Tevanovic împotriva Bosniei și Herțegovinei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 4610/10 Bosiljka TEVANOVII ȘI altele împotriva Bosniei și Herțegovina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 3 iulie 2012 în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Nebojša Vučinić, Vincent A. De Gaetano, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii; având în vedere cererea depusă la 13 ianuarie 2010, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 28 februarie 2012 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dna Bosiljka Tevanović, dl Rade Tevanović, dl Goran Tevanović și dna Gordana Tevanović, sunt cetățeni ai Bosniei și Herțegovina, care s-au născut în 1942, 1938, 1975 și, respectiv, 1983, și trăiesc în Prijedor.

Guvernul bosniac-herzegovin (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna M. Mijić. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolelor 6 și 8 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind neexecutarea hotărârii finale adoptate în favoarea lor împotriva Republicii Srpska de către Tribunalul de Primă Instanță Prijedor la 20 septembrie 2001. La 4 iulie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. Întrucât chestiunile ridicate de această cerere erau deja supuse unei jurisprudențe bine stabilite ale Curții, guvernul a fost îndreptat la cauza principală privind neexecuția hotărârilor interne de ordonare a Republicii Srpska de a plăti daune de război (a se vedea Čolić și alții c. Bosnia și Herțegovina , nr. 1218/07 și al.

., 10 noiembrie 2009, în care Curtea a constatat încălcarea articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție). Prin scrisoarea din 28 februarie 2012, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Eu, Monika Mijić, agentul, declar că Guvernul este pregătit să accepte că a existat o încălcare a drepturilor reclamanților garantate de Convenția datorită neexecuției hotărârii interne rendue în favoarea reclamanților și propune să plătească ex-gratie o sumă totală de 900 de euro reclamanților Bosiljka, Rade, Goran și Gordana Tevanović.

Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în mărci convertibile la rata aplicabilă la data plății, și va fi eliberată de orice impozită care ar putea fi aplicabilă. Suma de mai sus va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Declar, de asemenea, că autoritățile interne propun aplicarea pe deplină a hotărârii interne pe care le ia în considerare în acest caz în numerar în termen de nouă luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce va constitui rezoluția finală a cazului.” În scrisorile sale din 12 aprilie și 8 mai 2012 dna Bosiljka Tevanović a informat Curtea că nu a acceptat declarația Guvernului și dorește să continue examinarea cazului. Alte reclamante nu au prezentat nicio observație.

Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). Orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii” Aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). Curtea a stabilit în multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Bosniei și Herțegovinei, practica sa privind plângerile neexecute ale hotărârilor interne (a se vedea Jeličić c. Bosnia și Herțegovina , nr. 41183/02 , CEDH 2006 XII; Karanović c. Bosnia și Herțegovina nr. 39462/03, 20 noiembrie 2007; Milisavljević c. Bosnia și Herțegovina , nr. 7435/04, 3 martie 2009; și Čolić și alții, citați mai sus).

Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, angajamentul de a asigura aplicarea deplină a hotărârii interne în cauză în acest caz în numerar precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii [art. 37 § 1 litera (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.

Fatoș Aracı David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 4610/10 Bosiljka TEVANOVIĆ and others against Bosnia and Herzegovina The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 3 July 2012 as a Committee composed of: David Thór Björgvinsson, President, Nebojša Vučinić, Vincent A. De Gaetano, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 13 January 2010, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 28 February 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Ms Bosiljka Tevanović, Mr Rade Tevanović, Mr Goran Tevanović and Ms Gordana Tevanović, are citizens of Bosnia and Herzegovina who were born in 1942, 1938, 1975 and 1983, respectively and live in Prijedor.

The Bosnian-Herzegovinian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Mijić. The applicants complained under Articles 6 and 8, and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention of the non-enforcement of the final judgment adopted in their favour against the Republika Srpska by the Prijedor First Instance Court on 20 September 2001. THE LAW On 4 July 2011 the application was communicated to the Government. Since the issues raised by this application were already subject of well-established case-law of the Court, the Government were referred to the leading case concerning the non-enforcement of domestic judgments ordering the Republika Srpska to pay war damages (see Čolić and Others v. Bosnia and Herzegovina , nos.

1218/07 et al ., 10 November 2009, in which the Court found a breach of Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention). By a letter dated 28 February 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “I, Monika Mijić, the Agent, declare that the Government are ready to accept that there had been a violation of the applicants’ rights guaranteed by the Convention due to non-enforcement of the domestic judgment rendered in favour of the applicants and offer to pay ex gratia a total sum of 900 euros to the applicants Bosiljka, Rade, Goran and Gordana Tevanović.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into convertible marks at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any taxes that may be applicable. The above sum will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I further declare that the domestic authorities offer to secure full enforcement of the domestic judgment under consideration in this case in cash within nine months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. This will constitute the final resolution of the case.” In her letters of 12 April and 8 May 2012 Ms Bosiljka Tevanović informed the Court that she did not accept the Government’s declaration and wished the examination of the case to be continued. Other applicants did not submit any comments. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “ for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application” . It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03). The Court has established in many cases, including those brought against Bosnia and Herzegovina, its practice concerning complaints of the non-enforcement of domestic decisions (see Jeličić v. Bosnia and Herzegovina , no. 41183/02, ECHR 2006 ‑ XII; Karanović v. Bosnia and Herzegovina , no. 39462/03, 20 November 2007; Milisavljević v. Bosnia and Herzegovina , no. 7435/04, 3 March 2009; and Čolić and Others, cited above).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, the undertaking to secure full enforcement of the domestic judgment under consideration in this case in cash , as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Fatoș Aracı David Thór Björgvinsson Deputy Registrar President