ensuite annulée le 11 novembre 2011.
B.
Droit interne et pratique pertinents
L’article 9bis de la loi sur les étrangers prévoit que
:
« lors de circonstances exceptionnelles et à la condition que l’étranger dispose d’un document d’identité, l’autorisation de séjour peut être demandée auprès du bourgmestre de la localité où il séjourne, qui la transmettra au Ministre ou à son délégué. »
L’article 9bis remplace l’ancien article 9 alinéa 3 de la loi et est applicable aux demandes d’autorisation de séjour de plus de trois mois introduites à dater du 1
er
juin 2007.
L’article 9bis concerne les demandes de régularisation formulées pour des raisons autres que des motifs médicaux, les demandes de régularisations médicales étant, quant à elles, régies par l’article 9ter de la loi. Cependant, le CCE a déjà jugé que des éléments médicaux pouvaient le cas échéant constituer des circonstances exceptionnelles au sens de l’article 9bis (CCE, 21 décembre 2009, n
o
36.370, CCE, 29 avril 2010, n
o
42.699).
1.
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, le requérant se plaint qu’étant donné son état de santé et son espérance de vie déjà réduite, s’il était éloigné vers la Géorgie, il n’y bénéficiera pas des soins médicaux requis par son état, tant en raison de la non-disponibilité des soins que du fait qu’il n’est pas couvert par un quelconque régime de sécurité ou d’assistance sociale. Il en résultera une mort prématurée dans des circonstances particulièrement inhumaines puisqu’il serait loin des siens.
2.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint que la mesure d’éloignement constitue également une ingérence disproportionnée dans sa vie familiale. Il souligne qu’il ne dispose plus d’aucun réseau social ni familial en Géorgie et que sa famille, autorisée à séjourner de façon illimitée en Belgique, est son seul soutien moral.
1.
Sachant que le requérant a initié, en juillet 2010, devant le Conseil du contentieux des étrangers une procédure contre l’ordre de quitter le territoire et le refus de régularisation de son séjour sur la base de l’article 9bis de la loi sur les étrangers et qu’aucune décision n’a encore été rendue à ce jour, peut-on considérer que le requérant dispose, pour faire valoir ses griefs sous l’angle de la Convention, d’un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention (
M.S.S. c. Belgique et Grèce
[GC], n
o
30696/09, §§ 286-293, CEDH 2011) qu’il doit épuiser pour satisfaire à l’article 35 § 1 de la Convention (voir, parmi d’autres,
Selmouni c. France
[GC], n
o
25803/94, §
74 et s., CEDH 1999
‑
V)
?
2.
Compte tenu, d’une part, du fait que le requérant est atteint d’une maladie incurable et que son pronostic vital est engagé et, d’autre part, de son allégation selon laquelle il n’aurait pas accès aux soins de santé en Géorgie et décéderait dans des conditions inhumaines, loin des siens, l’affaire est-elle marquée par des «
considérations humanitaires impérieuses
» atteignant le seuil de gravité de l’article 3 de la Convention qui la distinguerait de l’affaire
[GC] (no 26565/05, 27
mai 2008)
?
3.
Sachant que le requérant et sa famille résident en Belgique depuis 1999, que l’épouse du requérant et ses enfants y bénéficient du droit au séjour illimité et que le pronostic vital du requérant est engagé, l’éloignement du requérant du territoire belge avec interdiction d’y revenir pendant dix ans ainsi que le refus de le régulariser constituent-t-ils une ingérence disproportionnée dans sa vie familiale contraire à l’article 8 de la Convention
?